Şerban Cioculescu: 'Citiṭi, citiṭi, citiṭi!...'

În 1988, cu câteva luni înainte de a se stinge din viaṭă, Şerban Cioculescu - istoric literar, critic, memorialist, eseist ṣi editor - transmitea un salut românilor din străinătate ṣi mesajul: cultura desfiinṭează graniṭele, anulează ostilităṭile ideologice. Interviul, realizat de Ioana Niṭescu pentru postul Radio România Internaṭional, se află astăzi în Arhiva de istorie orală a Radiodifuziunii. Vă oferim un fragment audio ṣi un fragment transcris, din care răzbat până la noi inteligenṭa remarcabilă ṣi spiritul caustic al profesorului ṣi academicianului Şerban Cioculescu. Se împlinesc astăzi 112 ani de la naṣterea sa…

``După mine au venit mulṭi care au vrut să mărească volumul scrierilor lui Caragiale ṣi-au venit ṣi câte unii care au contestat. Am descoperit, bunăoară, ṣi i-am atribuit, Arendaṣul român care a făcut pe urmă o mare carieră, a fost dramatizat, a fost prezentat la televiziune, la radio. Am făcut pe urmă o ediṭie critică Şt.O. Iosif, lăudată de Iorga… Iar Caragiale pentru mine a fost, cum să zic, marea bucurie intelectuală a vieṭii mele - el ṣi Arghezi.

Pentru Arghezi am dus o luptă foarte dârză. În cartea Argheziana care a apărut acum câṭiva ani sunt vreo 10-12 articole de apărare a lui Arghezi: m-am luptat cu Iorga ṣi cu alṭii. Iorga vrea să-l distrugă, dar n-a reuṣit… V-aṭi legat numele de o istorie a literaturii române moderne, alături de Vladimir Streinu ṣi Tudor Vianu. Da, ṣi am avut satisfacṭia că această carte care a apărut chiar în luna eliberării [august] ṣi nu prea s-a scris despre ea, în timpul culturii noastre socialiste a avut încă două ediṭii. Aṣa că a fost o carte de succes. Streinu a tratat estetismul de la sfârṣitul secolului, Tudor Vianu Junimea, un capitol foarte solid, iar eu am făcut mici… afară de introducerea lucrării, am făcut mici monografii, de 10-12 scriitori mai importanṭi, introducându-l ṣi pe Ion Codru Drăguṣanu, încă una din… pasiunile mele. Am scris enorm despre el ṣi cred că-l cunosc cel mai bine din toată ṭara românească! Mai bine ṣi decât familia lui care i-a publicat niṣte carneṭele greṣit. Şi eu am restabilit textele exacte, de localităṭi de persoane, după operă. […]

Şi totuṣi v-aṭi dat doctoratul cu Dimitrie Anghel…

Da… Mi-am luat doctoratul cu Dimitrie Anghel pentru că am vrut să nu se spună că am luat un doctorat de complezenṭă, pentru că profesorul Alexandru Rosetti mi-a spus: “Aduni tot ce-ai scris despre Caragiale ṣi-ṭi acordăm titlul”; zic: “Nu se poate, fac o lucrare…” ṣi cum aveam în biblioteca mea toate ediṭiile lui originale, începând cu În grădină ṣi terminând cu cărṭile în colaborare cu Şt. O. Iosif, aṣa că în toamnă m-am înscris, în primăvară am început s-o redactez ṣi în vară mi-am luat teza! […]

Pentru că tot aṭi iubit atât de mult periodicele din Biblioteca Academiei, aṭi fost într-o perioadă chiar directorul general al Bibliotecii Academiei…

Am fost opt ani… am avut, cum să zic, o direcṭie până la un punct plăcută. În [acest] interval, am îmbogăṭit colecṭiile. Bunăoară, urmaṣii lui A.C. Cuza […] aveau prin testamentul Elenei Cuza arhiva persoanală a domnitorului. Şi un nepot al său a venit cu arhiva ṣi ne-a propus-o ṣi-am convenit, în sfârṣit, asupra preṭului. Cu 160.000 lei am cumpărat întreaga arhivă a lui Cuza care conṭinea: semnăturile tuturor membrilor Divanului ad-hoc, adică ai adunării care l-a făcut domnitor în Moldova, pe pergament, ṣi acelaṣi lucru pentru Muntenia, dar pe hârtie ordinară. Ori, îi explicam secretarului general care spunea că i-am dat cam mult, i-am spus, în Franṭa pe trei rânduri scrise de mâna lui Napoleon se dădea o sumă de 160.000, deṣi Napoleon a condus destinele Franṭei timp de 15 ani ṣi a semnat mii de hârtii!

