Istorie Orală
RSS Istorie Orală

76 de ani de la moartea poetului Octavian Goga

76 de ani de la moartea poetului Octavian Goga
Octavian Goga - Pictură de Hans Eder

Azi mașterã-i vremea... Acum vãduvite
Zac sfintele tale oțele,
Și luna, când trece, de milã tresare,
Cãci vede rugina pe ele.
Amarnic ne poartã pe strâmbe cãrãri
Vicleana și vitrega soarte,
Mãrit voievoade, în țara ta azi
Și vise, și fulgere-s moarte... (...)

Mãria Ta! Suntem bãtuți de nevoi!
La noi în zadar arã plugul,
Cãci holdelor noastre cu spicul de aur
Strãinul le furã belșugul.
Am vrea sã purcedem cu jertfele laudei,
Dar n-avem nimica la casã...
Mãria Ta! Toate strãinii le duc,
Și numai cu lacrimi ne lasã...

Dar spunem cu toții nevestelor noastre
Sã plângã cu lacrimi de jale,
Potopul sã treacã și plaiuri, și munte
Sã spele oțelele tale.
Atunci, când în soare din nou strãluci-vor,
De sus, din a ta împãrãție,
Crai tânãr, crai mândru, crai nou sã le-ncingã,
Trimite, rugãmu-ne ție!

Octavian Goga, “De la noi”, revista Luceafãrul, 1 iulie 1904

Considerat unul dintre cei mai importanți poeți ai secolului trecut, Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881, în satul Rășinari din apropierea Sibiului (n. 1 aprilie 1881, Rășinari — d. 7 mai 1938, Ciucea). După terminarea cursurilor primare în satul natal a urmat Liceul de stat din Sibiu și Liceul românesc din Brașov. Și-a continuat apoi studiile la Budapesta, la Facultatea de Litere și Filosofie, și la Berlin. Pe când nu împlinise 17 ani, Goga și-a publicat prima poezie intitulată Atunci si acum, în ziarul Tribuna din Sibiu. A urmat o seamă de poezii publicate în revista Familia (1898), în ziarul Tribuna, dar mai ales în Luceafărul (1902-1903) unde au apărut cele mai cunoscute: Dăscălița, Plugarii, Rugăciune, Oltul.

Debutul literar propriu-zis a avut loc la Budapesta odată cu volumul Poezii (1905) care, bucurându-se de un succes deosebit, a fost apoi reeditat la București (1907) și Sibiu (1910). Primit cu entuziasm nu numai de cititori dar și de critici și scriitori, volumul l-a consacrat pe autorul lui ca „poet al neamului”, la numai 25 de ani.

Până la declanșarea primului război mondial, Goga s-a afirmat și ca un ziarist strălucit, publicând articole în numeroase ziare și reviste: Țara noastră, Epoca, Adevărul, Flacăra, România.

Activitatea sa literară a fost dublată de o susținută actvitate politică. Goga devenise deja la începutul secolului XX un mesager al aspirațiilor naționaliste ale românilor transilvăneni, ceea ce i-a adus două arestări la închisoarea de la Seghedin.

După izbucnirea primului război mondial Octavian Goga s-a stabilit în Vechiul Regat și și-a continuat activitatea politică, publicistică și propagandisctică pentru unirea tuturor românilor. Pentru sensibilizarea opiniei publice a semnat împreună cu alți cărturari transilvăneni - printre care și vechiul său prieten, profesorul și pedagogul Onisifor Ghibu - Scrisoarea ziariștilor ardeleni refugiați în România (Epoca, 15 iunie 1915). Din cauza activității sale politice în România, guvernul de la Budapesta i-a intentat lui Octavian Goga, în calitatea sa de cetățean austro-maghiar, un proces de înaltă trădare, finalizat cu o condamnare la moarte în contumacie. Dar el s-a înrolat în armata română și chiar a luptat ca soldat, pe frontul din Dobrogea, până când a fost nevoit să părăsească România și să plece în Franța, de unde s-a putut întoarce abia la începutul anului 1919, după formarea României Mari.

În perioada interbelică Octavian Goga nu a reunțat la activitatea politică, ceea ce i-a adus pentru o scurtă perioadă chiar funcția de prim ministru (28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938).

La 5 mai 1938, pe când se afla la proprietatea sa de la Ciucea, Goga a suferit un atac cerebral și a intrat în comă. Două zile mai târziu avea sa se stingǎ din viațǎ, la vârsta de 57 de ani.

