21 septembrie 1939 - Asasinarea primului ministru Armand Călinescu

La 21 septembrie 1939, un comando alcătuit din 9 legionari l-a asasinat pe primul ministru Armand Călinescu, principalul motiv fiind răzbunarea pentru executarea, cu 10 luni în urmă, a lui Corneliu Zelea Codreanu, şeful mişcării legionare. Asasinatul a avut loc în zona Eroilor, în jurul orelor 14:00, unde Cadillacul primului ministru, neblindat, a fost blocat de un alt automobil din care au coborât studenţii înarmaţi. A urmat un schimb de focuri în care au fost ucişi şoferul şi primul ministru, în timp ce agentul de pază a fost grav rănit. Asasinii au fost capturaţi şi aduşi la locul atentatului, unde au fost executaţi, iar cadavrele lor au fost expuse în stradă.

Imediat după atentat, câţiva legionari au pătruns în cabina de emisie a Societăţii de Radio şi au apucat să anunţe “executarea” primului ministru, inainte de a fi arestaţi. A urmat o represiune în toată ţara: în fiecare judeţ au fost ucişi câţiva legionari, astfel încât cifra totală a fost de 252.

Asasinatul a apărut în toate ziarele vremii. A fost puternic impresionată întreaga opinie publică, dar mai ales angajaţii S.R.R. care au trecut, fie şi numai indirect, prin momente care le-au rămas întipărite în memorie.

Arhiva de istorie orală a S.R.R. păstrează câteva dintre mărturiile lor: Vasile Ionescu, director general; Domnica Păun Ghiţescu, şefă a secretariatului general; Paul Ştiubei, inginer; Mihai Ciovârnache, economist.

În cursul evenimentelor care au marcat tragica moarte a marelui bărbat de stat Armand Călinescu, radioul a jucat un rol extrem de important, am putea zice chiar istoric. Prin radio, ţara a aflat aproape în momentul când se produsese odiosul asasinat împotriva primului ministru. Cel dintâi îl rostise la microfon – culmea cinismului! - însuşi omul din banda asasinilor veniţi să ia cu asalt cetatea undelor româneşti. Atacul nu numai că n-a izbutit, dar a pecetluit pieirea trădătorilor. O ţară întreagă aştepta cu răsuflarea întreruptă, în faţa difuzorului de radio, o lămurire mângâietoare. Dar vai! Vestea dezlănţuită ca un trăsnet era adevărată! Comunicatul oficial difuzat pe calea undelor o confirmase (...).

Tot pe calea undelor, încrederea a fost restabilită în sufletul Naţiunii, fiecare având prilejul să afle imediat de măsurile înţelepte ce-au asigurat ordinea deplină în ţară. Programul adecvat de muzică clasică şi religioasă difuzat în aceste zile la microfonul românesc, a întreţinut atmosfera de pioasă reculegere.

[Radio şi doliul ţării, Revista Radio Adevărul, 30 septembrie 1939, p.5.]

Vasile Ionescu

" În ziua de 21 septembrie 1939, ora 13:30, fostul prim ministru Armand Călinescu care se întorcea acasă a fost asasinat din ordinul lui Horia Sima, prezumtivul conducător al Mişcării legionare, de către un comando legionar, în apropierea locuinţei, pe Bulevardul Ardealului. După asasinare, grupul de ucigaşi, conform consemnului, s-au îndreptat spre sediul Societăţii Române de Radiodifuziune din Strada General Berthelot 60 pentru a anunţa prin microfonul naţional uciderea primului ministru Armand Călinescu şi prin acest anunţ totodată să dea semnalul revoluţiei legionare. Au venit până în poarta Societăţii cei opt legionari asasini în aceeaşi maşină, puţin după ora 14:00 şi înşelând vigilenţa şi buna credinţă a portarului instituţiei, Niculae Corbase, şi a santinelei (...), au tras câte un foc de revolver, rănind portarul şi santinela, deschizându-şi astfel drumul către studio.

