Traian Vuia, inventator român, pionier al aviației mondiale, s-a născut la 17 august 1872 în comuna Bujoru, Caraș – Severin. Încă de mic a fost fascinat de zbor, având o adevărată pasiune pentru zmeie. În timpul anilor de liceu a fost preocupat de mecanica aplicată și fizică, încercând să explice ce se petrece în jurul unui aparat în timpul zborului, care sunt forțele care acționează la lansarea și menținerea lui în aer.
După absolvirea Liceului din Lugoj în 1892, Vuia a plecat la Budapesta, la Facultatea de Drept. După terminarea facultății s-a întors la Lugoj unde a început să-și construiască primul aparat de zbor pe care l-a numit aeroplan-automobil. Din cauza lipsurilor financiare, s-a adresat Academiei de Științe de la Paris căreia i-a prezentat, pe 16 februarie 1903, proiectul unui aparat de zbor mai greu decât aerul și procedura de decolare. Academia i-a respins proiectul cu motivația că ar fi prea utopic, cu mențiunea că: „Problema zborului cu un aparat care cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis.”
În ciuda acestor obstacole, Vuia nu a renunțat la proiect și după trei ani a reușit să construiască un aparat de zbor – Vuia I - după propriile planuri. Cu el a reușit primul zbor făcut cu un aparat mai greu decât aerul, la 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris. După o accelerație pe o distanță de 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălțime de aproape un metru, pe o distanță de 12 m, după care palele elicei s-au oprit și avionul a aterizat.
După acest succes, Traian Vuia și-a extins permanent cercetările de navigație aeriană. Astfel, în perioada interbelică a fost preocupat de zborul vertical și de menținerea aparatului la punct fix în zbor. Numeroasele experimente întreprinse s-au concretizat în brevetul Perfecționări la mijloacele de propulsie, de tracțiune și de sustenație, cu aplicabilitate la nave, elicoptere sau roțile cu palete ale turbinelor. Între 1918-1925 a conceput și realizat două elicoptere pe care intenționa să le producă în România, iar în 1923 a ținut o conferință pe tema elicopterelor, la Societatea Franceză de Navigație Aeriană.
În 1950, Traian Vuia a revenit în țară, grav bolnav. La scurt timp de la repatriere, la 3 septembrie, s-a stins din viață. Din păcate, recunoașterea meritelor sale nu a avut întotdeauna un drum neted, nici în țara sa, nici în străinatate.
Arhiva de Istorie Orală a Radio România păstrează două mărturii în acest sens: aceea a unui adjutant al primului ministru dr. Petru Groza, precum și aceea a unui istoric al aviației.
Alexandru Stancovschi, ofițer activ, adjutantul primului ministru, dr. Petru Groza
În Gara de nord, la primirea lui Traian Vuia au luat parte președintele dr. Petru Groza, subsemnatul, profesorul Constantin Nedelcu, inginer Lipovan și încă vreo două-trei persoane de care nu-mi amintesc, care nu aveau o legătură prea mare cu Traia Vuia. La început Traian Vuia a fost cazat la Hotelul Athenee Palace unde i-am organizat o primire corespunzatoare, i s-a dat o cameră frumoasă. El, săracul, nu putea să mai circule. Stând pe scaun ne-a povestit ce bucuros este că își revede țara de care este atât de legat. Starea sănătății lui nu era strălucită.
După vreo săptămână i-am găsit o locuință, o menajeră, o femeie foarte cumsecade. Traian Vuia era entuziasmat de câte ori ne duceam acolo: “Să știți că în viața mea nu am fost atât de fericit ca acum! Uite, această doamnă care se poartă așa de omenește cu mine...” - avea grijă de el, gătea. Noi ne duceam în fiecare zi ca să ne convingem de acest lucru.Și, la scurt timp, într-o dimineață, am aflat că Traian Vuia a încetat din viață. Petru Groza s-a ocupat personal de funeraliile lui Traian Vuia. Petru Groza a solicitat ca să participe Academia Romană, să participe presa, eu am mobilizat personalități mai modeste. Și peste două-trei zile înmormantarea a avut loc la cimitirul Bellu unde din partea Academiei Române nu a participat decât secretarul de atunci al Academiei Republicii Populare Române, academicianul Nicolau. Cel care a luat cuvântul la înmormântare a fost președintele Petru Groza, care a vorbit în numele țării. A vorbit și academicianul Nicolau... Din partea presei au fost prezenți câțiva ziariști, nu știu de la ce cotidiane erau, oricum nu erau ele multe. Din păcate, nici a doua zi, nici a treia zi nu a apărut nimic în presa de atunci despre funeraliile lui Traian Vuia. S-a facut o slujba religioasă. A fost o înaltă față bisericească [care] a oficiat serviciul religios, având alături de dânsul doi-trei preoți.
***
Alexandru Danielopol, diplomat, jurist, specialist în dreptul aerianDespre Traian Vuia, [nu se știa] nimic. Când am stat la Paris în 1974 nici o publicație, nici o carte de aeronautică nu pomenea mai pe larg despre el. Cel mult era citat printre începătorii zborului mecanic, dar fără nici o mențiune că a fost el deschizătorul de drumuri și nici măcar nu era citat ca român, ci era trecut ca ungur (…).
De la București începusem o campanie de restabilire a adevărului românesc, în activitatea mea de profesor la școlile de aviație, în calitatea mea de conferențiar la Universitatea populară din București, precum și în alte locuri publice, în cadrul comemorărilor UNESCO din țară, în articole de presă, în special în articole scrise în limbi occidentale, în comunicări la societăți de istorie din străinatate, am susținut pe cât am am putut, să se recunoască prioritățile lui Traian Vuia (…).Am inițiat în cadrul Aeroclubului Franței o conferință despre realizările lui Traian Vuia. La sfârșitul conferinței, spre consternarea mea, am fost fluierat: cum îndrăznisem să afirm că primul zburător cu un aparat mai greu decât aerul, care a decolat cu mijloacele proprii de la bord, a fost Traian Vuia și nu Clément Ader, legendarul, incontestabilul Clément Ader?! (…) S-a ridicat un om, un om mic de statură, dar care prin ridicarea sa în picioare a produs deodată tăcerea în sală. Era faimosul constructor de avioane Marcel Dassault și arătându-mi cu degetul la pupitrul de unde-mi țineam conferința a spus cu vocea lui calmă dar hotărâtă: “Domnilor, acest om, în ceea ce a afirmat, este sau nebun sau are dreptate! Finanțez o cercetare pentru a se vedea care este adevărul. Dar hotărârea și convingerea cu care s-a prezentat, în ciuda nedreptăților ce i s-au făcut din partea ascultătorilor, mă face să cred că cercetările ce le inițiez îi vor aduce dreptatea..” Și astfel, dovezile aduse prin cercetarea publicațiilor timpului, declarațiile unor contemporani de seamă ai zborului lui Vuia la Montesson, în 18 martie 1906 [au arătat adevărul].
La 31 martie 1977, prin procesul verbal al Comisiei de istorie al Aeroclubului Franței, mi s-a aprobat să pun o placă la Montesson în cinstea lui Traian Vuia – deschizătorul de drumuri al aviației mondiale (…). Placa a fost pusa pe socoteala mea, astfel cum și propusesem de altfel, pentru a impiedica de la început orice reticență de ordin financiar, putându-se găsi ca de obicei pretextul că “deocamdată nu sunt bani”...
[Arhiva de istorie orală, înregistrare făcută de Alexandru Danielopol la Paris, în 1979]