Anii războiului

1) Proclamația regală: înregistrarea, difuzarea

"Atențiune, atențiune! Lăsați aparatele deschise! Vom transmite un comunicat important pentru țară!"

VASILE IONESCU (LULU)

Primul avocat al SRR, director cu problemele contenciosului, 1932; subdirector, 1935; director general, 1941-1945

Miercuri, 23 august 1944, ora 17:00 am fost chemat prin telefon la Comandamentul Militar al Capitalei, dându-mi-se ordin să îmbrac și uniforma militară. În jurul orei 17:30 am fost prezent în cabinetul generalului comandant al Capitalei unde, spre surprinderea mea, am găsit pe generalul de corp de armată Iosif Teodorescu și șeful său de Stat Major, colonelul adjutant Dumitru Dămăceanu îmbrăcați în haine civile, deși erau militari de carieră. Comandantul Comandamentului Militar al Capitalei, generalul de corp de armată Iosif Teodorescu mi s-a adresat : "Domnule director general, din acest moment nu vei mai asculta decât de ordinele Majestății Sale regele Mihai și ale domnului general adjutant Constantin Sănătescu, prim-ministru. Și vă veți duce la Palatul regal pe drumul cel mai scurt." Domnul colonel adjutant Dumitru Dămăceanu a luat imediat legătura telefonică cu Palatul regal din Calea Victoriei și vorbind cu generalul de divizie Aurel Aldea - la acea dată ministru de Interne în guvernul generalului adjutant Constantin Sănătescu - l-a informat de sosirea mea.

Am fost primit pe la intrarea Krețulescu de generalul Aurel Aldea, fiind de față și căpitanul Gheorghe Teodorescu, comandantul companiei de gardă a Palatului, și introdus în cabinetul de lucru al Majestății Sale Regele (...). Știind că în cablul radiofonic București-Brașov-Bod Societatea Română de Radiodifuziune avea disponibile un număr de circuite telefonice care puteau asigura și securitatea convorbirilor, m-am adresat Majestății Sale Regelui raportand că pot pune la dispoziția domnului general corp armată Gheorghe Mihail, șeful Marelui Stat Major al armatei, circuitul telefonic respectiv. Primind aprobarea, chiar de la telefonul regal, am dat dispozițiuni inginerului Alexandru Lohan ca, de la cutia terminală a cablului ce se afla la Palatul C.F.R., vizavi de Gara de Nord, să facă legătura cu Palatul regal, iar inginerului Alexandru Georgescu, directorul emițătorului postului Radio România Bod i-am dat ordin să se ducă de urgență la Brașov și, de la cutia terminală a celuilalt capăt al cablului aflat în incinta oficiului P.T.T. Local, să facă legătura cu Comandamentul Vanătorilor de munte, cu domnul general Ion Dumitrache - și asta în mai puțin de o oră.

Între timp, s-a dicutat în ce mod regele Mihai își va transmite Proclamația sa. S-au emis două păreri : una ca regele să vorbească direct la microfonul ce se va instala în cabinetul regal, altă părere susținea ca Proclamația regală să fie imprimată pe disc și apoi difuzată prin radio. M-am raliat pentru a doua soluție din două considerente și anume : imprimarea pe disc prezenta avantajul că proclamația putea să fie difuzată repetat, ori de cate ori s-ar fi simțit nevoia, iar securitatea difuzării ar fi fost astfel asigurată.

Mi s-a dat posibilitatea ca prin același telefon aflat pe biroul regal să dau dispozițiuni la radio să vie îndată inginerul Alexandru Lohan cu carul de reportaj de imprimări, care în jurul orei 19:00 - 19:30 a sosit cu tot echipamentul tehnic de imprimare. Carul de transmisiune a fost condus de tehnicianul Ștefan Ceroiu. Au fost primiți la poarta din spatele Palatului regal de către căpitanul Gheorghe Teodorescu, comandant al companiei de gardă, care ne-a pus la dispoziție ostașii necesari transportării aparatajelor de imprimare și i-a condus apoi în birou din aripa Krețulescu. Aici, Majestatea Sa citind Proclamația în prezența generalului adjunct corp armată Constantin Sănătescu, primul ministru, a generalului Aurel Aldea, ministru de Interne, a lui Victor Pogoreanu, consilier al Afacerilor Externe, Mircea Ionnițiu, secretarul particular [al regelui Mihai] și păziți de maiorul Anton Dumitrescu, comandantul Batalionului de gardă regală, inginerul Alexandru Lohan de față cu mine a executat înregistrarea Proclamației regale, realizînd trei discuri. Un exemplar l-am lăsat la Palat în mâinile consilierului Victor Pogoreanu, iar celelalte două le-am luat personal, împreună cu celelalte documente oficiale din ziua de 23 august 1944 pentru difuzare: Proclamația regală imprimată pe disc de inginerul Alexandru Lohan, manifestul guvernului general Sănătescu, declarațiile partidelor politice care au alcătuit Blocul Național Democratic, decretele de amnistie, grațiere și desființare a lagărelor politice cu expunerea de motive respective, o serie de dispozițiuni administrative ale noului guvern către prefecții din județ și, dându-mi-se o escortă pe care am solicitat-o pentru a-mi asigura drumul de la Palat până la Radiodifuziunea din Strada General Berthelot 60, am plecat în mașina mea, având ca însoțitor pe sublocotenentul Stefan Păpușoi și doi subofițeri, toți din Garda regală.

[R212 / Interviu realizat de prof Eleonora Cofas - Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti, 12.11.1974]

ANTON DUMITRESCU

Maior, comandant ajutor, Batalionul de Gardă, Palatul Regal

Am trimis la Radiodifuziune pe locotenentul Păpușoi cu o grupă de luptă, ca să aducă aparatele și specialistul, pentru a imprima Proclamația regală. Locotenentul Păpușoi a venit cu tehnicianul respectiv de la Radiodifuziune și a imprimat Proclamația. Și după terminarea imprimării, tot Păpușoi a condus pe tehnician cu Proclamația imprimată și am dat ordin să stea până când o difuzează timp de o oră. În caz că [cineva] se opune, el n-are decât să folosească arma. Ăsta era consemnul...