La ora 14:30, în calitatea mea de atunci de subdirector general adjunct al Societăţii, mă găseam în incinta Societăţii, în biroul meu de lucru situat la etajul 1 al clădirii (…). Ca întotdeauna, aveam aparatul de radio deschis pentru urmărirea desfăşurării programului de emisiune radiofonică. Se terminase radiojurnalul şi orchestra de radio, sub bagheta virtuosului violonist şi dirijor Constantin Bobescu, executa selecţiuni din operete. Dintr-o dată, atenţia îmi este atrasă de două focuri de armă ce veneau dinspre poartă, dinspre intrarea Societăţii. Mă reped la fereastra care era deschisă şi adresându-mă celor care se găseau acolo, am cerut relaţii. Mi s-a răspuns scurt: “Atacă legionarii!” Orchestra încă îşi continua programul şi în timp ce mă îndreptam spre uşă, aud în emisiune un zgomot suspect şi apoi, în tăcerea ce se făcuse prin încetarea orchestrei, o voce străină, cavernoasă, strigând: „Primul ministru, Armand Călinescu a fost...” (…) Apăsând butonul de siguranţă, am produs scurt-circuitul care a scos microfonul din funcţionare şi totodată am pus în mişcare sirena de alarmă. Această instalaţie o aveam făcută ca o măsură de prevedere în astfel de imprejurări.

Tulburat de cele petrecute şi voind să preîntâmpin alte evenimente, am coborât în fugă etajul şi ajungând în holul studiourilor, am strigat: “Gardă, ascultă comanda la mine!”, după care am început să urc scările, pentru a intra în studioul în care se făcea transmisia şi unde se găseau legionarii. Aveam în mână ochelarii, aşa cum plecasem din birou. Eram urmat de un gradat din gardă, şoferul Coşciug Theodor, care luase la repezeală o armă din rastel şi de cameristul Crâşmaru Vasile care era şi el înarmat.

N-am apucat să ajung la ultima treaptă a scării pentru că în acel moment, deschizându-se larg uşile studioului, îmi apar în faţă legionarii asasini ai primului ministru Armand Călinescu, complet răvăşiţi ca înfăţişare, dezorientaţi şi buimaci. Stăpân totuşi pe mine, am strigat cu voce puternică: “Mâinile sus, că trag!”, iar din spatele meu, însoţitorii de mai sus au şi întins armele spre ucigaşi. Nici n-am avut timp să repet somaţia pentru că legionarul Niki Dumitrescu care era în faţă şi părea să fie şeful, a aruncat pistolul jos în faţa mea şi după el i-au urmat exemplul şi ceilalţi şapte, ridicând mâinile sus, în somaţie. I-am făcut inofensivi cu ajutorul gărzii Societăţii şi am anunţat telefonic Prefectura Poliţiei Capitalei asupra celor întâmplate la sediul Societăţii (…).

După înlăturarea panicii - care a durat 15-20 de minute - emisiunea s-a reluat, difuzându-se un comunicat prin care s-a adus la cunoştinţa opiniei publice asasinarea primului ministru Armand Călinescu şi că elementele legionare au fost deja arestate. S-a continuat apoi desfăşurarea programului de radio, prin introducerea muzicii grave, adecvată în astfel de situaţie, în locul muzicii uşoare care era prevăzută în programul zilei.

Am aflat a doua zi, pe 22 septembrie ’39, ca orice cetăţean, că legionarii asasini au fost executaţi prin împuşcare, la ora 21:00 din ziua de 21 septembrie, chiar pe locul unde a fost asasinat fostul prim ministru Armand Călinescu, şi au fost lăsaţi în stradă şi expuşi văzului public. "

Dominca Paul Ghiţescu

"[În 1939] erau parcă trei legionari, au venit la Radio, au intrat în studiourile de orchestră – (…) nu era încuiat, exista o gardă, dar garda nu stătea acolo - se emitea Valsul Imperial, dirija Bobescu, la pian era Pruner şi în momentul în care Bobescu dirija, s-a trezit cu un pistol lângă obraz. Bineînţeles toţi au rămas... fiecare în aer cu ce cânta şi au anunţat legionarii ăia la microfon că ei l-au omorât pe Armand Călinescu. În timpul ăsta, Lulu Ionescu care era în birou, a urcat imediat scările la studio, a alertat postul de comandă şi i-a luat de guler, el personal l-a luat de guler pe unul dintre ei şi i-a dat pe mâna plutonului care venise între timp. Aşa că nu aveau legionarii prea multă „recunoştinţă” pentru el...

