`CUM L-AM CUNOSCUT PE TOVARĂŞUL LENIN` - Mărturiile a doi voluntari români care au luat parte la Revoluţia rusă

ISTORIA REVOLUŢIEI RUSE

Revoluţia rusă a fost o succesiune de evenimente începând cu februarie 1917, continuând cu lovitura de stat din noiembrie şi apoi cu războiul civil. Sfârşitul ei, în 1922, a avut ca rezultat crearea Uniunii Sovietice, unul dintre polii puterii politice mondiale.

COLAJ VIDEO REVOLUŢIA RUSĂ

COLAJ VIDEO REVOLUŢIA RUSĂ

Revoluţia din 23 februarie 1917 a început la Petrograd într-un mod spontan, ca protest al sutelor de muncitori care se aflau la coadă pentru mâncare. Acestora li s-au alăturat şi femeile muncitoare care protestau împotriva raţionalizării alimentare. Ignorând amploarea manifestaţiei, ţarul Nicolae al II-lea a ordonat şefului garnizoanei militare din Petrograd împrăştierea manifestanţilor. Treptat, numeroşi soldaţi s-au alăturat protestatarilor aşa încât, patru zile mai târziu, devenind o forţă, au solicitat abdicarea ţarului.

***

După abdicarea ţarului Nicolae al II-lea (2 martie 1917), conducerea ţării s-a împărţit între Guvernul Provizoriu format din o parte a membrilor Parlamentului şi Sovietul Deputaţilor, Muncitorilor şi Soldaţilor din Petrograd (Sovietul din Petrograd). De existenţa celor doi poli de putere avea să beneficieze Vladimir Ilici Ulianov - “Lenin”, un personaj care a apărut brusc în Rusia, la începutul lui 1917, ca reprezentant al bolşevicilor, aripa dură. Pornind de la “tezele din aprilie” ale lui Lenin, bolşevicii doreau ieşirea imediată din război (chiar cu pierderi teritoriale!) şi declanşarea unei revoluţii care să inaugureze noua societate comunistă.

FEBRUARIE 1917 – ABDICAREA TARULUI NICOLAE II

ISTORIA REVOLUŢIEI

***

Ascensiunea bolşevicilor a fost favorizată de repetatele eşecuri ale guvernului, mai ales în ceea ce priveşte ieşirea Rusiei din război şi împroprietărirea ţăranilor. Ca tactică, Lenin a încercat mobilizarea maselor împotriva Guvernului Provizoriu. Pe fondul luptelor interne, bolşevicii au reusit să se înarmeze, primind acces la o parte din dotările armatei. Lenin dorea ca lovitura de stat să fie realizată înainte ca Adunarea Constituantă să stabilească forma de guvernamânt a Rusiei. De aceea, la începutul lui noiembrie „Comitetul Revoluţionar Militar” condus de Lev Troţki a preluat comanda garnizoanei din Petrograd.

***

IUNIE 1917

La 7 noiembrie 1917, grupări militare bolşevice au înlăturat de la putere guvernul provizoriu, aproape fără vărsare de sânge. Garzile roşii au preluat controlul principalelor puncte din capitală, întâmpinând o slabă opozitie. În noaptea de 6/7 noiembrie a fost ocupat Palatul de Iarna care era apărat de o gardă redusă, formată mai ales din elevii unei şcoli militare. Acţiunea a întâmpinat o rezistenţă minimă, majoritatea locuitorilor oraşului aflând despre evenimente abia a doua zi, din ziar.

Alegerile pentru Adunarea Constituantă au avut loc în noiembrie 1917. Au fost câstigate de socialiştii revoluţionari care au obţinut 380 de locuri, în timp ce bolşevicii au obtinut numai 168 de locuri, pierzând clar alegerile. Cu toate acestea, ei nu au vrut să respecte rezultatul alegerilor, aşa încât pe 5/18 ianuarie 1918, sub conducerea lui Lenin, au dizolvat cu forţa Adunarea Constituţională. Acest act a fost una din cauzele care au condus izbucnirea războiul civil dintre bolsevici pe de-o parte, şi „rusii albi” (socialişti, menşevici şi tarişti) pe de cealaltă parte.

