Istorie Orală
RSS Istorie Orală

1 octombrie 1946 - Radio Praga începe să emită în limba română

1 octombrie 1946 - Radio Praga începe să emită în limba română
Praga în 1946 - Foto: designyoutrust.com

- Bună seara, stimați ascultători, începe emisiunea în limba română a Radiodifuziunii cehoslovace - Radio Praga. Transmitem în fiecare seară la orele 19, pe unda scurtă 34.5 metri…

Zi de zi, timp de trei ani, de la 1 octombrie 1946, cu aceste cuvinte începea emisiunea în limba română. Știri, cultură, evenimente politice, propagandă, în două ṭări care mărṣăluiau împreună pe ṣoseaua largă a socialismului… Secṭia română a Postului Radio Praga avea doi redactori ṣi câṭiva colaboratori studenṭi. Unul dintre redactori era Gerhard Bart.

Mărturiile sale înregistrate în 2000, prin telefon, de Octavian Silivestru, se află în Arhiva de istorie orală a Radiodifuziunii:

"…Aceasta a fost o inițiativă generală a Radiodifuziunii, pentru că nu era numai această emisiune în limba română, era o emisiune în limba bulgară, polonă, maghiară. Adică doream ca pe undele radiodifuziunii să arătăm prietenia Cehoslovaciei cu toate aceste țări și mai ales cu România, cu care ne lega o prietenie foarte lungă.

Emisiunea era în direct sau înregistrată?

Emisiunea era în direct, atunci nu aveam încă posibilitatea să facem înregistrări. Numai cu excepția emisiunilor de duminică care erau concerte sau emisiuni culturale care erau înregistrate și transmise după aceea. Dar de altfel în fiecare zi era în direct. […]

Sediul era la Praga, chiar în clădirea Radiodifuziunii cehoslovace care există și astăzi pe strada Vinarovska 12.

Ce ne puteți spune despre programul emisiunilor în limba română?

În fiecare zi aveam un sfert de oră de știri și după aceea întotdeauna niște comentarii. Bineînțeles că după război erau foarte multe delegații sau cehi care plecau în România sau delegații române, fie comerciale, culturale și așa mai departe, politice; și întotdeuna căutam cu aceste personalități să înregistrăm un interviu și să-l transmitem, pentru că doream tocmai să arătam mai ales după acest al doilea război mondial prietenia intensă dintre ambele țări.

Politica se reflecta în emisiunile dumneavoastră?

Din punct de vedere politic, până la lovitura de stat din 25 februarie 1948 nu erau, adică totul era apolitic, ca să spun. Totul era bazat, cum spuneam, pe prietenie, pe aceste baze cu totul apolitice. Abia după 25 februarie 1948 începuse puțină politică, pentru că doream să arătăm cum e situația la noi, cum știm noi să construim socialismul și așa mai departe. Știți că după 25 februarie ‘48, Cehoslovacia a devenit o țară popular democrată, cum de altfel era și atunci România după abdicația regelui Mihai. Bineînțeles că toate comentariile după aceea sau aproape toate, ca să nu exagerez, aproape toate comentariile aveau un nucleu politic. […]

În momentul în care a intervenit criza dintre Tito din Iugoslavia și Uniunea Sovietică, acest lucru s-a reflectat în emisiunile dumneavoastră?

Da, s-a reflectat, pentru că noi aveam o emisiune specială pentru Iugoslavia, în limba croată și în limba sârbă și atunci abia această emisiune a început să fie foarte largă, adică bineînțeles s-a lărgit în dauna altor emisiuni, pentru că în momentul acesta, dar nu vreau să-l leg tocmai cu apariția lui Tito, dar cam la începutul anului 1949 emisiunea noatră s-a scurtat, am avut noi o emisiune de un sfert de oră și... însă toate celelalte, de exemplu emisiunea pentru Anglia, pentru Franța, pentru Italia și tocmai pentru Iugoslavia a început să aibă această jumate de oră, după aceea și trei sferturi de oră până la sfârșit și o oră, însă emisiunea noastră care a durat până în 1949 s-a scurtat pentru un sfert de oră numai. Adică ultimul an transmiteam numai un sfert de oră.

Cine mai făcea parte din redacție, câți redactori erau la secția română?

