ION GHEORGHE MAURER, prim-ministru al României, 1961 - 1974
S-a făcut invazia în Cehoslovacia. Au făcut-o ei, n-am făcut-o noi! [Ceaușescu] a spus, între altele, că dacă rușii intră în țară, trage în ei. Nu știu ce socoteală și-o fi făcut Ceaușescu - Ceaușescu, socotelile lui nu mi le spunea niciodată. Îmi spunea numai hotărârile lui, socotelile lui nu mi le spunea niciodată.
[România era în pericol să fie invadată] pentru că am fost informat - asta nu de Ceaușescu - că erau vreo 3 divizii în Basarabia, circa 3 divizii în Ungaria și 2 divizii în Bulgaria care așteptau să intre în România. Această informație am primit-o după ce România refuzase să participe la invazia Cehoslovaciei. Și eu am stat de vorbă atuncea cu franțujii, cu americanii și Johnson și de Gaulle au spus rușilor că ei sunt împotriva intrării trupelor rusești în România, și eu cred că intervenția franțuzească și americană i-a determinat pe ruși să nu intre în România!
Interviu realizat de Emilian Blînda, Mariana Conovici, 9.05.1994
VASILE ȘANDRU, ambasadorul României în Iugoslavia (1969 - 1973) și în U.R.S.S. (1990 - 1992)
Eram în concediu la Păltiniș. Pe 22 august a fost o zi frumoasă. Am luat familia și am plecat cu mașina la Sibiu. Pe drum, am pus aparatul de radio la mașină și am auzit vocea lui Ceaușescu. Parcă aud, ca acuma: "S-a comis o mare greșeală..." Am ascultat tot. Mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Am coborât în Sibiu, m-am dus la partid, la primul-secretar. Era Nicolae Gavrilescu atunci prim-secretar la Sibiu. Am dat un telefon la București. Era George Macovescu prim-adjunct al ministrului [de externe]. Am vorbit cu el. Mi-a spus să vin imediat la București. Am venit imediat încoace și am fost luat în delegația care s-a întâlnit cu Tito la 23 august la Vârșeț. Am mers ca traducător. A fost o delegație foarte puternică atunci. Erau principalii membri ai conducerii: Maurer, Bodnăraș, Paul Niculescu... Până la Timișoara am mers cu un avion, de acolo cu mașinile până la Vârșeț.
Întâlnirea a avut loc în localul primăriei din Vârșeț. Se adunase multă lume acolo, în fața primăriei. A fost o discuție bună între cele două delegații, o apreciere a evenimentelor, a implicațiilor. Ceaușescu a pus atunci problema că pericolul pentru România era foarte clar, iminent; Ceaușescu a explicat lui Tito că este posibilă o invadare a României. România va opune rezistență armată clară, dar era clar raportul de forțe, armata română nu va putea să țina piept și vă fi necesară o retragere. Sigur se vor lăsa forțe care să acționeze în spatele frontului, însă armata română vă trebui să se retragă. [Ceaușescu] l-a întrebat pe Tito dacă Iugoslavia ar fi de acord ca armata română să se retragă pe teritoriul iugoslav în caz de nevoie. Tito a răspuns că partea iugoslavă vă permite, însă cu condiția ca să se retragă dezarmată, adică să depună armele... Asta a fost, după părerea mea, punctul central al discuției, pentru că el reflecta gravitatea situației care se crease atunci pentru România și ajungând până acolo încât să determine o asemenea punere a problemei!
A rămas acest spirit de înțelegere și de încredere reciprocă, pentru că într-un moment atât de critic cum a fost august 1968, partenerul cu care România s-a putut consulta în termenii aceștia, a fost tocmai Iugoslavia. Ăsta ar fi momentul '68...
Interviu realizat de Eugen Preda, 16.04.1994
GHEORGHE ION, general, șeful Marelui Stat Major, secretarul Consiliului Apărării și prim adjunct al Ministrului Apărării Naționale, 1965 - 1974
Până în noaptea de 20/21, nici sovieticii, nici bulgarii, nici ungurii n-au acționat pentru a ne intimida sau pentru a face acte de diversiune. Nici noi nu am luat măsuri de noi dizlocări, mișcări de trupe. Singura măsură pe care am luat-o a fost de intensificare a pregătirii de luptă (...).
