Guglielmo Marconi, inginer și fizician italian, inventatorul telegrafiei fără fir și al antenei de emisie legată la pământ, s-a născut în 1874 la Bologna. Tot acolo și-a început studiile, continuate la Florența și Leghorn. L-a pasionat cel mai mult electricitatea, un domeniu al științei în care Heinrich Hertz făcuse descoperiri importante începând cu 1888: demonstrase că se pot produce și detecta radiații electromagnetice, cunoscute astăzi ca „unde radio”, la acea vreme denumite „unde hertziene” sau „unde eterice”. În 1894 Marconi a realizat o transmisie radiotelegrafică cu un aparat propriu, brevetat în 1896. A mai inventat un detector magnetic (1902) și o antenă direcțională orizontală (1905). Pentru contribuțiile sale la telegrafia fără fir a primit Premiul Nobel pentru Fizică, împreună cu Ferdinand Braun, în 1909.
Revista Radiofonia a publicat în vara lui 1933, în două numere ale sale, interviuri extrem de interesante în care Guglielmo Marconi își mărturisea gândurile legate de aceste inovații:
“Când eram copil, citeam cu interes pasionat lucrările în care se vorbea de experiențele lui Heinrich Hertz, dovedind teza lui Maxwell asupra undelor electrice. Ma gândeam că acesta ar putea crea un nou sistem de comunicație, traversând spațiul. Când momentul de a-mi realiza concepțiile sosi, am folosit aceleași reflectoare metalice pe care le utilizaseră Hertz, Branly, Lodge și Righi în laboratoarele lor. Speram ca folosind transmițătoarele și receptoarele cele mai puternice să realizez o comunicație pe o distanță de câteva mile. Eram convins că acest sistem de comunicare va fi mult mai puternic decât cel optic, fiindcă el nu era impiedicat nici de ceață, nici de întuneric, nici de iarnă. După câteva tentative și după multe eșecuri, am reușit în vara anului 1895 – sunt 38 de ani de atunci – să obțin o comunicație pe o distanță de 3 km. Primul pas era făcut!”[Lt. Oprea Petre, “Trecutul unei mari invențiuni Marconi ne povestește cum a realizat Telegrafia Fără Fir”, revista Radiofonia din 27 august 1933, p.3]
“O mare parte din ceea ce am visat s-a realizat... De pildă, dezvoltarea extraordinară a emisiunilor radiofonice. Dar, pe de altă parte, unele aplicațiuni ale descoperirii mele au progresat mai încet decât credeam. Astfel, au trebuit eforturi enorme, multe experiențe, până ce comunicațiile la mare distanță au intrat pe calea exploatării practice”.
[Guglielmo Marconi, “Se poate vorbi cu planeta Marte?”, interviu reprodus din Prager Presse, în revista Radiofonia din 23 iulie 1933, p.2]