La 21 martie 1977 s-a stins din viaţă istoricul Andrei Oţetea - mărturii din Arhiva Radio România

Istoric, academician, profesor, publicist, Andrei Oţetea a rămas în memoria posterităţii pentru contribuţia sa la cunoaşterea istoriei şi culturii naţionale şi universale. S-a născut la 24 iulie 1894 în satul Sibiel din judeţul Sibiu, într-o familie de ţărani. Nu avea să-şi uite niciodată obârşia, care, aşa cum avea să mărturisească mai târziu, a avut un rol decisiv în fundamentarea concepţiei sale de viaţă şi în formarea vocaţiei sale profesionale. Studiile le-a făcut la Liceul de Stat din Sibiu, apoi la Liceul “Andrei Şaguna” din Braşov, unde i-a avut colegi pe D. D. Roşca, Lucian Blaga şi Nicolae Colan, viitorul mitropolit al Ardealului. În anul 1919 s-a numărat printre tinerii bursieri trimişi de ASTRA la studii universitare în Franţa. A studiat la Sorbona limbile italiană şi franceză şi a urmat, în paralel, cursurile Şcolii de Ştiinţe Politice.

Întors în ţară, în 1927, Andrei Oţetea a fost numit la catedra de istorie universală modernă şi contemporană a Universităţii din Iaşi al cărei rector a fost între anii 1935-1947. Din 1939 până în 1947, cu unele întreruperi, a fost şi director al Teatrului Naţional din Iaşi. De la 1 februarie 1947 a devenit titular al catedrei de istorie universală la Universitatea din Bucureşti şi prorector, iar în anul următor a fost şeful catedrei de istorie universală, până în 1964.

Activitatea ştiinţifică a lui Andrei Oţetea s-a completat prin cercetările făcute ca specialist în istoria evului mediu şi a epocii moderne universale la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” - pe care l-a şi condus (1947-1948; 1956-1970) - şi prin articolele publicate în prestigioasele reviste de istorie Studii şi Revue Roumanie d'Histoire, editate de Academia Română. Şi tot Academia Română a patronat editarea Tratatului de Istorie a României ale cărei volume II şi III au avut ca redactor responsabil pe profesorul Andrei Oţetea, devenit în 1955 membru al prestigioasei instituţii. Andrei Oţetea a fost de asemenea preşedinte al Comisiei Naţionale pentru UNESCO, vicepreşedinte al Academiei Latine din Paris şi membru al Societăţii de Istorie modernă a Franţei; a fost distins cu titlul de “Om de Ştiinţă Emerit”. Cărţile sale arată preocuparea pentru teme diverse: Francesco Guicciardini - viaţa publică şi gândirea politică (1926); Contribuţii la problema Orientului (1930); Renaşterea şi Reforma (1941); Tudor Vladimirescu (1945); Renaşterea (1964)

Andrei Oţetea a murit la 21 martie 1977 la Paris şi a fost înmormântat în satul natal, Sibiel, la 28 martie 1977.

În Arhiva de istorie orală a Societăţii de Radiodifuziune se află câteva mărturii despre Andrei Oţetea, amintiri ale unor studenţi sau colegi ai săi, istorici deveniţi ei înşişi, între timp, prestigioşi.

Zoe Petre, studentă al lui Andrei Oţetea; istoric, profesor

Oţetea – cred că v-am mai istorisit, din poveştile tatii [istoricul Emil Condurachi] – îi refuzase înscrierea la doctorat lui Roller cu un subiect de grevă a muncitorilor din ’33 sau ceva de genul ăsta, spunându-i cu bună conştiinţă istorică că nu are încă acces la documente şi deci nu poate să scrie numai pe... o teză de doctorat, zice, nu se face cu articole de ziar! Ori, asta i-a stârnit lui Roller o duşmănie la care n-a renunţat toată viaţa. După aceea a fost povestea cu manualul lui Oţetea din primul an de la pierderea Basarabiei...

Această întâmplare legată de doctoratul lui Roller se întâmpla înainte de război?

Da-da, la Iaşi!

...spre sfârşitul anilor ’30...

Nu mai ştiu să spun, nu ştiu dacă tata ştia direct sau... că el era în raporturi bune cu famila Oţetea, dar nu foarte apropiate, niciodată nu au fost foarte apropiate (...).

În anii ’50, sub direcţia lui Constantinescu-Iaşi, Institutul de Istorie avea o secţie veche de istorie şi arheologie, unde erau mai toţi... Când Institutul de Istorie a a adus un nou suflu datorită lui Oţetea, antichitatea a fost trimisă unde îi era şi locul, cu un muzeu, şi atunci s-a înfiinţat institutul...