Ei, am mărit ṣi… am cumpărat ṣi documente vechi, am publicat buletine, am făcut expoziṭii; am primit ṣi prin testament donaṭii foarte importante. Doctorul Ionescu Mihăeṣti, succesorul lui Ion Cantacuzino la microbiologie ṣi-a oferit colecṭia lui de cărṭi rare franṭuzeṣti care valorează astăzi cel puṭin 2-3 milioane de franci francezi. […] Înainte de a pleca am simṭit însă că Patrimoniul râvneṣte la colecṭiile noastre. Însă n-am cedat nimic, afară de acte privind politica externă pentru Ministerul de Externe. După mine, însă, directorul care a urmat a cedat marea colecṭie numismatică unde aveam ṣi lingouri de aur în formă de suliṭă, care erau piese numismatice de-acum 2500 de ani. Cea mai mare colecṭie filatelică din ṭară pe care ne-o cedase Poṣta Română. Monetăria Statului ne dăduse toate monedele de aur ṣi de argint pe care le-a scos timp de 80 de ani. Ei, toate astea ne-au fost retrase, însă nu în timpul direcṭiei mele. Eu aṣ fi luptat să le păstrez. […]

Dacă puteṭi să adresaṭi un gând frumos ascultătorilor noṣtri ṣi celor care au trăit alături de dumneavoastră viaṭa atâtor mari scriitori români.

Ascultătorilor mei de la radio le urez – nu tuturor, unora dintre ei! – să nu se mulṭumească cu cultura audiovizuală. Televiziunea, Radio, sunt admirabile instituṭii, însă sunt ṣi o capcană de a scuti pe respectivii iubitori de cultură de a-ṣi face cultura la sursă, citind cărṭi. Şi cititnd cărṭi ṣi reviste. […] Voi aminti că în 1923 sau ’24, poate chiar mai curând, 1922, ideea europeană a iniṭiat o anchetă: de ce nu avem scriitori. Camil Petrescu a răspuns: “N-aṣ putea spune că n-avem scriitori, dar n-avem cititori!” Astăzi avem ṣi scriitori, avem ṣi cititori! Însă, o parte dintre cititori sunt captaṭi de această cultură radio-vizuală de care dumneavoastră nu sunteṭi deloc responsabili pentru că efectuaṭi, într-adevăr, un dublu scop cultural ṣi de instrucṭie ṣi de plăcere. Deci, aṣ recomanda ṣi oamenilor maturi ceea ce Lenin recomanda tinerilor: “Citiṭi, citiṭi, citiṭi!”

Românilor de peste hotare le adresez un salut, convins că păstrează totuṣi melancolia locurilor natale ṣi că o parte din această suferinṭă a lor, oricât s-ar simṭi de bine acolo, este alinată prin citirea cărṭilor ṣi periodicelor române de-aicea pe care le primesc. Am fi bucuroṣi de reciprocitate… Am urmărit cu mare interes lucrările lui Mircea Eliade, Eugen Ionesco, lui Emil Cioran ṣi în acest fel credem că ṣi auditorii noṣtri din străinătate păstrează cultul a cel puṭin un număr de doi-trei scriitori români, fiecare. Aṣa că cultura desfiinṭează graniṭele, anulează ostilităṭile ideologice. Consider că principalul agent al înfrăṭirii între oameni este cartea. Şi că ṣi cărṭile de la noi, o parte din ele, pot să satisfacă pe românii din depărtare, din Europa ṣi din Statele Unite.``

[Interviu realizat de Ioana Niṭescu, Radio România Internaṭional, 1988]

Share