Primii crainici

„În 1935 când am intrat eu la Radio, erau două emisiuni pe zi: una la prânz de la 1 la ora 3, iar a doua de la 6 la 12 noaptea. Mai târziu, prin ’39, ’38 cred, s-a înfiinţat încă o emisiune la ora 7 dimineaţa. Speaker-iţe erau în acea vreme Magdalena Creţoiu Popa, Puia Rebreanu Vasilescu, Eliza Poruşnic, Nadia Ştefănescu şi Aurora Bălăceanu. Fetele anunţau programul, iar radiojurnalul era citit totdeauna de către speakeri; în anul ’35 era Dan Andronescu, Mihai Zirra, Dumitru Psatta, Gheorghe Soare, ei citeau radiojurnalele”.

„De-abia terminasem Conservatorul şi mă găseam din întâmplare cu sora mea, Valentina Creţoiu, la radio, când mi s-a propus aproape în glumă o probă. Rezultatul a fost atât de bun încât imediat am fost angajată.

Ce-am simţit atunci, ca probistă, nu-mi aduc aminte, dar odată numită, cabina microfonului mi s-a părut un oficiu plin de răspundere şi emoţia îmi dădea o stare de trac pe care şi azi – după atâta vreme – o simt.

Puţin mai târziu am putut cunoaşte însă succesul deplin al vocii şi dicţiunii mele. Scrisori din ţară şi din străinătate puneau mărinimos, la dispoziţiunea direcţiunii generale a Societăţii, aprecieri din cele mai măgulitoare”.

“Se pune adeseori problema dacă este necesar a fi consultat şi radiotehnicianul în alegerea crainicilor pentru posturile de radio. Răspunsul este afirmativ (...). Vorba crainicului interesează pe tehnician din punct de vedere al energiei şi al inteligibilităţii. Energia transmisă prin vorbă este puterea medie a undei acustice produsă la ieşirea din gura crainicului şi depinde de doi factori: a) de persoana care vorbeşte, b) de locul unde vorbeşte.

În urma experienţelor făcute s-a constatat că puterea medie debitată de un crainic este de 10 microwatti, de asemenea puterea vocală medie la diverşi crainici variază între 1 şi 500 microwatti (...). Atunci când se ţin concursuri pentru crainici, se vor face măsurători cu diferiţi auditori şi se va lua media rezultatelor obţinute”.

“Meşteşugul de crainic la Radio rămâne unul dintre cele mai grele câte se pot îndeplini (...). Crainicul se cuvine să fie mai întâi de toate un om cult. Să cunoască mai multe limbi străine şi să le pronunţe fără greş. Să ştie istorie şi să aibă cunoştinţe temeinice de geografie... Atât însă n-ar fi de ajuns. Gândiţi-vă mai ales la însuşirile morale pe care trebuie să le aibă crainicul unui post de Radio: prezenţă de spirit pentru a ieşi cu bine din orice încurcătură neprevăzută; râvnă fără cusur în exercitarea profesiunii sale; câteodată chiar un curaj eroic, întocmai ca pe front, iar pe deasupra simpatie pe nevăzute pentru ascultătorii cărora li se adresează (...).

În aparenţă nu-i nici o dificultate: te aşezi la o distanţă dinainte hotărâtă, vis-à-vis de această jucărie metalică vrăjită pe dinăuntru, ca să poarte vocea peste mări şi ţări şi, cu sau fără ochelari pe nas, dai citire manuscrisului pe care l-ai scos din buzunar, verificându-i cu atenţie numerotarea. E, totuşi, foarte puţin firesc să te pomeneşti închis într-o odaie capitonată, să te auzi conversând cu tine însuţi, fără martori, persecutat neîncetat de întrebarea dacă într-adevăr te ascultă undeva, cineva sau vorbeşti de unul singur cu cerul, cu stelele şi cu vântul (...).

Inamicul numărul unu al meşteşugului de crainic rămâne indiferenţa lui profesională faţă de conţinutul lecturii. Iată un caz în care experienţa şi rutina se transformă în defecte. Vedeţi, cu alte cuvinte, arta crainicului nu-i dintre cele mai uşoare. Înţelegeţi, iubiţi ascultători şi iertaţi!”