[Arhiva de istorie orală a SRR, interviu realizat de Stan Stoica, 21.09.2011]

Eliza Campus, cercetător la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”

Andrei Oţetea a fost (...) şeful rezistenţei din institut şi din facultate. Andrei Oţetea a fost o personalitate cu adevărat demnă, o personalitate hotărâtă, un om sensibil la tot ce este adevăr şi valoare reală, un om sensibil la prietenie şi la o colaborare pe plan nu numai ideologic, ci şi pe plan sentimental, de pildă între noi a fost… eu eram la ei în casă foarte des şi între noi au fost legături sentimentale, în sensul [că] îmi povestea ce e cu fetele lui, cele două fete pe care le avea şi le are şi astăzi şi toate problemele care se ridicau câteodată şi la ei în casă, cu diferite greutăţi ale timpului în care trăiam. Adică am avut cu el legături ştiinţifice, de colaborare efectivă în domeniul luptei şi al rezistenţei împotriva tuturor celor care căutau să ne apese şi mai ales a consilierilor sovietici; am avut cu el o colaborare efectivă în domeniile de conducere a institutului şi a catedrei de la facultate...

[Arhiva de istorie orală a SRR, interviu realizat de Silvia Iliescu, 25. 02. 1999]

Dan Berindei, cercetător la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”; academician

A venit profesorul Oţetea la institut. Ei, în momentul ăla totul s-a schimbat! La 1 octombrie ’55 m-am reîntors (...), a început o a doua viaţă a mea la institut (...), acuma, într-o cu totul altă atmosferă, trebuie să spun, şi a fost marele merit al lui Andrei Oţetea, el a venit cu foarte multă seriozitate.

Andrei Oţetea era un istoric marxist încă dinainte de ’44 dar era un istoric, un istoric foarte onest, care, înainte de toate, îşi făcea meseria şi pretindea a se face meseria. Nu accepta impostura, nu accepta improvizaţia ... şi-n plus, era teribil de exigent la aspectele formale, ca să spun aşa, la cum redactezi un text. Ţin minte că m-a luat odată cu el la Căciulaţi, la casa de odihnă a Academiei şi am lucrat pe un text al lui Maciu pentru Istoria poporului român. Maciu nu mă acceptase pe mine decât corector, sau cum vreţi să-i spuneţi, şi-atuncea a fost un “gentleman agreement ” între el şi Oţetea, a spus: “Dacă-l iei pe Berindei, sunt de acord !”

Şi-atuncea am stat cu profesorul Oţetea câteva zile la Căciulaţi şi ... Trebuie să spun că eu mă enervam şi nu suportam ... totuşi ... el avea o tipicărie şi insista la un cuvânt, la un gerunziu - era marele duşman al gerunziilor! - mie mi se părea că nu erau lucruri esenţiale dar totuşi, trebuie să spun că eu am învăţat foarte mult de la el în această direcţie. Adică faptul că un text nu e suficient să fie corect, să fie documentat, să fie gândit, dar trebuie să aibă şi o formă corespunzătoare şi care să nu-ţi atragă reproşuri. Şcoala asta, eu am făcut-o cu Oţetea! Eu nu l-am avut pe Oţetea profesor, el a venit la Bucureşti în locul lui [Gheorghe] Brătianu, în fond, după ce eu nu mai eram de mulţi ani în facultate. Şi aşa că am avut această experienţă cu Oţetea, care trebuie să spun că mi-a rămas întipărită... După aceea am rămas în relaţii foarte bune cu el!

[Arhiva de istorie orală a SRR, interviu realizat de Silvia Iliescu, 21.04.1995]

Nicolae Fotino, jurist, istoric, secretar al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (A.D.I.R.I.)

Dorinţa mea ca secretar general al Tratatului [de Istorie a României], era să avem un stil [unitar] pe tot Tratatul şi, în orice caz, în cadrul unui volum. Şi atunci, m-am dus la redactorul responsabil al volumului care era academicianul Andrei Oţetea şi i-am spus părerea mea, i-am arătat paginile lui Prodan şi l-am convins pe Andrei Oţetea că nu e bine, că Prodan are o limbă mult prea “specială” şi că trebuie vorbit cu el. Oţetea, care era un om pedant şi foarte serios, a luat sarcina asta cu toată seriozitatea şi a luat o pagină din Prodan şi a rescris-o, adică a scris deasupra rândului, cam cum ar fi ... a tradus-o, ca să zic aşa - şi asta cu cerneală roşie, poate chiar nu toate frazele, dar multe! - şi am pus într-un plic lucrul ăsta şi l-am trimis la Cluj academicianului David Prodan.

