Radu Glogojeanu

În ziua de 22 octombrie 1941, la ora 10 şi jumatate seara sunt chemat la telefon de tatăl meu, care era colonel, şi îmi spune plângând: "Radule, îmbracă-te şi vino imediat la mine, că mergem în audienţă la generalul Mazarini. A murit unchiul Ionel! A fost aruncat în aer la Odesa!" Bineînţeles că am început şi eu să plâng, că ţineam foarte mult la el. Eram singurul nepot la care ţinea, fiindcă eram în şcoala militară, eram viitor ofiţer.

M-am îmbrăcat, m-am întâlnit cu tata şi am plecat la Marele Stat Major, în audienţă la generalul Mazarini - generalul Mazarini atuncea era subşeful Statului Major -, şeful Marelui Stat Major era generalul Şteflea. Generalul Şteflea, din ordinul mareşalului Ion Antonescu, plecase imediat la Odesa. În discuţiile pe care le-a avut tata cu generalul Mazarini s-a vorbit de plecarea noastră la Odesa, şi tata i-a spus: "Domnule general, vreau ca la Odesa să merg eu, cu fiul meu şi cu cumnata mea, Margareta, soţia generalului." "Dragă Glogojeanu - a spus Mazarini - nu am nici o putere, singura putere o are mareşalul. Îţi aranjez o audienţă mâine, la ora 9 şi jumatate."

A doua zi, la ora 9:30 am fost prezenţi la cabinetul colonelului Davidescu şi ne-am prezentat pentru audienţă la mareşal. Pentru mine a fost un moment deosebit, eram elev de Şcoală militară, prezentându-mă în faţa conducătorului statului, a mareşalului Ion Antonescu... Am intrat împreună cu tatăl meu şi cu mătuşa mea Margareta, văduva generalului Ion Glogojeanu şi sora unui alt colonel care a murit la Odesa, colonelul Mănescu...

Deci suntem în faţa mareşalului Ion Antonescu. Pe tata îl cunoştea. Eu mă prezint... Mă ia de bărbie, prezintă condoleanţe mătuşii mele, nouă, şi spune: "Spune, Glogojeanu, ce vrei?"

"Domnule mareşal, am venit să vă cerem aprobarea să ne puneţi la dispoziţie un avion ca să plecăm la Odesa, fiindcă pe fratele meu suntem informaţi că nu l-au găsit."

"Şi cine trebuie să plece la Odesa?"

"Eu, cumnata mea şi cu fiul meu!"

"Îmi pare foarte rău, doamna general Glogojeanu nu poate să plece la Odesa fiindcă spectacolul de acolo nu este pentru dânsa. Însă pentru tine, Glogojeanu şi pentru băiatul tău, sigur că da! Voi da ordin să vă pună la dispoziţie un mic avion de recunoaştere şi să vă ducă până unde poate."

↓

"Mai avem o dorinţă, domnule mareşal: ca fratele meu să fie adus la Bucureşti, să-l înmormântam la Bucureşti"

Şi Antonescu i-a spus: "Asta nu se poate, Glogojeanu! Nu a murit numai generalul Glogojeanu acolo, acolo a mai murit un grup de ofiţeri superiori, între care şi colonelul Manescu şi colonelul doctor Davila şi un grup de ofiţeri germani, şi vreau ca să fie exemplu. Dau ordin ca să se facă cimitir cu toate mormintele la fel, de la general pâna la soldat. Generalul Glogojeanu a murit ca un erou la datorie! Ai înţeles, Glogojeanu?"

"Am înţeles, domnule mareşal!"

Ne-a dat mâna şi am plecat. Ne-a pus la dispoziţie un avion. La ora 11 jumatate am decolat şi ne-am oprit la Tiraspol. De la Tiraspol nu s-a mai putut merge, fiindcă fuseseră bombardate aeroporturile, tot, şi ni s-a pus la dispoziţie o maşină de teren care avea şase roţi.

Am sosit în Odesa. Spectacolul de la Odesa era îngrozitor: am văzut oameni spânzuraţi de stâlpii de telegraf, am văzut grupuri de civili înconjuraţi de armata germană, care erau duşi în afara Odesei şi, privindu-i, mi-am dat seama că sunt evrei. Deci nemţii căutau să-i răzbune pe cei 12 ofiţeri germani care au fost în Comandament.

     Prizonieri ruşi escortaţi de soldaţi români

→ Pag. 2