CORNELIU MĂNESCU, membru al C.C. al P.C.R, ministru de Extrerne, 1961 - 1972
În '68, am fost trimis la ONU, într-un moment în care întreaga țară se simțea amenințată. Oamenii se organizau în țară, sub fel de fel de forme militare, paramilitare. Era o voință unanimă de a rezista invaziei!
Când am ajuns la New York a venit un om politic american, foarte cunoscut, foarte apreciat, [ambasadorul SUA la ONU] George Ball, și care, după ce ne-am recomandat unul altuia, m-a întrebat și el de ce am venit și ce aștept. M-a întrebat: "De ce aveți nevoie?" I-am cerut lui George Ball ca guvernul american să dea o declarație... Vă spun foarte sincer, această idee mi-a venit în timpul acelor zile cât am stat închis în ambasadă și mă gândeam cam ce ar trebui să fac.
Întâi, George Ball a fost înclinat să nu ia prea în serios această chestiune: "Cum, dumneata ai încredere că printr-o simplă declarație puteți să opriți armate care stau lângă voi și așteaptă să intre în țara voastră?!" Bazat pe ce știam că este în țară, mi-am permis să aleg această soluție, a unei declarații. Am insistat. Am spus: "Da, o declarație..." El a spus: "Președintele Johnson nu este aici, este plecat din Washington - era undeva în California, nu știu - dar voi lua legătura imediat cu dânsul și o să vedem".
A doua zi a apărut o declarație în presă, vestită pentru toată lumea. Declarația a făcut-o la un fel de rodeo, manifestare tipic americană cu văcari, și a spus atunci: "Nu asmuțiți câinii războiului!..." Asta a spus... Și, într-adevăr, aproape brusc, lucrurile au început să se calmeze. Deci, în această situație, eu spun că SUA ne-au ajutat!