Sophia Loren, 80 - o frumuseţe inegalabilă

Sâmbătă, 20 septembrie, actriţa italiană Sophia Loren împlineşte 80 de ani.

Dincolo de aspectul său fizic de invidiat pentru vârsta ei, ea a dovedit de-a lungul prodigioasei cariere, un talent cinematografic remarcabil, materializat în adevărate capodopere, create alături de alţi monştri sacri ai filmului mondial - Frank Sinatra, Cary Grant, Mastroianni, Anthony Quinn, De Sica şi alţii.

Sophia Loren (pe numele la naştere Sophia Villani Scicolone) s-a născut pe 20 septembrie 1934, într-un cartier sărac din Roma. Tatăl ei, Riccardo Scicolone, a refuzat să se căsătorească cu mama ei, Romilda Villani, dar a permis Sophiei şi surorii sale mai mici Maria să preia numele lui.

La vârsta de patru ani mama s-a mutat cu cele două fiice la Pozzuoli, o suburbie săracă din Napoli. În perioada 1939 - 1944, Sophia a suferit de spaimă şi de greutăţile inerente ale războiului, Napoli fiind unul din obiectivele cele mai des bombardate. În această perioadă mama lor a încercat să-si sprijine familia, cântand la pian în cafenelele locale, însă familia a trecut prin situaţii diperate, cu lipsuri alimentare crunte.

Astfel, în cadrul unuia dintre locurile de muncă, bunica Luisa a vândut lichior de cireşe făcut în casă, în timp ce Romilda cânta la pian, Maria cânta vocal, iar Sophia spăla vasele şi servea soldaţii. Pub-ul respectiv a devenit astfel o afacere de succes.

Despre copilăria sa Sophia avea să declare peste ani: ”Când am fost copil, teama era la ordinea zilei în viaţa mea: teama de a nu avea ce să mănânc, teama de a fi tachinată de alţi copii la şcoală din cauză că eram fiică nelegitimă, şi în mod special, teama de bombele uriaşe care apăreau pe deasupra capetelor şi cădeau din cer în explozii letale."

În anii şcolii, Sophia îşi descoperă pasiunea pentru lumea cinematografiei, petrecând o mare parte din timpul ei liber vizionând filme.

Deşi în copilărie avea un fizic firav, în anul 1948 ea devenise o tânără uimitoare, cu trăsături fizice remarcabile, iar mama ei a înscris-o la concursul de frumuseţe "Regina mării", unde a fost aleasă una din cele douăsprezece concurente "Prinţese ale Mării", din peste 200 de candidate.

După război, mama împreună cu cele două fiice revin la Roma, iar Sophia şi mama sa au primit locuri de muncă ca rezerve în filme precum "Bluebeard's Six Wives" şi "Quo Vadis" (lansat în 1951).

Sophia a lucrat în paralel ca model pentru revistele de benzi desenate „fumetti”, întruchipând de cele mai multe ori personaje de etnie romă. În această perioadă, Sophia era cunoscută sub numele de Sofia Lazzaro.

În anul 1951, Sophia s-a clasat pe locul secund la concursul de frumuseţe "Miss Roma”, unde s-a întâlnit cu producătorul de film Carlo Ponti (care le descoperise anterior şi pe Alida Valli şi Gina Lollobrigida), acesta fiind unul dintre membrii juriului.

În anul 1952, Ponti îi oferă Sophiei primul ei rol important în "La Favorita”, iar curând cei doi aveau să devină foarte apropiaţi, deşi Ponti era căsătorit, cu doi copii şi cu 24 de ani mai vârstnic decât Sophia. A jucat apoi în roluri care subliniau voluptatea sa fizică, chiar şi topless în filmul "Two Nights with Cleopatra" (1953) şi în "It's Him Yes! Yes!", peliculă considerată acceptabilă pentru marile ecrane europene din acea perioadă, însă în Marea Britanie şi America scenele „fierbinţi” au fost cenzurate. Acestea sunt singurele două filme în care Sophia a apărut nud, mai ales fiindcă ea declara că nu se simţea confortabil când se expunea astfel în faţa camerei.

