• MIRCEA HERESCU, locotenent de jandarmi, comandantul unităţii care asigura paza închisorii Jilava
• CONSTANTIN POPOVICI, ofiţer sovietic în cadrul Comandamentului sovietic din Bucureşti

MIRCEA HERESCU, locotenent de jandarmi, comandantul unităţii care asigura paza închisorii Jilava

[R 379 / Arhiva de Istorie orală - Societatea Română de Radiodifuziune/ Interviu realizat de Octavian Silivestru, 6.10.1995]

" La închisoarea Jilava unde se aflau cei patru condamnaţi la execuţie capitală prin sentinţa Tribunalului poporului, a fost instituită o gardă la care au participat unităţi din Regimentul de jandarmi Bucureşti. Acestea se rulau din 24 de ore în 24 de ore, iar în seara zilei de 31 mai subsemnatul am fost solicitat să mă duc la închisoarea Jilava unde se găsea Compania mea comandată de către locotenentul Petrescu, locţiitorul politic. Ordinul mi-a fost transmis de către Comandamentul regimentului.

M-am deplasat la Jilava, şi acolo am luat legătura cu locotentul Petrescu pe care l-am informat că primisem ordin să stau în noaptea respectivă, urmând ca a doua zi să se desfăşoare un evenimet despre care nu mi s-a spus. Am ajuns la Jilava unde se găseau deţinuţii mareşalul Antonescu împreună cu profesorul Mihai Antonescu, cu Alexianu şi cu generalul Constantin "Piki" Vasiliu, precum şi generalul Pantazi şi Lecca. Locotentul Petrescu m-a condus la camerele unde se găseau deţinuţii respectivi. Era târziu, noapte, ei dormeau, aceste încăperi aflându-se în debleul închisorii, deci era la un nivel situat sub nivelul curţii.

A doua zi dimineţa când m-am sculat, m-am dus în curtea respectivă în care se găseau mareşalul Antonescu şi ceilalţi. I-am salutat. Mi s-a răspuns cu politeţe. Trecând pe lângă profesorul Mihai Antonescu care lucra, l-am văzut având nişte hârtii. L-am întrebat: "Domnule profesor, ce lucraţi?" şi mi-a spus lucrează la o reformă a învăţământului.

Generalul "Piki" Vasiliu care mă cunoştea, de asemenea mi-a răspuns cu amabilitate la salut. M-am prezentat şi mareşalului Antonescu, după care, împreună cu locotentul Petrescu, locţiitorul politic care m-a însoţit, am ieşit din zona respectivă şi m-am prezentat la colonelul Pristavu, comandantul închisorii. El m-a informat că în după amiaza zilei respective, adică de 1 iunie, după masă, va avea loc executarea celor condamnţi la pedeapsa capitală.

Între timp, pe la ora 10 dimineaţa, a venit Avram Bunaciu care era secretar general al Ministerului de Interne împreună cu un inspector - am aflat că se chema Gavrilovici - şi care au convenit cu comandantul închisorii, cu colonelul Pristavu, ca la ora 10 cei patru condamnaţi să aibă un vorbitor. [Condamnaţii] au fost solicitaţi să dea inspectorului Gavrilovici [numerele de] telefon ale persoanelor cu care vor să vorbească.

După un timp a venit soţia mareşalului, îmi amintesc îmbrăcată în negru, cu păr alb. şi a întrat într-o gheretă unde a fost adus şi mareşalul, în care au discutat. Aş vrea să menţionez că pe drum de la locul unde se găseau camerele, unde se găseau dânşii închişi şi până la ghereta unde se organizase acest vorbitor, pe drum un jandarm din garda de pază, din unitatea de pază, a venit în întâmpinarea mareşalului cu un buchet de trandafiri pe care i l-a dat mareşalului, iar dânsul la dat soţiei.

Între timp, a sosit soţia profesorului Alexianu cu cei doi copii. De asemenea, a sosit fratele profesorului Mihai Antonescu care era ofiţer de marină, în uniforma de ofiţer de marină. La generalul Vasiliu a venit soţia şi fiul. Menţionez că am aflat că mareşalul şi cu soţia au purtat conversaţia în limba franceză. Era prezent şi acest inspector de poliţie Gavrilovici.

După aproximativ o oră, familiile s-au retras şi condamnaţii au fost readuşi în încăperile din închisoare.

