Aniversare 16 iunie: Radorul vechi, Radorul nou. O istorie subiectivă

La 16 iunie 1921, se năştea Agenţia de presă Rador, la ideea a doi tineri prieteni: diplomatul Noti Constantinide, pe atunci secretarul Legaţiei române la Paris, şi avocatul Sorin Şerbescu, care era înscris ca doctorand în drept la Sorbona. Numele agenţiei, Rador este o prescurtare de la Radio Orient. Rador s-a nascut ca o agenţie privată, susţinută financiar mai ales de cunoscuta bancă Chrissoveloni. Ascensiunea sa a fost posibilă şi pentru că prima agentie românească de presă, născută în 1889, a murit în vara lui 1916, în zilele tragice ale Primului Razboi Mondial, în degringolada mutării capitalei de la Bucuresti la Iaşi.

În 1925, statul român a cumpărat acţiunile Rador, iar agenţia a căpătat un statut oficios. Încă de la înfiinţare, a făcut parte din marele dispozitiv mondial al agenţiilor de presă aliate, în care se aflau giganti ca Havas şi Reuters, Correspondenz Bureau din Viena, dar şi agenţii de presa naţionale.

Radorul interbelic a tăcut în 1949, din ordinul comuniştilor. Structura sa a fost preluată de agenţia naţională de presă Agerpres.

Noul Rador s-a născut în 1990, ca o redacţie a Radio România. La iniţiativa preşedintelui director general de atunci, Eugen Preda, a fost creat un Centru de Informare şi Sinteză, după modelul centrului de monitorizare al BBC de la Caversham. Această activitate de pionierat a fost încredinţată redactorului şef Mihai Andrei şi redactorului şef adjunct Ileana Ionescu.

După trei ani de maturizare, în noiembrie 1993, Centrul de Informare şi Sinteză se transforma în agenţia de presă Rador. Radorul nou se declină din Radio Observator.

Rador transmite în flux un număr impresionant de informaţii transmise de corespondenţii interni şi externi ai Radio România. De asemenea, dispune de cel mai important centru de monitorizare din România.

Grilele sale cuprind peste 50 de posturi de radio şi televiziune din România şi din lume, peste 400 de titluri din presa internaţională şi peste 60.000 de surse web.

Dincolo de cifre se află, însă, o echipă profesionistă şi determinată. Vă invităm să pătrundeţi în poveste. O poveste subiectivă, dependentă de graţiile memoriei. Dar, tocmai din acest motiv, autentică emoţionantă!

Vă mulţumim că alegeţi Rador ! Primiţi, vă rugăm, toată recunoştinţa şi consideraţia noastră.

Echipa Rador

AMINTIRI DESPRE RADOR

AUDIO: Interviu cu ILEANA IONESCU, fost redactor-şef adjunct al Agenţiei RADOR

AUDIO: Interviu cu GABRIELA SÎRBU, fost editor coordonator al Agenţiei RADOR

AUDIO: Interviu cu LUMINIŢA POP, fost editor coordonator al Agenţiei RADOR

Rador, 24 ans d'infos..Interviu în limba franceză acordat redacţiei Franceze a postului Radio România Internaţional de Carmen Ionescu, manager al Agenţiei RADOR

***

În martie 1990, când am venit la RADOR - nu se numea RADOR, ci Radio Observator şi abia fusese înfiinţat la ideea diectorului general al Radiodifuziunii, Eugen Predă, după modelul serviciului de monitorizare de la BBC - am găsit, în afară de redactorul şef (Mihai Andrei) şi de secretarul general de redacţie (Ileana Ionescu), patru redactori, două dactilografe, două încăperi cu magnetofoane şi maşini de scris vechi. Și mult entuziasm.

Am câştigat clienţi, am crescut, ne-am modernizat... şi Radio Observator a devenit Agenţia RADOR. Au fost şi greutăţi, au fost şi succese. Aş aminti măcar două.

O colegă de-a noastră a mers să-i ia un interviu şefei Reprezentantiei Comisiei Europene la Bucureşti, Karen Fogg. Cu această ocazie, Angela Filote (actuală şefa a Reprezentantiei CE, care atunci se ocupă de presă) i-a propus să participe la o licitaţie pentru un buletin care să urmărească felul în care presă din România reflectă activitatea Comisiei Europene. A participat şi RADOR a câştigat.