***

În Arhiva de Istorie orală a Societății Române de Radiodifuziune se află o înregistrare de excepție realizată în 1972 de unul dintre prietenii de-o viațǎ ai poetului, Onisifor Ghibu, profesor de pedagogie la Universitatea din Cluj, membru al Academiei Romane. Onisifor Ghibu și Octavian Goga se cunoscuseră încă de pe băncile liceului din Sibiu, iar prietenia lor se bazase nu numai pe afinitǎți, dar și pe o intensă activitate naționalistă în perioada dinaintea și de după Marea Unire din 1 Decembrie 1918. Înregistrarea a fost donată Arhivei de Istorie orală de fiul profesorului, Octavian Ghibu.

Ștefan cel Mare - Poezia "De la noi"

“Cum Goga venea de la Oradea, l-am rugat să ne spuie impresii de acolo (...). Apoi am trecut la chestia cu participarea la Putna unde aveau să meargă și Goga și Enescu și unde aveam să mergem și noi, cei doi sibieni. Goga a făcut ce-a făcut și m-a luat de mână și am trecut amândoi într-o cameră vecină unde nu mai erau și alte persoane. Zice: “Măi, eu am făcut niște versuri despre Ștefan cel Mare , să ți le citesc și ție...” și a scos hârtia din buzunar și mi-a citit admirabila – cuvântul este prea slab! – admirabila poezie intitulată De la noi în care plânge soarta tristă a poporului român din zilele noastre, aduce elogii marelui voievod de acum 400 de ani, se plânge că nu putem face nimic în sensul făptuirilor lui legendare, (...) o invocare către Dumnezeu, să trimită un urmaș al lui Ștefan cel Mare... Poezia a fost – pentru mine cel puțin, dar și pentru generația mea, pot adăuga – a fost culmea pe care o putea atinge cineva prin cuvinte, de evocare a marii figuri legendare a lui Ștefan cel Mare! Aici, în camera aceea din modesta locuință a popii Iosif, atunci și pe temeiul acesta al lui Ștefan cel Mare, s-a închegat, pot să afirm, pentru întâia oară, o prietenie adevărată [a mea] cu Octavian Goga. Din acel moment, eu am văzut în Goga un mare profet, un mare luptător, un om care trebuie să biruiască în lumea aceasta împotriva ticăloșiei în care se găsea neamul și lumea și eram fericit că pot să mă apropii cât mai mult de el! Poezia s-a tipărit după aceea, a apărut în Luceafărul și a fost apreciată de contemporani ca cea mai frumoasă închinare la adresa voievodului de odinioară. Din păcate, în edițiile din ultimele două decenii ale poeziei lui Goga, poezia aceasta a fost suprimată complet, nu știu de ce.

L-am revăzut după aceea pe Goga după câteva luni, la Budapesta unde mă dusesem să consult un specialist în bolile de ochi și unde am dat, printre alți prieteni din liceu, și de [Ioan] Lupaș care-și luase atunci doctoratul în litere la Universitatea de la Budapesta, și de Goga, care, amândoi, plecau la Berlin pentru studii, cu o bursă dată de Consistoriul din Sibiu și completată cu altă bursă dată de Societatea Transilvania de la București. Am petrecut atunci împreună două seri la niște restaurante (...).

Bursier sărac la Berlin și vizita în Italia

Pe urmă eu am luat-o la Sibiu, ei au plecat la Berlin. De la Berlin Lupaș îmi scria destul de des, după aceea nu mi-a mai scris, ceea ce m-a mirat. Ce se întâmplase?! Nici Lupaș, nici Goga nu erau prea încântați de Universitatea de la Berlin. Lupaș era doctor în filosofie, litere, nu mai sințea nevoia să-și mai încarce memoria cu noi cercetări în domeniul care-l interesa, iar Goga era prea ahtiat după frumosul în viață, realizat prin artă.

Și-atunci, după câteva luni de stat la Berlin, au plecat într-o călătorie mai lungă, în Italia, să vadă țara clasică a artelor și a strămoșilor noștri de odinioară. Bani aveau destul de puțini și au călătorit în nordul Italiei, n-aș putea să dau prea multe amănunte, fiindcă ei nu mai scriau. Când îmi scria Lupaș, de multe ori îmi scria și Goga... Dar acuma nu mai veneau scrisori deloc, fiindcă ei cheltuiseră bursa pentru studii în călătoria din Italia și ajunseseră la aman cu bugetul și au trebuit să se întoarcă în țară, fără să-și facă studii serioase, chiar cum se așteptau ei. Asta a fost la ‘904 și ‘905.