[R202 / Interviu realizat de Eleonora Cofas - Muzeul de Istorie al Municipiului București, 28.03.1974]

VASILE IONESCU (LULU)

Primul avocat al SRR, director cu problemele contenciosului, 1932; subdirector, 1935; director general, 1941-1945

La Radiodifuziune în cabinetul meu de lucru am convocat pe loc prin secretara Direcției generale, doamna Victoria Constanța Ionescu, tot personalul tehnic al emisiunii, directorul Radiojurnalului, personalul de Control al programelor, crainicii de serviciu, iar prin comandantul gărzii am invitat pe locotenent Wolf, comandantul detașamentului german, programat ca întotdeauna miercurea pentru ora româno-germană care era înscrisă în program pentru acea seară la ora 21.

De la Palat, telefonasem în jurul orei 19-20 doamnei Rodica Gologan, controloarea generală a emisiunii, suspendarea orei respective și să dea din sfert în sfert de oră un anunț pe care l-am și dictat la telefon: "Atențiune, atențiune! În cadrul radiojurnalului de la ora 22 vom transmite un comunicat important pentru țară..." (.). Ofițerului german aflat în cabinetul meu i-am comunicat că s-a schimbat politica României și astfel ora româno-germană nu mai poate avea loc, iar detașamentul programat pentru menționata oră este liber să plece, cu dispoziția însă să păstreze ordine și să nu producă vreun atac armat, pentru a nu fi obligat să ripostez.

În timp ce comandantul gărzii efectua evacuarea din incinta Societății a detașamentului german, eu am adus la cunoștința personalului convocat schimbarea situației politice a țării, cerându-le să fie la înălțimea evenimentului istoric și să-și facă datoria fără șovăire. Apoi inginerului Bude Valentin, șeful tehnic al emisiunii și studiourilor, i-am predat discul cu imprimarea Proclamației regale cu care venisem de la Palat pentru a fi transmisă din oră în oră prin doză electromagnetică. Crainicilor le-am înmânat documentele: Mesajul guvernului generalului adjunct Constantin Sănătescu, declarațiile partidelor componente ale B.N.D., decretele de amnistie, grațiere și desființare a lagărelor, pentru a fi difuzate după Proclamația regală, iar crainicei, doamna Aurora Bălăceanu i-am predat toate celelate dispozițiuni guvernamentale pentru a fi citite repetat la microfon, după toate celelalte documente (.).

Cu începere de la ora 22:15-22:20 din seara zilei de 23 august 1944 s-a început difuzarea documentelor menționate și au fost repetate din oră în oră până la ora 2 din noapte, când am închis emisiunea. Toți cei prezenți la aceea oră în Societatea de Radio am rămas de veghe în tot cursul nopții de 23/24 august '44, fiecare moțăind pe locul său de muncă.

[R212 / Interviu realizat de Eleonora Cofas - Muzeul de Istorie al Municipiului București, 12.11.1974]

DYSPRE PALEOLOG

Specialist în istoria artei; șeful biroului Radiojurnal, 1944-47 în istoria artei; șeful biroului Radiojurnal, 1944-47 orTitle

În seara zilei de 23 august, într-o zi extrem de călduroasă, deschizând postul meu de radio pe unda București am auzit doar muzică populară și repetat, ca un semn de alarmă, un comunicat laconic, poruncind: "Atențiune, atențiune! Lăsați aparatele deschise! Vom transmite un comunicat important pentru țară!". Locuind lângă Cișmigiu, pe lângă biserica Sfântul Constantin de pe Elefterie și dându-mi seama de importanța capitală a acestui anunț solemn, repetat încontinuu, m-am hotărât imediat să dau o fugă până la sediul Societății Radiodifuziunii, să văd și eu despre ce este vorba. Erau cam orele 21.

La Radio am găsit o stare de surescitare indescriptibilă, mare zarvă, iar directorul Programelor, Nicolae Rădulescu, prea fericit să mă vadă, dat fiind că toți crainicii de serviciu o tuliseră, m-a luat de mână și m-a dus imediat în biroul directorului general, domnul Vasile Ionescu. Directorul ne-a însărcinat imediat pe amândoi să difuzăm împreună textele legale care veneau după Proclamația lui vodă, proclamație înregistrată cu două-trei ore înainte chiar la Palatul regal, Nicolae Rădulescu citind textele legale pe românește, iar eu traducând direct la microfon o versiune în limba franceză destinată aliaților și Europei.

Astfel, abia după 10 minute de la sosirea mea la postul de muncă, am intrat în cabina tehnică, în vederea acestei transmiteri într-adevăr istorice. "Vedeți că vă riscați viața..." ne prevenise directorul general. Nu citisem înainte textul care era manuscris, cu multe ștersături, întocmit probabil de intimul prieten al Majestății Sale, Niculescu Buzești, numit ministru de Externe în locul lui Ică Antonescu arestat ca și Ion Antonescu.

Din fericire și cu mult noroc m-am descurcat binișor de această sarcină extrem de importantă. Proclamația capitală a Majestății Sale regelui Mihai I anunța încheierea imediată a armisitițiului, scoaterea României din Axă și deci, ipso facto, curățirea teritoriului românesc de ocupația fascistă, instaurarea unui regim de drepturi și de libertăți publice, încetarea războiului împotriva Națiunilor Unite, deci toate măsurile repezentând singura cale pentru salvarea țării, curajoasa decizie regală de a scoate România dintr-un regim impus fiind aprobată cu un entuziasm total; eforturile armatei germane de a redobândi Bucureștiul, au fost zadarnice.