Atunci când a început primul război din Golf, cine credeţi că a anunţat primul în România declanşarea lui? Rodica Bârlea, de la RADOR, care monitoriza CNN!

Gabriela Sîrbu

*

Cu ce să încep, între o zi de Decembrie în 1990, când, la etajul 8, alături de mai multe "persoane" dintre care îmi amintesc cel mai bine de Cecilia, pe care voi o cunoaşteţi mai degrabă sub numele de Irina Cute, dădeam testele de admitere la Centrul de Informaţii şi Sinteză, timoraţi de imensitatea Uher-urilor, care tronau în toate birourile, şi o altă zi de Decembrie, în 2001, când, cu lacrimi în ochi, dar de data asta la etajul 9, părăseam pentru ultima data locul de muncă pe care şi până acum îl am cel mai drag. Să spun că acum, când poate câştig mult mai mult decât acolo, nu tânjesc încă după locul meu în echipă de Engleză de la Rador, care monitoriza BBC World Service şi CNN, în principal, dar făcea şi multe altele, aş minţi groazanic. Și pe mine părinţii m-au educat să nu mint.

Regret că e acolo şi acolo nu se mai poate pentru mine, şi regret să nu poate fi aici, pentru că - pur şi simplu - nu poate fi.

Îmi amintesc multe din cele se s-au petrecut şi au legat între ele aceste două luni de Decembrie, timp care a reprezentat pentru mine apogeul profesional, dar şi şansa de a întâlni nişte oameni deosebiţi, pe care Dumnezeu mi-a dat fericirea de a-i putea numi prieteni, dar şi alţi oameni, de care nu vreau să îmi amintesc acum, la ceas de aniversare. Îmi amintesc însă, pentru că merită, de Mihai Andrei, de Ileana Ionescu, de Eugen Predă. Îmi amintesc şi de momentul în care tu, Carmen, ai venit la Rador, în acelaşi timp cu un băiat, tot blond, un tip foarte că lumea, parcă Vali Hrihorciuc în chemă. Îmi amintesc de emisiunile de ştiri pe care le făceam pentru Oră Armatei, împreună cu Ileana Popescu, mai întâi, apoi cu Cecilia Cute, după ce Ileana a plecat în străinătate, apoi cu Adriana Buzoianu, după ce Cecilia a plecat în străinătate şi, în final, pentru că m-am săturat să îmi tot plece partenerele de emisiune, am plecat eu.

Îmi amintesc de toate "perioadele de criză" - îmi place mie să le numesc - prin care am trecut: războiul din Golf primul, când Bush Sr. era preşedinte la Americani, destrămarea URSS, cu Boris Eltin pe ţânc, "ungerea" că preşedinte a lui Mandela, "abdicarea" lui Suharto, care a arătat că dictatorii sunt vulnerabili şi în afară Europei, moartea Prinţesei Diana, vizită Papei Ioan Paul a ÎI-lea în Israel, Aung Sân Suu Kyi, Dalailama (pe care am avut şansa să în întâlnesc în Nouă Zeelandă, în 2003), apoi, că să ne mai relaxam puţin, chiar dacă încălcam cronologia, episodul Monica Lewinsky sau interminabilul process O.J. Simpson (un fel de Pistorius al acelor "vremi"), sumedenie de discursuri despre State of the Union şi atâtea şi atâtea altele - de cred că eram oarecum invidiaţi de cei din alte echipe, pentru că (iertată-mi fie lipsă de modestie, poate exagerată, poate fără fond) noi, cei de la Engleză eram mai speciali.

