Showbiz
RSS Showbiz

Invitații cu mențiunea 'No selfie' pentru nunta lui George Clooney

Invitații cu mențiunea 'No selfie' pentru nunta lui George Clooney
Foto: TMZ.com

Actorul american George Clooney și logodnica sa, libaneza Amal Almuddin au precizat faptul că drepturile foto asupra nunții lor, ce va avea loc în Italia, au fost vândute revistei American Vogue, iar pe invitație au scris "No selfie". George Clooney, în vârstă de 53 de ani, una din figurile celebre de la Hollywood, este de 12 ani cetățean onorific al Italiei, iar în acest week-end, se va căsători cu iubita sa, avocata Amal Almuddin, în Veneția.

La nuntă vor participa nume celebre precum Brad Pitt și Angelina Jolie, Cindy Crawford, împreună cu soțul, Rande Gerber, Matt Damon, Sandra Bullock, Bono, Andrea Bocelli și Lana Del Rey.

Clooney va îmbrăca un costum de Giorgio Armani, iar rochia de mireasă a iubitei sale poartă semnătura lui Sarah Burton, cea care a creat și rochia de mireasă a lui Kate Middleton.

Nunta anului a început vineri seara, cu o cină la care au participat aproape 100 de persoane, la Aman Resort Hotel. Sâmbătă seara, la același hotel va avea loc o petrecere grandioasă, iar duminica va fi ziua liberă a mirilor. Pentru mirii care vor sosi la hotel cu o ambarcațiune pe canalele Veneției a fost construit un tunel de-a lungul debarcaderului, asemănător celui prin care intră fotbaliștii pe stadioane, pentru a-i proteja de blitzurile paparazzi-lor. Meniul încă nu a fost dezvăluit, dar se știe că va fi pregătit de șef Riccardo De Pra de la Aman Hotel.



ZAMAN - 27.09.2014 19:51