***

În 1918, regimul bolşevic s-a confruntat cu opozitia ţăranilor, cu scăderea în popularitate ca urmare a semnării pacii care adusese cele mai mari pierderi teritoriale din istoria Rusiei, cu ameninţarea militară a foştilor generali ai armatei ruse care controlau vaste teritorii.

Cum a fost posibila victoria asupra generalilor? Abilitatea organizatorica a lui Troţki care înfiinţase Armata Roşie, lipsa de coordonare a generalilor în acţiunile lor, dorinţa acestora de a acţiona pe cont propriu, atitudinea la fel de despotica fata de populaţie care, graţie propagandei bolşevice, îi percepea ca exponenţi ai forţelor străine ce urmareau lichidarea “reformei” agrare. Succesul bolşevicilor a dus la acapararea puterii de un singur partid, partidul comunist, şi la înfiinţarea Uniunii Sovietice în 1922.

1919 – VOLUNTARI BRITANICI, GĂRZILE ALBE

La evenimentele petrecute în Rusia în 1917 – 1918 au participat şi români. Unii, socialişti, au trecut în Rusia şi s-au alăturat gărzilor bolşevice. Alţii au fost prizonieri de război, surprinşi de evenimente în diferite lagăre. Cei mai mulţi s-au costituit în unităţi militare care au încercat să-şi croiască drum spre ţară. Cei aflaţi în lagăre de prizonieri în Siberia au mers de-a lungul caii ferate transsiberiene spre Vladivostok, de unde cu greu au reuşit să ajungă acasă. Dar au fost şi prizonieri români care s-au înrolat voluntari în unităţi ale Armatei Roşii.

***

ZAMFIR ENACHE şi ANATOL CREŢIANU s-au aflat printre sutele de voluntari români care au luat parte la Revoluţia din octombrie şi apoi la războiul civil. Mărturiile lor au fost înregistrate în 1967 de Radio Cluj.

ZAMFIR ENACHE, şofer pe autoblindate, participant la războiul civil între 1918 - 1922: La începutul anului 1918, împreună cu alţi şoferi, am fost la Moscova unde am urmat şcoala de autoblinadate. Apoi am fost repartizaţi la Eşalonul 31 de autoblinadate cu care am luat parte la toate luptele de la începutul anului 1918 şi până în iarna anului 1922.

Eu am fost numit conducător pe o maşină autoblinadată folosită în special în luptele de stradă. În vara anului 1918 am participat la înfrângerea acţiunilor contrarevoluţionare la Iaroslav. În iunie 1918 unităţi ale Armatei Roşii sprijinite de patru autoblindate, dintre care una condusă de mine, au lichidat în câteva ore unele acţiuni contrarevoluţionare din oraş. Ulterior, două dintre maşini, dintre care şi a mea, se găseau de gardă la Kremlin. Pe când eram de gardă, observ că la intrare se opreşte o maşină din care coboară un om modest îmbrăcat, sprinten la mers, cu ochi vii şi neobişnuit de inteligenţi. Toată lumea îl saluta cu un deosebit respect, el răspunzând tuturor cu multă amabilitate. Abia după ce a pătruns în Kremlin, mi s-a spus că a fost Lenin. Aceasta a fost prima împrejurare din viaţa mea când mi-a fost dat să-l văd pe Vladimir Ilici.

Abia peste un an l-am mai revăzut la Uzinele de reparat locomotive din Moscova. Lenin a venit aici şi le-a vorbit muncitorilor, îmbărbătându-i în ajunul unor lupte deosebit de grele ce le aşteptau. De îndată ce a apărut Lenin, oamenii l-au întâmpinat cu ovaţii şi urale nesfârşite. La primul semn, la primul cuvânt a lui Lenin s-a făcut tăcere. Lenin ştia să capteze atenţia maselor. În timp ce vorbea el, nu se auzea nici o şoaptă, toată lumea era numai ochi şi urechi. Atunci ne-a comunicat Lenin că duşmanul se apropie de Moscova - era vorba de [generalul Anton Ivanovici] Denikin - că este puternic, bine organizat şi bine echipat. Aşa că trebuie să fie întrebuinţate toate mijloacele, adunate toate forţele spre a-l zdobi. Claritatea cu care Lenin analiza sitaţia, faptul că nu subaprecia forţele duşmanului, felul său deschis, deosebit de sincer de a vorbi despre pericolul ce ameninţă puterea sovietică, despre primejduirea revoluţiei şi în acelaşi timp încrederea sa neţărmuită în forţele maselor populare şi în victoria cauzei proletariatului, a avut o mare forţă de îmbărbătare. Lenin spunea că lupta sub lozinca „Totul pentru victorie!” Să fie pentru moment singura preocupare a oricărui muncitor pentru cauza revoluţiei. După câteva zile a început marea contraofensivă a Armatei Roşii, la care a luat parte şi Unitatea 31 autoblinadate în rândurile căreia eram şi eu. După lupte foarte grele, în mai puţin de patru luni armata gardiştilor albi a fost zdrobită. Nu voi uita niciodată ziua în care ne-am întors victorioşi din luptele de la Iaroslav. Primirea ni s-a făcut de către comandantul militar al regiunii Moscova, care ne-a vorbit şi mulţumit în numele lui Vladimir Ilici.

