“Radio Europa Liberă” a emis pentru prima dată la 4 iulie 1950

La sfârşitul anilor ’70, peste 60% din populaţia României asculta cu regularitate emisiunile postului “Radio Europa Liberă”, transmise de la München. De la microfonul acestui post s-au adresat românilor voci cunoscute ele exilului românesc, au fost difuzate ştiri care deranjau autorităţile comuniste de la Bucureşti, au fost transmise materiale în premieră. Până să ajungă la o asemenea notorietate în România, postul “Europa Liberă” a avut o istorie destul de frământată.

Imediat după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, neînţelegerile dintre foştii aliaţi au început să fie din ce în ce mai accentuate. Sovieticii au instalat în mod brutal regimuri comuniste totalitare în ţările est-europene. Apoi s-au orientat către Europa de vest, susţinând partidele comuniste de acolo, încercând să le atragă în sfera lor de influenţă. Mai mult decât atât, în toamna anului 1949 U.R.S.S. a făcut prima sa experienţă nucleară, arătând S.U.A. că nu este singurul stat din lume deţinător al bombei atomice. Apoi, în anul următor, a început războiul din Coreea în care din nou cele două forţe s-au înfruntat, S.U.A. luptând atunci făţiş împotriva expansiunii comuniste.

În faţa noilor realităţi, americanii au hotărât înfiinţarea unei noi agenţii de propagandă informativă. Congresul S.U.A. a adoptat Legea Smith-Mund, un decret care reglementa modul de informare permanentă pentru străinătate. Pe baza lui a luat fiinţă la 17 martie 1949 Comitetul pentru o Europă Liberă (Committee for a Free Europe Inc.) care, printre altele, trebuia să organizeze o ofensivă psihologică împotriva sistemului comunist totalitar. Pe de altă parte, un nou Comitet pentru radio şi presă avea misiunea de a pune la dispoziţia personalităţilor politice fugite din ţările sovietizate un mijloc de a lua legătura cu popoarele lor şi de a crea un post de radio care să emită pentru acestea.

Mai întâi, s-a trimis o delegaţie care să poarte negocieri cu posturile de radio Luxemburg, Monte Carlo şi Europe 1 din Saarland, pentru că se dorea transmiterea de programe de la unul din aceste posturi. Dar ele nu au acceptat programe politice. Apoi, delegaţia americană a vizitat Berlinul de vest unde, din 1946, funcţiona postul “Radio in the American Sector”, “R.I.A.S.”, ale cărui programe erau ascultate în toată Germania ocupată de sovietici şi se bucurau de un mare succes. Delegaţia a propus realizarea unui post de radio exact ca “R.I.A.S.” şi s-a ales pentru acesta oraşul München. De asemenea, s-a hotărât ca noul post de radio să aibă şase secţii (desks) pentru Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România, Albania. Mai departe, armata americană a donat Comitetului pentru o Europă Liberă un emiţator de 7,5 kW, iar pentru primele transmisiuni a fost pus la dispoziţie aeroportul german de la Lampertheim.

S-a început ridicarea unui sediu în München care a fost gata în august 1952. Prima emisiune de la “Radio Europa Liberă” a fost transmisă la 4 iulie 1950 şi s-a adresat ascultătorilor din Cehoslovacia. Pentru români, prima emisiune avea să se facă auzită câteva luni mai târziu, la 29 noiembrie.

Desigur că de-a lungul anilor “Radio Europa Liberă” a ajuns să-şi sporească numărul orelor de emisie tot mai mult, să-şi diversifice programele şi să devină pentru ascultătorii ei tot mai numeroşi singura sursă de informare corectă. Cele mai ascultate programe erau Actualitatea românească (mai întâi cu Emil Georgescu, apoi cu Neculai Constantin Munteanu şi Emil Hurezeanu); Programul politic (Mircea Carp), Teze şi antiteze la Paris (Monica Lovinescu), Povesta vorbei - Pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate (Virgil Ierunca); Actualitatea culturală românească (Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca), Metronom şi Jazz magazin (Cornel Chiriac), Din lumea comunistă (Doina Alexandru), Tinerama (Max Banush). Conform propriilor evaluări, în 1974 “R.E.L.” era ascultată de 60% din populatia României, 57% din populaţia Poloniei, 55% dintre maghiari, 43% dintre bulgari, 39% în Cehoslovacia – cu un vârf de 65% după invazia din 1968.

În urma căderii regimurilor comuniste, bugetul pentru “Radio Europa Liberă” a fost redus în mod considerabil. Centrala a fost mutată la Praga în 1995, iar transmisiile au fost mult reduse. Ultima emisiune în limba română a fost difuzată la 1 august 2008.

Arhiva de istorie orală a Societăţii Române de Radiodifuziune păstrează un document audio de excepţie: mărturia lui Marcel Schmidt, unul dintre primii români care au lucrat la “Radio Europa Liberă”. Este un interviu telefonic Bucureşti-München, realizat de redactorul Octavian Silivestru la 20 octombrie 1998.