[R766 / Interviu tefefonic la Paris realizat de Octavian Silivestru, 23.06.1998]

DOMNICA PĂUN GHIȚESCU

Absolventă a Facultății de Litere și Filosofie; șefă a Secretariatului general al SRR, 1931-1945

La 23 august eram la Predeal, lucram la Timiș și când am auzit seara la radio să fim atenți că o să se transmită discursul regelui, când l-am ascultat a fost o explozie de bucurie nemaipomenută! Am auzit că și la București... la București a ieșit lumea pe stradă, ca nebuna, nu știu, noi la Predeal eram... într-o localitate mică. Lulu Ionescu era la București atuncea, el a participat în mare măsură la chestia asta, a făcut înregistrarea regelui; în orice caz bucuria era nemaipomenită, încă a doua zi! Nu știu, era, cum să spun ... o bucurie așa de mare, încat eu, de fiecare dată, trebuie să mă uit într-un calendar de pe vremea aia, ca să-mi dau seama că nu era duminică! Era într-o miercuri, cred...

Vi s-a părut zi de sărbătoare...

Da!.. Era așa o nebunie peste tot, încât îți făcea impresia că e [duminică]... și cei cu care vorbeam, fiindcă, fiind la Timiș se vorbea tot timpul cu Bucureștiul, spuneau că este o nebunie ce este pe stradă! Ca peste această nebunie să vie bombardamentul. Din pricina asta i-a luat pe toți pe nepregătite ...

[C 46 / Interviu realizat de Silvia Iliescu, 18.01.1994]

ION SUCIU

Elev la Școala de subofițeri de jandarmi din Drăgășani

23 a fost într-o zi de miercuri. Miercurea noi aveam, de regulă, la școală, program administrativ pe care-l făceam sub controlul ofițerilor, subofițerilor, ofițerii, fiind plecați atunci în oraș. Către ora 18:00 gornistul începe să sune, noi ne uităm la ceas, credeam că sună masa de seară. Din contră, a sunat alarma de luptă! Ne-am luat tot, micul echipament, ranițele, ne-am adunat pe platou, ni s-au distribuit câte 50 cartușe, muniție de război. Absolut nu știam nimic ce se întâmplă!

Între timp au venit și ofițerii și-n pas alergător de la Ghencea - barăcile erau pe șoseaua București-Alexandria, cam la vreo 2-3 km de la bariera Rahovei - de-acolo am venit pas-alergător până în Cișmigiu. Intrasem deja în război: primisem muniție de război; am făcut parte din rezerva Comandamentului militar al capitalei - eram cea mai puternică rezervă, deci 1 000 de elevi - am intrat în Cișmigiu unde am mai găsit și două companii de recruți în Regimentul jandarmi pedeștri (.). De-abia seara după ora 22:00 auzeam din casele din jurul Cișmigiului Proclamația către țară a regelui. Și-atuncea a început deruta. Fiindcă, spun sincer, a fost o perioadă... nu știam ce se întâmplă, nu știam ce va fi a doua zi! Toată lumea se întreba: "Mâine ce va fi?!.. Ce s-a întâmplat cu mareșalul Antonescu, care era comandantul nostru. Cine ne va comanda? Am rămas fără comandant!" Deci erau niște întrebări pe care ni le-am pus. Iar noaptea de 23/24 a fost pentru mine o noapte albă și o noapte a întrebărilor: mâine ce va fi?!...

[C296 / Interviu realizat de Silvia Iliescu, 20.10. 1995]

2) Bombardarea studiourilor din București

"Am găsit-o fumegând, plină de ploaie de cenuși, cu licăriri de foc pe-aici și pe-acolo...Câțiva tehnicieni plângeau în curtea clădirii pe-ai lor, victime ale acestui bombardament."

VASILE IONESCU (LULU)

Primul avocat al SRR, director cu problemele contenciosului, 1932; subdirector, 1935; director general, 1941-1945

În dimineața zilei de 24 august 1944, ora 7:00, conform programului, am dat ordin de intrare în funcțiune a întregii rețele naționale de Radiodifuziune cu posturile: Radio București - U.S., Radio România - U.L., "Dacia Română" - U.S. și rețeaua de ajutor - U.S., "Carpați", "Bucegi" și "Patria". Imediat după punerea în funcțiune a radioemițătorului București, postul mobil german "Ilse II" de 20 kW putere aflat instalat în pădurea de la km 32 de pe șoseaua București-Ploiești m-a somat tendențios să încetez emisiunile radiofonice, pentru că astfel mă expun bombardamentelor aeriene până voi fi distrus.

S-au ținut de cuvânt și au început bombardamentul aerian imediat după ora 7:30 prin opt bombardamente succesive până la ora 16:20 din ziua de 24 august '44. Amenințarea ce ne-a fost adresată nu ne-a impresionat și cu toții am continuat activitatea, fiecare la locul său de muncă. Atacul inamic a fost stăruitor.

La ora 10:30-11:00 constat că postul Radio București, aflat la Băneasa, vizavi de aeroport, nu mai răspundea la apelul meu telefonic de control. De altfel, la această oră, conform programului, terminasem emisiunea de dimineață. Inginerul Alexandru Ionescu, de serviciu în noaptea de 23/24 august '44, m-a ținut la curent cu tot ce s-a petrecut în timpul emisiunii, când trei ofițeri ai trupelor germane care operau în capitală, trupe care asediaseră și postul Radio, i-a cerut să capituleze și să predea emițătorul. I-am dat dispozițiuni să reziste până la sfârșitul programului, la ora 10:30, în limita posibilităților de rezistență față de superioritatea trupelor atacatoare, care au amenințat și cu distrugerea Radio București prin bombardamente. Inginerul Alexandru Ionescu, în prezența și cu sprijinul locotenentului în rezervă Fritz Romulus, comandantul gărzii, un inimos și curajos ostaș, a comunicat "parlamentarilor" germani că el nu este în măsură să-i satisfacă fără o prealabilă aprobare a Direcției generale și a cerut termen pentru a mă informa, în speranța că va câștiga timp și în credința că atacatorii vor renunța la operații.

