Radu Glogojeanu

Străzile Odesei erau perpendiculare, şi la fiecare colţ de stradă era câte o mitralieră care, din când în când, mai trăgea câte o rafală. (...) Mi-aduc aminte că atunci când am intrat în Odesa, ne-a întâmpinat generalul [Constantin] Trestioreanu. Cine era generalul Trestioreanu?! Fusese [comandant] adjunct la Divizia 10 [infanterie Brăila], la unchiul meu, iar unchiul meu trecând comandant militar al Odesei, fiind numit de catre Antonescu...

De ce?! Fiindcă Divizia 10 comandată de unchiul meu a intrat prima în Odesa şi i-a facut această cinste, să-i dea Comandamentul militar al Odesei. Înainte de a intra în acest Comandament, care era situat în cea mai frumoasă clădire din Odesa, unchiul meu a dat ordin ca geniştii să intre cu detectoarele şi să vadă dacă clădirea nu era minată - fiindcă totul era intact, nu era luat nimica, pâna şi tocul de pe birou exista! Şi s-a crezut că nu era nimic [în neregulă]. Şi atunci a executat ordinul mareşalului Antonescu, şi s-a instalat în această clădire, cea mai frumoasă, fiindca mareşalul îi spusese că se va primi vizita Majestăţii Sale, regele Mihai. Asta se întâmpla pe data de 22 octombrie.

Pe data de 20 octombrie, la Comandamentul militar al Odesei, s-a prezentat o femeie, care se chema Ludmila Evghenici Petrovna, o femeie în vârstă şi care s-a adresat ofiţerului de serviciu şi care cerut să vorbească cu cel mai mare comandant, şi ofiţerul de serviciu nu putea s-o ducă imediat la general, şi-a spus că nu poate. Ea a insistat, că vrea numai cu el să discute, că este ceva foarte important. Ofiţerul de serviciu a raportat mai departe şefului de cabinet al unchiului meu şi generalul Glogojeanu a primit-o pe această femeie. Amănuntele mi-au fost redate de generalul Trestioreanu, care i-a luat locul la comandamentul Diviziei 10.

Această femeie, rusoaică, i-a spus unchiului meu că la această cladire a lucrat fiul ei, care era electrician, a lucrat la minarea acestei clădiri şi că nu e bine ca să rămână în acest Comandament, care va sări în aer. Deci unchiul meu a fost pus în gardă! Unchiul meu n-a putut să pună baza pe ceea ce a spus femeia... Bătrâna a fost recompensată, unchiul meu a dat dispoziţie ca femeii să i se dea zahăr, pâine, cafea. Apoi imediat a dat ordin să fie evacuată clădirea şi să intre din nou în acţiune geniştii români şi geniştii germani.

↓

S-a controlat întreaga clădire. Detectoarele nu au indicat absolut nimic! Deci a considerat că cele declarate de bătrână sunt un act de diversiune, şi s-au mutat înapoi.

Unchiul meu a fixat o şedinţă, pe data de 22 octombrie la ora 17:15, o şedinţă cu toţi comandanţii de unităţi şi de instituţii din Odesa. Trebuia să dea nişte dispoziţii venite de la centru, de la Marele Cartier. În jurul orei 17:00, generalul Glogojeanu, împreună cu generalul Trestioreanu, a sosit la Comandament. Generalul Trestioreanu a cerut voie unchiului meu să întârzie niţel la şedinţă, ca să se ducă la Comandamentul Diviziei 10, care era pe o latură a Comandamentului militar al Odesei...

Generalul Glogojeanu

Unchiul meu s-a dat jos din maşină şi i-a spus şoferului să se ducă să-i cumpere nişte ţigări. Şoferul a plecat, a cumpărat ţigarile şi... la întoarcere a auzit o bubuitură îngrozitoare. Comandamentul era un morman de pietre! Precizez: Comandamentul militar al Odesei! Comandamentul Diviziei 10 era în picioare!.. Deci generalul Trestioreanu a avut noroc. Eu vă redau numai şi numai cele spuse de geneneralul Trestioreanu, spuse tatălui meu şi mie.

Pe data de 25 octombrie a fost înmormântarea generalului Glogojeanu şi a celor care au murit acolo. A fost o înmormântare militarească. Pe un afet de tun a fost pus geneneralul Glogojeanu. Toţi ofiţerii germani care au murit acolo au avut parte de aceleaşi onoruri militare date de către trupele române. Au fost înmormântaţi într-un parc, deasupra mării. Se vedea marea. Era chiar la marginea mării, pe o colină, pe un deal...

Pe data de 27 octombrie noi am parasit Odesa (.). Dupa ocuparea Odesei de către trupele sovietice, nu ştiu ce s-a întâmplat cu osemintele şi cu mormintele ostaşilor noştri pieriţi acolo!

[C176/Arhiva de Istorie orală - Radio România. Interviu realizat de Octavian Silivestru, 23.11.1994]

Pag. 1 ←