Pe marele Lenin l-am mai văzut prin 1921, tot la Moscova, şi tot la o adunare. Lenin ne-a spus atunci că războiul civil este aprape terminat, că bolşevicii au dat dovadă de bărbăţie şi eroism, că duşmanul a fost peste tot zdrobit şi revoluţia a învins.

[R650. Arhiva de istorie orală – Radio România]

ANATOL CREŢIANU, militant socialist:

După revoluţia din februarie 1917 am hotărât împreună cu încă trei tovarăşi să trecem în Rusia. (…) Mă aflam la Moscova. Aici, m-am dus la doctorul Cristian Racovski, cunoscut din activitatea revoluţionară desfăşurată în România, care mi-a spus: „Avem o problemă importantă de rezolvat. Să-mi spui dumneata, dacă poţi să-mi găseşti pe cineva care să ducă la îndeplinire o misiune grea.” Am stat, m-am gândit. „Câţi oameni îţi trebuie?” l-am întrebat. „Doi.” „Eu unul, mă duc.” „Bine! Dar, caută încă unul.” M-am dus la hotel unde stăteam, şi l-am întrebat pe Dumitrescu Ioniţă, căruia noi îi ziceam „Dobre” dacă vrea să meargă. „Se poate? Sigur că merg...”

A doua zi plecăm la Kremlin.

Am intrat într-o sală, şi după câteva clipe a apărul Lenin, pe care noi îl mai văzusem la mitingul de la 1 mai 1918 la Moscova. Vine, vioi cum era întotdeauna, ne strânge mâna mie şi tov. Dobre şi ne spune ce avem de făcut: „Vă duceţi într-o misiune grea, o să plecaţi la Feodosia.” Am primit hârtiile de care aveam nevoie şi am plecat. Drumul nostru a durat vreo opt – nouă zile. Am ajuns cu greu la Feodosia. Ne-am prezentat Sovietului local, de la care am primit un plic sigilat şi o sumă foarte mare de bani în bancnote, câteva sute de milioane. Banii erau în coli mari, netăiate. Ne-am înfăşurat cu ei şi ne-am îmbarcat. Fiindcă suma era mare, deveniserăm voluminoşi. După nouă zile de călătorie pline de primejdii, cu riscuri mari, ne-am înapoiat la Moscova, şi ne-am prezentat doctorului Cristian Racovski. I-am predat banii şi plicul, după care ne-am dus din nou la Kremlin. Când Lenin a intrat pe uşă, am băgat de seamă că se bucura să ne vadă. Ne-a întrebat cum am îndeplinit misiunea şi care e situaţia prin părţile Feodosiei. I-a povestit tot ce s-a întâmplat pe drum şi tot ce am văzut pe acolo. Lenin ne-a ascultat, ne-a felicitat, a vorbit cu noi despre importanţa misiunii pe care am îndeplinit-o. Înainte de a ne despărţi, ne-a întrebat dacă am făcut baie, unde dormim. I-am spus că avem unde dormi, că avem schimburi, echipament. „Dar unde mâncaţi?” „Mâncăm în oraş.” Lenin a chemat un tovarăş şi l-a delegat să aibă grijă de noi. Aşa l-am cunoscut noi pe Lenin...

[R650. Arhiva de istorie orală – Radio România]

Share