FAMILIA REGALĂ

O mişcare de pendulă pare a-i fi balansat pe prinţii din ramura românească a familiei Hohenzollern de la reşedinţa lor din oraş, Palatul regal, la reşedinţa de la ţară, Cotroceni. Carol I a locuit toată viaţa în Palatul regal; urmaşul său, Ferdinand I, a ales Cotrocenii; Carol al II-lea este din nou la Palat. Să adăugăm că, odată cu extinderea Bucureştiului şi datorită eforturilor reginei Maria care locuieşte acolo, plăcuta casă de câmpie, care era Cotrocenii primului suveran, este acum o locuinţă cu adevărat regală, situată în oraş.

(Paul Morand, "Bucureşti", 1935)

DINA BALŞ, născută într-o familie veche boierească, absolventă a şcolii Belle Arte din Bucureşti

Pot să spun de prinţul Niculae şi de Mărioara, care a devenit regina Serbiei [Croaţiei şi Sloveniei], nevasta lui Alexandru al Serbiei, care a fost asasinat la Marsilia. Era foarte drăguţă, era foarte naturală, foarte simplă. Foarte frumoasă ca obraz. Cam grăsuţă, dar ei îi plăcea o viaţă simplă. Ea era singura care mergea, din toată familia, cu regele Ferdinand la vânătoare. Umbla pe munţi, umbla pe câmpuri, îi plăcea vânătoarea. Cu ghete cam scâlciate, aşa era, foarte simpatică, foarte veselă. Eram prietene. Şi aveam multe prietene din lumea noastră, de vârsta noastră, aşa.

Totdeauna făceam excursii, mergeam la stână, la stâna regală. Mergeam la stână să mâncăm acolo, numai noi, tineretul. Făceam excursii pe munte, mă rog, ne întâlneam. Ei veneau şi la tenis. Stăteam mult de vorbă, glumeam, aveam şuetele noastre - că dacă ne cunoşteam toţi, ştiam defectele unul altuia - ne necăjeam unii pe alţii.

Principele] Niculae, când mergea cu noi... Bineînţeles eram cu maşinile. Era un mecanic extraordinar şi un şofer extraordinar. Asta îi plăcea lui. Toată ziua era cu şoferii şi cu mecanicii. Înjura româneşte splendid, în toate gamele! (...)

Odată, eu am trecut prin parc şi m-am întâlnit cu Niculae cu Marioara, care veneau în contra-sens. "Ce faci?... ce facem?" Zice: "Ce faci, tu?" "Ce să fac, uite, mă duc la Capşa". Deschidea jos, acolo, Capşa. "Hai să mergem să mâncăm o prăjitură". Ne-am dus toţi trei, am mâncat prăjituri, dimineaţa, la 11:00-12:00. Pe urmă au mers cu mine la bunicu-meu, la vilă, la Sinaia. Nu ştiu ce trebuia eu să iau, ceva de-acolo. M-am dus acolo şi au venit cu mine. Adică aşa, simplu, singuri, natural... Pe urmă, acolo am făcut un picnic, la Cuţarida. Şi pe când eram la Pelişor. Acolo ne adunam, la Pelişor, jos, şi discutam toţi, că mergeam mai mulţi. Erau şi copiii Cuţarida., mari acuma, dar mă rog, 18-20 de ani. Aşa eram atunci. Eu aveam 16 ani atunci.

Pe când discutam cu toţii unde mergem, nu ştiu ce, nu ştiu cum, a ieşit sus - dacă cunoşti Pelişorul, cum e scara, sus este etajul care are o margine, aşa, o rampă - a venit regina acolo şi a întrebat, pe franţuzeşte, a întrebat pe Marioara: "Ce faceţi?" Şi ea a spus "Mergem să picnicăm la Cuţarida". Şi regina a spus: "Prenez aussi le pouvre papa!", "Luaţi-l şi pe bietul papa!"... şi l-am luat şi pe regele cu noi. Şi regele a venit cu Rolls-ul. Avea un Rolls deschis, decapotabil. Şi era regele cu şoferul lângă el în faţă. Regele conducea, şi noi eram trei în spate: Ilenuţa Leonte - Cuţarida, Ilenuţa Cuţarida - cu Marioara şi cu mine. Şi ăilalţi urmau... Niculae era cu alţii şi aşa mai departe. Am plecat cu toţii la Cuţarida. (...) La Viforâta ne-am aşezat acolo, am pus o faţă de masă pe jos, ne-am adunat împrejur şi-am scos proviziile. Printre provizii erau şi chiftele, bineînţeles. Nu ştiu cine adusese chiftele. Şi cum eram noi aşezaţi aşa - şi erau mulţi băieţi: erau fraţii mei, erau verii mei, erau băieţii Cuţarida, mă rog, erau o grămadă de băieţi şi băieţii sunt gurmanzi, nu?! - la un moment dat unul din ei a cerut - şi era şi regele cu noi acolo - : "Daţi-mi şi mie o chiftea!". Chiftelele erau aşezate vis-a-vis. Şi atuncea ăla care era aşezat în dreptul chiftelelor a luat chifteaua şi a aruncat-o peste masă. Ei, asta a plăcut regelui grozav! A făcut un haz nemaipomenit, şi atunci a fost un fel de bătălie cu chiftele care zburau peste masă.

