8 noiembrie 1945, ziua Arhanghelilor Mihail și Gavriil, ziua regelui Mihai... Ultima mare manifestare publică în capitala țării a adunat toată suflarea Bucureștilor: liceeni, studenți, profesori, ingineri, armată din toate gradele, membri ai partidelor politice, clerici, ziariști și... popor, toți aceia ale căror gânduri și vreri se împotriveau pe față ocupantului sovietic și năimiților săi din așa zisul guvern democrat... A fost ultima oară când pentru câteva ceasuri ne-am simțit iarăși liberi, puternici, în stare să răsturnăm tot ceea ce era potrivnic țării (...). Iar dacă 1 Decembrie 1918 va rămâne de-a pururi simbolul unității naționale românești, 8 noiembrie 1945 se înscrie ca ziua răscumpărării umilințelor nemeritate ale României!
(Radu Ciuceanu, din volumul lui Petre Țurlea 8 noiembrie 1945, I.N.S.T., 2000)

PREGATIRE

DINU ZAMFIRESCU, elev la Liceul "Spiru Haret"; imediat după manifestație s-a înscris în Partidul Național Liberal

Primul guvern criptocomunist Petru Groza a fost instaurat la 6 martie 1945, la doar o lună de la semnarea acordurilor de la Yalta. Și președintele S.U.A., Truman, spre deosebire de Roosevelt care era foarte concesiv față de Stalin, a trimis un emisar, pe Mark Ethridge, să vadă care este situația reală în România și în Bulgaria. Șefii partidelor politice de la noi, Iuliu Maniu și Dinu Brătianu, au fost anunțați de reprezentanții politici ai misiunilor americană și engleză și că va veni acest domn să vadă care este situația. Atuncea s-au gândit... cum, pe acea vreme, regele Mihai era un simbol al opunerii la desnaționalizare, la comunizare, s-a spus: "Domnule, facem o manifestație în onoarea regelui de ziua lui, pe 8 noiembrie, de Sfântul Mihai, și la această manifestație sigur o să observe și domnul Ethridge care sunt sentimentele adevărate ale poporului român." Cele două partide au organizat această manifestație prin oamenii lor.

[C 966 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Mariana Conovici, 22.04.1999]

RADU CÂMPEANU, liberal, șeful Comitetului Tineretului Universitar

Cam în luna august 1945, regele intrase în așa-zisa grevă regală. Greva regală era refuzul regelui de a mai contrasemna legile votate și propuse de guvernul Groza, crezând el că îl vor ajuta americanii - lucrurile astea nu le mai spun, că toți credeau atunci… Deci, în această grevă regală, regele era de o parte cu partidele care îl susțineau, cu partidele istorice în primul rând. Era o atmosferă de așteptare; toți credeam, în frunte cu fruntașii țării, că până la urmă forțele occidentale o să intervină. Și nouă, în Comitetul Tineretului Universitar, la începutul lunii septembrie ne-a venit ideea că să facem o demonstrație de solidaritate cu regele pentru această chestiune, pentru ca această demonstrație să dovedească - în fața puterilor occidentale, bineînțeles - că poporul român este de acord cu această grevă regală, că el se opune guvernului Groza. Și care să fie pretextul? Cineva a zis: "Hai să fie 8 noiembrie, că e și ziua regelui!", adică să ne solidarizăm cu regele împotriva lui Groza. Era o demonstrație mare împotriva lui Groza și împotriva guvernului comunist. Ideea asta a țâșnit dintr-o dată și am fost toți de acord, au zis toți: "Bun, perfect, este regele generației noastre, facem asta de ziua lui!"

Conducerea partidului a fost de acord după aia, după ce am spus noi ce vrem să facem, s-au uitat cam lung la noi chiar unii dintre membrii Tineretului Liberal prezidat de Fărcășanu. Au spus: "Dom'le, vă luați răspunderea...?!" "Da, da! - eram și eu acolo cu Laura Săulescu care acum e în Canada - ne luăm răspunderea!" Cred că era și Mihai Popescu atunci… nu mai știu precis, dar cred că era... Tineretul era - poate e și tineretul de astăzi! - dar tineretul ăla era curajos, își lua niște răspunderi și niște riscuri foarte mari. "Faceți cum vreți!..", conducerea a fost de acord.