Serbările Astrei

La ‘905 am avut prilejul să-l întâlnesc pe Goga în legătură cu marea manifestație culturală organizată de asociațiunea Astra care și-a deschis în acel an, vara, la Sibiu, cel dintâi muzeu etnografic românesc. Au fost serbări de vreo 10 zile, de o mare amploare și de un înalt nivel, la care Goga a participat în calitate de vizitator, în rând cu alții, n-a avut un rol mai apropiat, dar s-a interesat, s-a întâlnit cu multă lume care începuse să-l aprecieze și care aștepta de la el acuma să îl vadă ieșit la lumină cu primul său volum de poezii care era sub tipar. Volumul n-a apărut în timpul serbărilor, ci cu 2-3 săptămâni mai târziu. Eu între timp am plecat la București, la Universitate și Goga a rămas la Sibiu. El avea o bursă cu care avea să plece la Paris. Toate lucrurile erau pregătite, dar după apariția volumului el s-a dus la București.

Contact cu Bucureștiul

Eu eram de vreo câteva săptămâni la București și apucasem să cunosc puțin viața de acolo, prin câțiva oameni de oarecare suprafață în viața culturală a neamului, între alții cu Nicolae Iorga, cu Ilarie Chendi, cu Ion Scurtu, cu Ștefan Iosif, cu Mihail Sadoveanu. Goga a venit la București aducând cu sine un număr de exemplare din cartea cea nouă din care mi-a oferit și mie un exemplar de lux, că în afară de... primise 2000 de exemplare, dar tipărise o ediție pe hârtie deosebită, 100 de exemplare; unul mi l-a dat mie cu o dedicație foarte frumoasă...

Goga se pare că a mai fost la București o dată, înainte, nu cunosc înceaproape acest amănunt și nici n-am crezut că Goga a văzut Bucureștiul până atunci când ne-am întâlnit împreună. Cum eu începusem să cunosc Bucureștiul destul de binișor, Goga era bucuros că are lângă sine pe cineva care îi e de ajutor la plimbări, la convorbiri.

Vianu despre Goga: noul poet apărut pe orizontul literaturii române, feciorul de popă din Ardeal

Se începuseră cursurile la Universiatate. S-au petrecut atunci două fapte pe care istoria literară nu le-a înregistrat, deși ele au fost publicate la ‘905, în Telegraful Român din Sibiu, prin două scrisori ale mele, semnate cu un pseudonim. Anume: la Cursul de istorie a literaturii române pe care îl făcea Ion Vianu, ardelean, om de inimă. A făcut în prima lecție o privire asupra dezvoltării poeziei la români, de la începuturile sale și până la zi. Partea din urmă a expunerii sale, timp de vreo 10 minute, Vianu a vorbit despre noul poet apărut pe orizontul literaturii române, feciorul de popă din Ardeal, Octavian Goga, căruia i-a făcut o apreciere foarte frumoasă, pe baza volumului abia apărut. Pentru mine acest fapt, că prietenul meu a ajuns de la prima lui pășire hotărâtă în literatură, cu primul volum, să cucerească cercurile literare de la București în așa fel încât să fie amintit în lecția de deschidere a unui profesor merituos, de lege veche dar cu suflet veșnic tânăr, [ a fost remarcabil].

Elogierea lui Goga de către Maiorescu

La câteva zile după aceea, s-a petrecut un fapt analog: Titu Maiorescu care era un as al catedrei și pe care l-am ascultat și eu un an de zile – cursul de Logică și cursul de Istorie a filosofiei germane –, la deschiderea cursului său de Istoria literaturii germane, al Istoriei filosofiei germane, profesorul a insistat asupra asupra marii importanțe a filosofiei și a poeziei. Între aceste două preocupări ale geniului omenesc sunt punți de legătură foarte importante. Filosofia este însă un domeniu accesibil unui număr redus de oameni, trebuie o cultură deosebită și o inteligență deosebită ca să te poți adânci în filosofie. Poezia, prin felul ei, este accesibilă și mulțimilor, încât filosofii nu pot înrâuri viața decât într-o mică măsură și mai mult în mod teoretic, câtă vreme poeții pot face să salte sufletul maselor, să se avânte spre cele mai înalte idealuri, să moară pentru acele idealuri (...). Așa afost și va fi și la noi: un Alecsandri, un Octavian Goga, Mihai Eminescu, aceștia sunt cei care exprimă voința și gândirea și speranțele mari ale poporului întreg. Ei sunt mai importanți decât filosofii și decât oamenii de știință. Am fost profund emoționat de această clasare a lui Goga între cei doi mari poeți, la mijloc. Și am fost extrem de fericit și de-abia așteptam să-l întâlnesc în acea seară pe Goga – că ne vedeam zilnic – și să-i spun ce s-a întâmplat la lecția lui Maiorescu. Natural, a fost foarte mișcat de această comunicare [a mea] și m-a rugat să-l însoțesc și pe el la o lecție a lui Maiorescu, unde accesul era destul de greu; în sala nr. 4, vestită, cea mai mare sală a Universității, se întrunea la cursul lui Maiorescu atâta lume, încât nu mai încăpea nici un ac în plus. Șî pe coridor stătea lumea, intrarea era aproape barată. Bietul Maiorescu, ca să-și facă loc pe la catedră, făcea eforturi extraordinare, că toată lumea nu biruia să-i facă atâta loc să poată trece! Ei, și ca să poți să obții loc trebuia să te duci cu două ceasuri înainte, să-ți ocupi loc în bancă. Am apucat să spun la niște colegi de-ai mei că Goga care pătrunsese deodată, în mod minunat, între studenți... mie îmi trimisese tipografia “Luceafărul”, de la Budapesta, 100 de exemplare din Poezii, ca să le desfac pentru prietenii mei. Într-o zi sau două le-am desfăcut pe toate printre prietenii mei studenți care au ajuns să-l cunoască pe Goga și să-l aprecieze. Și într-o zi le-am spus: “Să știți că viu într-o zi la lecția lui Maiorescu cu Goga”.

