GEORGE ENESCU - 133 ani de la naştere

Considerat cel mai important muzician român pentru întreaga activitate şi pentru darurile deosebite de compozitor, violonist, pianist şi dirijor, George Enescu s-a născut la 19 august 1881 în micul sat Liveni-Vîrnav, judeţul Botoşani, în familia arendaşului Costache Enescu. Extraordinara sa înclinaţie pentru muzică a fost observată încă din copilărie când, sub îndrumarea părinţilor şi a vestitului lăutar Nicolae Chioru, a început să cânte la vioară, pe când avea 4 ani. Un an mai târziu, avea să apară în primul său concert şi să-şi înceapă studiile de compoziţie, sub îndrumarea lui Eduard Caudella.

Între 1888-1894 George Enescu a studiat la Conservatorul din Viena unde concertele sale entuziasmau presa şi publicul. Au urmat studiile la Conservatorul din Paris, încheiate în 1899 când s-a întors în ţară. Minunatele sale recitaluri de vioară au atras atenţia reginei Elisabeta a României care l-a invitat deseori la Castelul Peleş de la Sinaia.

Debutul de compozitor l-a avut la 6 februarie 1898, în cadrul Concertelor Colonne din Paris, cu Suita simfonică „Poema Română”. Din primii ani ai secolului XX datează compoziţiile sale mai cunoscute, cele două Rapsodii Române, Suita Nr. 1 pentru orchestră şi prima sa Simfonie.

În anii premergători primului război mondial, activitatea sa muzicală s-a desfăşurat mai ales la Bucureşti şi la Paris. Apoi, în 1915, a avut loc prima ediţie a concursului de compoziţie „George Enescu” în cadrul căreia George Enescu a oferit premii câştigătorilor din veniturile proprii.

În perioada interbelică şi-a continuat activitatea artistică în România şi în Franţa. A făcut mai multe călătorii în Statele Unite ale Americii unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (1923) şi New York (1938).

Al doilea război mondial l-a aflat pe compozitor în Bucureşti unde a avut o activitate dirijorală bogată, încurajând creaţile unor muzicieni români, apoi a continuat să dea concerte împreună cu David Oistrach, Emil Gilels şi mai ales cu Yehudi Menuhin care l-a vizitat la Bucureşti şi Sinaia. După instalarea regimului comunist, George Enescu s-a stabilit definitiv la Paris, unde s-a stins din viaţă în 4 mai 1955.

Muzicianul George Enescu va rămâne nu numai în istoria culturii româneşti, dar şi în memoria colectivă, evocat de cei care l-au întâlnit.

Arhiva de Istorie Orală a Radiodifuziunii Române păstrează mărturia unei trăiri deosebite ce are legătură cu violonistul George Enescu. Rămas în ţară în timpul primului război mondial, el a propus organizarea unor echipe de artişti care să dea reprezentaţii în spitale, pentru ridicarea moralului soldaţilor. Un tânăr ofiţer, Octav Vorobchievici, rănit grav în luptele de la Turtucaia din toamna 1916, a fost unul dintre cei cu şansa de a-şi alina durerea cu ajutorul viorii maestrului:

Octav Vorobchievici: După primele zile de război al Întregirii, am fost adus la Bucureşti. Şi astăzi mă văd în aşa-zisul salon de răniţi, în care eram singurul rănit, cu o schijă în coapsă, cu piciorul drept smuls din baze, mama la căpătâiul meu, ascultându-l pe doctor: “Copilul dumitale trebuie să-şi piardă piciorul drept, mâine o să i-l amputăm.” Mama: “Doctore, aşteaptă, s-aduc un specialist!” Şi-a adus un specialist. Şi după ce acesta timp de un ceas m-a întors pe toate părţile, m-a obligat la toate suferinţele fizice, mi-a spus: “Să mai amânăm câteva zile”. Aceste câteva zile au fost o amânare până astăzi, pentru că eu am rămas întreg. A fost partea ei de război... partea de război a văduvei mele mame, alături de copilul care împlinea porunca tatălui său...

Este una din marile mele amintiri: mi-aduc aminte că a intrat în salon marele nostru George Enescu şi-a început [să cânte]... Am auzit un Traumerei cum nu auzisem niciodată! L-am ascultat aproape plângând, cu plapuma trasă peste ochi. La sfârşit, în vârful picioarelor, maestrul a plecat să iasă din salon, în timp ce eu încă îi ascultam muzica viorii! Când a pus mâna pe clanţă, am putut pronunţa: “Mulţumesc, maestre! Sunt sigur că mă voi face bine!” N-am să uit niciodată clipa când şi-a ridicat faţa spre pat şi de-acolo, din uşă, a început un menuet...

[CD 1922/ Arhiva de Istorie Orală – Radio România; înregistrare realizată de colonel Octav Vorobchievici, 1986]

Share