Istorie Orală
RSS Istorie Orală

75 de ani de la moartea reginei Maria

75 de ani de la moartea reginei Maria

Regina Maria s-a stins din viață în ziua de 18 iulie 1938, la Castelul Pelișor din Sinaia, la vârsta de 62 de ani, în urma unei grele suferințe. Simțind că sfârșitul îi este aproape, regina Maria a introdus în testament o ultimă dorință: inima, când va înceta să mai bată, să-i fie scoasă din piept, pusă într-un glob de cristal, introdus într-un scrin de aur și împodobit cu stemele provinciilor românești și păstrată veșnic în capela ortodoxă „Stella Maris” din grădina Palatului Balcic.


În anul 1893, ducele Alfred de Edinburgh (al doilea fiu al reginei Victoria a Marei Britanii) a moștenit ducatul german Saxa Coburg-Gotha, astfel încât fiica sa Maria a devenit principesă de Edinburgh și Saxa Coburg-Gotha.

La vârsta de 17 ani, tânăra principesă s-a căsătorit cu principele Ferdinand – moștenitorul tronului României – în vârstă de 27 de ani. Căsătoria a avut loc în luna ianuarie 1893, la Castelul de la Sigmaringen, în prezența unui mare număr de principi germani, ruși și englezi. În același an, l-a născut, în data de 16 octombrie, pe Carol, principe moștenitor al tronului. A urmat, un an mai târziu, principesa Elisabeta (1894), iar în anii următori principesa Mărioara (1900), principele Nicolae (1903), principesa Ileana (1909) și principele Mircea (1913), cel din urmă murind la vârsta de trei ani din cauza febrei tifoide.

Familia princiară a folosit ca reședință palatul statului de la Cotroceni. Acesta a fost refăcut între anii 1893-1895. În acest scop s-a alocat de către guvern suma de 1.700.000 de lei, lucrările fiind încredințate arhitectului francez Paul Gottereau, care a transformat vechiul palat domnesc într-unul modern, în spiritul eclectismului francez. Ulterior, la dorința prințesei Maria, arhitecții Grigore Cerchez, Karel Liman, Ioan Ernest au lărgit și redecorat palatul.

Principesa Maria a lăsat o puternică amprentă în decorarea interioarelor palatului, a introdus în palat stilul Art-Nouveau, expresia unei arte moderne, novatoare.

După moartea regelui Carol I, la 11/24 septembrie 1914, principele Ferdinand și principesa Maria au devenit regele și regina României.

Odată cu izbucnirea primului război mondial în iunie 1914, România și-a declarat neutralitatea. În urma Consiliului de Coroană, desfășurat la Palatul Cotroceni în ziua de 14/27 august 1916, s-a hotărât abandonarea stării de neutralitate și participarea României la război alături de Antantă (Franța, Rusia și Marea Britanie), împotriva puterilor centrale (Germania și Austro-Ungaria). Regina Maria a susținut intrarea României în război alături de Antantă, convingându-l în acest sens pe regele Ferdinand (german de origine) pentru realizarea unității naționale a românilor. Unirea a fost consfințită pe baza voinței populare a românilor din provinciile românești Basarabia, Bucovina și Transilvania, care la 27 martie 1918, 28 noiembrie 1918 și 1 decembrie 1918 și-au exprimat voința de a se uni cu Țara Mamă.

În timpul primului război mondial, regina Maria s-a impus prin munca asiduă în vederea organizării serviciului de Cruce Roșie, prin lupta împotriva epidemiei de tifos care decima armata română în iarna anului 1917, prin organizarea de spitale pentru îngrijirea bolnavilor și răniților.

Un moment important în viața regelui Ferdinand I și a reginei Maria a fost încoronarea lor ca suverani ai României Mari, în Catedrala Reîntregirii de la Alba Iulia, în data de 15 octombrie 1922.

Regina Maria a României își dedica timpul liber numeroaselor sale pasiuni: pictura, scrisul, decorarea interioarelor reședințelor.

Regina Maria s-a stins din viață în ziua de 18 iulie 1938, la Castelul Pelișor din Sinaia, la vârsta de 62 de ani, în urma unei grele suferințe. Simțind că sfârșitul îi este aproape, regina Maria a introdus în testament o ultimă dorință: inima, când va înceta să mai bată, să-i fie scoasă din piept, pusă într-un glob de cristal, introdus într-un scrin de aur și împodobit cu stemele provinciilor românești și păstrată veșnic în capela ortodoxă „Stella Maris” din grădina Palatului Balcic.



Agenția RADOR - 18.07.2013 12:56