***

Eu m-am angajat în 1951, în luna octombrie şi am început să lucrez la postul de emisiune direct şi nu la studiouri. Emisiunile se făceau pe vremurile acelea de pe un neuwagon, adică o maşină transportabilă care avea un emiţător (…). Asta s-a întâmplat în 1950. Prin bunăvoinţa poporului american, unde s-au dat câteva anunţuri în ziare, poporul american a dat un dolar pe lună pentru iniţiativa respectivă (…).

După blocada de la Berlin, a existat o ruptură între soviete şi puterile aliate, adică Franţa, America, Anglia, Canada şi singura posibilitate ca să aibă contact cu aceşti oameni a fost să facă această staţie de radio. Dar ea a durat, să spunem, patru luni de zile, cât a transmis pe undele medii. În acelaşi an, la sfârşitul anului a fost o conferinţă despre lungimile de undă care se împărţeau în toată lumea. Şi atunci americanii au cerut anumite lungimi de undă, frecvenţe adică. Aceste frecvenţe au fost date pentru lungimi de undă de 13-16-19-25-31-41-49 de metri, pentru că primele emisiuni care au fost făcute de către cehi, [pentru Cehoslovacia] au avut un succes foarte mare. Atunci au făcut polonezii şi cu ungurii. A doua emisiune în 1951 au început-o polonezii, şi tot în acelaşi an, în 1951, ungurii au început şi ei emisiunea pe unde scurte.

Emiţătoarele erau între 5 şi 15 kW, puterea de emisiune nu era suficientă. Adunarea acestor bani – sumă care la un moment dat în America a ajuns la 34 milioane dolari -, asta era o sumă enormă din ceea ce însemna capitalizarea, plata acestui post de radio. Atunci s-a decis să se mărească emisiunile pentru limba română, [bulgară], albaneză şi iugoslavă, adică toate ţările care erau în spatele Cortinei de Fier. Prima emisiune în limba română a fost la începutul lui 1951. Construcţia de la München încă nu era gata şi se emitea dintr-un studio, polonezii erau într-o stradă, în altă stradă erau ungurii şi cehii, iar noi [românii] eram separat. Românii erau în Mozartstrasse, la început. (…)

Nouă ne venea emisiunea de la New York, noi nu făceam decât ştirile aici, completam ceea ce ne dădeau ei (…). Exista un post de emisiune la New York, care transmitea pe unde scurte, noi prindeam legătura la München şi înregistram pe bandă (…).

Când v-aţi angajat la “Europa Liberă”, înainte de a se crea secţia română?

Înainte, înainte. Dar totuşi românii erau acolo, de exemplu Ion Gheorghe lucra deja într-un birou de evaluare, pe urmă Alexandru Gregorian la fel lucra într-un birou, ştia că o să înceapă emsiunile. Emisiunile româneşti au început mai târziu. Doamna [Alexandra] Stătescu. Era Mihai Cismărescu, Alexandru Scrădeanu, Iosif Mateica, M. C. Chereanu ...

Şi şeful lor cine era?

Mihai Fărcăşanu, de la New York; dar nu a fost decât un an şi pe urmă a preluat Alexandru Gregorian şefia. (…) La New York era [Jean] Moscopol, Florin Zaharia... Nöel Bernard a venit de-abia în 1952, la sfârşitul anului.

Ce vă trimitea studioul din America?

Ne trimitea o singură oră, care se repeta. Studioul nostru a fost împreună cu bulgarii, o oră ei, o oră noi. Şi în această oră ce puteau să dea, ştirile care au 15 minute totdeauna, pe urmă era o cronică economică în fiecare zi, cronica internaţională, era partea teatrală la care lucra Moscopol, avea câteva promo-uri.

Cine redacta ştirile?

La München se făceau. Gregorian cu Cismărescu, Scădeanu, doamna Stătescu. Ăştia au fost primii. Pe urmă a venit Bernard ca speaker angajat la noi.

Cronica economică era făcută de Petre Gherman... Cronica internaţională de Grigore Gafencu - nu a fost angajat, ne trimitea o dată pe săptămână o cronică internaţională de 15 minute (...). Şi când a ajuns Bernard şef, a mărit secţia, a angajat pe Gheorghe Ciorănescu, pe Preda Bunescu, pe Haralamb, Constantin Vulcan, Ion Popa şi Octavian Vuia. De-abia în 1959 ni s-a dat studioul complet nou şi am transmis de la 5 la 12 noaptea, sub Ghiţă Ionescu; Ghiţă Ionescu a adus cincizeci de oameni noi (...). La început am lucrat la studio, dar nu pentru secţia română, întâi pentru cehi, pe urmă pentru polonezi şi pe urmă pentru unguri. Când s-a înfiinţat secţia română am lucrat şi la ei, pentru că tehnicienii se schimbau din studio în studio. Trebuia să fim la orice studio, nu conta că e polonez sau că e român. Mai târziu când s-a mărit secţia, Bernard m-a adus ca producer la secţia română şi de atunci am produs programe.

Share