Interviu cu ALEXANDRU BÎRLĂDEANU, membru supleant al Biroului Politic al Comitetului Central al P.C.R. (1961 – 1968), despre personalitatea dictatorului Nicolae Ceauşescu

În realitate, puterea în partid o avea Ceauşescu. Ceaşescu era secretar cu organizatoricul, orice secretar cu organizatoricul are putere mai mare decât toţi ceilalţi. Dar Ceauşescu ştiuse să-şi aleagă oamenii. Şi ca secretari de regiune şi acei instructori ai C.C. [erau] numai oamenii lui.

Din păcate, Gheorghiu Dej, în ultimii 2-3 ani, preocupat mai ales de problemele internaţionale ale partidului şi de afirmarea independenţei partidului şi ţării, nu prea s-a mai ocupat de problemele interne de partid, nici de oameni, nici de conducerile regionalelor. Toate erau în mâna lui Ceauşescu, care şi-a ales şi şi-a pus numai oamenii lui. Nu ştiţi ce autoritate aveau în ţară instructorii veniţi de la C.C.! Ăştia erau Dumnezeu pentru regiuni, ei, toţi, erau oamenii lui Ceauşescu. Aşa că puterea reală în partid o avea Ceauşescu. Deşi, aşa ca autoritate morală, ca respect, Maurer era mult mai considerat ca Ceauşescu.

Deci, ne apropiem de boala şi sfârşitul lui Gheorghiu Dej. În 19 martie ’65 eu primesc un telefon : "Veniţi imediat, tovarăşul Dej a intrat în comă!" M-am dus repede la locuinţa lui, locuinţă foarte modestă. I s-a construit o casă pe care el a lăsat-o fiicei sale după aceea. El singur s-a retras într-o căsuţă alături, mică, în care avea un hol de două ori mai mic decât ăsta, o sufragerie foarte mică şi-un birou de lucru. Şi sus, un dormitor al lui şi-al însoţitorului lui. Trăia foste modest şi mânca modest…

M-am dus acolo. Jumătate din membrii Biroului Politic erau deja veniţi. Dej pe un pat de spital, horcăia a moarte. Noi stăteam neputincioşi, aşteptam sfârşitul… Dej a murit. Şi primul care s-a dus să-l sărute pe Dej a fost Ceauşescu. Imediat în acel moment, subliniind faptul că el este primul dintre toţi.

Curând după moartea lui Dej, ne-am adunat la Biroul Politic peste un ceas-două, nu ştiu când, ca să hotărâm măsurile de înmormântare şi eventual succesiunea. În ce priveşte succesiunea, a sărit primul, mi se pare, [Alexandru] Drăghici : "Cum să vorbim acuma de cine urmează când corpul lui este încă cald! Discutăm asta mai târziu…" Am fost de acord. Eu nu ştiam în acel moment că Dej vorbise cu Maurer că dacă moare el succesorul să fie Apostol, asta am aflat mai târziu. Eu sunt convins că Dej ar fi vrut pe cineva de origine muncitorească. Singurul care putea să satisfacă - parţial - şi celelalte pretenţii ale lui Dej era Apostol. Chivu [Stoica] era cam limitat la minte. În Ceauşescu constatasem că el nu mai avea încredere. În Drăghici, iarăşi nu avea încredere. Cu Drăghici el avusese un conflict destul de acut pe problema eliberării deţinuţilor politici - Drăghici încercase să reducă cât mai mult numărul celor care erau eliberaţi, să pună fel de fel de criterii, în timp ce Dej voia să fie eliberaţi cu toţii. Deci, nu-l simpatiza. Eu nu ştiam că Dej a cerut verbal celorlalţi [să îl aleagă pe Apostol]... Eu îi reproşam, îi reproşez şi acuma că n-a lăsat scris o indicaţie. Apostol nu era cea mai fericită soluţie. Este un om cinstit, un om destul de bun, nu atât de egoist, atât de pripit cum era Ceauşescu... Deci, din aceste puncte de vedere era superior lui Ceauşescu. Dar, poate ne-ar fi avut tăria sau curajul sau fineţea politică pe care o avea Dej. Dar în acel moment cea mai bună soluţie politică era Apostol.

A doua zi dimineaţă, când venea rândul să discutăm problema succesiunii, am fost convocaţi la 9:00 dimineaţa la Biroul Politic. Însă, venind în sala Biroului Politic am constatat - avea legătură cu sala lui Ceauşescu - că se ţine şedinţă întâi la Ceauşescu şi-am înţeles că la această şedinţă au fost convocaţi membrii plini ai Biroului Politic. Cu excepţia lui [Petre] Borilă şi a lui [Alexandru] Moghioroş. După aceea, întrebîndu-l pe Maurer ei de ce n-au fost convocaţi, a zis că Ceauşescu n-a vrut pentru că nu erau români. Ceauşescu a spus : "Să discutăm între noi românii!", aşa mi-a explicat Maurer.

A durat şedinţa lor nu ştiu cât… un ceas…. am tot aşteptat şi-au venit în sala de şedinţe şi Maurer, spre stupoarea mea şi cred că şi a altora, anunţă : “Iată, noi ne-am sfătuit în Biroul Politic şi-l propunem în locul lui Dej pe Nicu Ceauşescu. Este tânăr, este energic…” a spus câteva cuvinte elogioase.

Acuma poate dumneavoastră nu ştiţi cum se petreceau lucrurile şi în conducerea partidului şi mai jos. Dacă venea hotărâre de sus aproape că nu mai aveai ce spune, foarte rar dacă îndrăzneai să spui ceva. Toţi am tăcut din gură. Nici n-am aplaudat, nici n-am contestat. Aşa a rămas Ceauşescu ales de Biroul Politic să ţină locul lui Gheorghiu Dej. […]

Apostol mi-a povestit, cred că-i adevărat, că el n-a scos un cuvînt. El ştia că Dej l-a lăsat succesor, i-a promis că acceptă şi se va comporta ca atare. Apostol n-a scos nici un cuvânt. L-am întrebat : "Da de ce n-ai vorbit? Că uite aşa era şi dorinţa lui Dej." "Mi-era ruşine să nu se creadă că eu mă impun, că vreau carieră." Pentru Apostol erau: Maurer, [Emil] Bodnăraş şi Apostol. Pentru Ceauşescu: Drăghici, Ceauşescu şi Chivu. Raportul era trei la trei. Hotărâtor a fost votul lui Maurer.

De ce era Chivu pentru Ceauşescu?! Poate că nu-i complet adevărat. Însă ştiu că în seara respectivă, în ajunul şedinţei de dimineaţă, Chivu a fost la Apostol şi apoi la Ceauşescu. Şi pe amîndoi i-a întrebat acelaşi lucru : "Măi, dacă tu eşti secretar general, eu ce-am să fac?" Apostol, de bună credinţă, i-a spus : "O să vedem atuncea." Iar Ceauşescu a spus: "O să fii preşedintele Consiliului de Stat." Şi Chivu a trecut de partea lui Ceauşescu. Şi votul hotărâtor a fost al lui Maurer.

[C 203. Interviu realizat de Eugen Preda, Mariana Conovici,15.02.1995]

Interviu oferit de GRUPUL DE ISTORIE ORALĂ, RADIO ROMÂNIA

Share