S-ar putea să nu ştii, spre exemplu, că tehnologia folosită pentru a produce costumele astronauţilor în anii 70 a fost “transferată” în anii 80 în fabricarea costumelor pompierilor, datorită proprietăţilor termice. Sau că, de curând, algoritmul folosit de telescopul Hubble a fost modificat pentru a putea fi aplicat detectării peştilor sau a urşilor polari.
Într-o zi, când Edwin Saltzman mergea pe bicicletă, a observat că, de fiecare dată când trecea pe lângă el un camion mare, era lovit de o masă puternică de aer. Şi, pentru că lucra la NASA, a făcut un studiu despre asta şi rezultatul s-a concretizat în apariţia camioanelor cu un design aerodinamic. În anii 90, NASA a făcut un parteneriat cu International Flavors and Fragrances pentru a creşte un trandafir în spaţiu. Mirosul a fost „captat” şi folosit pentru un parfum numit Zen.
La un moment dat, NASA le-a dat celor de la Marietta Laboratories misiunea să experimenteze cu microalge ca un fel de element „3 în 1”, ca sursă de hrană, de oxigen şi resursă organică. Planul nu a ieşit chiar conform planului, însă „reţeta” a fost folosită pentru a crea suplimente alimentare.
(www.unimedia.info - 12 aprilie)