Istorie Orală
RSS Istorie Orală

Mărturii din arhiva radio despre matematicianul Dan Barbilian (poetul Ion Barbu)

„A trăit tot timpul în universul său imaginar de poet și de matematician...”

Matematicianul Dan Barbilian era muscelean, născut la 18 martie 1895 în Câmpulung, în familia judecătorului Constantin Barbilian și a Smarandei Șoiculescu. Mai întâi s-a vădit talentul său pentru matematici: din anii liceului publica în revista Gazeta matematică, având contribuții originale. Tot în acei ani s-a făcut simțită în sufletul său și pasiunea pentru poezie, care avea să facă din el unul dintre cei mai mari poeți a noștri.

combo

Studiile de matematică le-a început în 1914 la Facultatea de Științe din București - întrerupte în anii primului război mondial – unde a avut profesori renumiți: Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu, Traian Lalescu, Anton Davidoglu. Trei ani a studiat apoi la Göttingen, Tübingen și Berlin, până în 1924. Doctoratul în matematică l-a susținut cinci ani mai târziu. În 1942 a fost numit profesor la facultatea bucureșteană la care își începuse studiile, timp în care a publicat multe articole în reviste românești și străine, trasând noi direcții de cercetare în geometria inelelor sau definind o procedură de metrizare care va fi numită “spații Barbilian”. De la începutul anilor ’30 matematicianul își arătase tot mai mult preocuparea pentru geometrie. În 1936 a devenit membru al Academiei de Științe din România, iar în 1938 al asociației Deutsche Matematische Vereinigung, continuînd să publice volume în țară și străinătate.

Matematicianul s-a consacrat ca poet în 1919, anul în care a început colaborarea la revista literară Sburătorul. Ion Barbu era numele bunicului său și a devenit pseudonimul autorului Jocului secund. În 1921 a apărut în revista Viața Românească una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Ion Barbu, După melci. Au urmat numeroase alte creații poetice cu o mare varietate de expresie, ceea ce a permis criticii literare să le încadreze în etape distincte: parnasiană (Lava, Munții, Banchizele, Pytagora), etapa baladelor (După melci, Riga Crypto și lapona Enigel) și etapa ermetică (Uvedenrode).

Ion Barbu s-a stins din viață la București, în ziua de 11 august 1961.

Într-un interviu realizat în 1998 pentru Arhiva de istorie orală a Radiodifuziunii, academicianul Solomon Marcus a povestit lucruri mai puțin cunoscute despre profesorul său, matematicianul Dan Barbilian:

Dintr-un manuscris al lui [Vrânceanu], încă nepublicat, care va intra totuși într-o carte pe care Vrânceanu a lăsat-o în manuscris și va fi publicată, să sperăm, în anul 2000, când se împlinesc 100 de ani de la nașterea sa, spune așa: `Barbilian a fost, prin octombrie 1944, amenințat cu epurarea și a fost nevoie de declarația lui Neculcea și a mea... - fac aicea o pauză, Neculcea era membru de partid din ilegalitate, deci avea mare credit - că el este un democrat, căci a vrut să semneze memoriul profesorilor universitari, dar fiind dispersat într-un sat din apropierea Bucureștiului, nu a putut să o facă...`, ceea ce nu prea e adevărat, zice Vrânceanu acum. Era acuzat că a făcut politică legionară, dar el făcuse asta pentru că credea că va putea obține o catedră și atunci a plătit unui popă, șef de cuib, să-i dea o adeverință de participare la ședințele de cuib.

Trebuie să adaug aici că Armand Călinescu, care era prim-ministru înainte de venirea legionarilor la putere și care a fost asasinat de legionari, dăduse la un moment dat un decret în baza căruia s-a întâmplat că postul de profesor pe care urma să-l ocupe Barbilian s-a desființat. Nu a fost un decret special pentru acest post, o categorie din care făcea parte și acest post. Lucrul acesta l-a făcut pe Barbilian să capete o ură formidabilă pe Armand Călinescu, și și prietenii lui toți spun acum, mărturisesc, că ăsta a fost motivul imediat pentru care Barbilian a devenit atunci legionar, sperând că în felul acesta va putea să ocupe și el o catedră, un post de profesor universitar. [...] Era un lucru subiectiv, dar adevărul este că Barbilian merita din plin să devină profesor universitar atunci, pentru că colegi ai săi, la fel, foarte merituoși, dar mai tineri decât el, erau deja profesori universitari! Un Gheorghe Vrânceanu, un Stoilow, un Moisil... Vrânceanu era mai în vârstă decât ei, era născut în 1895, dar Stoilow era mai în vârstă decât Barbilian, Vrânceanu era mai tânăr decât Barbilian, Moisil la fel, Miron Nicolescu la fel, ei, acum, sigur, nu era numai lucrul acesta, era și faptul că Barbilian își făcuse studiile în Germania, era foarte atașat de cultura germană, de matematica germană, și atunci, prin contaminare...

Adevărul este, vedeți, că aici trebuie... etichetele astea, `legionar`, `comunist` trebuie înlocuite cu o analiză de la caz la caz! Pentru că dacă urmărești cu atenție întregul comportament al lui Barbilian, îți dai seama că ăsta a fost, pur și simplu, un om cu capul în nori, care niciodată nu a înțeles ceva din viața politică, și care a trăit tot timpul în universul său imaginar de poet și de matematician. Și în felul ăsta a călcat în toate regimurile în care a trăit, a nimerit mereu alături! Niciodată... [...] În sfârșit, nu vreau să insist prea mult aici, însă se poate vedea clar că el de fapt nu a acordat... pentru el, viața politică nu prezenta nici un interes și căuta doar să se folosească de ea ca să-și poată ameliora activitatea lui de matematician și de poet. Ăsta este singurul lucru care-l interesa! [...] Cred că nici nu înțelegea prea bine, nu avea aplicație pentru aceste lucruri!

Dar vă dau aceste exemple pentru a vă arăta... Barbilian a scăpat de epurare, că era într-adevăr în mare primejdie, datorită și sprijinului lui Vrânceanu, Stoilow, Neculce de la Matematică și sprijinului lui Alexandru Rosetti. [...] Dacă acești oameni nu existau, un Rosetti, un Stoilow care au reușit totuși să salveze de la închisoare sau de la epurare o serie de intelectuali, oare era mai bine? Oare nu era necesară existența acestei pături intermediare de intelectuali care să facă totuși posibil un dialog cu puterea și care în felul acesta să salveze și Universitatea... pentru că eu, dacă stau și mă gândesc numai o clipă, ce-ar fi însemnat să nu-l am ca profesor pe Barbilian, să nu-l fi cunoscut! Era o catastrofă!.. Stai și te întrebi cum era mai bine... eu nu știu să răspund la lucrul ăsta! La acesta însă mi se pare că trebuie să fim foarte prudenți în a-i judeca pe acești oameni, cât anume din colaborarea lor a fost motivată și cât anume a trecut de limita admisă. Cred că trebuie în fiecare caz în parte de făcut o judecată specială, nu se poate face nici o judecată globală...``

[Interviu realizat de Silvia Iliescu, 1998]



Agenția RADOR - 10.08.2014 16:44