Sport
RSS Sport

Românul Moldoveanu, campion olimpic la pușcă cu aer comprimat 10 metri

Românul Moldoveanu, campion olimpic la pușcă cu aer comprimat 10 metri
Foto: Reuters

Românul Alin George Moldoveanu, numărul 34 mondial, a devenit campion olimpic la pușcă 10 metri, luni 30 iunie, la Jocurile Olimpice de la Londra, la baza Royal Artillery Barracks, în fața italianului Niccolo Campriani și a indianului Gagan Narang.

Italianul, marele favorit al finalei, deși a terminat primul în calificările de dimineață, cu același scor de 599 puncte ca Moldoveanu, s-a văzut devansat de român după ce a ratat al nouălea din cele 10 focuri, după ce se aflase până atunci mereu în frunte.

Moldoveanu, 29 de ani, nu câștigase până acum decât o singură etapă de Cupă Mondială, în 2008, la München (Germania).

Cel mai bun rezultat al finalei (103,8 puncte) a fost realizat de olandezul Peter Hellenbrand, al cincilea în clasamentul final, autorul unei lovituri perfecte, notată cu 10,9 la al optulea său foc. Dar carabinierul „portocaliu” se afla la o distanță prea mare după calificări, obținând 596 puncte, față de cele 599 puncte ale liderilor, pentru a putea spera să urce pe podium.

Campionul olimpic din 2008, indianul Abhinav Bindra a fost eliminat în calificări terminând doar pe locul 16, la fel și cel care l-a succedat la Beijing, chinezul Zhu Qinan (locul 10), campion olimpic în 2004 la Atena.

Traducerea: Marius Gabriel Popescu

Libération (Franța), 30 iulie 2012



Agenția RADOR - 1.08.2012 14:13