Printr-un atac aerian și terestru au forțat ocuparea postului emițător, în momentul în care bombardamentul aerian a obligat atât personalul de serviciu cât și garda să se retragă în adăposturile respective. Atât personalul, în frunte cu curajosul inginer Alexandru Ionescu, cât și garda, în cap cu destoinicul ei comandant Fritz Romulus, au rezistat până la limita posibilităților, comportându-se ca adevărați eroi: au fost făcuți prizonieri și internați în lagărul creat la cazarma geniștilor români de la Otopeni.

Între orele 11 și 12 am trimis în recunoaștere două echipe, pe două itinerare deosebite, pentru a constata la fața locului situația. Inginerul Alexandru Lohan, însoțit de tehnicianul Ștefan Ceroiu, i-am fixat itinerarul București-Băneasa, iar inginerul Guy Ionescu pe drumul București-Mogoșoaia-Băneasa care, ajungând cu mare primejdie până aproape de Radio București, mi-au confirmat la întoarcere ocuparea lui de către trupele germane.

Ultimul bombardament aerian german din 24 august 1944 ora 16:20, pe lângă faptul că a distrus imobilul sediului Societății de Radio din Strada General Berthelot, cu studiourile și întreg echipamentul tehnic, dar a nimicit și vieți omenești: inginerul stagiar Bonifaciu Cristovici, șeful postului "Carpați", Alfred Pagoni, controlor muzical; Paul Ciocârlan, discotecar și Petre Georgescu, șef telefonist, iar alți patru salariați răniți: inginerul Bude Valentin care nu s-a mișcat de la pupitrul de control și dirijare tehnică a emisiunii timp de 24 ore; doamna Rodica Gologan, controloarea programelor; Ștefan Ceroiu, șeful serviciului tracțiune și Niculae Căbașu, portarul instituției. Din gardă și-au dat tributul șapte soldați morți și 11 răniți (.).

La București, cu postul Radio Băneasa atacat și ocupat de trupele germane și cu sediul Radiodifuziunii și studiourile distruse în ultimul bombardament aerian, de la ora 16:20, am plecat la comandantul militar al capitalei, să informez și să cer sprijin pentru stingerea incendiului ce se declanșase după bombardament. N-am putut obține sprijinul solicitat pentru că pompierii erau evacuați în comunele suburbane și blocați de trupele inamice asediatoare ale Bucureștiului.

Am informat guvernul de noua situație creată prin scoatera din funcțiune a studiourilor și Radio București (...) și am propus să trec munții Carpați și de acolo să duc mai departe opera de informare a opiniei publice românești și străine asupra actului de la 23 august 1944 prin posturile Radio România Bod, "Dacia" România și "Bucegi".

[R212 / Interviu realizat de Eleonora Cofas - Muzeul de Istorie al Municipiului București, 12.11.1974]

PAUL ȘTIUBEI

Inginer, angajat la construirea postului Radio Bod, 1933; la studiourile din București 1935-38; la montarea studiourilor teritoriale: Chișinau (1939), Iași (1941), Timiș (1944), Tg. Mureș (1958), Cluj (1966)

La București au fost bombardate toate studiourile, a căzut o bombă chiar pe cabinele tehnice. Studioul a rămas, studioul mare, care acuma e studioul 8, a rămas destul de întreg, însă cabinele tehnice au fost distruse. Un coleg de-al meu și bun prieten, Valentin Bude, inginerul, care era aici, a fost îngropat și a stat o zi sau două sub dărâmături până l-au scos afară, cu un picior lovit .. [apoi] a stat în spital, s-a refăcut.

Imediat după bombardament, [studiourile tehnice] cu aparataj provizoriu s-au mutat - eu nu eram aicea - vizavi de intrarea din Berthelot 71. După ce m-am întors eu, am făcut o cabină de emisie pe colț, unde a fost la un moment dat Uniunea Scriitorilor. [Stația de emisie de la] Bod a reînceput să emită peste o lună. Frontul se depărtase destul de mult, nu mai era pericol să fie bombardat. Și s-a luat un etaj de la Liceul "Sfântul Sava", unde am făcut studiourile. Din niște camere am reușit să facem studiouri, unul de crainic, unul de muzică, l-am dat în funcție și după aceea s-a refăcut clădirea asta de aici, de pe Strada Berthelot. S-a refăcut și am refăcut și instalația de aici.

[C157 / Interviu realizat de Mariana Conovici, 30.08.1994]

ADELA DOBRESCU

Absolventă a Conservatorului București; crainic la Serviciul prezentare, 1935-1945

În primul bombardament din 24 august 1944 erau de serviciu Rodica Gologan și Valentin [Bude]. Și în timpul bombardamentelor se auzeau de la mare distanță avioanele distrugătoare care veneau... și bineînțeles că au căutat ca să distrugă ce era important, nu căutau să omoare populația, bineînțeles! Dar, de sus, de la atâta înălțime, se făceau și greșeli și a căzut o bombă în apropierea... nu mai țin minte exact dacă a căzut chiar pe acoperișul Societății de Radio sau în apropiere. Valentin și cu Rodica au fost răniți, Valentin la picior, Rodica Gologan a fost la mână, iar eu care eram la Prezentare am fugit și m-am ascuns într-un adăpost făcut în curtea unei biserici care este foarte aproape de Societatea de Radio. Și acolo intrând - era o groapă și cu două uși făcute din lemn - intrând acolo am găsit pe alții intrați înaintea noastră. Atunci a intrat și o doamnă care avea și un cățel în brațe. În momentul acela toată lumea a început să spună : "Dați cățelul afară, dați cățelul afară, că ne ia tot oxigenul! " Doamna-aceea a spus : "Domnilor, cum poate... cât oxigen... poate că n-o să dureze zile întregi bombardamentul... " Și atunci eu am intervenit și am spus: "Sunteți niște oameni răi, sunteți lângă biserică și nu aveți nici milă de oameni, nici de Dumnezeu nu vă e frică, nimic! Ies și eu de-aicea..." și i-am spus : "Haideți, doamnă, afară, Dumnezeu o să aibă grijă de noi!"

