Showbiz
RSS Showbiz

Fascinanta lume din spatele oglinzii - `The Imaginarium of Doctor Parnassus`

Fascinanta lume din spatele oglinzii - `The Imaginarium of Doctor Parnassus`

Vi s-a întâmplat să citiți o carte sau să vedeți un film în care să întâlniți o idee care să vă deschidă noi perspective asupra unui subiect sau sa vă ajute să tranșați o dilemă personală ori să vă pună în atenție o nouă temă de interes sau în care să găsiți un ultim element, piesa lipsă a unui puzzle reflexiv asupra căruia meditați mai demult? Într-un astfel de moment m-am regăsit eu atunci când am văzut filmul fantastic "The Imaginarium of Doctor Parnassus".

Nu l-am perceput ca pe un film pe care să-l includ în categoria celor mai bune pe care le-am vizionat. În schimb, jonglează cu noțiuni și valori fundamentale și reia teme vechi, toate jucate într-o libertate a imaginației la limita pierderii sensurilor și a haosului. Însă firul narativ m-a interesat mai puțin. Ceea ce mi-a captivat atenția a fost însuși tărâmul imaginației, al visului și al găsirii, regăsirii și cunoașterii fațetelor intime ale sinelui. Astfel se deschide apetitul explorării propriei lumi interioare, o invitație la introspecție, dar, mai mult decât atât, revelația posibilității de a te modela și construi, a faptului că poți fi sau deveni suma tuturor alegerilor tale, chiar și a celor mai neînsemnate; un fel de valiză imensă în care trebuie să ai mare grijă ce obiecte pui, pentru ca atunci când o vei deschide să poți găsi acolo cele de care vei avea nevoie și care ți-ar folosi cândva. Pentru a vedea, însă cine suntem avem nevoie să ne privim cu sinceritate și curaj.

Aceasta este oglinda magică a bătrânului Parnassus, unde clovnul, cuceritorul, ambițiosul și salvatorul sunt câteva dintre măștile aceluiași personaj, interpretate de Heath Ledger, Johnny Depp, Collin Farrell și Jude Law. Așadar, trecând prin portalul fermecat în propria lume, oare ce vom găsi? Un întins spațiu luminos, în care domină liniștea odihnitoare a alegerilor corecte, dar și acordate la vibrațiile adânci ale ființei noastre, ori după o cercetare ceva mai atentă vom întâlni locuri umbroase, în care se ascund chipurile răutății, invidiei, minciunii, fricii, delăsării, care ne vor conduce cu pași repezi către o întindere a tenebrelor înspăimântătoare? Oricum ar fi, lumea aceea este populată cu actorii creați de noi înșine, astfel că stă în puterea noastră să decidem când intră, ce rol joacă și când ies din scenă, suntem propriul nostru regizor. Domnul Nick, exponentul răului, nu va putea apărea decât în urma unui pact cu regizorul, creator al propriei lumi, care astfel acceptă să-i ofere un rol, îi dă prilejul să întruchipeze unul sau mai multe personaje ale întortocheatului peisaj din pelicula ce reprezintă mintea și sufletul nostru. Atunci când doctorul Parnassus cumpără ceea ce încearcă să-i vândă domnul Nick și pecetluiește înțelegerea îi face acestuia intrarea în povestea marcată până la urmă de o nesfârșită tristețe.

Tema dramei lui Faust este reluată în istoria plăsmuită de Terry Gilliam într-un mod explicit, însă lipsa unui final tranșant și pătrunderea pe tărâmul magic a diverșilor clienți ai teatrului ambulant sugerează că fiecare are propriul scenariu al cărui sfârșit este liber să-l hotărască. Posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință este neîngrădită, însă nu trebuie să uităm că putem fi, într-o mare măsură, și propria noastră creație. Simțim și trăim conform poveștilor în care credem, a personajelor pe care le admirăm și ne împotrivim celor pe care le detestăm. Cine suntem, cum înțelegem lumea exterioară, realitatea prozaică ori momentele de tensiune, toate țin de lumea interioară cu decorurile sale. Nu ne place ce vedem în afară sau care este percepția asupra noastră înșine? Nu ne rămâne decât să ne rotim privirea, să ne uităm prin oglinda magică în lumea fantastică a sinelui și să schimbăm povestea. Salvându-ne acolo, ne vom putea elibera și în realitatea obiectivă. Transfigurările nu se produc brusc, trecând ca de la un cadru la altul, însă dacă după mai multe întâlniri cu domnul Nick, după ce vom fi avut puterea de a-l recunoaște în spatele măștilor cu care ni se înfățișează, îi vom refuza târgul, la un moment dat va renunța să-și facă apariția, cel puțin în spatele măștilor pe care le-a încercat deja.

Astfel, Imaginarium-ul inventat de cunoscutul scenarist este simbolul exercițiului probei oglinzii, în spatele căreia găsim o lume complexă. Nu o recunoaștem în totalitate? Înseamnă că nu am vizitat-o suficient de des, dar ar trebui s-o facem, căci acolo rulează proiecțiile zămislite de gândirea și emoțiile noastre. De aceea opțiunile sunt esențiale, pentru că spațiul subiectiv este populat de noi înșine. Și în final vom ajunge să pricepem ce vrea de fapt bătrânul Parnassus, după cum afirmă și cel mai apropiat colaborator al lui Gilliam, directorul de imagine Nicola Pecorini: să lumineze oamenii, să-i învețe să-și lase imaginația să zboare și să înmugurească, să înțeleagă puterea visului nu ca pe o povară, ci ca o resursă fabuloasă, o bogăție.

Autor: Iulia Lepădat



Agenția RADOR - 30.04.2014 12:34