Dar dacă trebuie să evoc un moment care pentru mine rămâne cel mai viu şi cel mai dramatic din mult prea scurtă şi nesemnificativă mea şedere, de numai 12 ani la Rador (eu aşa simţ), este o zi de toamnă târzie dar caldă a anului 1995. Eram în ultimul birou de pe culoarul de la etajul 8, în dreaptă cum o iei după ce intri de la lifturile centrale, exact opus cu aripă de la intrarea oficială. Eram în birou, pe "tură" împreună cu Adriana Buzoianu, cu Vasile Limbide şi parcă şi o altă persoană (poate mă înşel). Era dimineaţă, cam între 10 şi 12. Eram în plin lucru şi tastele ţăcăneau frenetic. La un moment dat, uşă se întredeschide, un cap apare (regret, nu îmi mai amintesc cine) şi spune: "A murit Coposu"... S-a lăsat linişte. Nimeni nu mai mişcă. Nimeni nu mai respiră. Am simţit că, pentru mine, universal s-a prăbuşit, că cel de care se legă, în mintea mea, speranţa de mai bine a României, a dispărut. Privirea mea pierdută a căutat în jur şi, la un moment dat, mi s-a întretăiat cu cea a Adrianei. Parcă mă priveam în oglindă. Lacrimile îi luceau în privire şi ochii îi erau goi, cu o căutătura de copil care s-a pierdut de părinţi. Am ridicat din umeri, a neputinţă, unul la altul - sau poate doar mi s-a părut. După această clipă de linişte, pentru că totul a fost doar o clipă, cu capetele în pământ am auzit tastele calculatorului pornind din nou, de parcă ele ne conduceau degetele: BBC şi CNN anunţau că a murit Coposu.

Nu am cuvinte suficienţe pentru a mulţumi Domnului pentru şansa uriaşa de a lucra la Rador (numit iniţial CIS), pentru că am întâlnit acolo prieteni care mi-au rămas pe viaţă, între care unul care mi-a fost exemplu, călăuza şi mentor: Mihai Andrei. Dumnezeu să îl odihnească!

Acum, în oră sărbătorească, va îmbrăţişez pe toţi cei din familia Radorului, precum şi pe toţi ceilalţi foşti colegi ai mei care se află acum sub alte stele şi să doresc Radorului nostru LA MULȚI ANI!

Victor Petică

*

În primul rînd, sunt foarte mândră că am făcut şi eu parte din această echipă. Mi-aduc aminte cu mult drag de zilele şi nopţile lucrate, de momentele amuzante, dar şi stresante când trebuia să dăm ştirile în timp record. Cred că m-a marcat cel mai mult prima mea zi de lucru. Bineînţeles, am avut şedinţa de bunvenit şi instrucţiunile de rigoare. Tocmai venisem din Elveţia unde am făcut şi o vizită Majestăţii Sale, Regele Mihai, şi aveam prinsă pe geantă o coroniţă regală. Niciodată nu am fost interesată de politică şi din acest motiv acea coroniţă era pentru mine doar un simplu obiect frumos. În '91 vremurile nu erau tocmai clare şi multe prietenii chiar şi familii s-au destrămat pe motive politice. Presupun că Mihai Andrei, care era şeful nostru, mi-a văzut coroniţa şi că să evite din start orice conflict de opinie, ne-a spus mai în glumă mai în serios "Dragii mei noi colegi, Radio este o instituţie neutră la fel că Elveţia. Noi sîntem aici doar să prezentăm ştirile pe care le primim, fără să le interpretăm în vreun fel". Şi mare dreptate a avut.

Cu această ocazie mulţumesc tuturor colegilor cu care am lucrat, le urez tot ceea ce este mai bun şi mai frumos, un gînd pios Domnului Mihai Andrei şi doresc Radorului mulţi, mulţi ani de activitate!

Cristina Dayber (Iovitu)

*

RADOR! Români de pretutindeni, RADOR este un dar! Citiţi în revers: RO - români, DAR - cadou. OR - aur, esenţa sufletului. ARDOR, ardoare, pasiunea unei vieţi. Sînt primele cuvinte care îmi vin în minte. Dar cum? Iată esenţa sufletului colectiv, al tuturor celor care au lucrat şi lucrează la RADOR. Ei sînt firi puternice, curajoase, unde "eu” se raportează permanent şi subtil la "ei”, la ceilalţi. Este vorba de sacrificiul cu care se construieşte o redacţie şi de viziunea pentru care lupţi să o pui în practică.

RADOR este despre oamenii care îşi păstrează claritatea, chiar şi atunci cînd presiunea evenimentelor este extraordinară. Este despre oamenii care înţeleg că mintea clară prevalează asupra cunoaşterii. La RADOR, oamenii caută să acceseze esenţa lucrurilor şi proprietăţile lor, fără a le aduce modificări. Lasă structurile să vorbească de la sine...