Lucrul s-a putut petrece foarte curând, la vreo două săptămâni... între timp a avut vreo două-trei lecții la mijloc și m-am dus singur; toți studenții se uitau la mine: “Ǎsta-i Goga?!...”, crezând că vecinul de lângă mine este Goga. Pe urmă a venit și Goga, lumea l-a primit cu multă simpatie (...), așa că Goga a intrat în capitala Țării Românești într-un mod triumfal, ca nici un alt poet sau scriitor sau om de carte.

Întalnirea cu Regina Elisabeta

La un moment dat, Goga era într-o încurcătură destul de penibilă căci primise de la o doamă de onoare a reginei Elisabeta o scrisoare prin care i se comunica că Majestatea Sa Regina îi acordă lui Goga o audiență în ziua cutare, la ora cutare. Goga a rămas încremenit: “Cum am ajuns eu la regina Elisabeta?!” Garderoba lui Goga era destul de modestă, n-avea haine cu care să se prezinte la o astfel de ocazie, trebuia să împrumute de la un croitor o jachetă și mai știu eu ce-i mai trebuia – ceea ce a și făcut – dar pentru asta trebuia să aibă ceva fonduri la dispoziție, ori Goga era sărac ca șoarecele de biserică, de la o zi la alta încropea și el câte o bucurie așa, mai mică, cu bani puțini. Zice: “N-am bani, măi, îmi trebuie întâi pentru o trăsură, trebuie să mă duc cu un cupeu la palat, nu pot să mă duc pe jos! Ăla costă 2-3 lei... – ceea ce era o sumă destul de mare pentru un buget modest - după aceea, este un ușier acolo, nu pot să fac pe sărăntocul, trebuie să dau ăluia un pol, de unde să-i bag eu un pol?! Că dacă nu, ne râde că suntem niște ardeleni prăpădiți! După aceea alte cheltuieli și... dă-mi 200 de lei împrumut!” “Măi, zic eu, n-am atâția bani, ți-aș da bucuros, dar n-am – de fapt, n-aveam de unde să am 200 de lei! – am 100 de lei încasați pentru cele 100 de exemplare din poeziile tale pe care să-i trimit la tipografie”. “Dă încoace 100, că mă descurc cu tipografia...” Nu mai încăpea discuție, i-am dat suta și s-a descurcat el cum s-a descurcat. Înainte de plecarea lui la palat, m-am dus la el împreună cu Ilarie Chendi să-l gătim ca pe-o mireasă, se ducea la o întâlnire unică în felul său.

S-a dus în audiență care a durat o jumătate de ceas, noi îl așteptam în camera Hotelului “Imperial” de lângă palat, să vedem cu ce se întoarce de la întrevederea cu poeta Carmen Sylva. S-a întors Goga extrem de fericit, zice: “Măi, am stat de vorba cu o ființă care te face să uiți că trăiești într-o lume materială. E de o delicatețe sufletească extraordinară! Un suflet cald, apropiat, care mi-a vorbit ca o mamă, ca o prietenă, ca o soră și care mi-a cerut voie să poată să traducă în nemțește câteva poezii de-ale mele. Închipuie-ți!... Natural că i-am dat voie. Dar îmi era rușine că a trebuit să fac un asemenea gest, eu, tânărul începător în ale poeziei să fiu îmbrățișat cu atâta simpatie și înțelegere de o ființă superioară!”

Apoi Goga a stat vreo câteva săptămâni la București...”

[R 30/ Arhiva de Istorie orală - Radio România. Înregistrare realizată de Octavian Ghibu, fiul profesorului Onisifor Ghibu, 1967]



Agenția RADOR - 7.05.2014 9:14