Și când ne-am îndepărtat așa, la mai mult de 20 m de acest adăpost, a căzut o bombă în plin și bomba a făcut explozie și i-a omorât pe toți cei din adăpost!

[C175 / Interviu realizat de Silvia Iliescu, 18.11.1994]

DYSPRE PALEOLOG

Specialist în istoria artei; șeful biroului Radiojurnal, 1944- 47

În timpul acestui bombardament eu eram la Ministerul Afacerilor Străine și am dat pe jos o fugă până la Radiodifuziune, am găsit-o fumegând, plină de ploaie de cenuși, cu licăriri de foc pe-aici și pe-acolo, studiourile pentru crainici erau intacte, dar partea tehnică era zdrobită, la pământ! Câțiva tehnicieni - al căror nume îmi scapă - plângeau în curtea clădirii pe-ai lor, victime ale acestui bombardament. Unul dintre ei, scund și energic, se văita că nu are nici măcar un post ambulant de rezervă, de emitere, iar eu știam bine că la regimentul meu de la Geniu aeronautic erau vreo 10 stațiuni puternice, ambulante, cu posibilitate de emitere de vreo 200 km. Iau imediat la telefon pe comandantul meu, colonelul Săvulescu, și îl pun în legătură directă cu tehnicianul de la radio care se văita că nu are cum să comunice informațiile noului guvern stațiunii de emitere de la Brașov, a doua pe țară, care după distrugerea postului de bază București, emitea numai și numai muzică folclorică, românească bineînțeles. Iată cum întâmplarea a făcut, independent de mine, ca această legătură între postul de emitere București distrus de bombardamentul german și postul Brașov intact și puternic a fost realizată doar în câteva ceasuri!...

[R699 / Interviu realizat de Octavian Silivestru, 26.08.1997]

VASILE IONESCU (LULU)

Primul avocat al SRR, director cu problemele contenciosului, 1932; subdirector, 1935; director general, 1941-1945

La 30 august '44 m-am înapoiat la București. Aici zona Băneasa-Otopeni fusese curățată de trupe germane, iar postul de Radio București Băneasa a fost eliberat, așa că am dat ordin de intrare a lui în exploatare. Întrucât bănuiam că postul a fost minat de trupele germane în timpul cât a fost în mâna lor, inginerul Ionescu s-a oferit să facă el această operație de curățire, abia după aceea s-a dat liber emisiunii. S-a schimbat și montat întregul set de lămpi ce fusese distrus prin împușcare cu un alt set de lămpi pe care Societatea, din prevedere, le avea evacuate în comuna Brănești, lângă București. Astfel, Radio București, pe data de 31 august '44 ora 13:00 a intrat în exploatare, iar desfășurarea programelor s-a făcut din studioul improvizat în localul Liceului "Sfântul Sava" și din în alte imobile închiriate în acest scop în Strada General Berthelot nr. 41 și 71 și în Strada Știrbei Vodă nr. 110.

[R212 / Interviu realizat de Eleonora Cofas - Muzeul de Istorie al Municipiului București, 12.11.1974]

3) Bombardarea postului Radio Bod

"Cum, dom'le, sunteți atacați?! Uite, emisiunea merge! Cum sunteți atacați?!..."

VASILE IONESCU (LULU)

Primul avocat al SRR, director cu problemele contenciosului, 1932; subdirector, 1935; director general, 1941-1945

Postul de Radio România Bod a intrat în exploatare cu întârziere pentru faptul că un puternic detașament german având și două tunuri antitanc, ajutați de un grup de sași înarmați, au atacat în zorii zilei, între 5:30 și 6:00 dimineața, în 24 august 1944, acest principal emițător al țării, somând pe directorul de la Radio România Bod, inginerul Alexandru Georgescu și pe comandantul gărzii, căpitanul Constantinescu, să le predea postul. Aceștia refuzând să se supună, detașamentul german a atacat, a pătruns în incinta postului și a luat prizonier pe comandantul gărzii, în timp ce directorul, inginerul Alexandru Georgescu, riscându-și viața, s-a strecurat printre rafalele de arme automate inamice și ajungând în subsolul stației unde se afla centrala telefonică, a reușit să informeze atât Comandamentul Corpului de Vânători de Munte, cât și pe subsemnatul la București, asupra situației în care se găsea.

Am intervenit urgent pe lângă domnul general de Corp de armată Gheorghe Mihail, șeful Marelui Stat Major și comandant suprem, solicitându-i să dea dispozițiuni Vânătorilor de Munte să intervină cu trupe în apărare. Căpitanul Constantinescu, destoinic și brav ostaș care și-a riscat viața pentru a salva de bombardarea postului Radio România Bod, a propus comandantului detașamentului german să predea stațiunea și, în momentul în care ofițerul român însoțit de ofițerul german și escorta sa înaintau pe aleea principală către emițător, căpitanul Constantinescu s-a trântit la pământ și în acel moment unul din ofițerii subalterni care urmărea desfășurarea situației stând înfipt în șaua mitralierei și cu mâna pe trăgaci, a deschis foc și i-a culcat la pământ pe atacatori. Astfel, situația s-a întors favorabil pentru noi și după ce întreg detașamentul inamic a fost făcut prizonier de astă dată de către căpitanul Constantinescu, inginerul Alexandru Georgescu a dat ordin de intrare în funcțiune a Radio România cu întârzierea amintită. Victime: doi soldați uciși și trei răniți.