Tot în anul 1953 primeşte numele de scenă de Sophia Loren, dar şi primul ei rol principal, într-o versiune a "Aidei” de Verdi, iar un an mai târziu participă un casting la invitaţia lui Vittorio De Sica pentru pelicula "The Gold of Naples". De Sica este primul care a privit talentul ei actoricesc formidabil dincolo de femeia de 20 de ani cu un fizic absolut formidabil. El a fost cel care a sfătuit-o să nu ia lecţii de actorie, intuind că talentul ei natural avea să creeze roluri remarcabile pentru lumea cinema-ului. De fapt Sophia avea să recunoască ulterior că „(De Sica) a fost şcoala mea, profesorul meu, mentorul meu, tot ce ce am avut nevoie. Lui îi datorez cu adevărat tot ce am reuşit în această profesie”.

Tot în anul 1954, Alessandro Blasetti îi distribuie pe Sophia, De Sica şi Marcello Mastroianni în filmul "Too Bad She's Bad", acelaşi trio fiind şi pe afişul unei alte producţii de succes, din anul 1955 - "The Miller's Wife”.

Încet, încet, Sophia a devenit o celebritate în Europa, însă pentru accesul la Hollywood a avut de luptat cu Gina Lollobrigida, într-o rivalitate cunoscută la acea vreme sub numele de "The Battle of the Bosoms". În 1957 Sophia debutează în America în pelicula "Boy On A Dolphin”. Desigur cinefilii îşi aduc aminte de scena din film în care ea merge prin apa oceanului cu rochia udă lipită de corp ...

În timp ce filma la "Lucky to be a woman", Carlo i-a sugerat să îşi testeze abilitatea în roluri în limba engleză. Astfel lingvistul Sarah Spain a devenit profesorul ei personal, iar Sophia a folosit orice moment liber pentru studiu. Nu după multă vreme, regizorul american Stanley Kramer s-a arătat interesat de Sophia pentru rolul principal feminin din filmul "The Pride and the Passion", în care a jucat alături de Cary Grant şi Frank Sinatra, Kramer oferind pentru rol 200.000 de dolari Sophiei. După colaborarea din film, ea şi Grant au trăit o poveste de dragoste care a mers până la momentul în care el a cerut-o în căsătorie. Ponti, îndrăgostit peste poate de artistă, a făcut în aşa fel încât să i se anuleze căsătoria de către Biserica Catolică, a trecut prin instanţele mexicane de divorţ şi a pus capăt căsătoriei. Devenit astfel liber, Ponti se însoară în cele din urmă cu Sophia, însă Vaticanul a denunţat public tertipul lui Ponti, fiind acuzat de bigamie în Italia. Această situaţie a dus la nenumărate probleme conjugale.

Cariera Sophiei a continuat însă, ea refăcând cuplul cu Grant în pelicula "Houseboat”, în 1958, apoi, în acelaşi an joacă în "The Black Orchid”, un film de mare succes premiat atât la Veneţia cât şi la Cannes. În 1960 joacă în comedia "The Millionairess" şi în western-ul "Heller in Pink Tights", alături de Anthony Quinn.

În 1961, Loren a interpretat ceea ce criticii aveau să spună că este rolul vieţii ei - în "La Ciociara”, personajul Cesira, o victimă italiană a unui viol în timpul celui de-al doilea război mondial. Pentru acest rol Sophia a câştigat premiul pentru "Cea mai bună actriţă” la "New York Film Critics Circle”, "The British Film Academy”, şi, din nou la Cannes, iar în 1961 la "Academy Awards” a devenit prima câştigătoare de Oscar pentru un film într-o limbă străină.

Deşi cariera sa se afla pe culmile gloriei, justiţia italiană anulează căsătoria dinte Loren şi Ponti în anul 1962, aducând viaţa personală a Sophiei într-un moment de cumpănă.

