România în primul război mondial: bătălile de la Muncelu şi Varniţa -Vrancea 28 aug -3 septembrie 1917

În noaptea de 27/28 august 1916 trupele române treceau frontiera în Transilvania, după ce Consiliul de Coroană aprobase declaraţia de război adresată Austro-Ungariei. Efectivele armatei erau de 813 758 soldaţi, 19 843 ofiţeri, 281 210 cai. Erau inadecvat echipate şi cu surse de aprovizionare nesigure. Până la sfârşitul lui septembrie armata noastră a reuşit să reziste în Transilvania, iar în octombrie s-a retras pe linia Carpaţilor. La 11 noiembrie trupele germano-austriece au lansat pe Jiu o ofensivă puternică: era începutul catastrofei militare pentru România.

La 10 ianuarie 1917 frontul s-a stabilizat de-a lungul Dunării şi Siretului în sudul Moldovei. Guvernul Brătianu a luat măsura evacuării regelui şi guvernului la Iaşi.

În cele mai grele condiţii, până în iunie 1917, Armata română a fost reorganizată cu ajutorul misiunii militare franceze condusă de generalul Henri Berthelot, iar relaţiile restabilite cu Rusia revoluţionară, cu guvernul provizoriu de la Petrograd. La 22 august 1917 trupele generalului Averescu au trecut la ofensivă împotriva forţelor austro-ungare, lângă Mărăşti. A urmat cea mai sângeroasă dintre bătălii, la 6 august, la Mărăşeşti - cu 60 000 morţi în tabăra duşmană şi 27 000 în tabăra noastră.

Pentru contrabalansarea eşecurilor de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, armatele Puterilor Centrale au atacat trupele ruseşti aliate în sectorul Muncelu -Vrancea, considerându-l vulnerabil. În dimineaţa de 28 august 1917 au atacat poziţiile ruseşti de la Ireşti-Vrancea, unde au găsit o slabă opoziţie. Armata română au oprit atacul, stabilizând frontul prin respingerea germanilor. În noaptea următoare s-au refăcut forţele în ambele tabere, iar în 30 august au fost din nou lupte violente lângă Varniţa-Vrancea, iar inamicii din nou respinşi.

Luptele de la Muncelu s-au păstrat vii în memoria colectivă mult timp, aşa cum atestă o înregistrare realizată în 1977 cu Alexandru Harţuchi, din comuna Ţifeşti-Vrancea. Este o poezie pe care Alexandru Harţuchi a citit-o în presa locală în anii războiului. Păstrată în Arhiva de istorie orală, poezia despre luptele de la Muncelu este astăzi şi va fi şi în viitor o mărturie-document din primul război mondial:

O, Muncelule mult frământat,
Ajuns-ai numai ruine!
În ţintirim te-ai prefăcut,
Mii leşuri zac sub tine.

Ce sat frumos şi-mpodobit
Erai acum doi ani!
Şi azi rămas-ai pustiit,
De unguri şi germani.
În cartea vremii tu rămâi
Să spui pentru vecie,
C-aici învins-am pe vrăjmaş
În lunga lui trufie!

Se povesteşte ce-a cătat
Aci cotropitorul
Şi [că] românul s-a luptat
Să-şi aprere ogorul.

O rugăminte viu să-ţi fac
Şi voi să se-mplinească:
La căpătâi, adesea,
O candelă să luminească...

Recitată de mine, Alexandru Harţuchi, comuna Ţifeşti, astăzi , 30 aprilie 1977..."

Share