Atenţie, vin marţienii!

Cel mai roşiatic astru de pe cerul nocturn este, fără îndoială, planeta Marte. Această culoare i-a atras şi numele, încă din antichitate. Zeul războiului trebuia să poarte amprenta faptelor sale. Simbolistica lui Marte nu mai are astăzi nici o importanţă, deoarece, odată privit ca un aducător de moarte, acum este văzut ca o planetă de refugiu pentru umanitate, o a doua posibilă altă casă cosmică. În zilele noastre, aceste scenarii sunt posibile doar în filmele SF.

Culoarea roşie provine de la stratul de praf, bogat în oxid de fier, aflat la suprafaţa planetei, dar şi în atmosferă. Pe Marte a existat apă în stare lichidă şi chiar mări sau oceane, în trecutul foarte îndepărtat, la formarea sa. Acum însă, există doar calote polare din gheaţă carbonică ce prezintă variaţii sezoniere şi, probabil, aceeaşi gheaţă există şi în subsolul marţian. Presiunea atmosferică este foarte mică, sub 1% din cea de pe Pământ, iar apa s-ar evapora la doar câteva grade celsius. Deşi temperaturile se pot apropia de minus 150 grade celsius, s-au înregistrat şi valori pozitive ale temperaturii solului, făcând din Marte cea mai prietenoasă planetă din acest punct de vedere. Ocazional, furtuni imense de praf înconjoară planeta, ascunzând orice detaliu pentru săptămâni.

Pe Marte există unul din cei mai înalţi munţi din sistemul solar (Olympus Mons - 24 km înălţime) şi cel mai mare canion (Valles Marineris - 4000 km lungime, 7 km adâncime).

Planeta are şi doi sateliţi naturali, Phobos şi Deimos, probabil mici asteroizi captaţi. Phobos se apropie uşor de planetă şi peste zeci de milioane de ani se va dezintegra. În prezent, explorarea planetei se realizează cu două vehicule robotizate la sol şi trei sateliţi pe orbită.

Marte este poate cea mai renumită dintre rătăcitoarele de pe boltă, şi asta, datorită canalelor marţiene descoperite de către astronomul Giovanni Schiaparelli (în 1877). Deşi s-au dovedit ulterior iluzii optice, ele au fost făcute cunoscute în întreaga lume ca formaţiuni artificiale. De aici şi până la marţieni nu a mai fost decât un pas.

Dar ce este cu povestea din titlu? - o să vă întrebaţi. Nu, nu este vorba de atacul marţienilor din romanul lui H. G. Wells, “Războiul lumilor”, ci de un eveniment astronomic.

Privit de pe Pământ în această perioadă, Marte se află în partea opusă Soarelui. Acest moment poartă denumirea de opoziţie şi desemnează maximul de vizibilitate al planetei ce se va vedea pe cer toată noaptea. Un alt avantaj al opoziţiei este că o planetă aflată în acest punct al orbitei se va afla şi la distanţa minimă de Terra. În cazul planetei roşii, opoziţia va avea loc pe 8 aprilie. Acest lucru se întâmplă periodic, cam odată la 2 ani şi 2 luni (+/- 1 lună).

Planeta se poate admira încă de pe-acum deasupra orizontului estic, pe cerul de seară, la 1-2 ore după lăsarea întunericului. Marte se identifică uşor datorită culorii sale roşiatice, însă cerul trebuie să fie senin pentru a-i distinge culoarea.

Distanţa minimă de Pământ va fi pe 14 Aprilie (92 milioane km). Apropierea nu coincide cu opoziţia, deoarece orbitele celor două planete nu sunt coplanare şi nici circulare (ci elipse cu excentricităţi diferite). Aceleaşi motive face ca distanţa minimă de Marte să nu fie mereu identică de la o opoziţie la alta, luând valori progresive între aproximativ 55 şi 103 milioane km. Marile opoziţii, denumite şi opoziţii perihelice, îl găsesc pe Marte la distanţa minimă faţă de Soare, rezultând cei 55 milioane km faţă de Pământ. Aceste apropieri şi au loc mai rar, odată la 16-18 ani, ultima mare opoziţie având loc în 2003, următoarea fiind aşteptată în 2018.

În 2014, diametrul aparent maxim va măsura 15 secunde de arc faţă de cele 25 din timpul marilor opoziţii. Privit prin telescop în preajma actualei opoziţii (martie-aprilie-mai 2014), Marte va fi cam de 3 ori mai mic în comparaţie cu Jupiter. Ochiul liber va observa un astru strălucitor roşiatic, uşor confundabil cu o stea oarecare. O privire atentă, însă, va putea remarca lipsa sclipirilor (a scintilaţiei) în comparaţie (de exemplu) cu steaua Spica din constelaţia Virgo, aflată în apropiere.

Dacă doriţi să vedeţi pe Marte prin telescopul unui observator astronomic, trebuie să ştiţi că mărimea planetei nu va creşte brusc în ziua de 14 aprilie, ci evoluează lent, treptat şi imperceptibil de la o seară la alta. Din acest punct de vedere, Marte se va vedea la fel pe toată durata lunii aprilie şi nu merită să vă înghesuiţi sau să aşteptaţi la cozi imense, doar pentru o fracţiune de secundă de arc, ce cu siguranţă este imperceptibilă ochiului. În speranţa că acest mini ghid marţian va fost de folos, vă urez cer senin şi succes în observarea planetei.

Autor: Mihai Dascălu – Observatorul Astronomic

Share