14 august 1941: Carta Atlanticului şi dreptul la autodeterminare al popoarelor

În prima jumătate a anului 1941 războiul a cuprins noi teritorii. În primăvară, forţele armate ale lui Hitler au invadat Iugoslavia şi Grecia. La 22 iunie, U.R.S.S.-ul. În iunie, Aliaţii au invadat Siria şi Libanul. 22 iunie este şi momentul intrării României în război, de partea Germaniei şi împotriva U.R.S.S. care îi răpise cu un an în urmă Basarabia şi Bucovina nordică.

Aceasta era, pe scurt, desfăşurarea de forţe a anului 1941 când Winston Churchill, primul ministru al Regatului Unit al Marii Britanii şi Franklin Roosevelt, preşedintele S.U.A. au negociat, la bordul unor nave de război aflate în apele Argentinei (Golful Placentia), Carta Atlanticului. Documentul extrem de important, publicat ca declaraţie comună pe 14 august 1941, era privit cu interes şi speranţă şi de unele cercuri politice de la Bucureşti. Carta Atlanticului avea nouă puncte principale care proclamau dreptul la autodeterminare al popoarelor, precizau că S.U.A. şi Anglia nu căutau să obţină câştiguri teritoriale şi că singurul lor scop era înfrângerea Germaniei şi a celorlalte puteri ale Axei.

Pentru opoziţia de la Bucureşti, pentru preşedintele P.N.Ţ. Iuliu Maniu, Carta Atlanticului era o nouă speranţă că România îşi va recuperea teritoriile piedute în 1940 şi va reveni la graniţele de după primul război. Reiese acest lucru din notele scrise în acele zile de Corneliu Coposu (secretarul politic al lui Maniu), citite de autorul lor în 1991, la simpozionul desfăşurat la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” şi publicate ulterior.

Înregistrarea din 1991 din care am transcris un interesant fragment privitor la acele zile, ne-a fost oferită de domnul Dan Manolache, realizator Radio România Cultural. Ea se află în Arhiva de istorie orală a Radiodifuziunii:

``La 12 august ‘941 Maniu trimite după o sticlă de şampanie – el nu bea niciodată! -, după informaţia primită de la ambasadorul Suediei la Bucureşti şi de la ambasadorul Elveţiei la Bucureşti, în noaptea precedentă, la 12 august 1941, Anglia şi America au semnat Charta de la Newfoundland. Adică Carta Atlanticului, care era, fără îndoială, foarte favorabilă României, pe care o putem invoca şi acum şi care prevede că nici un aliat nu poate profita de război pentru a-şi extinde teritoriile şi că frontierele rămân cele de la 1 septembrie 1938, adică cele stabilite la tratatul de pace de la sfârştiul primului război mondial. Sigur că această stipulaţie n-a mai fost respectată faţă de noi... [...]

Deci, după ce Uniunea Sovietică a semnat Carta Atlanticului care, aşa cum ştiţi, prevedea interdicţia de expansiune teritorială, îngheţarea frontierelor de la 1938, interdicţia de a se face modificări de frontieră fără acordul şi consultarea populaţiei... Aceste acorduri care au fost temelia războiului al doilea mondial, urmau să fie semnate şi au fost semnate şi de Uniunea Sovietică! După semnarea acestui acord, la întrebarea lui Maniu adresată guvernului englez, adjunctul ministrului de Externe răspunde că acordul dat de Uniunea Sovietică nu afectează cu nimic angajamentele anterioare ale guvernului britanic.``

Share