Am început să facem o organizare. Ca să nu ne prindă Siguranța am fost grupuri de câte cinci studenți… - au fost de la început și câțiva elevi din clasele mai mari și ulterior au început să vină și tineri muncitori - grupuri de câte cinci, care aveau un șef. Grupul nu știa nimic de celelate grupuri; șeful însă, avea contact cu noi. Eram eu, era unul, Gică Dobrescu - săracul de el, a murit în închisoare, a murit în bătaie îngrozitoare! - el era secretarul nostru executiv, el îi strîngea, stătea de vorbă cu ei… El avea un spirit de cercetaș, foarte entuziast, el îi aduna pe toți.

Ne-am gîndit să-i punem să lucreze, să se sudeze… Știți ce făceam? Îi puneam așa: în ziua de cutare, noaptea, pe strada cutare, pe strada cutare… să vedem scris pe pereți: "Jos guvernul Groza!" - era riscant atunci! Noi, pe la 4.00 dimineața, trei dintre noi, mergeau pe străzile alea să vadă dacă au făcut și făceau, făceau! Asta m-a făcut ca în casa acestui Mihai Popescu, într-o seară, să-i adunăm pe unii dintre ei, pe la 11.00 seara. Acolo să nu credeți că m-am prezentat cu costum și cravată ci cu vindiac, mai conspirativ! Ei bine, trebuie să vedem și partea de tinerețe din lucrul ăsta!.. Am ținut discursuri și am spus: "Sunt riscuri, cui îi este frică, să plece acuma, să plece acuma, cui îi e frică!" Evident, când ziceam "riscuri", nu ziceam riscuri de moarte, nu înțelegeam riscuri de închisoare pe viață, poate de o lună, două, trei, o bătaie, dar nu mai mult. Să nu credeți că a plecat vreunul dintre ei!

Organizarea asta a început foarte repede, din septembrie chiar, imediat! Știți cât erau de mulți?! Chiar ne era teamă de cât de mulți erau și se strîngeau… Și ultima manifestare pe care am făcut-o ca să vedem dacă lucrurile merg bine, am făcut-o la cinematograful "Trianon", acuma mi se pare că îi zice "București", pe bulevard… un cinematograf care are două balcoane. Ce am zis noi acolo?! Era un film american, de aviație, cu doi artiști foarte cunoscuți și simpatizați. Era foarte multă lume, ne-am strecurat acolo câțiva, acolo sus, vreo șapte-opt. Făcuserăm niște fluturași: "Jos guvernul Groza!" "Libertate!" "Regele și Patria!" - astea erau cele două lozinci pe care le-am strigat tot timpul. Și făcusem fluturașii ăștia; nu mai spun, ca să facem fluturașii ăștia, am mers, diverși, ca să cumpărăm din librării - ca să nu ne prindă, ne era frică să nu ne prindă - erau cutii pentru jocuri de copii cu litere, știți, cu litere metalice cu care se jucau copiii, alții cumpărau hîrtie, cumpărau nu știu ce… și am făcut, să zicem, vreo câteva sute de fluturași de ăștia. Vreo opt [inși], nu erau mai mulți, s-au dus sus la balcon. Alți 20-30-40, erau la casa de bilete, în sală, ca spectatori. La un moment dat, ăștia de sus aruncă fluturașii, în plin film! Cei de jos - asta era misiunea lor - să înceapă: "Uite, dom'le, fluturași!". Scandal în sală, s-a aprins lumina, s-a oprit filmul… exact ce doream noi s-a întâmplat! Oamenii ăia, câți erau acolo, au avut timp să vadă fluturașii, iar cei de sus, au avut timp să plece! Adică, am făcut lucruri de-astea care să ne încurajeze pe noi înșine și să verificăm într-un fel dacă prietenii… toți ăștia, merg la asemenea acțiuni. Ei, am văzut că merg!

[C 1070, Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Mariana Conovici, 8.02.2000]

DAN AMEDEO LĂZĂRESCU, membru al Tineretului Național Liberal; redactor la Liberalul

La 21 august 1945, Majestatea Sa regele, foarte probabil sub influența anumitor agenți anglo-americani, l-a chemat pe Groza și i-a cerut să demisioneze. Groza a refuzat, regele l-a chemat pe Susaikov, delegatul mareșalului Tolbukin. Susaikov a refuzat și-atuncea regele s-a dus la Sinaia și-a declarat că nu mai primește nici un ministru și nu mai semnează nici o [hârtie], așa-numita grevă regală. Greva regală l-a încurcat teribil pe Stalin, pentru că el nu știa exact care sunt dedesubturile acestei greve, bănuia că este o acțiune anglo-americană. Greva regală a încurcat foarte mult lucrurile. Regele era la Sinaia... Armata a început să fie epurată de generalul Vasiliu Rășcanu, care era căsătorit cu o rudă a Anei Pauker, moșiile erau împărțite, sediile partidelor au [fost devastate], erau numiți peste tot prefecți comuniști. Și-atunci conducerea Partidului Național Liberal a hotărît ca la 8 noiembrie 1945 să facă o manifestație grandioasă în fața Palatului, în cinstea zilei de naștere a Majestății Sale regelui... Pretextul era ziua de naștere a Majestății Sale regelui și faptul că mareșalul Palatului anunțase că un registru este deschis la Palatul Regal - deși Majestatea Sa era la Sinaia - în care poate să vină să semneze cine vrea.

