Mărturii din arhiva radioului public despre personalitatea Majestăţii Sale Regele Mihai I

SERGIU BRÎNDUŞ, medic

"Eram cam de aceeaşi vârstă şi bineînţeles că s-a creat între colegii mei de liceu şi Majestatea Sa regele Mihai o legătură de suflet care nu s-a putut întrerupe niciodată, nici acuma (...)"

Eram legat de regele Mihai pentru că în timpul şcolii, la Liceul "Cantemir Vodă" din Bucureşti - Marele Voievod Mihai de Alba Iulia avea în patronaj acest liceu - şi de fiecare dată pe data de 8 noiembrie a fiecărui an, se făcea o sărbătorire a liceului, cu participarea Marelui Voievod. Eram cam de aceeaşi vârstă şi bineînţeles că s-a creat între colegii mei de liceu şi Majestatea Sa regele Mihai o legătură de suflet care nu s-a putut întrerupe niciodată, nici acuma (...).

Eu l-am cunoscut pe Marele Voievod Mihai sub aspectul unui adevărat coleg. Avea o atitudine deosebit de colegială, de prevenitoare, de înţelegătoare, deşi de fapt nu pot să spun că nu avea şi atitudini de copil. De exemplu, îmi aduc aminte că la una din aniversările din sala de gimnastică de la Liceul "Dimitrie Cantemir", elevii i-au oferit o arbaletă de lemn, un fel de arc şi el s-a bucurat atât de mult, parcă i s-ar fi dat cadou un automobil, ceea ce dovedea că este la fel ca noi, că şi eu mă uitam cu jind după arbaleta aia şi l-am rugat şi eu pe tata să-mi cumpere şi mie una, dar nu mi-a cumpărat... Adică, vreau să spun că acest om nu făcea diferenţă între noi şi el (...). A dat mâna cu noi şi câţiva dintre noi nu am mai vrut să ne spălam pe mâini! (...)

Relaţia dintre noi, ca elevi, şi Majestatea Sa era aşa de normală şi aşa de umană, încât acuma când am împlinit 75 de ani mă gândesc cu emoţie la sentimentele pe care le-am avut şi pe care le am şi acuma.

[C 940, Arhiva de istorie orala a SRR, interviu realizat de Silvia Iliescu, 25.03.1999]

MARIA ŢEŢU, în 1945 membru al Tineretului Liberal

"Regele avea o trecere nemaipomenită, regele era al generaţiei noastre!"

Regele avea o trecere nemaipomenită, regele era al generaţiei noastre! Şi eram multe, printre care şi eu, îl cunoşteam din timpul şcolii: mi-am făcut liceul la Liceul "Regina Maria" şi patroană era regina Maria şi când eram în clasa I de liceu, ea venea în fiecare an în vizită, deja mergea mai greu, aşa, dar tot frumoasă era, îmbrăcată în negru şi eu eram, repet, în clasa I de liceu şi mai înăltuţă, aşa, să zic mai arătoasă şi m-au pus să-i dau un buchet de flori. Şi - şi-acuma, iacătă, după atâţia amar de ani! - îmi amintesc că m-am dus şi i-am dat buchetul de flori şi ea m-a sărutat pe frunte. M-a întrebat cum mă cheamă şi mie mi s-a părut că este ceva, aşa, este o zână coborâtă din altă lume. Şi regele era foarte iubit - aici am vrut să ajung - era foarte iubit de toată lumea pentru că era foarte popular, cum se spune; stătea de vorbă cu tine, la Sinaia dacă te întâlneai cu el şi te opreai şi o vorbă dacă îi spuneai, Majestate sau Sire, îţi dădea mâna şi era foarte... Şi venise şi mama lui, Elena, care la fel se comporta, dar el în special...(...) Noi l-am văzut, am dat mâna cu el.

[C 1239, Arhiva de istorie orala a SRR, interviu realizat de Silvia Iliescu, 2.08.2000]

DAN SMÂNTÂNESCU, profesor al Regelui Mihai

"(...) el a avut a face numai cu profesori de elită, care aveau dispoziţie de la Carol să nu facă nici o distincţie între Mihai şi ceilalţi elevi."

Carol al II-lea a făcut o şcoală specială, după tipul şcolilor fireşti, normale, din patria noastră, o clasă specială pentru Marele Voievod [de Alba Iulia], în care a adus vreo 40 de copii din ţară, câte doi din fiecare judeţ, premianţi, copii de ţărani şi în mijlocul lor l-a strecurat şi pe Mihai, cu obligaţia de a învăţa carte româneşte, iar profesorilor regele Carol le-a dat această directivă, să n-aibe nici cea mai mică condescendenţă din faptul că în faţa lor se află moştenitorul tronului şi să-l considere pur şi simplu ca elev. Aşa încât Mihai era elev şi profesorii îi spuneau pe nume, Mihai, nu-i spuneau Alteţă Regală...

