Mărturii despre sărbătoarea Crăciunului

Regele Mihai, mesaj de Crăciun 1989, postul de radio Europa Liberă

“În vâltoarea prin care trecem, cu veşti când minunate când înspăimântătoare, gândul mă duce la voi toţi, dragii mei compatrioţi care înfruntaţi bestialele atacuri şi care pregătiţi astfel viitorul liber, democratic al patriei voastre. Gândul mă duce mai cu seamă la cei tineri; din avântul vostru, al tinerilor, a pornit lupta pentru descătuşarea neamului şi dacă ea a devenit îngrozitor de sângeroasă nu e vina voastră, ci a călăilor care puseseră cătuşele pe care le credeau ţintuite pe veci.

Sunt mândru de voi: prin voi, cu voi, şi pentru voi ţara noastră va fi din nou respectată în lume şi respectuoasă a legilor lumii. Am contacte cu căpetenii ale naţiunilor care acum îmi ascultă, în fine, rugăminţile de a ne veni în ajutor prin toate mijloacele de care dispun. Eu şi întreaga mea familie ne rugăm pentru voi, tinerii luptători care salvaţi patria de foştii ei călăi. Luaţi contact cu mine dacă aveţi sugestii a-mi da pentru a vă veni în ajutor.

Dumnezeu să vă ocrotească !

Deviza noastră : “Nihil sine Deo ! “- “Nimic fără Dumnezeu ! “, să ne călăuzească pe toţi. Trăiască România Liberă, România pe care o făuriţi!

În această seară de Crăciun ţin să vă spun ce am în suflet, să vă spun cât de mult vă admir şi cât îmi sunteţi de dragi ! “

***

Dumitru Cioc, inginer; sărbătorile la Bistreţ, jud. Dolj, înainte de război

Sărbătorile copilăriei erau Crăciunul şi Paştele şi Anul Nou. La Paşte şi la Crăciun erau sărbatori obişnuite, la biserică. Luam masa la ora 12 - că până atunci se ţinuse post, la noi se ţinea post o săptămă la început, o săptămână la sfârşit -, deci intram în regulile acestea… De Anul Nou mergea familia cu copii cu tot la “moaşă”, adică nu la naş, nu la altcineva, cu cadouri şi mai ales cu mâncare. Şi acolo copiii erau daţi la grindă ca să crească mari. În afară de moaşa satului care făcea moşirea, fiecare copil avea încă o moaşă, aşa cum era naşul şi la asta se făcea de Anul Nou.

Iar a doua zi de Anul Nou era un fel de carnaval, adică fiecare grup din ăsta (…), parţial măcar, mergea prin sat şi se întrecea, care mai cu muzică, chiar cu dansuri. Mi-aduc aminte de o întâmplare, adică ce-am văzut odată, de Anul Nou: era un grup din ăsta, mergea cântând, şi unul dintre ei avea muştar pe spate şi un cârnat [în mână]… dădea cârnatul pe muştar şi mânca din el!

Colindul era de Crăciun şi de Paşte, colind de Paşte [era] Joimăriţă, Joia Mare, la care se dădeau ouă. Iar de Crăciun se dădea câte un leu; în general mergeam pe la cunoscuţi, o luam dintr-un capăt al satului, în celălalt… Iar la Crăciun era “Steaua”… [Asta] până la vreo şase-şapte ani, până mergeam la şcoală.

***

George Motrescu, ţăran din Vicovul de Jos, Bucovina, fost deţinut politic după război

De sărbători, de Crăciun, ne-o dat învoire acasă. Atunci toţi m-o suspectat, de ce îi dă drumul lui Motrescu acasă ?! El e informator pentru noi...

Am venit în ziua de Crăciun, că aşa erau trenurile, până am ajuns la Brăila la tren şi în ajunul anului a trebuit să mă întorc înapoi, m-am dus şi m-am cerut să mă lase de Revelion. Ei nu or vrut să mă lase. Ei mi-au dat drumul acasă pe considerentul că m-oi întâlni cu frate-miu şi aici, în fund, la şură, tot era câte o scândură dată în părţi, supravegheau să vadă. Ori eu am făcut de aşa manieră, nu m-am întâlnit ce-i drept cu frate-miu, am fost foarte prudent şi mi-am dat seama că e un fel de capcană şi Revelionul l-am făcut în gară, în Cioara, şi m-am întors înapoi.

