120 de ani de la naşterea Otiliei Cazimir, cea mai iubită poetă a copiilor

Eu am să plec cu sufletu-mpăcat / Că nu las nimănuia moştenire / Un suflet greu de ură şi iubire / Bănuitor şi trist şi-nfrigurat...

Otilia Cazimir a fost o cunoscută autoare de versuri pentru copii. Numele său real era Alexandra Gavrilescu. S-a născut la 12 februarie 1894, în satul Cotu Vameş din judeţul Neamţ. A început să scrie poezii de când era mică. A iubit totdeauna copiii şi le-a dedicat aproape întreaga sa creaţie literară. Foarte cunoscut şi apreciat este volumul "Baba iarna intră-n sat".

Otilia Cazimir s-a impus aşadar de foarte tânără în literatura română: la numai 33 de ani a obţinut prestigiosul Premiu al Academiei Române. Debutase în anul 1912 în revista Viaţa românească în care şi-a tipărit apoi mai toate scrierile. Toată viaţa a trăit la Iaşi, oraşul în care s-a stins din viaţă la 8 iunie 1967.

---

Cu câteva luni înainte de a muri, poeta a destăinuit într-un interviu care se păstrează astăzi în Arhiva de Istorie Orală a SRR, cum şi de la cine şi-a primit pseudonimul literar. Interviul a fost difuzat pentru prima dată la radio la 4 noiembrie 1966.

"Povestea mea ar trebui să înceapă aşa cum încep toate poveştile, cu “a fost odată”... A fost odată, demult, o fată prostuţă. Făcea poezii, dar se sfia să-şi mărturisească păcatul, mai ales că se temea de directoarea liceului care nu le îngăduia fetelor să se ţină “de prostii”, adică de literatură. Dar într-o zi, şi-a luat inima în dinţi şi a trimis la o revistă care nu era de nasul ei o poezioară iscalită, cât de timiditate, cât de frica directoarei, cu trei steluţe. Înduioşaţi probabil de gestul şcolăriţei anonime, directorul revistei, criticul Ibrăileanu, împreună cu cel mai mare povestitor a literaturii noastre moderne, Mihail Sadoveanu, au găsit cu cale s-o boteze. Criticul i-a zis “Cazimir”, povestitorul “Otilia”.

Daţi-mi voie să mărturisesc, după atâta amar de ani, că numele acestea - pe câte totuşi le-am purtat cu cinste - nu mi-au plăcut niciodată. N-am nimic comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi “Otilie” pe care am întâlnit-o în viaţă, fetiţa cu care am stat în bancă în clasa I-a primară era grasă, proastă şi buboasă. De drept, dinspre bunicul dinspre tata, preotul Gavril Casian din Cotul Vameşului, ar fi trebuit să mă cheme Alexandra Casian, cum am şi iscălit uneori.

Astăzi, debutanta fără nume de atunci ţine minte de demult, cum spunea mama, că amintirile ei vin din depărtări, din trecut, aşa cum venea cocostârcul albastru, de aceea sunt aşa de dulci, dar şi atât de triste."

***

De pe-o "bună dimineaţă"

De pe-o "bună dimineaţă"
Cu tulpină de cârcel,
A sărit un gândăcel
Cu mustăţile de aţă.

Alţi gândaci mărunţi şi roşii,
Care-şi poartă fiecare
Ochelarii pe spinare,
Dorm la soare, somnoroşii!

Iar pe-un fir de păpădie
Ce se-nalţă, drept, din iarbă,
Suie-un cărăbuş cu barbă,
În hăinuţa aurie.

Suie, mândru şi grăbit,
Să vestească-n lumea mare:
- Prea cinstită adunare,
Primăvara a sosit!

Share