Istorie Orală
RSS Istorie Orală

Eugen Preda, ziarist cu un loc de cinste în istoria presei românești

You need Flash player 8 or newer to view this content
>> AUDIO - Eugen Preda - audio

Eugen Preda, ziarist cu un loc de cinste în istoria presei românești

`De fapt, am ajuns la Radio printr-o întâmplare... `

Născut la 29 septembrie 1929, Eugen Preda și-a început la 21 de ani cariera jurnalistică în Radio, instituție căreia i-a dedicat toată energia și talentul său timp de peste 40 de ani. A fost un excelent comentator de politică externă și autor al câtorva lucrări, printre care 'S-au întâlnit două continente', 'Se prăbușește sistemul colonial', 'Transmitem de la ONU', 'Miza petrolului în vâltoarea războiului'. Din decembrie 1989 și până în 1994 a fost directorul general al Societății de Radiodifuziune. În această calitate, în 1993 a avut inițiativa înființării Centrului de istorie orală și Arhivei de istorie orală care au ca obiectiv colectarea și valorificarea mărturiilor celor care au trăit sau faurit istoria.

În 1995 Eugen Preda a dăruit arhivei pe care o crease propria sa mărturie cu valoare de document istoric. Interviul a fost realizat de Mariana Conovici.

``De fapt, am ajuns la Radio printr-o întâmplare... [...]

În ianuarie 1945, când am împlinit vârsta de 15 ani și 4 luni am plecat voluntar în armată, respectiv în divizia “Tudor Vladimirescu ” și am făcut armată timp de doi ani de zile. După ce m-am reîntors din armată am continuat liceul. Însă în toamna anului 1945 m-am prezentat la “Vasile Alecsandri”, la Liceul “Vasile Alecsandri” din Galați și am dat în particular clasa a V-a. Deci în anul școlar ’46/’47 am intrat în clasa a VI-a de liceu și după aceea m-am prezentat din nou pentru a-mi da în particular clasa a VIII-a de liceu - care era și ultima - ca să fiu din nou cu colegii mei. Însă toate astea s-au făcut cu prețul sacrificării de fapt a științei de carte. Pentru că eram un element destul de bun la matematică, dar în condițiile în care am terminat liceul - în doi ani de zile cele patru clase superioare - nu prea am mai avut eu asemenea cunoștințe încât să am pretenția de a merge la o facultate tehnică. Totuși, eram foarte influențat de perioada cât fusesem la armată și atunci când s-au făcut fișele pentru bacalaureat, la întrebarea dirigintei ce am de gând să fac, am spus că vreau să urmez cariera militară.

Deci mi-am dat bacalaureatul în vara anului 1948, la începutul verii. Am plecat după aceea la Salva Vișeu, în calitate de comandant de brigadă și după aceea, în toamna anului 1948 m-am înscris la Școala de ofițeri electrotehnici din București.

În 1949, în vară, m-am îmbolnăvit de plămâni și a trebuit să părăsesc cariera militară. Timp de șase luni de zile, cât a durat convalescența, respectiv din august până în martie, am stat întâi acasă, la Galați. După aceea, când părinții mei au venit la București, m-am mutat și eu cu dânșii. În martie 1950, când s-a terminat convalescența, am început să umblu să-mi caut ceva de lucru.

Între timp, trebuia să-mi rezolv și situația de partid. Intrasem în PCR încă din 1946. Și am constatat că mi se pierduse dosarul. M-am dus să fac scandal la comisia de control a partidului și acolo am fost întrebat : “Dar cu ce te ocupi dumneata acuma ? ” Am spus : “Păi, nu mă ocup cu nimic, vreau să intru să lucrez undeva până în toamnă” - că în toamnă urma să mă prezint și eu la facultate, să-mi dau examenul de intrare. Și mi s-a spus: “N-ai vrea să te duci la Radio? Că noi avem nevoie de tineri la Radio... ” Am spus : “Bine, am să mă duc ! ” Și m-am dus și am vorbit cu Iosif Ardeleanu, care era directorul Direcției politice a Radiojurnalului, așa se chema atunci. Era prin data de 13 sau 14 martie. Și m-a întrebat dacă am vreo idee despre activitatea care se desfășoară la Radio. I-am spus că n-am nici o idee, decât că ascultam și eu radioul din când în când. Și mi-a explicat că au nevoie de ziariști și m-a întrebat în ce aș vrea să mă specializez : în politică externă sau în politică internă. Desigur că pe mine m-ar fi atras politica externă, însă aveam o mulțime de prejudecăți și erau vagi elemente care să-mi sugereze că ar fi o pretenție absurdă : nu știam limbi străine. Nu aveam nici o experiență în domeniul ...

Dar de ce v-ar fi atras politica externă ?

Pentru că în general în timpul anterior am urmărit evenimentele internaționale. Și mi se părea că asta ar fi fost o cale mai sigură de a putea ajunge gazetar. Însă, i-am spus până la urmă că aș dori să fiu reporter de politică internă. Și mi-a spus că completez fișa de cadre. În ziua de 16 i-am dat telefon și mi-a spus că de a doua zi pot să viu la lucru. Asta era pe prima mea legitimație : ziua de 17, ziua când am intrat în Radio.

Am intrat la Secția internă, însă am avut șansa să dau peste un coleg de-al meu, care între timp a murit, se numea Iulian Fițig, care era un băiat mai cult, cânta la pian și care se ocupa de cei nou veniți. Deși era de aceeași vârstă cu mine, aș putea spune că a fost primul om de la care am învățat cum se fac știrile. Așa am lucrat la Secția internă din martie până în mai când s-a ivit ocazia să pot trece la Secția externă. Întâi mă lămurisem că pretențiile pe care le aveam eu față de această funcție erau, cred, îndreptățite, nu prea corespundeau cu realitatea... În sensul că nici nu erau cunoscători de limbi străine, nici nu erau absolvenți de la Drept, însă șeful secției era un băiat... se numea Petre Macovescu și care era puțin cam distrat. Adică era cu radio dat tare, asculta muzică simfonică, dirija în timpul ăsta și se ocupa și de știri și de alte cronici care se făceau. Însă era un tip care știa meserie, așa că al doilea profesor al meu a fost Petre Macovescu. Însă am stat foarte puțin la Secția externă. Pentru că, dacă-mi aduc bine aminte, chiar la sfârșitul lunii mai am fost trecut la Secția sârbă, deși nu știam nici un cuvânt în limba sârbă, însă era o secție care avea un caracter special. Era secția care se ocupa de campania anti-titoistă. […]

În septembrie 1950 m-am prezentat la Luchian și i-am spus că am făcut tot ce am putut, dar intenționez să mă duc să mă prezint la examen la facultate și că o să plec eu din Radio. Și mi-a spus că nu e de acord cu treaba asta și m-a convins, probabil că eram și eu pregătit oarecum sufletește. Și așa am rămas în Radio. […] În 1953 cred că era prin preajma lui 1 mai, nu mai țin minte exact, am fost anunțat că am fost numit redactor șef adjunct, împreună cu Radu Vasiliu. Și așa a început o altă etapă, în care nu mai răspundeam numai de mine, răspundeam și de alții...``



Agenția RADOR - 29.09.2014 11:49