În catalog cum figura?

Mihai. Mihai, atât!.. Şcoala era situată într-o clădire, chiar în curtea din spatele actualului Palat Regal. În spate avea altă configuraţie, era o curte mare, o grădină, acolo era o casă cu parter şi etaj. La etajul I era apartamentul intim al regelui Carol al II-lea, iar la parter erau clasele voievodului Mihai.

Fiecare dintre profesori a fost ales dintre cele mai distinse cadre, fie de la Colegiul "Sfântul Sava", fie diferite proeminenţe de la diferite licee din Bucureşti şi din ţară, aşa încât el a avut a face numai cu profesori de elită, care aveau dispoziţii de la Carol ca să nu facă nici o distincţie între Mihai şi ceilalţi elevi. N-a fost Mihai premiantul clasei, dar era un bun elev, conştiincios, întotdeauna cu lecţiile făcute, deşi obligaţiile lui erau multiple, erau enorm de multiple. Trebuia să facă faţă protocolului ca prinţ moştenitor şi-n acelaşi timp să înveţe şi carte. (...)

Profesorii erau scutiţi de obligaţiile celelalte şi veneau numai la clasa lui Mihai, erau profesori numai la şcoala lui Mihai, erau repartizaţi aici. Şi în fiecare sărbătoare de Crăciun sau de Paşti, regele Carol îi invita la Castelul Peleş şi le servea, la câte o recepţie, o masă şi le oferea câte un dar: cărţi, stilouri, cei care erau fumători - tabachere, ţigări etc.

Despre colegii de clasă ai regelui Mihai ce ne-aţi putea spune?

Nu-mi aduc aminte decât de unul singur, [Mircea] Ionniţiu, care era şi premiantul clasei şi care era fiul - mi-aduc aminte că l-am şi meditat - era fiul directorului general de la Librăria "Cartea Românească", Ionniţiu. Un om foarte distins, o familie aleasă, băiatul lui era coleg cu Mihai şi pentru ca să fie bun la carte - era premiantul clasei! - Ionniţiu m-a solicitat ca să-l şi meditez. Şi pentru că eram şi eu împovărat de nevoi financiare, am acceptat: îmi plătea bine şi îmi acorda diferite atenţii, cărţi etc. Am primit şi l-am meditat şi acest Ionniţiu a fost iubit foarte mult de către Mihai... După aceea a fost secretarul lui Mihai în străinătate.

[R 500, Arhiva de istorie orala a SRR, interviu realizat de Octavian Silivestru, 18.07.1996]

DIMITRIE DAMACEANU, directorul Şcolii Militare, 1939 -1940

"Şcoala Militară a funcţionat în Palatul de la Cotroceni în nişte încăperi modeste. Şcoala avea patru elevi: pe Mihai, Costache Malaxa, Mircea Ionniţiu şi încă un elev..."

Şcoala Militară a funcţionat în Palatul de la Cotroceni în nişte încăperi modeste. Îmi amintesc că în cancelarie exista o scară care ducea la pod. Şcoala avea patru elevi: pe Mihai, Costache Malaxa, Mircea Ionniţiu şi încă un elev... Cu un an înainte şcoala avusese 12 elevi, însă dat fiind faptul că nu funcţiona în condiţii bune, s-a hotărât să reducă numărul elevilor şi să schimbe şi pe directorul şcolii. Programul şcolii era exact ca al liceelor civile. Era în fruntea şcolii un grup de profesori foarte buni, recunoscuţi. Aş cita printre alţii pe Perpessicius, pe Andronic, pe Arbore la istorie, Ion Cherescu la muzică şi alţii.

[R136 Arhiva de istorie orala a SRR, interviu realizat de Muzeul de Arta si Istorie a Municipiului Bucuresti, 1974]

PETRE DIACONU, arheolog, martorul unei întâmplari din 1943

"Aud la un moment dat nişte aplauze.(..) maşina regală, care nu era însoţită absolut de nici o altă maşină, stătea la stopul de pe Calea Victoriei."