[R212 / Interviu realizat de Eleonora Cofas - Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti, 12.11.1974]

ALEXANDRU GEORGESCU (LICĂ)

Inginer, directorul postului Radio Bod, 1934-1949

La stația Bod, încă din aprilie, am avut întăriri de armată. Ordinul era următorul : "Orice s-ar întâmpla nu se predă stația, nu se predă postul de radio!" Nu vreau să spun vorbe mari, că murim, chestii... era dragostea pentru un bun al nostru din care trăiam și pentru care trăiam...

În fine, cu ostași din Regimentul de infanterie 89 Brașov și cu un detașament de cavalerie descălecată tot de la Brașov, ostașii păzeau toate dispozitivele, inclusiv postul de radio... Personalul postului de radio, în jur de 30-40 oameni, oameni devotați (...), aveam consemn să nu predăm stația de radio nimănui. Direcția generală de la București era dispersată la Timiș, la vila "Tamina", unde exista un studio principal pentru știri și toate dispozițiile noi le primeam de la Timiș . Făcusem studioul la Bod în sala de festivități a Primăriei, la Hălchiu era Contabilitatea, la Feldioara era un fel de Serviciu tehnic. Iar la Bod era centrul unde se adunau toate știrile, toate dispozițiile și tot ce era mai important.

În ziua de 23 august a început să se dea la radio știrea ca toată lumea să fie pe recepție pentru că se vor anunța știri importante pentru țară. (...) Lulu Ionescu [mi-a telefonat și] mi-a spus că e la Palat, și să avem toată grija pentru că Proclamația se va da la radio și în special prin postul de Radio de la Bod (.).

În fine, s-a dat Proclamația. Stația a mers foarte bine, s-a auzit în toată țara și toți eram satisfăcuți că, în fine, se rupsese cu cei care erau atunci la putere în Germania. (.). Am ținut, dacă-mi aduc bine aminte, postul deschis până la ora 2 noaptea, peste normal - de obicei terminam în jur de 12:30-1:00. Dar atunci am ținut până la 2 noaptea, asta-mi aduc perfect aminte! Și la intervale scurte se dădea Proclamația. Eu și personalul care era cu mine eram satisfăcuți de această proclamație, eram chiar încântați!

În fine, la ora 2:00 ne-am despărțit și ne-am dus fiecare la casele noastre, rămânând numai oamenii de serviciu de noapte la stația de radio și la uzina de forță - după cum știți, postul de la Bod a avut uzină proprie. Și acasă nu m-am dus unde locuiam, în locuința mea, m-am dus la camera de oaspeți. Acolo erau soția mea cu copiii și cu mama soției mele. În fine, mi-au făcut o cafea, chestii d-astea și am început să discutăm despre evenimente. Am discutat... eu știu cât era ceasul?! 4:00 - 5:00... și eu mă pregăteam să mă duc la stație în vederea pregătirii pentru programul de a doua zi; m-așteptam la oarecare evenimente. Nu ca să fim atacați ...

Spre dimineață, or fi fost orele 4:00 - 5:00, așa ceva, aud împușcături. Santinela de la poartă a fost împușcată și omorâtă pentru că nu le-a dat voie să intre pe terenul stației și-atunci au început împușcături și în apartamentul ăsta pe care-l aveam special pentru oaspeți, așa-numita Casă de oaspeți a stației. Când mă uit afară, erau instalate tunuri antitanc germane, nu mai știu câte erau, trei sau patru, dacă-mi aduc bine aminte, dar în orice caz, trei erau sigur, cu armată germană.

În fine, au tras câteva salve cu tunurile lor și-au vrut să ocupe stația. N-au putut să ocupe stația, și-atunci a început un schimb de focuri între cei de la poartă care nu puteau să pătrundă înăuntru pentru că aveam armată foarte multă și bine dotată, aveam patru [aruncătoare] brandt de la Regimentul de cavalerie descălecată, care erau instalate într-o latură a clădirii așa-numită "a inginerilor" și stația de radio. În fine, au tras și ei o rafală cu brandt-urile. Între timp, văzînd că evenimentele se precipită, am luat telefonul care era instalat la Casa de oaspeți și m-am dus jos în subsolul clădirii inginerilor unde era capul de cablu la care am legat telefonul cu centrala noastră de interior automată și direct cu Brașovul. Am cerut Comandamentul garnizoanei Brașov, [am vorbit cu] generalul Dumitrache.

Între timp, sunt anunțat la telefon: căpitanul Constantinescu, comandantul gărzii stației de Radio de la Bod este arestat [de nemți]. Căpitanul Constantinescu nu dormea, el avea locuința la casa portarului, adică la căsuța de la poartă, la intrare. Și nemții au dat buzna peste el, au omorât santinela de la poartă și l-au luat prizonier, cu convingerea că poate să predea stația, asta mi s-a spus la telefon de la stație. La stație era un mecanic, Ciucaș, un mare comunist, dar cu suflet mare de românaș... și i-am spus: "Nu predați stația!" și-atunci s-a instalat un post de mitralieră într-una din camerele de la etaj, la stația de radio, lângă camera de studio. Un sublocotenent tânăr, Vișinescu, mi-a spus : "Domnule director, nu predăm stația în nici un caz! Sau, dacă o predăm, [atunci] nu mai funcționează!"

În fine, nemții au plecat cu Constantinescu spre stație, acoperiți de focurile nemților de la poartă. Eu l-am văzut pe căpitanul Constantinescu cu doi nemți de-o parte și de alta a lui și-atuncea au început să tragă și ai noștri de la emițător. Și câteva rafale cu brandt-urile care erau instalate, cum am spus, într-o latură a clădirii inginerilor... Un sergent din Regimentul de infanterie de la Brașov a ieșit cu câteva grenade și a aruncat înaintea lui Constantinescu și a nemților. În fine, în busculada asta care a ținut câteva minute, nemții au fugit, Constantinescu a fugit...