Vreau să spun că era foarte natural, foarte simplu. N-avea morgă, n-aveau morgă, fiindcă erau cine erau" nu se arătau că sunt ei grozavi, că este familia regală! Nu, nu simţeai deloc... (...)

Pe vremea aia, mătuşă-mea, sora tatei aia mare, era Irina Procopiuc, care a fost dama de onoare a reginei Maria dintotdeauna, pot să spun, până a murit. Şi ei îi plăcea foarte mult muzica. Ea a lansat foarte multă lume. Ee exemplu, Enescu era totdeauna la ea şi Alfred Alessandrescu şi toţi străinii care veneau, veneau şi cântau la ea. Avea salon, cum era pe vremea aia, şi era foarte frumos aranjat, şi avea şi o pianină şi un pian. Nu o pianină, un clavecin şi un piano mare. Şi-atuncea joia - joia întotdeauna era muzică la mătuşă-mea - şi totdeauna venea lume. Noi eram din oficiu invitaţi. Şi, între altele, când s-a logodit Marioara cu regele Serbiei, el a venit şi a stat aicea, bineînţeles a fost invitat şi el la mătuşă-mea. Ei, bine, erau aşa: era un mic salon şi un holişor cu uşi între. Ei, să nu crezi că a trecut el vreo uşă, dacă era o cucoană acolo! Nu exista! Şedea şi aştepta să treacă doamnele şi pe urmă trecea el. De o politeţe nemaipomenită! Şi felul de a spune bună ziua" aşa de amabil! (...)

Şi începeam să spun că s-a logodit Mignon. El i-a adus nişte bijuterii minunate, dar minunate absolut! A fost logodnă mare la Cotroceni. Şi pe urmă a fost nunta civilă şi după nunta civilă, în Sala Tronului a fost, ţiu minte... Şi ne-am dus cu toţii, bineînţeles, cu invitaţii, îmbrăcaţi festiv. (...)

[R 511, interviu făcut de Octavian Silivestru, 21.08.1996]

PAN VIZIRESCU, scriitor, profesor, colaborator la revista "Gândirea" (1933) şi alte reviste de dreapta

La Liceul militar, la şcoala "Vasile Lupu", profesorul Mitru care era vestit în Moldova, făcuse o clădire a şcolii normale, în afară de oraş. Ca să ajungi acolo treceai de Copou şi pe un drum cu vii în dreapta şi-n stânga. Erau podgorii de vii. Şi acolo într-un cadru extraordianr de poetic era această şcoală făcută, încăpătoare mai mult decât pentru o şcoală normală. Şi această şcoală avea o grădină extraordinar de frumoasă făcută de maiştri grădinari care ştiau să cultive flori chiar exotice. Era o frumuseţe!

Deci ne aflam într-un fel de paradis, noi, în epoca aceea de mare suferinţă. (...) Venea regina Maria cu principesele, printre care şi principesa Ileana. Şi-atunci profesorul de română îşi dădea concurs cu elevii care aveau compoziţii, alţii care făceau recitări de poeţi şi se făcea"

serbare].

Principesa Ileana a vrut să vorbească cu elevii cei mai mici şi printre cei mai mici eram eu şi cu Marcel Adam care era de la Dorohoi. Şi a venit şi i-am sărutat mâna, noi, şi eram foarte încântaţi că am putut să cunoaştem pe principesa care era la fel cu noi de mică.

R 503, interviu făcut de Silvia Iliescu şi Octavian Silivestru, 3.07.1996]