Ea a continuat să lucreze sub conducerea lui De Sica în "Boccaccio” şi, alături de Mastroianni, în "Yesterday, Today and Tomorrow” în 1963, an în care a câştigat, ca şi în anul următor, Globul de Aur pentru "Female World Film Favorite” (performanţa avea să fie repetată în anii 1968 şi 1976). În anul 1966, Loren şi Ponti devin cetăţeni francezi şi, în cele din urmă se căsătoresc legal, iar în anul 1969 au devenit părinţii fiului lor Carlo Jr., care a devenit un pianist şi dirijor de succes. A urmat firesc al doilea copil, Edoardo, născut în 1973, devenit ulterior, cum se putea altfel, regizor de film.

În 1976 Sophia apare în "The Cassandra Crossing", din nou cu Mastroianni, în anul 1977, în "A Special Day" şi în 1978 în "Blood Feud”.

În anul 1979 Sophia îşi lansează volumul autobiografic "Sophia: Living and Loving”, carte care a stat la baza filmului autobiografic "Sophia Loren: Her Own Story", lansat în anul 1980, în care Sophia joacă atât rolul ei cât şi pe cel al mamei sale.

Tot în anul 1980 ea primeşte un Oscar onorific, în speech-ul de prezentare fiind descrisă ca "una dintre comorile reale ale cinematografiei mondiale.

În anul 1982, a petrecut 18 zile într-o închisoare italiană, fiind condamnată pentru evaziune fiscală. În anul 1984 apare în filmul "Aurora”, iar mai apoi în "Courage” în anul 1986.

După o lungă perioadă de absenţă de pe marile ecrane, în 1994 joacă în filmul lui Robert Altman "Ready To Wear", apoi, în acelaşi an, primeşte Ursul de Argint pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Berlin, şi, de asemenea o stea pe "Hollywood Walk of Fame”.

În anul 1995, a jucat alături de Jack Lemmon şi Walter Matthau în "Grumpier Old Men", şi a câştigat Premiul "Cecil B. DeMille", din partea "Hollywood Foreign Press Association". Au urmat alte numeroase premii printre care menţionăm "NATO / ShoWest Lifetime Achievement” în 1996, Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia în 1998, şi premiul "David Di Donatello" în 1999.

În anul 1998 este lansată o carte de bucate a Sophiei Loren, "Recipes and Memories", devenită în scurtă vreme un best-seller.[ În anul 2001 apare în filmul "Francesca e Nunziata" şi în prima colaborare cu fiul ei Edoardo, "Between Strangers".

Arhiepiscopul de Genova, Giussepe Siri (1946-1987) a declarat la un moment dat că, deşi Vaticanul se opune clonării umane, "s-ar putea face o excepţie în cazul Sophiei Loren, pentru că Sophia Loren este simbolul frumuseţii naturale".

Acest lucru a fost confirmat de un sondaj online din anul 2006, în care Sophia Loren (72 de ani la acea vreme) a fost votată "simbolul frumuseţii naturale", surclasând vedete cu mult mai tinere, cum ar fi Catherine Zeta Jones sau Cameron Diaz, locul al doilea în acest top fiind ocupat de George Clooney, iar pe poziţia a treia clasându-se cântăreaţa de muzică pop Charlotte Church.

În ediţia anului 2007 a calendarului Pirelli, realizată de fotografii neozeelandezi Inez Van Lamsweerde şi Vinoodh Matadin, Sophia Loren apare în ipostaze sexy (la 73 de ani !), iar vedeta s-a declarat încântată de acestă experienţă, care a speriat-o iniţial.

La începutul anului 2014, săptămânalul "Visto" a scris că Sophia Loren are o relaţie amoroasă cu multimiliardarul Carlos Slim Helú. Cei doi au fost văzuţi mereu împreună, fie la Geneva, unde locuieşte ea, fie în Mexic, unde el are reşedinţa. Carlos Slim Helú şi-a pierdut soţia în 1999 şi, de atunci nu a mai fost tentat să-şi găsească o altă parteneră, mai ales după ce i-a dedicat un muzeu soţiei defuncte. Încă din 2013 se vorbea de prietenia deosebită dintre ei, când au fost zăriţi pentru prima oară împreună la un festival din Acapulco.

Răzvan Moceanu

Share