Ca, după un timp, Andrei Oţetea să fie chemat la Academie de către preşedintele Academiei, care în vremea aceea era Athanase Joja şi care l-a chemat la o conversaţie personală. Când a fost la el, preşedintele Joja i-a spus că a primit demisia din Academie a academicianului David Prodan. Invitîndu-l la el pe David Prodan şi întrebîndu-l ce s-a întâmplat, David Prodan i-a spus că este evident că a fost o greşeală - cum s-a întâmplat, şi e şi firesc în Academie în vremurile astea de schimbări - au intrat şi unii “nechemaţi”, printre care [şi el], el n-a fost conştient de treaba asta, dar l-a trezit la realitate colegul lui, Andrei Oţetea, care i-a trimis o pagină dintr-o lucrare a lui, arătând cum ar trebui să arate într-o bună limbă românească; că el avea impresia că ştie româneşte şi că ... se credea chiar talentat la limba română. Ori, i-a atătat pagina lui Joja şi i-a spus că nici în clasele primare nu a avut el atâtea observaţii pe o pagină! Şi că, în consecinţă, ţinând seama de cine este Andrei Oţetea, de ce om învăţat este, nu se poate pune în discuţie dreptatea lui Oţetea şi deci concluzia care trebuie trasă este să stea el la Cluj şi să-şi vadă de treabă.

Şi-atuncea Joja l-a rugat pe Oţetea să găsească o formulă şi să liniştească lucrurile. Eu nu ştiu, sigur că Oţetea s-a întâlnit cu Prodan, au discutat, s-a discutat şi prin secretarii volumului care erau persoane foarte apropiate lui Oţetea şi în acelaşi timp apropiate şi de academicianul Prodan, care erau Florin Constantiniu şi Şerban Papacostea, în sfârşit Prodan a fost liniştit şi lucrurile s-au reluat (...).

Discuţia mare [între istoricii Tratatului] este când s-a făcut trecerea de la capitalism la socialism... Şi deci Roller va insista că data este 1917, revoluţia din octombrie care schimbă faţa lumii. Oţetea şi Barbu Câmpina vor fi dintre cei care se vor opune acestui lucru, spunând, sigur, 1917 este o dată într-adevăr fundamentală pentru istoria universală, în orice caz, pentru unele state; sigur, 1917 nu însemna nimic pentru Franţa, de pildă, dar pentru Rusia sigur că înseamnă şi poate şi pentru alţii. Dar pentru noi 1917 nu înseamnă absolut nimic ! Care a fost diferenţa între 1916 şi 1918 ? Nimic ! Nu s-a schimbat... ar trebui să arătăm o schimbare de regim, de gândire - nu s-a schimbat nimic !

Oţetea vorbeşte la un moment dat - dar aşa, ca o simplă ipoteză care nu i se pare serioasă - 1 decembrie 1918. Sigur că este o schimbare, spunea Oţetea, fiindcă e o altă Românie. Dar asta nu e o schimbare, noi am făcut o schimbare de la feudalism la capitalism ... nu s-a schimbat nimic în România, avem o Românie, dar ea nu se schimbă din punct de vedere al orânduirii, nu e nici o schimbare cu vechea Românie ! Dacă este vorba să facem o ... dată, asta este 23 august ’44, da, sigur, se schimbă ! (...) Asta poţi să spui că s-a schimbat. “Deci, istoria contemporană a României începe la 23 august ’44, până atunci eu nu văd nici o schimbare !”...

Ei, aicea au fost discuţii foarte violente, dar Roller este cel care nu cedează şi deci noi vom face împărţirea [cronologică] şi schimbăm [în Tratat] anul 1917, 1918, adică se leagă puţin revoluţia din octombrie cu 1 Decembrie... Şi vom avea această împărţire.

[Arhiva de istorie orală a SRR, interviu realizat de Silvia Iliescu, 8.03.1995]

Răzvan Theodorescu, student al lui Andrei Oţetea; istoric, academician

Am avut nişte profesori extraordinari şi am învăţat foarte mult, evident citeam şi cărţi care erau interzise, bibliotecarele mai îmi dădeau pentru că eram singurul care citea, de pildă, cărţi nemţeşti sau englezeşti. Şi spun acest lucru pentru că, cu timpul, lucrurile s-au adunat, devenisem, evident, un fel de vedetă recunoscută ca atare şi în jurul nostru, alături de profesorii străluciţi, Emil Condurachi care a fost, cum spun eu, “zâna bună a vieţii mele”, Ion Nestor cu care mi-am dat licenţa, Mihai Berza cu care mi-am dat doctoratul, Dionisie Pippidi, Ion Sacerdoţeanu, Ion Ionaşcu, Damian Bogdan, era o pleiadă... efectiv ultima falangă din perioada interbelică, elevi ai lui Pârvan, ai lui Andrieşescu, Oţetea...

[Arhiva de istorie orală a SRR, interviu realizat de Octavian Silivestru, 2.05.2012]

Share