Dreptatea, înţelepciunea, modestia li se citesc în ochi. Fermitatea este constanţa, atenţia aplecată mereu asupra fiecărui detaliu, că şi asupra întregului. Negativitatea, care apare uneori datorată ritmului intens de lucru, este ţinută sub control şi sublimată, căci mintea e deschisă şi receptivă, iar cunoaşterea, absorbită rapid.

Echidistanţă este un alt cuvînt ce caracterizează RADOR-ul - cei de acolo ştiu că totul este în continuă schimbare. Binele şi răul în lume îşi urmează ciclurile lor. Acţiunile celor de la RADOR, muncă lor, sînt mereu consistente cu sinele colectiv al redacţiei, că şi cu sinele individual, iar mintea este eliberată de condiţionări false. Printr-o creativitate mai puţin aparentă, datorată însăşi noţiunii agenţiei de presă, printr-o subtilă lecţie în non-acţiune, cei de la RADOR îşi extind claritatea minţii şi bunăvoinţă cu care se dedică muncii lor asupra întregii lumi. Este un exerciţiu de păstrare a calităţii, a unor standarde înalte, în volumul de muncă uriaş.

La RADOR, vrînd-nevrînd, te schimbi fundamental, îţi cucereşti propria minte şi suflet, devii altă persoană, treci de propriile limitări, inerente naturii umane. Am simţit, am văzut, am înţeles cum s-au schimbat oamenii care munceau pe parcursul celor şapte ani petrecuţi acolo. A fost inefabil şi dificil, dar a scos la iveală aurul purificat. Dar cum?

Dincolo de framîntări, schimbări, muncă celor de la RADOR este un izvor de apa vie şi pură, care vine chiar din sufletul lor. Mintea şi spiritulalitatea lor exprimă adevărată frumuseţe a vieţii. Ei erau şi au devenit un canal eficient pentru exprimarea adevărului universal. În felul acesta, îi ajută pe ceilalţi să fie informaţi, dar să şi devină ei înşişi.

După 18 ani de cînd am lucrat la RADOR, închid conectia cu exteriorul şi percep, de fapt, VIAȚĂ. Impenetrabilul se deschide, ceea ce este greu de perceput începe să se contureze în lumina. Toţi cei care au fost şi sînt, rămîn o amprenta a acestei VIEȚI, un început atît de modest care oferă o ascensiune largă şi nelimitată pentru toţi cei care cred în ea.

Cristiana Flechtenmacher *

Povestea mea este legată de modul în care am hotărât să lucrez pentru RADOR. În 2007, la rugămintea unui prieten spaniol, l-am însoţit pe el şi pe corespondentul ziarului La Vanguardia, la Adunarea Ecumenică Europeană desfăşurată la Sibiu. La eveniment, au fost acreditaţi cam 1.500 de jurnalişti străini. Am participat şi eu în calitate de interpret la reuniuni, grupuri de lucru, conferinţe de presă. Ambianţa de acolo şi oamenii pe care i-am întâlnit pe durata celor 5 zile cât a durat evenimentul, m-au impresionat mult şi am simţit că era o lume din care mi-ar fi plăcut să fac parte. Nu credeam însă că totul avea să se întâmple atât de repede.

Mă aflam la Barcelona, când am aflat că RADOR avea nevoie de un colaborator pe spaniolă. Tot ceea ce se întâmpla ca urmare a experienţei de la Sibiu mi-a părut o invitaţie sau o provocare din partea destinului. Nu ştiu dacă a fost un semn, dar zilele petrecute în mijlocul ziariştilor veniţi din toată lumea în Capitala Culturală Europeană din 2007, parcă-şi puseseră pecetea firească asupra gândurilor şi dorinţelor mele.

Am participat la un concurs de angajare, iar acum monitorizez presa online de limbă spaniolă Agenţia de presă RADOR.

Veronica Popa

*

Lucrez la agenţia de presă RADOR de aproape un an şi jumătate, fiind unul dintre cei mai noi angajaţi ai agenţiei. Motivul pentru care am dorit să lucrez aici este că am ocazia să îmi folosesc experienţa acumulată în facultate, dar şi la postul Radio România Internaţional, din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune. În prezent, una dintre activităţile pe care le desfăşor este traducerea articolor din presa turcă pentru buletinele realizate de colectivul în care lucrez.