Cam atât a fost, că n-a fost timp mai mult, dar în orice caz ei veneau cu schimbări, să-şi puie oamenii lor. Eu n-am avut timp să „zbor”, că era să zbor şi eu, pentru că eram deja căsătorită şi soţul meu era cunoscut ca un antilegionar, dar n-au avut timp. Ştiu că m-a chemat Nelu Mânzatu şi mi-a spus: „Ştii, îmi pare foarte rău, dar o să trebuiască să-ţi găseşti în altă parte ...” - n-a mai avut timp!"

Paul Ştiubei

"Episodul din 1939 a avut loc în timp ce eu eram în drum spre Radio, intram de serviciu după masă. Şi m-am întâlnit cu Jelescu, din orchestră, care era alb la faţă şi mi-a zis: ,,..bombe, bombe, pistoale!...” M-am speriat: „Ce este?” Când am ajuns acolo, se liniştiseră lucrurile, se terminase...

Ei, ce s-a întâmplat, legionarii l-au omorât pe Armand Călinescu, după aceea au venit la Radio, au tras un foc în portar, l-au împuşcat în picior, au trecut de santinelă, i-au luat arma santinelei, şi au intrat în studio, în timp ce cânta Orchestra radio. Şi au scos toate armele şi bombele şi au anunţat asasinarea lui Călinescu. Din întâmplare la pupitrul de comandă era un inginer care făcea practică, atuncea învăţa meseria. Şi inginerul Bude (...) era pe-alături; până să apuce să se repeadă să închidă microfoanele, ăia au reuşit să spună asta în emisie! După aceea i-au arestat..."

Mihai Ciovarnache

" În 1939 când au intrat legionarii în Societatea de Radio, au vrut să năpădească la postul de emisiune. Directorul general a ieşit înainte să-i oprească şi atunci ei l-au ameninţat că-l ucid şi s-au dus, unii l-au ţinut pe loc alţii s-au dus, şi-au difuzat la microfon comunicatul cu moartea lui Armand Călinescu şi după aceea s-au retras. Şi am rămas mai departe să ne ocupăm de treburile noastre, gospodăreşti şi profesionale.

A doua oară, în 1940, când legionarii au venit în incinta întreprinderii, au vrut să admonesteze pe directorul general Vasile Ionescu că a încercat să-i oprească pe cei care au venit în 1939 la microfon să anunţe moartea lui Armand Călinescu. El nu a fost de acord cu atitudinea lor şi i-a invitat ca să părăsească incinta Societăţii de Radio.

Vasile Ionescu a rămas în continuare director al Societăţii Române de Radiodifuziune, n-a avut nimic de suferit, a rămas în continuare directorul general al Societăţii...

Întrunind pe funcţionarii superiori ai Radiodifuziunii, d. director general Dan Sărăţeanu a remis celor ce au avut să înfrunte atentatul săvârşit asupra sediului Societăţii la 21 septembrie, decoraţiile cu care Majestatea Sa Regele a binevoit să-i distingă. Înainte de a proceda la înmânarea insignelor, d. Dan Sărăţeanu a ţinut următoarea cuvântare: “La 21 septembrie ţara întreagă a fost sguduită de asasinarea fostului preşedinte de Consiliu de Miniştri, Armand Călinescu. Înmărmuriţi de durere în faţa acestui gest al unor rătăciţi, soarta a făcut ca noi, slujitorii Radiodifuziunii, să înregistrăm cu mai adâncă sensibilitate suferinţa acelui moment tragic (...). Calităţile patriotice ale funcţionarilor noştri şi spiritul de solidaritate manifestat în jurul Societăţii ne-au impresionat pe toţi. Le exprimăm azi toată admiraţia noastră...”

[O solemnitate la Societatea de Radio, Revista Radio Adevărul, 5 noiembrie 1939, p.16-17]

*** Reactivare a postării orginale din 21 septembrie 2013

Share