Interviu cu ŞTEFAN BÎRLEA, Secretar al Organizaţiei de Tineret din Institutul Politehnic Bucureşti , despre personalitatea dictatorului Nicolae Ceauşescu

In iunie 1956, mă trezesc cu un telefon de la Comitetul de partid, să mă duc până acolo. Era prezent secretarul adjunct al Comitetului de partid, un tovarăş mai în vârstă, care provenea din muncitori. “Vezi, măi, că eşti chemat mâine la Comietetul Central!” Când am auzit, să îngheţ - eu vă redau şi sentimentele vremii…

Am luat-o la goană, am trecut strada Buzeşti, mai departe pe la Aviatorilor, de acolo am ajuns pe Aleea Alexandru. Nu m-am dus la clădirea principală şi la poarta principală, mi-era ruşine. Şi eram aşa, cu teamă. Comitetul Central!.. M-am dus la uşa laterală. Când mă uit, un ofiţer de Securitate. “Bună ziua.” “Bună ziua.” ,,Eu sunt de la Politehnică, numele meu este Bîrlea, am fost chemat aici.” Zice: “Da, e o şedinţă, dar nu aici, duceţi-vă la poarta principală şi spuneţi acolo că sunteţi pentru şedinţă la tovarăşul Ceauşescu.”

Ajung [la clădirea principală], intru într-un lift elegant, urc la etajul 2. Când ajung la etajul doi, văd o sală mai mare şi sunt poftit în sala respectivă. Mă uit, era prezent secretarul de la Universitate şi secretarul meu de partid [de la Politehnică], secretarul de la [Facultatea de] Agronomie, de la mai multe facultăţi… şi continuau să tot vină. Vine un băiat care era şeful de cabinet al lui Ceauşescu. Tânăr, simpatic… Şi vine cu nişte documente, vreo patru-cinci pagini, în vreo 15-20 de exemplare. Şi spune: “Tovarăşi, aţi fost convocaţi de tovarăşul secretar al Comitetului Central Nicolae Ceauşescu, care doreşte să vă consulte cu o problemă. Problema în care vrea să vă consulte este cu constituirea asociaţiilor [studenţeşti], o găsiţi dumneavoastră în acest document. Fiecare institut aveţi câte un material. Şi după ce citiţi o să aveţi întâlnirea în direct cu dânsul.” Am stat, am citit. Secretarul ne întreabă dacă am terminat, apoi zice: “Poftiţi în sala de şedinţe.” Ne-am dus într-o sală frumoasă, lungă, şi ne spune: “Dumneavoastră veţi sta pe partea asta, tovarăşii care vor veni vor sta pe partea cealaltă, vă rugăm... o să staţi ca să dea mâna cu dumneavoastră şi după aia o să staţi cum doriţi. Când întinde mâna, să spună fiecare cine este şi de unde.”

Am stat aşa şi văd cum vine unul mititel, cu privirea agitată puţin, se uită la noi şi întreabă: “Au venit toţi tovarăşii?” ,,Au venit.” ,,Bun!” A dat mâna cu noi, s-a aşezat în faţă. “Eu trebuie să vă spun dăşchis….” - am simţit imediat agramatismele - “este inadmisibil ca din câţi studenţi are ţara, să primim în decursul unui an sub zece studenţi! De fapt, ca să fiu mai exact, staţi că am acilea materialul...” “Acilea”… asta era... se uită … “Da, am greşit! Sase studenţi. Nu se poate asta! Şi trebuie... că de aia v-am chemat, şi organizaţiile de partid, să îmbunătăţim această activitate, să mai lăsăm la o parte dosarele şi originea socială, că nu trăim cu originea socială, trăim cu oamenii” - vă dau cuvântul meu, aproape astea au fost cuvintele - “Să nu mai stăm aşa încleştaţi cu verificările...” Se uită la Miu Dobrescu, el mă verificase pe mine când am devenit membru de partid, şi fusese săracul până în Munţii Apuseni, verificase şi pe tata şi pe toată lumea. “…Si să îi atragem în activităţi, iar asociaţiile nu trebuie să aibă nimic cu politica. Toţi studenţii trebuie să fie membri ai asociaţiilor studenţilor, dacă vor, dacă nu vor, aia este treaba lor….” Ceea ce vă spun eu a durat cinsprezece minute maxim. (…) Inainte să încheie, a scos un carneţel, l-a deschis şi-mi amintesc şi acuma privirea foarte pătrunzătoare pe care o avea, s-a uitat la mine, a scris acolo o chestie, s-a mai uitat nu ştiu unde, a mai scris o chestie. Pe cine remarca el în carneţel, nu putea, într-un fel sau altul, să nu-l caute, în decursul timpului, pentru diverse activităţi de partid, să-l promoveze...

Şi pe urmă s-a ridicat, a venit, a dat mâna din nou cu toţi. Am plecat fascinat, şi de persoană, şi, drept, să vă spun, şi de idee. M-a impresionat! Era tânăr, a vorbit foarte deschis, nu vă pot reda tot... aşa, a fost foarte amical, când a dat mâna te-a prins de mână, se uita la tine, pe urmă a făcut, la plecare, gestul tipic, care îl caracteriza, cu mâinile aşa, ridicate. Am trăit cu sentimentul că l-am îndrăgit de prima dată, nu ştiu dacă sunt înţeles. Mi-a rămas o foarte bună impresie! Am plecat. Toţi aveau aceeaşi bună impresie. Ne-a captivat! Am simţit după aceea că se urmărea apropierea intelectualităţii…

[C 1506. Interviu realizat de Octavian Silivestru,16.04.2002]

Interviu oferit de GRUPUL DE ISTORIE ORALĂ, RADIO ROMÂNIA

*

Share