Eram tânăr adjutant la aviaţie, deci nu ajunsesem încă ofiţer, trebuia să fiu făcut în al doilea an ofiţer şi eram într-o permisiune, într-o după-amiază a lunii septembrie, [1943] şi aud la un moment dat nişte aplauze. Când colo, erau adresate Majestăţii Sale, regele Mihai I, care, însoţit de un aghiotant, într-o maşină deschisă se oprise la stopul de pe Calea Victoriei. Era, de altfel, singurul stop din centrul Bucureştiului şi nici nu-mi aduc aminte dacă mai exista un alt stop în Bucureşti. Şi ca un amănunt pitoresc: stopul acesta era manevrat manual de către un poliţai - poliţaii pe vremea aceea erau îmbrăcaţi în haine tip, de culoarea cărămizie închisă -, care era surdo-mut, dar avea o agerime în privire, încât nu-i scăpa absolut nimic. Şi rotindu-şi capul cu viteza maşinăriei electronice, a văzut în diagonală maşina regală, care nu era însoţită absolut de nici o altă maşină, stând la stop. A salutat şi i-a dat drumul regelui, care a făcut imediat la dreapta şi a luat-o pe Bulevardul Elisabeta, astăzi Mihail Kogălniceanu. Probabil că se ducea înspre Cotroceni. Şi nu am găsit absolut sub nici o formă această scenă ca ieşită din comun, decât târziu de tot, în vremurile când alaiurile prezidenţiale opreau circulaţia pe lungimi de zeci de metri sau sute de metri.

[C 242, Arhiva de istorie orala a SRR, interviu realizat de Silvia Iliescu, 2.06.1995]

GHEORGHE LĂCĂTUŞU, ofiţer de jandarmi

"Pentru noi, regele Mihai a fost un simbol. Era capul oştirii... vedeţi, armata n-a făcut politică."

Pentru noi, regele Mihai a fost un simbol. Era capul oştirii... vedeţi, armata n-a făcut politică. Îi lua în zeflemea pe toţi politicienii, dar politică nu se făcea. În felul ăsta a fost valabil şi posibil actul de la 23 august [1944], că dacă s-ar fi făcut politică, jumătate cu Antonescu şi jumătate cu ăilalţi, ce ieşea! Nefăcând politică, a fost posibil, deşi foarte multă lume a ţinut cu Antonescu…

Însă regele Mihai era simbolul forţei militare, el era… cum să spun, ca o matcă în jurul căreia se înconjoară toate. Când a spus Antonescu: "Vă ordon: treceţi Prutul!" la 22 iunie [1941], au trecut toţi cu cântece, cu surle şi aşa mai departe, iar când la 23 august regele Mihai a spus: "Stânga-mprejur!", toată lumea a făcut stânga-mprejur, începând chiar cu Batalionul de gardă al mareşalului Antonescu!

[C1425 Arhiva de istorie orala a SRR, interviu realizat de Mariana Conovici, 10. 01. 2002]

DAN AMEDEO LĂZĂRESCU, în anii '40 fruntaş al Tineretului Liberal

"(...) a fost un entuziasm nemaipomenit! Poate erau sute de mii de oameni! Ţin minte că am străbătut toate străzile capitalei pînă pe la orele 5 după-amiază, strigînd: "Maniu, Brătianu, Regele şi Patria!"

La 21 august 1945, Majestatea Sa regele, foarte probabil sub influenţa anumitor agenţi anglo-americani, l-a chemat pe Groza şi i-a cerut să demisioneze. Groza a refuzat, regele l-a chemat pe Susaikov, delegatul mareşalului Tolbukin. Susaikov a refuzat şi-atuncea regele s-a dus la Sinaia şi-a declarat că nu mai primeşte nici un ministru şi nu mai semnează nici o [hârtie] ... aşa- numita "grevă regală".

La data aceea, Stalin era într-o situaţie foarte gravă pentru că el ştia de bomba atomică americană, armata americană era încă prezentă în Germania şi peste tot şi el nu ştia exact care... Greva regală l-a încurcat teribil pe Stalin, pentru că el nu ştia exact care sunt dedesubturile acestei greve, bănuia că este o acţiune anglo-americană. Stalin îşi luase angajamentul la Yalta că la trei luni de la terminarea războiului în Europa va declara război Japoniei. Înainte de formarea guvernului lui Groza la 6 martie avusese loc Conferinţa de la Yalta, la începutul lui februarie '945, în care Aliaţii erau într-o situaţie groaznică, adică Roosevelt era pe moarte, consilierul lui - din cuvîntul căruia nu ieşea - Bob Hopkins, avea concepţia stupidă că după război socialismul va fi înstăpînit pe întregul glob, socialismul şi comunismul. Aşa încît au cedat tot! Churchill n-a mai avut ce face… . De fapt, la Yalta se hotărîse ca în ţările ocupate să aibă loc alegeri libere în cel mai scurt timp, sub control aliat. Şi cînd Vîşinski a venit la Majestatea Sa regele, Majestatea Sa regele i-a amintit de hotărîrea de la Yalta de a face alegeri libere. Şi-atunci Vîşinski i-a răspuns "Yalta sunt eu!" Şi-ntr-adevăr, Yalta a fost el, vreme de 50 de ani.