În ziua de Anul Nou am mers, am ajuns dimineaţa, am mers la biserică şi mi-am continuat activitatea. La sfârşitul lunii ianuarie - înştiinţare că plec pe 15 zile acasă. Toţi atunci m-o suspectat cu adevărat: “El este informatorul nostru aici. Cum, noi suntem de ani de zile şi nu am plecat o zi acasă?!...”

S-a pornit un viscol, m-am dus pe jos până la Însurăţei şi la Însurăţei mi-o dat biletul de voie şi m-am dus iar pe jos 10 km până la gară, în Cioara.

***

Gheorghe Ivăşcan, inginer miner la Roşia Montană, jud. Alba

Eu le spuneam la oameni: “Mă, să ştiţi un lucru: înainte, la Împărăţie, nu se băga [de sărbători] pe mină nici un om; se ruga-nainte Tatăl nostru, Seara de apoi şi pe urmă se intra în mină! Şi asta am explicat-o la oameni (…). În sărbători nu se lucra niciodată (...) Crăciun, Rusalii, Paşti, Sfântul Niculae, Sfântul Gheorghe, 40 de sfinţi, Sfânta Marie, Ziua Sfintei Cruci, mă rog, la sărbători din astea mari nici mina nu se deschidea în zilele respective, era închisă, se respectau sărbătorile (…).

O fost un om aicea, la Roşia, îi spunea lui pe nume Mitartic. În ziua de 40 de sfinţi el s-a dus la mină. Şi cineva aicea în colţ, unde-i bufetul ăsta de-i spune “bomba”, îi spune: “Unde te duci măi, Mitartic?” “Mă duc la baie”. “Păi mă, tu ştii că azi e sărbătoare, 40 de Sfinţi…?” “Ei şi ce-i cu asta?! La tot sfântul mă duc şi-i dau câte-o hudă…” şi s-o dus să dea o gaură la filon şi s-o împuşte cu pulbere. Mai mult n-o putut, că s-o puşcat acolo! O gaură o făcut numa’!… De aceea oamenii se păzeau în zile de sărbătoare să nu lucreze (…).

De sărbători, tinerii erau cu organizarea de baluri. Se făceau baluri foarte frumoase, foarte elegante, aşa cam cum se arăta pe la marile case prin Bucureşti, copiau balurile acelea. Fetele se îmbrăcau în haine de acelea lungi, cu poduri până jos de crepdeşină le spunea, aşa, era material transparent şi cu furou pe dedesubt, cutare, nu ştiu ce. Bărbaţii cu papion, cu chestii, băieţii cu cravate, fie papion fie la pantofi erau cu inel, cu machetă aşa, cu nasturi îmbrăcaţi pe deasupra, erau elegante, chestii elegante… Se făceau la Casină, acolo era un proprietar, unul Barto, acolo se făceau balurile elegante. Erau dintre băieţi, băieţi de-ăştia aşa, 18-19-20 de ani care erau premilitari, erau câte 5-6 băieţi de organizau. N-aveai voie să te duci să-ţi iei o fată la bal, trebuia să-ţi iei voie de la părinţi, apoi luai fata la bal. Sau dacă erai cumva nu-ştiu-cum, mai deochiat, nu te cam apropiai de fete!

În special cei bătrâni aveau ponderea, ei erau baza balului. Să fi jignit pe-atuncea, pe vremea aceea, un om mai în vârstă, să-i zici ceva, să nu-i spui “sărut mâna”, să nu-i spui… vai de capul meu, că nu mai aveai ce căuta în societate! (…)

No, ne duceam la bal, dansam fetele frumos, mai dansai cu fata, ai dus-o la o masă, ai mulţumit la părinţi… şi dacă ţi-o acceptat cumva păriţii să vină la masă la tine să o serveşti pe fată cu ceva, punea paharul la buză şi atâta era, se ducea la locul ei.