Tot timpul au fost cu escortă, iar la convorbiri am precizat că a fost prezent inspectorul Gavrilovici. Apoi Avram Bunaciu ne-a comunicat că după masă va avea loc execuţia şi a dat dispoziţie comandantului închisorii, colonelul Pristavu, ca să pregătească şi stâlpii unde urma să fie aşazaţi condamnaţii.

A fost servită masa de prânz, după care fiecare s-a retras în celula sa.. nu era o celulă propriu-zisă, era o cameră cu paturi de cazarmă, pat de fier cu saltele, cu pături, şi pe jos pardoseala era de cărămidă roşie. Între timp a venit a venit preotul de la mânăstirea Jilava (...), a venit preotul ca să-i împartăşească.
Nu cunosc cine a fost împărtăşit, dar o scenă care s-a petrecut cert, aşa cum relatez, este că preotul, adresându-se profesorului Antonescu ca să accepte împărtăşania, el a refuzat, şi în dialogul dintre ei preotul era insistent şi spunea: "Nu refuzaţi, domnule profesor, nu refuzaţi sfânta împărtăşanie." La care profesorul Antonescu a spus: "Părinte, nu mă împărtăşesc..." Atâta tot! Nu cunosc un eventual dialog care s-a purtat cu ceilalţi în momentul când s-au împărtăşit, nu cunosc acest lucru.

S-au montat stâlpii. şi după masă pe la ora 5 au fost aduşi toţi patru escortaţi de către ostaşii jandarmi din companie. Între timp a sosit procurorul Vasiliu, medicul legist şi o unitate de gardieni publici în uniforme maronii. Nu erau tineri, erau în vârstă, înarmaţi cu arme Mannlicher, arma militară de infanterie, în total 28, probabil socotit câte şapte pentru fiecare condamnat, pentru fiecare ţintă...

CONSTANTIN POPOVICI, ofiţer sovietic în cadrul Comandamentului sovietic din Bucureşti

[R882 / Arhiva de Istorie orală - Societatea Română de Radiodifuziune/ Interviu telefonic la Chişinău realizat de Octavian Silivestru 11.09.2001]

[› meniu

" În ajun de execuţie am fost chemat de generalul meu, generalul Timofeiu, care mi-a ordonat ca a doua zi, împreună cu operatorul de cinema Babrov, să ne deplasăm la Jilava. Sincer să vă spun. mare plăcere n-aveam să mă duc să văd cum sunt împuşcaţi oameni, (.) că pe front e una, trag în tine, tragi şi tu, dar aicea când stai pasiv şi te uiţi când sunt împuşcaţi oameni nu e tocmai plăcut. Şi am căutat să mă eschivez. (...)
Dar generalul mi-a telefonat: "Măi băiete, eu ţi-am ordonat mâine să fi acolo!"
"Domule general, nu mai am permis, şi e sfârşitul zilei."
Zice: "Ai document că eşti ofiţer sovietic?"
Zic: "Am..."
Zice: "E suficient!"
Şi iată în felul acesta am fost nevoit să plec.

Am plecat împreună cu Babrov. La Jilava s-au adunat foarte mulţi oameni. Se înţelege că erau patrule. Ne-au dat drumul, prezentând documentul de ofiţer. Erau zeci de reprezentanţi, de la misiuni, de la ambasade, ataşaţi şi aşa mai departe. Am aşteptat foarte mult. Era o zi straşnic de caldă, era 1 iunie 1946.

Dacă nu mă înşel, a ieşit mai întâi de toate preotul care i-a împărtăşit. Şi ţin minte că a încercat să pledeze pentru Antonescu . adică în ce fel?!. din punct de vedere creştinesc: "Oameni buni, cum se face?!... Iată, i-am lasat câteva minute în urmă oameni vii, şi acuma noi creştini să-i lipsim de viaţă?!"
Ei, a fost luat el, cum s-ar spune, la trei parale de ăia care erau de la Interne şi a fost nevoit, în fugă, să se retragă...
Şi după aia au ieşit rudele. Am observat şi pe mama lui Antonescu. Erau mai multe femei care şi-au luat adio.