Odată cu invazia din noaptea de 20/21, mai precis după cuvântarea lui Ceaușescu din balcon, când el a afirmat că dacă vom fi atacați noi vom riposta, era foarte clar că trebuie să ne pregătim pentru o astfel de eventualitate. Atunci, în 21-22 și zilele care au urmat, armata s-a găsit în stare operativă. Noi am fost informați că la granița noastră s-a concentrat un număr de mari unități. După aprecierea noastră, la granița de răsărit erau 10-12 mari unități sovietice, din partea de vest, a ungurilor, 2-3 divizii și în partea de sud 4-5 divizii de la bulgari. În această situație noi am luat urgent măsura de a întocmi un dispozitiv operativ de apărare, pe hartă, bineînțeles. Am constituit un Comandament de corp de armată pe care l-am dislocat în poarta Focșanilor și am mai constituit un Comandament de apărare pentru apărarea Bucureștiului. Acest dispozitiv operativ de apărare a fost aprobat de Ceaușescu fără nici un fel de modificare, atrăgându-ne atenția să nu facem nici o deplasare de trupe fără aprobarea lui, în calitatea lui de comandant suprem. S-a constituit un Comandament [format] din ofițeri; a fost numit comandantul corpului un general experimentat, generalul Dobrovicescu Vasile; s-a întocmit un plan operativ pe hartă pe care l-a aprobat Ministrul Apărării Naționale; s-au deplasat ofițerii într-un punct anume în poarta Focșanilor, li s-a subordonat două mari unități și câteva unități independente.
În cuvântarea sa, Ceaușescu a anunțat că a luat hotărârea să se înființeze Gărzile patriotice. S-au convocat chiar în ziua de 21 august la Marele Stat Major factorii de răspundere, și cu ajutorul armatei s-au organizat în București, în 48 de ore, 51 de batalioane de luptători care însumau circa zece mii de oameni, care au defilat în ziua de 23 august, făcând o impresie foarte puternică asupra participanților la demonstrație, atât a celor de față, cât și celor care s-au uitat la televizor.
După invazie, ne-am trezit cu niște surprize pe care nu le dorisem. La granița cu sovieticii, în punctul de vizavi de Albița, ne-am trezit cu grupe operative de ofițeri sovietici costumați în uniforme de luptă, care făceau la vedere, demonstrativ, operațiuni de recunoaștere în terenul țării noastre. Tot la sovietici, între Reni și Galați începuse să dea la apă pontoane... sigur erau demonstrative. Și bulgarii, între Giurgiu și Oinacu, seară de seară dădeau la apă pontoane în vederea întinderii unui pod. Ba mai mult, ne-am trezit cu "turiști bulgari" veniți cu Balcanturist, care descindeau în fața magazinului Adam alături de piața Valter Mărăcineanu unde își avea sediul Ministerul Armatei. Acești "turiști" erau niște bărbați înalți, bine făcuți, tunși scurt, se vedea de la o poștă că numai turiști reali nu sunt! Și la vecinii unguri, la punctele de frontieră la Borș [județul Bihor] și la Petea, în [județul] Satul Mare se agitau subunități de militari. Toate acestea, sigur, aveau rolul de diversiune dar și de intimidare.
Noi n-am făcut deplasări de trupe, cum v-am mai spus. Într-un cuvânt, nu am căutat să răspundem acestor provocări.
"Momentul în care deschidem focul" a fost una dintre problemele pe care am discutat-o foarte mult, atât la Ministerul Armatei, cât și cu Ceaușescu și s-a ajuns la concluzia că noi nu trebuie să deschidem focul decât după ce ei au pătruns în interiorul țării noastre, la o distanță de cel puțin 25-30 km, pentru a nu le da prilej să răstălmăcească eventualele conflicte de frontieră, de graniță. La 25-30 km s-a ales câte un aliniament și acolo, în mod automat, fără nici un fel de alt ordin, trupele aveau voie să deschidă focul...
Interviu realizat de Octavian Silivestru, 17.07.2002