Cum spuneam, eu eram la Casa inginerilor, la apartamentul de oaspeți. Acolo mă-ntâlnesc pe unul dintre culoarele de la Casa oaspeților cu un neamț care întreba unde-i ieșirea și eu i-am spus: "Aici!" - i-am arătat direcția prin care putea să iasă prin spatele clădirii; el n-a mai nimerit acolo, a nimerit, iertați-mă că vă spun, closetul. A intrat înăuntru și-a sărit pe fereastră. Și dus a fost !. Cred că era unul dintre cei doi care-l însoțeau pe Constantinescu. Neștiind unde fuge, a ajuns la etajul 1, la clădirea inginerilor.

Al doilea neamț este cel care s-a urcat la inginerul Reinheimer și care a întrebat dacă e armată [română] multă. Soția mea, care se afla acolo, printr-o simplă inspirație, a spus că e armată multă, câteva sute de ostași. Atunci neamțul care era pe balconul apartamentului inginerului Reinheimer a dat dispoziții să nu mai activeze prea mult, că e prea multă armată și că nu se poate face nimic. Până la urmă, către ora 2:00 a venit armata de la Brașov și i-a dezarmat pe nemți.

Am auzit mereu vorbindu-se de gărzile patriotice. Eu nu știu nimic de aceste gărzi. N-am avut de-a face cu nici una din aceste gărzi. Am avut de-a face în timpul ăsta cu câțiva prizonieri ruși care lucrau la Fabrica de zahăr și care au venit la stația de radio, acolo li s-au dat arme din dotația ostașilor noștri, armatei noastre care ne păzea, dar n-au putut să facă nimic, n-au putut să-i dezarmeze pe nemți. Și, în fine, cum spun, către orele 2:00 suntem despresurați de [armata română] care venea de la Brașov.

Între timp, eu luasem legătura cu comandantul garnizoanei din Brașov, cu Direcția generală de la Timiș, cu cei care credeam eu că trebuie să le spun care e situația. A doua zi, în ziua de 25, ca și în ziua de 24 august, emisiunea a mers normal, a mers după program. Evenimentele se petrecuseră în curte, în afara stației...

[C154 / Interviu realizat de Silvia Iliescu și Octavian Silivestru, 13.10.1994]

CAROL REINHEIMER

Inginer la postul Radio Bod, 1935-1952

În seara aceea de 23 august eu eram liber. Ceilalți ingineri - erau doi ingineri - erau de serviciu : unul la uzină și celălalt la post, directorul era și el al post. Soțiile inginerilor, soția directorului Alexandru Lică Georgescu, Nona Georgescu, soția inginerului Ciurmelescu și soția inginerului Demetrescu, împreună cu mama doamnei Georgescu au venit la noi și, cu soția mea împreună, să comentăm ce este, e bine, e rău, ce se întâmplă... În general, toate femeile erau foarte fericite, foarte vesele: "Am terminat cu războiul, am terminat... oho-ho! Fericirea e deja pe capul nostru!..." Le-am atras atenția că nu poate să fie așa, pentru că sunt trupele germane aici, nu vor sta așa cu mâinile în sân. Ei, am mai discutat, am mai vorbit... Inginerul Dumitrescu locuia vizavi, pe săliță și soția lui îmi aduc perfect de bine aminte cum sărea pe sălița aceea: "S-a terminat războiul, s-a terminat războiul!" - în sfârșit, asta era situația. Ne-am culcat îngrijorați și bucuroși, dar și îngrijorați.

Și în zorii zilei de 24 august am auzit împușcături în dreapta-stânga: pac! pac! Veniseră două sau trei camioane cu armata germană, veniseră dinspre Fabrica de zahăr, dinspre Brașov. Au atacat garda de la intrare și au intrat și în casa portarului. În casa portarului au avut o captură serioasă: comandantul gărzii era un căpitan de rezervă care toată noaptea umblase de colo până colo, pe la toate posturile. L-au luat prizonier, l-au luat între ei și-l aduceau către stația de radio. Trebuia obligatoriu să treacă prin fața casei inginerilor. Un ofițer român din gardă a văzut ce s-a întâmplat, a fugit repede cu o pușcă și a strigat căpitanului : "Domnule căpitan, fugiți că trag !" și a deschis o rafală de foc la picioarele lor. Nemții s-au speriat, au fugit în casa inginerilor, iar el, căpitanul, a fugit spre post și s-a refugiat în clădirea postului. Când am auzit focurile de armă, am sărit în sus! Eu trebuia să mă duc la serviciu.

În timp ce umblam buimăciți, ce să facem?!.. Vine cineva la ușă: cine era?! Era soția directorului Georgescu, înspăimîntată: "Ce facem? Ce facem? Hai să mergem jos, în adăpost, veniți și voi! - în clădirea casei inginerilor era un adăpost improvizat - să ne refugiem acolo!" Dar împușcăturile s-au întețit la un moment dat, încât doamnei i-a fost frică să mai coboare și atunci m-a rugat pe mine să mă duc să-l chem sus pe Alexandru Georgescu. Am coborât în sala clubului ca să-l anunț pe Lică Georgescu să vie sus, să aranjăm ceva, dar în acel moment a intrat peste noi un neamț, un ofițer neamț, cu revolverul în mână: "Offnet das Fenster! Offnet das Fenster! Hinaus! Hinaus!" "Deschideți fereastra! Deschideți fereastra! Afară! Afară!" Lică Georgescu a deschis geamul și a profitat de situație și a ieșit afară. Ofițerul neamț a fugit sus pe scară. Și, fiind ușa descuiată la mine, a deschis, a intrat. A luat pe soția mea și pe soția directorului și le-a închis, le-a băgat în debara. Și fetițele mele, una de șase ani și cealaltă de trei ani au stat într-un dulap în debara, acolo. Neamțul a închis ușa [la debara] și apoi se plimba de colo până colo.

