La 17 februarie 1947 s-a stins din viaţă Elena Văcărescu

N-a fost niciodată despărţită de ţara în limba căreia n-a scris. O româncă din cel mai adevărat sânge românesc, care îşi afirmă cu orgoliu şi originea, şi sufletul românesc.... O asemenea personalitate onorează două literaturi. (Camil Petrescu)

Scriitoarea născută în 1864 într-o mare familie boierească, aceea a diplomatului Ioan Văcărescu şi a poetului Iancu Văcărescu, şi-a făcut studiile la Paris. Acolo avea să se stabilească mai târziu definitiv, pentru a uita iubirea împărtăşită, dar inacceptabilă politic faţă de prinţul moştenitor Ferdinand. A devenit o figură marcantă a culturii româneşti şi franceze, a scris poezii, romane, teatru, memorialistică, a făcut prelucrări folclorice româneşti, a tradus versuri. Opera sa a fost admirată de Victor Hugo şi Anatole France, a primit numeroase premii, unele oferite de Academia Franceză. Pentru contribuţia la creşterea prestigiului României peste hotare, în 1925 a fost primită în rândurile membrilor Academiei Române.

În Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii se află un fragment din celebrul “Testament” al lui Ienăchiţă Văcărescu, citit de Elena Văcărescu, înregistrat la Paris în 1913:

„Vechea şi strălucita familie boierească Văcărescu, din care cu mândrie mă trag, a dat ţării trei poeţi: Alecu, Ienăchiţă şi Iancu Văcărescu. De Ienăchiţă Văcărescu voi spune mult-cunoscutul lui testament: Urmaşilor mei Văcăreşti, las vouă moştenire creşterea limbii româneşti şi a patriei cinstire”

Share