V. Invazia din Cehoslovacia, analizată de presa perioadei

ILIE DRĂGAN, inginer, Direcția transmisii - Societatea Română de Radiodifuziune

Mitingul din 1968, care a avut loc în fața Palatului Republicii [din București]... am fost chemați de-acasă, am venit mai devreme cu circa o oră și ni s-a spus să facem de urgență o transmisie de la un miting care va avea loc în Piața Republicii. M-am deplasat acolo cu o echipă tehnică.

Mi-aduc aminte că aveam un car de reportaj pe un microbuz marca "Tudor Vladimirescu", unde improvizasem, undeva sus, pe mașină, un loc de crainic. Am montat mașina în niște condițiuni foarte dificile pentru că am ajuns cu greu acolo. Populația Bucureștiului începuse să vină masiv în această piață. Mi-aduc aminte că am mutat mașina undeva pe colț, spre intrarea C, chiar lângă fereastră acolo, pe spațiu verde. Am reușit cu cei de la telefoane să tragem de urgență circuitele, și cu un sfert de oră înainte de a avea loc mitingul, noi eram în legătură directă cu cabina de emisie, cu controlorul general din Radio.

Piața era plină. Erau cetățeni chiar lângă mașina noastră. A trebuit să apelăm la niște forțe de ordine ca să nu cumva să ne împingă și să ne rupă legăturile cu Casa Radio. Și am reușit să facem transmisia. Transmisia a durat... nu știu cât, două ore, două ore și ceva. [Mitingul] a fost transmis în direct pentru toată țara, prin cabina de emisie a societății noastre.

Interviu realizat de Octavian Silivestru, 17.10.2000


ION BUCHERU, jurnalist, Secția de presă a CC al PCR

Când au început evenimentele, am fost chemați toți în sediu, la Secția de presă. N-am mai plecat de acolo nouă zile, zi și noapte... Știu că etajul întâi, era sala de consiliu de lângă biroul lui Ceaușesu, Comitetul Politic Executiv. Grupul acesta restrâns de conducere al C.C.-ului a fost într-o ședință permanentă. Telexul era instalat la noi la etajul 6, unde era Secția de presă. Telexul bătea tot timpul! Toți trimișii speciali, corespondenții Agerpres încercau să furnizeze informații despre ce se întâmpla la Praga și despre luările de atitudini a altor partide comuniste. Da, am stat atâtea zile și nopți, am mancat acolo...

Sarcina noastră era să păzim telex-ul, și pe măsură ce se adună hârtiile să le ducem jos într-o mapă. Mi-aduc aminte că era o vară îngrozitor de călduroasă. Haina [arăta] îngrozitor, eram nespălați, eram murdari. Manșeta cămășii care ieșea din haină era atât de neagră încât când îmi venea rândul să mă duc să dau eu mapa, puneam mână stângă peste manșetă ca să nu se vadă cât de jegoasă este și mi se făcea, așa, un semn să nu mă mai feresc pentru că se știe contextul. Da, se știa contextul.

La un moment dat, de la Praga nu am mai primit nici un fel de veste, corespondentul Scânteii și Agerpres-ului fusese blocat, nu avea acces la nici un fel de informație, nu i se mai spunea nimic, stătea în casă, pur și simplu nu știa ce se întâmpla, exact în momentul în care ne ardea buza după informații. La două zile după ce am văzut că de la Praga nu vine nimic, efectiv era vid de informații, a fost constituit un grup de ziariști care a plecat din România. Era cineva de la Scânteia, mi-aduc aminte că era Eugen Mandric care reprezenta Flacăra, cineva de la Lumea, un externist de la Scânteia, trei sau patru oameni. De Mandric știu precis, pentru că Mandric atunci când a fost chemat să fie recrutat pentru grupul ăsta ca să plece, primul lucru a cerut bani. A spus: "Trebuie să ne mișcăm, dați-ne bani!" Singurul care a îndrăznit să spună așa...

Și nu mult după ce au ajuns ăia acolo, au început să curgă telexurile din care știam tot ce se întâmpla, care e situația pe stradă, care e situația la institutiile de stat, ce s-a închis, ce s-a deschis, starea de spirit. Au început să contacteze personalitați - cât se putea - oricum, au început să apară luări de poziții. Toți, când auzeau că e vorba de România vorbeau deschis și așa s-a putut contura un punct de vedere din interiorul Cehoslovaciei.

Interviu realizat de Silvia Iliescu, 27.05.1997


SORIN CUNEA, jurnalist, Radio Europa Liberă

În noaptea de 20/21 august 1968, la ora 3 noaptea, sună telefonul. Era o oră neobișnuită pentru telefon. În sfârșit, răspund: era colegul meu, Sandu Greceanu, care lucra la secția de știri a Europei Libere:
"Bună dimineața, domnule Cunea. Iartă-mă, te rog, că te deranjez la ora asta, dar domnul Noel Bernard" - directorul de atunci al secției române - "te roagă să vii imediat la Radio!"
"Ce s-a întâmplat, domnule Greceanu?"
"S-a întâmplat că rușii au intrat în Cehoslovacia!"
"Bun... mă îmbrac și vin imediat!"

Ei bine, m-am îmbrăcat într-un ritm de pompier care aude alarma și după, cred, 12 minute, eram la Radio, în Englische Garten, acolo unde era sediul Europei Libere. Noel Bernard era bineînțeles la Radio, era în redacție, secția de știri era și ea ocupată de redactorul de serviciu și am început să citim telegramele care veneau. Ne-am dat seama imediat ce s-a întâmplat și Noel Bernard a hotărât pe loc: "Vom transmite non-stop, 24 de ore din 24". Trebuie să fac aici o paranteză, să spun că Noel Bernard era un ziarist de mare clasă. A organizat imediat această emisiune non-stop, și dimineață, când s-a terminat emisiunea, la ora 9:00, ora Münchenului, ora 10:00 ora Bucureștiului, o crainică venită între timp și ea la Radio a anunțat că emisiunile noastre continuă.

Ei bine, am fost repartizați pe echipe. Noel Bernard a hotărât ca eu, Sorin Cunea, să prezint programul politic. A fost pentru mine o piatră de încercare pentru că eram, să spun așa, într-o echipă de șoc care trebuia să asigurăm aceste emisiuni 24 de ore. Am trecut la ora 9:00 la microfon și am plecat spre casă la ora 9:00 seară. Deci 12 ore am stat la microfon. În timpul ăsta, redactorii veneau cu comentarii, secția de știri pregătea buletinele de știri, și în felul acesta am reușit să asigurăm o emisiune non-stop.

Trebuie să remarc aici că trimisul postului de Radio București și cel al Agerpres-ului, care era George Ionescu, a transmis în acele zile niște excelente relatări de la fața locului. Se afla la Praga și a putut să transmită atât cât a putut, cât a fost voie, relatări despre ce se întâmpla în zilele alea de criză în capitala Cehoslovaciei. Cum știam ce transmite George Ionescu de la Praga?! Tocmai prin Radio București, care era monitorizat de noi, la München, și primeam în scris de la colegii de la "Monitoring" ce ascultau Radio București, ne dactilografiau textele mai importante și în felul acesta știam și ce transmite Radio București.

După circa o săptămână, totul a intrat în "normal": Dubèek a fost dus împreună cu alți conducători cehoslovaci la Moscova, într-un avion de transport, fără scaune, și toți obligați să semneze capitularea.

Interviu realizat de Octavian Silivestru, 29.09.1998