[C 370 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Mariana Conovici, 19.03.1996]

ȘERBAN RĂDULESCU - ZONER, elev la Liceul "Dimitrie Cantemir"

Cu o zi-două înainte, toți elevii, nu numai noi de la Liceul "Cantemir", ci tuturor elevilor li s-a pus în vedere că sunt obligați să vină la școală. Dar nu așa să vină dirigintele sau directorul pur și simplu și să spună: "Măi băieți, mâine veniți la școală, că sunteți obligați..." Nu, eram puși să ne scoatem carnetul de elev, carnetul de elev avea într-o parte corespondență cu părinții și [dirigintele] ne dicta: "Subsemnatul - scrieți numele tatălui…- răspund că fiul meu sau fiica mea va veni în ziua de 8 noiembrie la școală și nu va participa la nici un fel de demonstrație politică." Și părinții semnau și după aceea trebuia în ziua următoare să vii cu semnătura părințiilor, a tatălui sau a mamei. Nu era o noutate acestă măsură luată direct la ordinele Ministerului Educației Naționale, nu era prima dată. Deci de fiecare dată când erau programate manifestări politice, eram puși să scriem la dictarea dirigintelui textul și să aducem semnătura părinților. De astă dată, în ziua premergătoare sau cu două zile înainte am fost puși să semnăm și, aduși la școală deși ziua de 8 noiembrie era sărbătoare legală (...) pentru că anumite sărbători religioase erau erau zile nelucrătoare, printre care și ziua Sfinților Mihail și Gavriil.

Această demonstrație a fost organizată din timp și bine. Evident că noi, deși am adus semnătura părinților, nu ne-am dus la școală și pot să vă spun că în ziua respectivă nu s-au ținut cursuri la clasele superioare, cel puțin la Liceul "Dimitrie Cantemir". La unele școli s-au încuiat porțile, de exemplu la fetele de la Școala Centrală, care au sărit gardul...

[C 964 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Octavian Silivestru, 29.04.1999]

DESFĂȘURARE

RADU CÂMPEANU, liberal, șeful Comitetului Tineretului Universitar

Am făcut convocarea - cred că era 8.30-9.00 - la sediul Partidului Național Liberal, de pe C.A. Rosetti, era fosta casă a Sabinei Cantacuzino. Casa are o intrare, o intrare de casă bătrînească și un balcon în stânga… acolo, în balconul ăla era fereastra de la biroul lui Bebe Brătianu, care era secretariatul general. Dinu Brătianu nu prea venea, venea rar la partid… Era apoi un hol mare, iar jos, la demisol erau două camere pentru Tineretul Liberal, camere pentru conferințe, pentru altele. În spatele casei era o terasă care dădea într-o grădină destul de mare pe vremea aia - nu știu dacă a mai rămas ceva din ea! - cu un gard, un fel de zid, cu pomi, cu verdeață, nu foarte îngrijită… Acolo am făcut noi convocarea. Între timp, ăștia se sesizaseră, tot Bucureștiul aflase că avea să se întâmple ceva. Au pus în fața sediului - în piațeta aia de care vă spuneam - două-trei rânduri de agenți de poliție și cu jandarmi în termen, rețineți asta, că a avut importanța ei, chestiunea asta…

Nu ne prea lăsau să intrăm, au fost tineri care au sărit din gard în gard, prin spate, și ne-am trezit cu aproape 1500-2000 de studenți în curtea aia! Bineînțeles, pe terasă, cu un microfon, am mai ținut eu un discurs acolo, de îmbărbătare, nu știu ce am mai spus eu acolo, vă spun cinstit, lucruri de-astea de entuziasm!

