31 august: Ziua limbii române, sărbătorită pretutindeni - Mircea Eliade: cel mai tradus autor român

Paris: Emil Cioran, Eugen Ionescu, Mircea Eliade

Nu cred că omul poate să existe ca om, fără să i se spună istoria lui...”
Mircea Eliade

---

Filosof, istoric al religiilor, profesor, scriitor, Mircea Eliade s-a născut la Bucureşti, la 13 martie 1907. Până în 1914 familia (părinţii şi sora lui) s-a mutat de mai multe ori la Tecuci, dar în acel an s-a aşezat definitiv în capitală, pe strada Melodiei (azi str. Radu Cristian nr. 1), aproape de Piaţa Rosetti, unde Mircea a locuit până la maturitate.

Şcoala primară a făcut-o pe str. Mântuleasa, iar liceul la “Spiru Haret” unde a fost coleg şi prieten cu Arşavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica, Barbu Brezianu care vor deveni la rândul lor mari oameni de cultură. Eliade era interesat la acea vreme de ştiinţele naturii şi de chimie, dar şi de ocultism. Citea de pe atunci foarte mult - spre disperarea tatălui său, îngrijorat de vederea lui slabă – mai ales Honoré de Balzac, Giovanni Papini, precum şi studiile antropologice ale lui J. Frazer. A învăţat italiană şi engleză, dar şi persana şi ebraica. Şi-a descoperit devreme pasiunea pentru filosofie studiind lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius şi Epictet.

Prima sa operă a fost publicată în 1921, Inamicul viermelui de mătase, urmată de Cum am găsit piatra filosofală. Patru ani mai târziu, Eliade şi-a definitivat volumul de debut, autobiografic, Romanul adolescentului miop.

Începând din anul 1957 Mircea Eliade s-a stabilit la la Chicago ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea “Loyola”. Reputaţia sa a crescut foarte repede, în fiecare an, cu fiecare publicaţie în parte şi a primit mai multe doctorate honoris causa.

Titular al catedrei de istoria religiilor la această universitate din 1962, naturalizat cetăţean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor, Mircea Eliade este autorul a 30 de volume ştiinţifice, opere literare şi eseuri filozofice traduse în 18 limbi şi a peste 1200 de articole şi recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime şi manuscrisele inedite.

Mircea Eliade s-a stins din viaţă la 22 aprilie 1986, la Chicago.

---

Arhiva de istorie orală a Societăţii Române de Radiodifuziune păstrează un document audio de o mare valoare documentară: un interviu pe care Mircea Eliade l-a acordat în 1975, la Paris, scriitoarei şi prietenei sale Monica Lovinescu, interviu difuzat la postul Radio Europa Liberă.

---

Monica Lovinescu: Mircea Eliade, Academia Regală Belgiană te-a primit, deci, recent, în rândurile ei, în fotoliul Marthei Bibescu. Dar înainte de a vorbi de această nouă consacrare, aş vrea, dacă eşti de acord, să ne amintim împreună care sunt universităţile, marile universităţi care ţi-au decernat până acum titlul de Doctor Honoris Causa. Eu îmi aduc aminte de Yale, nu? în Statele Unite…

Mircea Eliade: Ceai dintâi a fost americană, Academia de Ştiinţe şi Arte Americană, pe urmă Academia Britanică, unde am avut onoarea să fiu primul român ales membru, şi ultima, Academia din Viena...

Monica Lovinescu: Da, mi se pare că primirea la Academia Regală Belgiană este importantă pentru că interesează pe cititorul de limbă franceză, pentru că ţi-ai scris lucrările ştiinţifice în limba franceză. Însă nu omul de ştiinţă a fost primit la Academia Regală Belgiană, ci scriitorul Mircea Eliade...

Mircea Eliade: Mă îndoiesc că această alegere înseamnă în acelaşi timp şi o recunoaştere a interesului literaturii mele. Pentru că, după cum ştii, am continuat să scriu în româneşte fraza epică, fără îndoială; eseurile şi partea de filosofie şi istoria religiilor, istoria culturii au fost scrise în franţuzeşte şi-mi închipui că Academia Regală din Belgia m-a ales membru pe baza acestor scrieri de limbă franceză, de gen didactic sau filosofic şi nu literar, pentru că literatura am scris-o…

Monica Lovinescu: Nu crezi că după apariţia Jurnalului, te-a ales ca scriitor în acelaşi timp?

Mircea Eliade: Da, este foarte probabil că Jurnalul, care este totuşi expresia şi-a scriitorului şi-a gânditorului sau eruditului, le-a revelat interesul…

Monica Lovinescu: … au fost traduse destul de multe, însă în comparaţie cu câte traduceri au fost făcute din opera savantului şi filosofului, evident că sunt mai puţine. Ar trebui să reamintim aicea că în afară, bineînţeles, de engleză şi franceză, operele dumitale ştiinţifice, filosofice, au apărut în nenumărate traduceri! Ştiu de pildă că-n japoneză ţi se traduce opera completă…

Mircea Eliade: Da… în 18 volume, din care 12 sau 14 - nu sunt încă sigur, pentru că două trebuiau să apară acuma, în iulie, şi nu le-am văzut încă – au fost deja publicate…

Monica Lovinescu: Da şi au apărut în portugheză, în spaniolă, în italiană, în germană, în olandeză, în daneză, în greacă… (...) Mi-ai spus mai demult că n-ai vrut să încurajezi traducerile literare, te-ai opus deocamdată…

Mircea Eliade: Da, vroiam ca să apară întâi ce mi se părea deocamdată nu mai important, dar mai util pentru ce făceam eu acolo, ce fac eu acolo ca activitate şi de aceea am spus, deocamdată, să fie traduse numai cărţile de istoria religiilor şi orientalistică şi filosofie. Însă în germană au fost traduse Şarpele, Maitreyi, de două ori, o recentă traducere a lui Ellis Zilbermann a apărut acum câteva luni, Pe strada Mântuleasa…

Monica Lovinescu: … Doctorul Honigberger…

Mircea Eliade: Doctorul Honigberger şi o să apară o culegere de nuvele.

