Charles Lindbergh - primul pilot care a traversat singur Atlanticul fără escală

Charles Augustus Lindbergh, Jr., născut la 4 februarie 1902, cunoscut şi ca "Lucky Lindy" (Norocosul Lindy) sau "The Lone Eagle" (Vulturul solitar), a fost un pilot american, de origine suedeză, unul din pionierii zborurilor de lungă durată, devenit faimos pentru efectuarea primului zbor solo non-stop transatlantic în 1927.

S-a ştiut multă vreme că aviatorul american Lindbergh a fost primul care a traversat Oceanul Atlantic. În 20 mai 1927 a zburat pe ruta New York-Paris cu avionul numit “Spirit of St. Louis”, zbor neîntrerupt, de 34 de ore, pe distanţa de 3.600 de mile, la o altitudine de 3.000 m.

În realitate, el n-a fost primul om care a traversat oceanul cu avionul; prima traversare a Atlanticului a fost reuşită în 1919 de doi aviatori britanici, din Canada până în Irlanda. Apoi, în 1924, un întreg echipaj al zeppelinului de construcţie germană USS Los Angeles a zburat spre America. Au mai fost alţii care au traversat, dar nu au supravieţuit încercării.

Totuşi, Charles Lindbergh este primul care a traversat oceanul de unul singur, fără copilot şi, bineînţeles, fără autopilot, care nu exista pe atunci !

Evenimentul a produs o mare vâlvă în toată lumea. În Franţa, la Le Bourget, era aşteptat de o mulţime estimată la 150.000 oameni.

Un tânăr român care pe atunci se afla la Paris, la studii, a rămas atât de impresionat de eveniment, încât şi-l aminteşte şi astăzi cu plăcere. Se numeşte Ioan Grigore, absolvent de Drept la Paris, ziarist la Bucureşti, la gazeta „Universul”, apoi el însuşi pilot militar în timpul războiului. În interviul pe care l-a acordat Grupului de istorie orală al Radiodifuziunii în 2002, Ioan Grigore povesteşte cu o emoţie încă vie impresia generală produsă de traversarea Atlanticului.

Ioan Grigore: „Traversarea Oceanului Atlantic de către aviatorul american Lindbergh cu avionul "Spirit of St. Louis" a produs o vâlvă extraordinară, încât ne-a dat drumul de la şcoală ca să putem să mergem pe străzi să vedem cum este primit şi aclamat. A produs o senzaţie extraordinară !

Ce s-a întâmplat: francezii, însă, erau amărâţi în sinea lor pentru că ei aflaseră cu câteva zile [înainte] că un american necunoscut se pregăteşte cu un avionaş să traverseze Atlanticul şi au vrut să i-o ia înainte şi atunci un echipaj francez, un pilot şi un navigator Charles Nungesser şi François Coli care au făcut încercarea cu trei saptamâni înainte de zborul lui Lindbergh au decolat, cred că cu două sau trei zile înaintea lui, în mod invers, adică de la est spre vest, dar ei s-au prăbuşit în apropiere de coastele americane.

Aşa că francezii nu reuşiseră ce a reuşit americanul, singur la bord, iar după sosirea lui Lindbergh, la câteva zile, alt echipaj, tot franţuzesc, a pornit tot pe aceeaşi rută şi au păţit exact aceeaşi…, s-au prăbuşit în Atlantic.

Francezii au fost foarte vexaţi de chestia asta, dar totuşi l-au primit într-un mod extraordinar pe Charles Lindbergh. A fost primit la Élysée de preşedintele republicii, decorat şi aşa mai departe. S-au făcut şi spectacole în care era vorba de el, la Chatelet de exemplu, unde-l arăta avionul pe scenă şi îl auzeai cum decolează, se stingea lumina şi auzeai zgomotul deasupra capului - nu ştiu cum realizau ei chestia asta.

În sfârşit, eu când m-am ocupat de aviaţie mult mai târziu, când am făcut şi CIA - să precizez, e vorba de Centrul de Instrucţie al Aeronauticii ! - mi-am dat seama de ce au dat greş francezii şi de ce a reuşit Lindbergh. Lindbergh a profitat de curentul golfstream, de apa, de aerul cald de deasupra acestui… şi a avut vântul din spate şi a avut un avionaş monoplan pe care nu s-a prins nimic; pe când francezii au zburat cu Breguet foarte mari, le spunea „cisterne zburătoare”, biplane, şi a avut loc să se strângă givraj, adică gheaţă pe aripi, care i-a doborât.

În momentul aterizării lui, a fost multă lume să vadă ?

A!, a fost primit pe Champs Élysées, ca în America, dar fără… Am văzut că la americani, când l-au primit - pe urmă am văzut la cinematograf - erau nişte hârtiuţe care cădeau de pe zgârie nori, aicea a fost fără hârtiuţe, dar plin de cască-gura tot Parisul a fost, dacă ne-a dat drumul de la şcoală, vă închipuiţi ! Nu mai spun, ziare, radio nu prea ascultam, că radio era de-abia la început (...).

Aş vrea să mai spun, în afară de evenimentul ăsta, care era puţin atmosfera de-acolo, [de la Paris]. Era pe vremea de glorie a lui Mistanguette şi cu partenerul ei Maurice Chevalier şi era o viaţă cu totul şi cu totul plină de exuberanţă, plină de bucurie că francezii scăpaseră din Primul Război Mondial care se terminase cu puţin timp înainte şi acuma aveau o dorinţă de viaţă, o explozie, o euforie, care sigur că se transmitea şi la copii !…

[C 1600, Arhiva de istorie orală a Radiodifuziunii, interviu realizat de Silvia Iliescu, 10 decembrie 2002]

Share