Interviu cu ALEXANDRU SIPERCO, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (1953 – 1959), despre personalitatea dictatorului Nicolae Ceauşescu

Nicolae [Ceauşescu] nu era iubit… În primul rând, caracterul, temperamental. Era un tip foarte dur, foarte inteligent, i se recunoştea inteligenţa, foarte bun organizator, adică era un om cu foarte multe calităţi, dar era un om foarte, foarte dur! Şi… nu… nu era simpatic. Pe Gheorghiu îl iubeau oamenii, nu toţi, dar îl iubeau. Era, cum să spun, era omul care ieşea seara, cu aghiotantul lui, cu şeful de cabinet, se ducea la un restaurant undeva la periferie, la chioşcul acela cu iarbă verde, cum se spune, şi bea ceva vin, sta de vorbă cu oamenii, era alt tip!

Ceauşescu şi-a dat seama de faptul că nu era foarte dorit?

Nu ştiu. Pot să-mi dau seama de faptul că el a încercat pe urmă să impună această dragoste oarecum cu sila. Adică, această izolare a lui de oameni, s-a reţinut tot timpul… plus influenţa ei... Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea, eu am cunoscut-o în 1940, a fost o fată foarte modestă. În ilegalitate a fost o fată foarte modestă, erau o pereche care se iubeau unul cu altul foarte mult, ea mergea în lagăr să ducă corespondenţă şi să ducă şi una şi alta.

Ceauşescu s-a transformat foarte mult. Ceauşescu era bine primit până în 1975. Era o deschidere şi pe plan cultural, simţea, avea un contact cu intelectualii destul de bun. Pe urmă ce s-a întâmplat cu el?! Vorba lui Miron [Constantinescu]: “Puterea!” Când a căzut Miron, umblam cu el pe străzi şi discutam, mi-a făcut teoria puterii. Ceauşescu a ajuns într-adevăr paranoic. Ceauşescu avea într-adevăr un sentiment de inferioritate, care se simţea.

În 1939 spre 1940 când am avut o întâlnire a Biroului studenţesc a fost Miron şi ne-am certat pe motive ideologice. A venit Ceauşescu să ne împace, era foarte simplu, cu bun simţ. Dar în ’45 după închisoare devenise mult mai dur, mult mai sărit. În orice caz, era foarte bâlbâit, asta este adevărat, era foarte-foarte bâlbâit, aproape nu se putea vorbi cu el, dar a avut destulă voinţă să se schimbe. E adevărat, el e vinovat că a reprimat acţiunile ţăranilor împotriva colectivizării acolo, în zona Dunării, Siret şi aicea prin Slatina, pe unde au fost mişcări. Câţiva oameni au fost omorâţi atunci. El era responsabil atunci, organizatoric, şi avea tot controlul tuturor judeţelor.

Dar, ce este obiectiv, este că în timpul lui Ceauşescu, oamenii nu au fost omorâţi fără judecată, nu au fost represiuni… au fost, dar nu au fost omorâţi fără judecată. Acest contrast interesant între perioada lui Ceauşescu şi perioada lui Gheorghiu Dej, în care au murit oameni în închisori…

[C 121, Interviu realizat de Mariana Conovici, Virginia Călin, Emilian Blînda, 1.07.1994]

Interviu oferit de GRUPUL DE ISTORIE ORALĂ, RADIO ROMÂNIA

Share