Greva regală a încurcat foarte mult lucrurile. Regele era la Sinaia... Armata a început să fie epurată de generalul Vasiliu Răşcanu, care era căsătorit cu o rudă a Anei Pauker, moşiile erau împărţite, sediile partidelor au [fost devastate], erau numiţi peste tot prefecţi comunişti. Şi-atunci conducerea Partidului Naţional Liberal a hotărît ca la 8 noiembrie 1945 să facă o manifestaţie grandioasă în faţa Palatului în cinstea zilei de naştere a Majestăţii Sale regelui... Pretextul era ziua de naştere a Majestăţii Sale regelui şi faptul că Mareşalul Palatului anunţase că un registru este deschis la Palatul Regal - deşi Majestatea Sa era la Sinaia - în care poate să vină să semneze cine vrea.

Tineretul liberal.... erau cîteva mii de oameni... a plecat din curtea Partidului Naţional Liberal din C.A. Rosetti 37, pe la orele 8:00, dar nu s-a dus direct spre Palatul Regal: a ocolit mai multe străzi strigînd: "Maniu, Brătianu, regele şi patria!" şi a strîns trecători. Pe la ora 10 în Piaţa Palatului a sosit tineretul liberal cu pancarde, cîteva mii de oameni, poate chiar mai mult. Din direcţie inversă, de pe Calea Victoriei a venit şi tineretul ţărănesc care fusese şi el anunţat, de la sediul Partidului Ţărănesc, de pe strada Clemenceau...

Lumea se strînsese, erau zeci de mii de oameni în Piaţa Palatului, veniseră şi şase camioane încărcate cu comuniştii care erau îmbrăcaţi în salopetă, ca să credem că sunt muncitori. Şi care încercau să dea ocolul, dar se loveau de mulţime. Şi-atuncea nişte ofiţeri veniţi de pe front sau deblocaţi, nu ştiu ce erau… s-au năpustit asupra camioanelor, le-au răsturnat şi le-au dat foc, i-au luat la bătaie pe ocupanţi, care au fugit. Şi cînd am ajuns în Piaţa Palatului, tocmai ardeau cele şase camioane. Eram în faţa statuii lui Carol I, când a început să se tragă de la Ministerul de Interne, dar se trăgea cu gloanţe oarbe. Aşa că... atunci nu s-a produs nimic. Se striga "regele...". În sfîrşit, a fost un entuziasm nemaipomenit! Poate erau sute de mii de oameni! Ţin minte că am străbătut toate străzile capitalei pînă pe la orele 5 după amiază strigînd: "Maniu, Brătianu, regele şi patria!" A fost un entuziasm nemaipomenit!

[C 370 Arhiva de istorie orala a SRR, interviu realizat de Mariana Conovici, 19.03.1996]

ŞERBAN RĂDULESCU ZONER, fruntaş al Tineretului Liberal

"(...) ne pregăteam de Revelion şi am aflat de abdicarea regelui Noi am fost disperaţi, într-un fel, pentru că, deşi eram încă foarte tineri, ne-am dat seama că orice rezistenţă la procesul acesta de sovietizare a României, ultimul obstacol a fost înlăturat. "

La sfârşitul lui decembrie 1947, eram student şi eram la ski, într-o tabără, pe Diham, organizata de Ski-Club Bucureşti, eram foarte mulţi prieteni, unii de vârsta mea, alţii mai vârstnici şi chiar când noi ne pregăteam de Revelion am aflat de abdicarea regelui. Noi am fost disperaţi, într-un fel, pentru că, deşi eram încă foarte tineri, ne-am dat seama că orice rezistenţă, să spun aşa, la procesul acesta de sovietizare a României, ultimul obstacol a fost înlăturat. Plus, repet, Regele Mihai s-a bucurat de o deosebita simpatie şi poate aş spune şi mai mult din partea tineretului, pentru că el însuşi era foarte tânăr, între altele. Era şi tânăr, era şi frumos, de-aia şi fetele îl plăceau foarte mult. Eram pur şi simplu disperaţi şi mulţi dintre studenţi atunci, în mod ostentativ, ne-am pus doliu pe unul dintre reverele hainei.

[C 965 Arhiva de istorie orala a SRR, interviu realizat de Octavian Silivestru. 29.04.1999]