Se făcea o tombolă cu purcei prăjiţi, cu prăjituri, cu torturi… Şi-atuncea scoteam la tombolă, c-acolo se câştigau bani masiv, c-atuncea fiecare era elegant, care cumpără mai scump, apăi al aceluia era! (…) Odată, ţiu minte, am făcut o băşcălie, am făcut un tort de mămăligă şi îmbrăcat cu maioneză. S-a cumpărat tortul, da’ scump de tot, cu 200-300 de grame de aur. Da’ nu era tort adevărat, ci cu mămăligă! şi l-o dus la masă… Da’ o fost pentru scurtă durată, o văzut că e glumă când o tăiat tortul şi-o văzut mămăliga, vă închipuiţi ce râs o fost!...

***

Maria Preda, ţărancă, Măgura, Zărneşti, jud. Braşov

Mama era casnică şi tata lucra la pădure şi noi am fost 7 fraţi (…). Erau alte timpuri... De Crăciun se făcea bal, adică un joc ţărănesc şi mergeam acolo la joc, dincolo, era o casă veche, îi zicea Cămin. Şi-apăi acolo se adunau şi aveam muzicanţi, jucau, cântam. Şi cum ne duceam?! Fetele aşa, tinerele, ne duceam până când însera... la 2 începea balul şi până pe la 4, la 5, fetele trebuia să plece. Şi nici băieţii [nu mai stăteau], jucau pe urmă oamenii căsătoriţi, femeile, toată noaptea petreceau, dar noi, tineretul, nu mai aveam voie!

Vă duceaţi la bal cu părinţii...

Da! Nu ne duceam fără părinţi, cu mama (…).

Şi cum vă duceaţi, în costum naţional?

Da! păi aveam fota, ie...

***

Zina Puşcariu, fiica preotului din Apaţa, Braşov

De sărbători era foarte bine [înainte de război]. Eu ţiu minte, de Crăciun se făcea pomul de Crăciun, dar fără copii, mama şi cu tata făceau pomul de Crăciun, ne dădeau darurile ce ni le aducea şi noaptea la 12 ne ducea în camera aia, că a venit Moş Crăciun. Şi pe la 7 ani când mergeam la şcoală, [mama] şi-a închipuit că de la copiii ăilalţi am aflat că nu există Moş Crăciun. Şi mama m-a chemat şi pe mine să ajut la împodobit bradul. Şi-am fost foarte necăjită şi-am plâns, că n-a mai avut nici un farmec pomul de Crăciun!

Şi venea Moş Crăciun, venea lumea la colindat, în ajun de Crăciun, veneau copiii, feciorii ăştia necăsătoriţi. Şi în prima zi de Crăciun veneau barbaţii, oamenii căsătoriţi, mai în vârstă, veneau la colindat. Şi nu se dădeau bani la colindători, se dădeau bunătăţi: la copii le dădeai nuci, cozonac, cumpăra tata câte o legătură de covrigi cu susan şi nu se dădeau bani la colindat. Şi la bărbaţi li se dădea la colindat un cozonac şi o sticlă de băutură. Şi ei a treia zi de Crăciun făceau bal şi aveau ce consuma.

***

Darie Vlad, ţăran din Săliştea de Sus, Maramureş, fost deţinut politic

“Foaie verde de cicoare,
Tare-i rău la închisoare!
Că n-ai nici o sărbătoare…
În seara Crăciunului,
Pe malul Canalului
Şi era ploaie şi vânt,
Roaba-i plină de pământ...
În loc de colac cu mac,
Mâncai morcovi cu dovleac.
În loc de colindători,
Huietul d-excavator.
În loc de mamă şi tată,
Târnăcopul şi lopată.
În loc de surori şi fraţi,
Santinele-narmaţi
Cu cartuşe şi granade
Şi pistoale-automate.
În ziua de Bobotează
Dam cu târnăcopu-n gheaţă.
În loc să merg la icoane,
Puneam pământ în vagoane
Dezbrăcaţi şi morţi de foame…

Share