Mărturii din arhiva radio despre matematicianul Dan Barbilian (poetul Ion Barbu)

„A trăit tot timpul în universul său imaginar de poet şi de matematician...”

Matematicianul Dan Barbilian era muscelean, născut la 18 martie 1895 în Câmpulung, în familia judecătorului Constantin Barbilian şi a Smarandei Şoiculescu. Mai întâi s-a vădit talentul său pentru matematici: din anii liceului publica în revista Gazeta matematică, având contribuţii originale. Tot în acei ani s-a făcut simţită în sufletul său şi pasiunea pentru poezie, care avea să facă din el unul dintre cei mai mari poeţi a noştri.

Studiile de matematică le-a început în 1914 la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti - întrerupte în anii primului război mondial – unde a avut profesori renumiţi: Gheorghe Ţiţeica, Dimitrie Pompeiu, Traian Lalescu, Anton Davidoglu. Trei ani a studiat apoi la Göttingen, Tübingen şi Berlin, până în 1924. Doctoratul în matematică l-a susţinut cinci ani mai târziu. În 1942 a fost numit profesor la facultatea bucureşteană la care îşi începuse studiile, timp în care a publicat multe articole în reviste româneşti şi străine, trasând noi direcţii de cercetare în geometria inelelor sau definind o procedură de metrizare care va fi numită “spaţii Barbilian”. De la începutul anilor ’30 matematicianul îşi arătase tot mai mult preocuparea pentru geometrie. În 1936 a devenit membru al Academiei de Ştiinţe din România, iar în 1938 al asociaţiei Deutsche Matematische Vereinigung, continuînd să publice volume în ţară şi străinătate.

Matematicianul s-a consacrat ca poet în 1919, anul în care a început colaborarea la revista literară Sburătorul. Ion Barbu era numele bunicului său şi a devenit pseudonimul autorului Jocului secund. În 1921 a apărut în revista Viaţa Românească una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Ion Barbu, După melci. Au urmat numeroase alte creaţii poetice cu o mare varietate de expresie, ceea ce a permis criticii literare să le încadreze în etape distincte: parnasiană (Lava, Munţii, Banchizele, Pytagora), etapa baladelor (După melci, Riga Crypto şi lapona Enigel) şi etapa ermetică (Uvedenrode).

Ion Barbu s-a stins din viaţă la Bucureşti, în ziua de 11 august 1961.

Într-un interviu realizat în 1998 pentru Arhiva de istorie orală a Radiodifuziunii, academicianul Solomon Marcus a povestit lucruri mai puţin cunoscute despre profesorul său, matematicianul Dan Barbilian:

Dintr-un manuscris al lui [Vrânceanu], încă nepublicat, care va intra totuşi într-o carte pe care Vrânceanu a lăsat-o în manuscris şi va fi publicată, să sperăm, în anul 2000, când se împlinesc 100 de ani de la naşterea sa, spune aşa: `Barbilian a fost, prin octombrie 1944, ameninţat cu epurarea şi a fost nevoie de declaraţia lui Neculcea şi a mea... - fac aicea o pauză, Neculcea era membru de partid din ilegalitate, deci avea mare credit - că el este un democrat, căci a vrut să semneze memoriul profesorilor universitari, dar fiind dispersat într-un sat din apropierea Bucureştiului, nu a putut să o facă...`, ceea ce nu prea e adevărat, zice Vrânceanu acum. Era acuzat că a făcut politică legionară, dar el făcuse asta pentru că credea că va putea obţine o catedră şi atunci a plătit unui popă, şef de cuib, să-i dea o adeverinţă de participare la şedinţele de cuib.

Trebuie să adaug aici că Armand Călinescu, care era prim-ministru înainte de venirea legionarilor la putere şi care a fost asasinat de legionari, dăduse la un moment dat un decret în baza căruia s-a întâmplat că postul de profesor pe care urma să-l ocupe Barbilian s-a desfiinţat. Nu a fost un decret special pentru acest post, o categorie din care făcea parte şi acest post. Lucrul acesta l-a făcut pe Barbilian să capete o ură formidabilă pe Armand Călinescu, şi şi prietenii lui toţi spun acum, mărturisesc, că ăsta a fost motivul imediat pentru care Barbilian a devenit atunci legionar, sperând că în felul acesta va putea să ocupe şi el o catedră, un post de profesor universitar. [...] Era un lucru subiectiv, dar adevărul este că Barbilian merita din plin să devină profesor universitar atunci, pentru că colegi ai săi, la fel, foarte merituoşi, dar mai tineri decât el, erau deja profesori universitari! Un Gheorghe Vrânceanu, un Stoilow, un Moisil... Vrânceanu era mai în vârstă decât ei, era născut în 1895, dar Stoilow era mai în vârstă decât Barbilian, Vrânceanu era mai tânăr decât Barbilian, Moisil la fel, Miron Nicolescu la fel, ei, acum, sigur, nu era numai lucrul acesta, era şi faptul că Barbilian îşi făcuse studiile în Germania, era foarte ataşat de cultura germană, de matematica germană, şi atunci, prin contaminare...

Adevărul este, vedeţi, că aici trebuie... etichetele astea, `legionar`, `comunist` trebuie înlocuite cu o analiză de la caz la caz! Pentru că dacă urmăreşti cu atenţie întregul comportament al lui Barbilian, îţi dai seama că ăsta a fost, pur şi simplu, un om cu capul în nori, care niciodată nu a înţeles ceva din viaţa politică, şi care a trăit tot timpul în universul său imaginar de poet şi de matematician. Şi în felul ăsta a călcat în toate regimurile în care a trăit, a nimerit mereu alături! Niciodată... [...] În sfârşit, nu vreau să insist prea mult aici, însă se poate vedea clar că el de fapt nu a acordat... pentru el, viaţa politică nu prezenta nici un interes şi căuta doar să se folosească de ea ca să-şi poată ameliora activitatea lui de matematician şi de poet. Ăsta este singurul lucru care-l interesa! [...] Cred că nici nu înţelegea prea bine, nu avea aplicaţie pentru aceste lucruri!

Dar vă dau aceste exemple pentru a vă arăta... Barbilian a scăpat de epurare, că era într-adevăr în mare primejdie, datorită şi sprijinului lui Vrânceanu, Stoilow, Neculce de la Matematică şi sprijinului lui Alexandru Rosetti. [...] Dacă aceşti oameni nu existau, un Rosetti, un Stoilow care au reuşit totuşi să salveze de la închisoare sau de la epurare o serie de intelectuali, oare era mai bine? Oare nu era necesară existenţa acestei pături intermediare de intelectuali care să facă totuşi posibil un dialog cu puterea şi care în felul acesta să salveze şi Universitatea... pentru că eu, dacă stau şi mă gândesc numai o clipă, ce-ar fi însemnat să nu-l am ca profesor pe Barbilian, să nu-l fi cunoscut! Era o catastrofă!.. Stai şi te întrebi cum era mai bine... eu nu ştiu să răspund la lucrul ăsta! La acesta însă mi se pare că trebuie să fim foarte prudenţi în a-i judeca pe aceşti oameni, cât anume din colaborarea lor a fost motivată şi cât anume a trecut de limita admisă. Cred că trebuie în fiecare caz în parte de făcut o judecată specială, nu se poate face nici o judecată globală...``

[Interviu realizat de Silvia Iliescu, 1998]

Share