Un veac de săpături arheologice la Histria

Cetatea Histria are două vieţi. Pe prima i-au dăruit-o milesienii, greci veniţi cu corăbiile din Milet, în secolul VII î.Chr., în căutarea unui loc potrivit pentru construirea unui oraş asemănător celui de acasă: cu port, ziduri de incintă, temple, ateliere meşteşugăreşti, pieţe publice, locuinţe. Histria şi-a trăit prima viaţă 13 secole. Apoi, atacată mereu de migratori, a fost abandonată complet, un alt motiv fiind şi colmatarea vechiului golf la Marea Neagră, devenit o lagună.

A doua viaţă avea să-i fie dăruită mult mai târziu de cercetătorii care, de 100 de ani încoace, o fac din nou să trăiască. Generaţii de arheologi, epigrafişti, topometri, antropologi şi muncitori – ţărani din satul Istria - însufleţesc în fiecare vară cel mai vechi oraş al nostru, înscris acum pe Lista Monumentelor Istorice din România şi pe Lista Patrimoniului European.

De 100 de ani, Histria este cel mai mare şi mai atrăgător şantier-şcoală...

Cel care a început săpăturile la Histria în iulie 1914 a fost savantul Vasile Pârvan, directorul Muzeului Naţional de Antichităţi din Bucureşti. Urmaşul său la conducerea săpăturilor, epigrafistul Scarlat Lambrino, avea să descrie mai târziu cu aceste cuvinte dezvelirea cetăţii:

Cu o siguranţă remarcabilă, [Pârvan] a ştiut să distingă aşezarea vechii cetăţi greceşti printre alte construcţii antice ale căror ruine se aflau răspândite între aceste localităţi [Casapkioi şi Caraharman] [...] Cercetările s-au limitat la început la câteva obiective considerate importante pentru verificarea întinderii vestigiilor: poarta principală, numită ``Poarta Mare``, ``Piaţa Mare`` şi latura vestică a incintei romane târzii, sondajele de pe latura sudică a aceleiaşi incinte, pentru stabilirea traseului său (cu descoperirea primei basilici), sondajele de pe laturile nord şi est, cu gândul că acolo se află o zonă sacră.

[Revista Dacia 3-4, 1927-1932]

Detalii despre întâia naştere a cetăţii nu avem. Dar despre cea de a doua există, în documentele păstrate în Arhiva Muzeului Naţional de Antichităţi, astăzi Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”.

La 30 iunie 1914, directorul Muzeului Naţional de Antichităţi îl anunţa pe ministrul de Interne Vasile Morţun încheierea campaniei arheologice la Ulmetum şi începerea unei alte campanii:

Peste câteva zile deschidem altă serie de săpături în satul Caranasuf, tot în judeţul Constanţa, pentru dezgroparea unei cetăţi antice al cărei studiu sperăm să ne dea preţioase informaţii asupra străvechilor colonii greceşti de la Marea Neagră. Vă rugăm, domnule ministru, ca şi de data aceasta să ne acordaţi preţiosul dv. sprijin, dând autorităţilor administrative din Cogealac şi Constanţa, mai ales celor din satele Caranasuf [Istria de astăzi], Casapchioi şi Caraharman ordinele necesare de a ne da tot concursul de care am avea nevoie în cercetările noastre. În special, vă rugăm, domnule ministru, să binevoiţi a da ordin jandarmilor din Caranasuf ca să ne dea ajutorul lor, ori de câte ori vom avea trebuinţă pentru ordine şi pază pe şantier şi în împrejurimi.

[manuscris din Arhiva Institutului de Arheologie “V. Pârvan”]

Pârvan a organizat şantierul cu aceeaşi “siguranţă remarcabilă” pe care a arătat-o ca om de ştiinţă: a comandat de la firma germană Orenstein & Koppel din Berlin cazmale, lopeţi, târnăcoape, dar şi 200 m de cale ferată, vagonete basculante, plăci turnante, macazuri şi trenuri pentru descărcarea pământului excavat, pe care a plătit 1.900 lei, potrivit facturii venite de la Berlin, cu data de 13 iulie.

Cu aproape o săptămână înainte, Comisia Monumentelor Istorice votase, la cererea lui Vasile Pârvan, acordarea sumei de 10.000 lei, pentru dezgroparea cetăţii antice de la Caranasuf-Histria. Neîntârziat, cu nerăbdare şi multă energie dată de pasiune, Pârvan a început lucrările, cu muncitori zilieri din satul Caranasuf aflat la 4 km de cetate; primul stat de plată al acestor lucrători este pentru zilele 9-12 iulie 1914.

Odată lucrul început, din prima săptămână directorul Muzeului Naţional de Antichităţi a scos din pământul depus în 14 secole monumente importante, ziduri şi clădiri. Numeroase alte descoperiri de construcţii, precum şi inscripţii, ceramică, statuete, statui, monede au fost făcute de Pârvan în nouă campanii, din 1914 până la moartea sa, în 1927. În anii primului război mondial, ai ocupaţiei germano-bulgare şi jafurilor succesive, deci între 1917 şi 1920, săpăturile s-au întrerupt. Construcţii greceşti şi romane, romano-bizantine, terme, basilici, locuinţe, străzi cu dale şi canalizare, aveau să iasă la iveală în anii care au urmat.

Cercetătorii, tot mai numeroşi, au extins apoi aria săpăturilor, au construit depozite pentru piesele descoperite, lapidariu, bucătărie, sală de mese şi muzeu. Histria a prins din nou viaţă, asistând nu numai la activităţile noilor săi locuitori, ci şi la momentele importante din viaţa lor.

De un veac încoace, trei luni pe an, cetatea Histria trăieşte din nou...

Share