Turcia este o ţară foarte importantă, prin rolul său de placă turnantă între Europa şi Asia. Cu o economie care nu a fost lovită de recesiune în timpul crizei, cu o populaţie în creştere permanentă, cu o putere militară importantă, Turcia a avut mereu un cuvânt de spus în ceea ce priveşte evoluţiile regionale şi globale. În acest context, monitorizarea articolelor din presa turcă – pulsul actualităţii din această ţară – aduce un plus de valoare buletinelor realizate în cadrul agenţiei RADOR.

Activitatea pe care o desfăşor include şi realizarea unor buletine tematice, precum Revista Presei Internaţionale. Articolele de interes atent selectate şi traduse de colegi, din mai multe limbi europene, sunt incluse într-un buletin care oferă o privire de ansamblu asupra evoluţiilor şi relaţiilor globale.

Florin Matei

*

Chiar daca am plecat de atatia ani de acasa, de la RADOR, pastrez in suflet toate clipele frumoase petrecute la radio, si nu numai, acolo mi-am petrecut cel mai mult timp, din punct de vedere professional, acolo am inceput sa cresc, din 1991, odata cu CIS (Centrul de Informare si Sinteza), alaturi de o echipa minunata - de Marea Voce a Radioului, fondatorul Agentiei de prea RADOR, domnul ANDREI MIHAI, care a plecat prea devreme de langa noi, a plecat sa le vorbeasca ingerilor. Este cel care a avut incredere in mine si m-a primit in mica familie a CIS-ului (stiu ca este sus, langa Bunul Dumnezeu, si ne priveste pe multi dintre noi cu mare drag) si nu-l voi uita niciodata; alaturi de doamna Ileana Ionescu, pe care o pretuiesc enorm pentru rabdarea pe care a avut-o cu mine, pentru devotamentul ei professional, pentru o mama si o fiica exceptionala;alaturi de domnul Dumitru Avram, un foarte bun jurnalist si un tatic grijuliu, alaturi de domnul Victor Ionescu, un excellent istoric - cu o cultura vasta; si am terminat cand, deja RADOR-ul era o forta. Chiar daca stateam zile mai lungi la birou, ma simteam bine si stiam ca acele ore in plus vor aduce un plus agentiei.

Si, ca sa povestesc un moment din viata mea petrecut la RADOR, in anul 1991, as vrea sa-ti spun ca nu am uitat si nu am sa uit niciodata ca, intr-o seara, fiind de serviciu, colega mea Irina Cute, de care imi aduc mereu aminte cu mare drag si sper ca ii este foarte bine acolo unde a plecat,m-a intrebat daca vreau sa fac un sumar de emisiuni la postul de radio BBC. Eu am fost foarte incantata, era pentru prima oara cand urma sa fac acest lucru si m-am descurcat foarte bine. Irina a fost foarte multumita de ce am facut. Apoi, am pus sumarul in banda respectiva si l-am lasat la colegi pentru sedinta de sumar de dimineata. Surpriza a fost a doua zi cand colegii nu stiau cine a facut sumarul si cand au aflat ca eu l-am facut au ramas placut impresionati, mai ales dna Ionescu. Pentru mine a insemnat foarte mult acel moment, pentru ca invatasem sa fac dintr-o stire un comentariu si dintr-un comentariu o stire. Apoi, totul a fost ca o poveste, cu un inceput frumos, cu pasi urmati plini de Lumina si un final deosebit.

Ma bucur ca fac parte din aceasta mare familie, am numai ganduri de bine pentru toti colegii care exista acum in RADOR, pentru cei care se afla pe alte meleaguri acum, si Bunul Dumnezeu sa le odihneasca sufletele celor care nu mai sunt printre noi .

M-am simtit, ma simt si ma voi simti mereu ca facand parte din familia RADOR. Am lucrat cu mare drag acolo, nu mi-a fost deloc greu, pentru ca , atunci cand faci ceva cu placere, nu conteaza cate ore petreci la birou.

Si pentru 16 iunie, LA MULTI ANI, RADOR!

Dana Pârvu

***

Rador, 24 ans d'infos..Interviu în limba franceză acordat redacţiei Franceze a postului Radio România Internaţional de Carmen Ionescu, manager al Agenţiei RADOR

Share