Monica Lovinescu: Maitreyi a apărut în portugheză... ca şi La Fôret interdite…

Mircea Eliade: Cred că prima traducere a romanului Maitreyi a apărut în italiană imediat după război şi acum apare Jurnalul. Jurnalul apare, de fapt şi în germană şi-n italiană şi în engleză… (...)

Monica Lovinescu: Spuneam adineauri, vorbeam de primirea la Academia Belgiană şi spuneam că revenirea scriitorului în atenţia publică franceză cred că a fost înlesnită de apariţia Jurnalului dumitale, adică a fragmentelor de Jurnal publicate de Gallimard, sub titlul Fragments de journal care a fost extraordinar de bine primit de critică. Ţi-aş pune o întrebare, dacă n-ar fi o întrebare prea clasică şi-n acelaşi timp prea mare: ce înseamnă, Mircea Eliade, pentru dumneata un jurnal şi te-aş mai întreba pentru cei care ne ascultă azi în România şi poate nu ştiu, de când îl ţii?

Mircea Eliade: L-am început foarte devreme, în liceu! L-am continuat în universitate, în special cei trei ani, aproape patru ani, în India, l-am ţinut foarte regulat şi l-am reluat în timpul războiului la Londra, în Portugalia şi l-am continuat şi acum. Cred că sunt peste 6000 de pagini de caiet, şi bune şi rele… mai personale, mai impersonale. Pentru mine jurnalul este…

Monica Lovinescu: … ştiu că aveai o admiraţie pentru jurnalul lui Julien Green… foarte mare, nu?

Mircea Eliade: Da, îmi plac jurnalele, imi place şi să le citesc şi să scriu, este în acelaşi timp un laborator, îl consider un caiet de note, primele idei, primele planuri de un articol, de o carte… (...) Acea insectă prinsă şi rămasă totuşi insectă… mi se pare foarte util, în primul rând pentru autor, publicarea jurnalului este cu totul întâmplătoare…

Monica Lovinescu: Cred că nu e întâmplătoare, Jurnalul dumitale este o operă a dumitale, cu acelaşi titlu ca celelalte. De altminteri, n-avem decât să vedem felul în care a fost primit în Franţa acest Jurnal, ca să ne dăm seama că interesează tot atâta ca şi opera de istorie a religiilor şi ca şi literatura, nu?

Mircea Eliade: Da, pentru că jurnalul este totuşi un gen cu multe posibilităţi, vreau să spun. Este o imensă libertate pe care o ai scriindu-ţi jurnalul, pe care n-o ai când scrii un eseu sau un articol care trebuie publicat imediat sau chiar când lucrezi la o carte. In acelaşi timp, este aşa de complex şi poate fi redus la o simplă însemnare - Jules Renard, bunăoară - sau la lungi analize… Libertatea aceasta stilistică, aş spune, mă încurajează, mă face să iubesc jurnalul şi să-l ţin, să-l păstrez pentru mine (...).

Monica Lovinescu: E de altminteri un destin destul de ciudat, despre care tot dumneata vorbeai în acelaşi fragment autobiografic şi nu numai acolo… în România a fost cunoscut şi aplaudat mai ales romancierul…

Mircea Eliade: Da…

Monica Lovinescu: … şi gazetarul, bineînţeles! Şi în Occident s-a impus mai întâi - sau ai vrut să se impună mai întâi şi probabil c-ai avut şi dreptate - gânditorul, filosoful, istoricul religiilor, nu-i aşa?

Mircea Eliade: Da. Pe de-o parte eram obligat să o fac, în sensul că eram sigur de toate acestea, după atâta experienţă, începând în India şi până la Londra în timpul războiului, iar în mod sigur că acele cărţi de istoria religiilor sau filosofia culturii pe care le pregătisem, le aveam aproape gata, acele cărţi vor interesa mai repede publicul european, cititor de limbă franceză, decât traducerea vechilor cărţi de literatură sau... (...) De la început, de când mă întorsesem din India, am înţeles că există o limită a provincialismului cultural occidental, că după al doilea război mondial trebuie să se găsească podul între diversele culturi, cultura occidentală, orientală şi culturile arhaice, că nu există o introducere mai simplă şi mai convingătoare într-o cultură decât înţelegerea tradiţiei, care este totdeauna tradiţie de origine şi de structură religioasă, ceea ce istoria religiilor mi se părea primul pas, prima etapă de încercare a înţelegerii celorlalte culturi şi de la egal la egal şi deci, al dialogului! Şi-atuncea eram sigur, aveam această siguranţă că aceste cărţi vor fi bine recepţionate, primite, pentru că vor interesa, pentru că realitatea istorică îmi dădea dreptate!

Share