În timpul ăsta eu am fugit sus la mine, la familie. Când colo, ușa închisă! Am încercat, am bătut, nimic. După câtva timp apare femeia de serviciu cu ofițerul neamț care a fugit sus pe scară și care intrase în apartamentul meu. Femeia de serviciu i-a spus că eu sunt stăpânul, că sunt locuitorul apartamentului. Ofițerul neamț a deschis [ușa], și cu revolverul în mână m-a condus și pe mine la debara. Apoi ofițerul neamț a început să comande [de la fereastră], a transformat apartamentul meu într-un post de comandă. Și de-acolo comanda pe nemții care înconjurau clădirea și striga tot felul de comenzi: "Vin din spate, fugiți! Faceți așa..."

Directorul Alexandru Georgescu era jos, în adăpost și acolo era un telefon instalat, și a luat legătura cu autoritățile din Brașov, cu militarii, cu prefectul, cu nu-știu-ce... și nimeni nu vroia să creadă: "Cum, dom'le, sunteți atacați?! Uite, emisiunea merge! Cum sunteți atacați?!..." Și s-a insistat și au trimis întăriri, armată, care au înconjurat pe nemții care atacau postul. Și încet-încet i-au prins și i-au dezarmat. Degeaba striga ofițerul german de sus: "Vin de la spate, vă atacă!.." Nu au mai putut face nimic...

[C152 / Interviu realizat de Silvia Iliescu și Octavian Silivestru, 11.10.1994]

ALICE PERȘOIU

Absolventă a Facultății de Litere; secretară la Direcția programe, 1935-41; la Serviciul teatral 1941-49

În 23 august, când s-a-ntâmplat schimbarea frontului, în Bod-sat armată nu era, eu n-am văzut. Era în marginea satului un regiment - ceva german. Chiar în dimineața lui 24, aveam o cameră care era spre strada principală și m-am trezit la 5 dimineața cu tropot de pași. Pe geam am văzut într-adevăr că treceau nemții armata germană înspre gară, dar n-am știut până când la ora 8 sau 9, Horia Furtună - cu care eram vecini - a venit și mi-a spus că s-a terminat războiul, că, în fine ... armistițiul ... și-atunci mi-am dat seama că acești nemți plecau din Bod. Primiseră ordin să evacueze...

[C73 / Interviu realizat de Silvia Iliescu, 10.11.1994]

VASILE IONESCU (LULU)

Primul avocat al SRR, director cu problemele contenciosului, 1932; subdirector, 1935; director general, 1941-1945

La 28 august 1944, ora 12:00, s-a produs asupra stației România Bod un atac aviatic cu avioane Stukas, lăsând bombe care din fericire n-au reușit să distrugă emițătorul staționat la uzina de forță, ci numai atingând unul din pilonii de susținere ai antenei pe care a rupt-o, scoțându-ne doar din funcțiune. Deși repunerea în exploatare se putea face în câteva ceasuri, totuși, pentru a preîntâmpina un nou bombardament aerian și care ar fi putut de astă dată să fie fatal, am amânat intrarea în normal, solicitând direct de la București atât primului ministru, generalului Sănătescu, cât și generalului de armată Mihail ca să dea dispozițiuni ca la Bod să se instaleze o apărare antiaeriană.

[R212 / Interviu realizat de Eleonora Cofas - Muzeul de Istorie al Municipiului București, 12.11.1974]

ALEXANDRU GEORGESCU (LICĂ)

Inginer, directorul postului Radio Bod, 1934-1949

În jurul orei 10-11, am avut un atac aerian german cu avioane Stukas. Ne-au bombardat, între altele, unul dintre piloni, la vreo 70 m de vârf și au rupt doi dintre cei trei montanți ai pilonului. Astfel, s-a rupt antena. Alte stricăciuni n-au fost, a luat foc un camion al nemților care fusese capturat de ai noștri, de muncitorii noștri și care se afla în curte, între uzina de forță și emițător. Și dacă ne-a lovit pilonul și l-a rupt, cu antena căzută, n-am mai putut să emitem, s-a întrerupt emisiunea, în ziua respectivă n-am mai putut face nimic. Dacă n-aveam antenă, nu puteam face emisiuni!

În fine, încă de a doua zi sau a treia zi am început repararea. A venit de la București inginerul Pătrașcu care era director tehnic, să ne consultăm ce facem cu antena. Domnul Pătrașcu era de părere ca să dăm pilonul jos și să construim altul. Eu, cu personalul meu specializat în lucrări de antenă, de piloni, am fost de părere că nu-l dăm jos. Între timp s-a cerut părerea întreprinderilor ăstora mari, metalurgice, la Vulcan și care mai erau... și au spus că ei nu au asemenea producție și nici oameni care să facă asemenea lucru. Și-atuncea eu cu oamenii mei care luaseră parte și la montajul pilonilor cu englezii, când am montat stația, ne-am apucat să reparăm pilonul. Aveam niște vinciuri hidraulice de 1000 t. bucata, am tras pilonul până l-am adus la verticală și cu șine de cale farată, cu bride din oțel confecționate acolo la fața locului de oamenii mei, în atelierul stației, am îndreptat pilonul și l-am pus pe verticală. Am reparat antena, am legat acolo unde era ruptura și am pregătit stația ca s-o punem în funcțiune, am făcut toate probele, au mers cum trebuia, stația putea să funcționeze, dar am primit dispoziții să nu emitem încă. Și n-am emis trei săptămâni, o lună de zile...

[C154 / Interviu realizat de Silvia Iliescu și Octavian Silivestru, 13.10.1994]