La secția română eram cu încă o doamnă, tot cehă, de naționalitate cehă care s-a născut în România, tatăl ei era delegat ceh în România și abia la sfârșitul războiului ea s-a întors cu familia ei în Cehoslovacia, vorbea o română foarte bună și împreună cu ea făceam acestă jumate de oră. Bineînțeles, noi nu eram numai redactori, eram și translatori pentru că toate știrile pe care le primeam trebuiau traduse în limba română, dar pentru că puteam să fim și bolnavi sau eram undeva la înregistrarea unui interviu, erau foarte mulți studenți români care studiau aici și pe ei îi luam crainici externi care citeau comentariile sau știrile. Dar eram numai în doi […]

Cine era șeful secției?

Eu eram. Eu eram, dar în fruntea emisiunilor pentru străinătate aveam un director și un director adjunct.

Se făcea în fiecare dimineață o ședință cu toți redactorii șefi, cu toți șefii de secție?

Nu întotdeauna, nu întotdeauna, dar din când în când. Însă în redacția centrală care ne dădea știri și comentarii existau redactori șefi care răspundeau de mai multe emisiuni, așa că eu eram subaltern al unui redactor care ședea în redacția centrală ca să o spun așa.

Și cine alcătuia sumarul unei ediṭii?

Împreună cu el sau singur, pentru că noi știam cam ce... adică primeam știrile. Aveam niște comentarii întotdeauna în rezervă, ṣtiam care personalități sunt în momentul de față la Praga sau au sosit din București sau din țară, la Praga. Deci aveam întotdeuna rezerve pentru emisiune. Exista forma vizei, acel redactor despre care vă vorbeam care răspundea și de emisiunea noastră, trebuia întotdeauna, adică, să vadă materialul înainte, cu jumătate de oră înainte intrării în studio. El se uita la program și spunea da sau ba… Noi am avut noroc că acest om a trăit și el, nu știu cât, cinci sau zece ani în România și știa puțină română.

Exista, în timpul emisiei, exista cineva care vă asculta, care supraveghea emisiunea și în caz de nevoie să oprească transmisia?

Exista, dar era un om care nu vorbea, adică nu înțelegea absolut [nimic]. Era mai mult pentru a opri dacă ar interveni niște defecte tehnice, de ordin tehnic, dar de ordin al limbii sau al comentariului sau al subiectului, asta nu. […] Asta până la jumătatea anului 1948. După ‘48, adică de la jumătatea anului 1948 exista o oarecare supraveghere, așa-numita supraveghere politică a emisiunilor.

Și cum se făcea această supraveghere politică?

Era tocmai acel redactor care înțelegea destul de bine limba română și el asista în regie, asista la această emisiune și se uita dacă e totul așa cum și-a dat el viza.

Făceați sau exista această formulă de radio-ascultare a altor posturi de limba română pentru documentare, pentru informare?

Asta nu, asta nu. Însă noi, pentru interesul nostru, noi ascultam Radio București pentru ca din când în când să putem răspunde la unele emisiuni din România sau la unele evenimente care se întâmplau atunci în România, ca să fim actuali întotdeuna era și nevoie ca să urmărim Radiodifuziunea Română… Doar știrile. Mai ales știrile…

Cu Ambasada română de la Praga colaborați în vreun fel?

Bineînțeles, chiar foarte intens. Unul din consilierii ambasadei era întotdeuana în mijlocul nostru sau ne vizita foarte, foarte des, ca să ne mai sfătuiască ce să mai transmitem, care mai e situația în România și el a fost pentru noi o sursă foarte importantă în activitatea noatră. […]

Cum s-a încheiat seria emisiunilor?... A venit brusc, pe neașteptate?

Nu, nu a venit nimic brusc. Această încheiere a fost planificată, deorece România a devenit o țară populară, democrată. Noi eram o țară democrată. Regele nu mai era. Deci nu mai era nevoie de a convinge România să înceapă să se ducă pe același drum pe care începeam să pășim și noi. Deci asta s-a anunțat încă în iunie, mi se pare, ‘49 că, încetul cu încetul, aceste emisiuni, nu numai emisiunea în limba română, dar și ungară, polonă, bulgară, toate acestea au fost anulate, în schimbul lărgirii emisiunilor pentru Franța, Anglia și mai ales pentru America unde Cehoslovacia avea forte mulți partioți, adică oameni care au plecat pe timpul crizei mondiale din ‘32, au părăsit Cehoslovacia foarte mulți cetățeni cehi, care trăiesc în ambele părți ale Americii, în Canada și în alte părți ale lumii.``

Silvia Iliescu



Agenția RADOR - 30.09.2014 18:44