În sfârşit, din închisoare au ieşit cei patru condamnaţi înconjuraţi de soldaţi cu baionete. Dacă nu mă înşel erau jandarmi. Şi au mers vreo 200 de metri şi ţin minte că trebuia să cotim la dreapta . era un fel de teren aşa, parcă ar fi fost teren de fotbal, dar acolo stătea un gard viu de jandarmi şi nimănui nu i s-a permis să treacă mai departe.

Conducea Avram Bunaciu, care atunci era secretar general la Ministerul de Interne. Şi se înţelege, l-au înconjurat toţi ăia veniţi la Jilava, şi au început să insiste să li se dea drumul, că e un proces internaţional şi aşa mai departe. El zice: "Nu pot face nimic. Ăsta e ordinul domnului ministru. Faceţi legătura cu el!" Dar unde să faci legatura, că timpul trece?!...

Eu m-am întors ca să plecăm. M-a luat de mână acest operator de cinema: "Dragul meu, tu să nu glumeşti cu lucrurile astea! Eu sunt trimis de la centru şi dacă rămân fară această peliculă e vai de capul meu şi vai de capul tău!"
M-am apropiat de Avram Bunaciu, care mă cunoştea, şi i-am spus aşa: "E dispoziţie de sus, eu pot să nu mă duc, dar e operatorul de cinema de la Moscova." El a făcut un semn jandarmilor care mi-au dat drumul.

[De la sovietici] eram noi doi şi a mai fost un căpitan sovietic, Mustea, moldovan şi el de prin Râbniţa, din Transnistria. Acolo ne-am cunoscut. Eu vă spun că [celorlalţi] nu li s-a dat drumul, şi numai mulţumită faptului că mă cunoştea Bunaciu... Eram toţi în civil. Nimeni, nici americanii, nimeni n-a venit în uniformă militară. Căpitanul Mustea era într-un costum albastru deschis şi eu eram într-un costum gri în dungă. Am avut o memorie fenomenală aşa că ţin minte toate (...)

Şi iată că în felul ăsta i-am ajuns pe cei condamnaţi... Era în partea dreaptă sau flancul drept îl ocupa mareşalul, alături de el Mihai Antonescu, pe urmă Alexianu şi generalul Constantin-Piki Vasiliu. I-am întrecut şi ne-am dus până în Valea Plângerii, unde a avut loc această execuţie.

Am ajuns în Valea Plângerii, unde se spunea că au fost executaţi pe vremuri comuniştii, o vale făcută artificial, după câte ţin minte, şi erau şase stâlpi. Condamnaţi la moarte au fost patru. Se vede ca au mai prevăzut doi. În faţa stâlpilor (...) era un pluton de execuţie, un pluton echipat în uniformă de sergenţi de stradă. Or fi fost ei sergenţi?! Nu ştiu. Ştiu că nici nu ştiau să tragă. Şi în frunte era un comandant de pluton, un comisar de poliţie, un tânăr de 23-24 de ani. Şi în sfârşit a venit Bunaciu, a venit procurorul român, a venit operatorul de cinema şi un doctor.... din partea românilor. Din partea sovietelor era, va să zică, căpitanul Mustea, acest operator de cinema [Babrov] şi subsemnatul.

A fost citită sentinţa pentru fiecare condamnat. Mareşalul a spus: " Ultima mea dorinţă a fost să nu mi se lege nici mâinile, nici ochii. Am să primesc moartea aşa, în faţă." S-a dezis şi Mihai Antonescu, cu o fire destul de sensibilă... Eu ţin minte că în câteva rânduri a plâns la proces când se discutau chestiile ălea straşnice, de tragedii care au avut loc în timpul războiului, masacre şi aşa mai departe... S-a dezis şi Alexianu. Piki Vasiliu, un general care fusese în fruntea departamentului de jandarmi şi poliţie. Făcea rugăciuni, zicea Tatăl nostru, spunea că-i nevinovat. Şi a cerut să i se lege mâinile şi ochii...

După ce a fost citită sentinţa, s-a dat comanda: "Foc!" Eu eram la 3-4 paşi de mareşal şi văd scena aceasta şi acum cum intră cartuşele în piept, cum cade el, se întoarce cu faţa la pământ sprijinindu-se pe mâna stângă, se ridică şi cu voce de om semi-mort şi cu ochii tot de om care e între viaţă şi moarte, a mai zis: "Mai trageţi, sunt viu!..."

A căzut şi a murit... Nu mai era nevoie să tragă în dânsul. (.). Atât a spus şi a murit...
"