Grigoraş Dinicu, violonistul care a ajuns din Strada Sfinţilor până la New York

“Taraful Radio de curând înfiinţat s-a dovedit a fi binevenit, căci oferă publicului prilejul să asculte muzica populară românească sub înfăţişarea ei cea mai reprezentativă. Dl. Grigoraş Dinicu este prea-cunoscut...” (Revista Radiofonia, 26 noiembrie 1933)

Grigoraş Dinicu, violonist şi compozitor extrem de popular încă din primii ani ai secolului XX, cunoscut mai întâi pentru compoziţia sa Hora staccato (1906), l-a avut ca prim „profesor” pe moş Zamfir care îl învăţase Doina haiducului; Lume, lume, soro lume; Arde foc la Bucureşti şi Ciocârlia. S-a născut la 3 aprilie 1889 în cartierul lăutarilor bucureşteni, pe strada Sfinţilor, aşa că a copilărit în atmosfera muzicii populare româneşti şi a celei lăutăreşti pe care avea să o poarte spre un gen de interpretare de excepţie.

Talentul moştenit de la părinţi şi bunici a fost şcolit la Conservatorul de Muzică bucureştean (1902-1906), unde a lucrat cu Carl Flesch. Pentru a-şi câştiga existenţa, a început să cânte la diferite manifestări ocazionale, la „Târgul moşilor” şi prin localurile de la Şosea. În 1906 şi-a dat examenul de licenţă pe scena Ateneului Român, interepretând Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră de Niccolo Paganini, spectacol premiat cu locul I. Printre bis-urile executate, a strecurat şi compoziţia proprie Hora staccato care de atunci l-a făcut nemuritor.

A cântat în Orchestra Simfonică a Ministerului Instrucţiunii Publice, în taraful Radiodifuziunii, la restaurantul-gradină „Bufet”, la restaurantul „Gambrinus”, la restaurantul lui Ionică Enescu. Aici au venit să-i asculte virtuozitatea mari solişti ai lumii şi figuri remarcabile ale culturii româneşti: George Enescu, Victor Eftimiu, Tony Bulandra, Al. Brătescu-Voineşti. Iar Grigoraş Dinicu le cânta deopotrivă piese din repertoriul clasic, de café concert sau popular.

Taraful Grigoraş Dinicu la radio, 1935

După primul război mondial, violonistul avea deja consacrare europeană: angajament la “Green Park Hotel” din Londra, la Monte Carlo şi apoi la Paris, cu un contract la “Ambassadeur”.

La Expoziţia Mondială de la New York, în 1939, taraful lui Grigoraş Dinicu a fost însoţit de Maria Tănase. Au fost atât de mult admiraţi, încât aveau să cânte câteva luni după aceea la restaurantul lui Jean Filipescu din New York, spre deliciul ascultătorilor veniţi din toată lumea. Unul dintre spectacolele expoziţiei a fost difuzat de postul Radio Bucureşti pentru ascultătorii din România.

Citim în Revista “Radio Adevărul” din 19 februarie 1939, la pagina 3:

“Duminică 12 februarie, la ora 8.30, posturile noastre de radio au transmis Ora Românească pentru America, organizată de Comisariatul general al României pentru Expoziţia universală din New York 1939, în colaborare cu Societatea noastră de Radiodifuziune (...).

Emisiunea de duminica trecută constitue, fără exagerare, un eveniment epocal (...). Se cuvine să relevăm calitatea excepţională a programului muzical difuzat în cadrul Orei Româneşti. Alegerea cântecelor populare şi a interpreţilor muzicali denotă o competenţă remarcabilă. Ni s-a oferit un şirag alcătuit din mici juvaeruri: tot ce avem mai bun şi mai caracteristic pe acest tărâm. Publicul internaţional a avut prilejul să înţeleagă sufletul românesc ascultându-i melodiile de voioşie şi de jale, de duioşie (...). Orchestra Radio, Corul “Carmen”, domnul Grigoraş Dinicu, doamnele Valentina Creţoiu, Evantia Costinescu, Maria Tănase şi domnul G. Folescu au fost astfel cei mai preţioşi mesageri ai României în lumea largă”.

Share