Bebe Brătianu care a venit acolo, mă cheamă pe la ora 9 și-mi spune: "Uite, la telefon e Teoharie Georgescu … - Teoharie Georgescu era ministrul de Interne comunist, feroce de altfel - și spune că să nu faceți manifestația, că el vă dă ce sală vreți, s-o faceți înăuntru, să n-o mai faceți afară..." Eu zic: "Nu, domnule, nici vorbă! Noi facem afară!" Zice: "Du-te totuși și vorbește acolo cu comitetul…" Nici vorbă, toată lumea... "Mergem afară!" Eram 1500 acolo, vă imaginați! 1500 de studenți reprezintă o forță, o forță de șoc extraordinară, pe care nu mai trebuie s-o îndemni, mai degrabă trebuie s-o reții, nu s-o îndemni! Mă întorc la Bebe Brătianu și îi spun: "Dom'le, nici vorbă, noi ieșim afară!" La care Bebe: "Bine!", spune așa și cu mîinile în sus…

Și ieșim, ieșim pe ieșirea principală, pe trepte, o mică grădină în față și pe urmă ceva trepte… În piață am început să ne formăm, vreo 20 de inși am început să ieșim ținîndu-ne de braț. Luasem însă și niște stegulețe, mici, din hîrtie, fixate pe niște măciuci de lemn de brad, de vreo 40 de cm ca, în caz de… să ne apărăm de agresori.

Și, am mai avut o chestiune - care mi-a fost mie scoasă pe ochi de multe ori la anchete - unii dintre noi, dintre grupurile astea, aveau în buzunar sare, pungi cu sare și niște sule de-alea mici, ceva mai lungi, de cizmărie. De ce, pentru că în toate manifestațiile pe care le făcusem noi în București, oamenii ăștia veneau cu camioanele, intrau în noi, în manifestanți. Și atunci, noi ne-am gîndit să luăm sare să aruncăm în ochii șoferilor și, eventual, să spargem cauciucurile, asta era în mintea noastră. Acești băieți trebuia să stea pe marginea coloanei, ca tot ce vine în felul ăsta să poată să oprească, asta era în mintea noastră…

Când am ieșit, au început somațiile: "N-aveți voie, n-aveți voie să faceți…" Acum era imposibil să mai dai înapoi! Nu numai că nu vroia nimeni, dar era imposibil! Vă imaginați 20 de oameni tineri și în spatele lor, rânduri interminabile de oameni tineri care se țineau așa… și cu câte un steguleț de-ăla și am început cu: "Regele și Patria" și cu "Libertate"...

Presiunea ne-a împins și ne-a împins către cei care aveau pistoale în mînă și care n-au îndrăznit.... reprezentanții puterii n-au îndrăznit să reacționeze! Și acolo s-a petrecut un lucru extraordinar! - de-aia vă spuneam despre jandarmii ăștia tineri - când noi am împins, cordonul s-a spart și un sublocotenent a strigat la ei : "Dați-vă la o parte, nu trageți în ei, că ei sunt frații noștri!" Toți soldații au început să vină cu noi! Ei ne țineau paza, pe marginea coloanei, pe trotuar, să nu vină nimeni, îi vedeai cu puștile, pe marginea coloanei, venind cu noi…toți!

Am plecat pe Maria Rosetti, spre cofetăria Scala, zicând că mergem spre Piața Palatului, acolo fiind locul marilor manifestări. Când am ajuns la Scala - sigur, era agitație pe stradă - n-am luat-o direct spre Piața Palatului - și asta a fost ideea cea bună - ne-am întors și am luat-o pe Bulevardul Brătianu, azi Bulevardul Bălcescu. Am văzut atunci lucruri pe care n-am să le uit toată viața mea: oameni care îngenuncheau și pupau steagul ăla mic, oameni de toate vârstele! Am văzut blocurile întregi golindu-se, camioane oprindu-se, tramvaiele oprindu-se, autobuze oprindu-se, oameni venind pe toate străzile, în așa fel încât capul coloanei ajunsese să fie la Universitate și coada coloanei era la Biserica Italiană! În jurul acestei coloane inițiale, ajunsese să fie o masă de oameni...

Când am trecut de Universitate, să dăm colțul cu Calea Victoriei, ei, acolo a fost momentul, dacă vreți, cel mai riscant: acolo am găsit trei șiruri de polițiști cu pistoale! Ne-au oprit, cu somații, și ne-au spus: "Nu mai aveți voie mai departe!" În momentul acela, a fost singura dată când, nu numai eu, ci toți cei care erau în rândul din față, au avut sentimentul că ar putea să tragă, păreau foarte deciși. Evident că nu ne-am oprit, această coloană mergea ca un tăvălug! Funcționarele ieșeau să ne pupe, să ne îmbrățișeze… Ajunsesem în Piața Palatului plini rujuri de buze de femei! Era un entuziasm nebunebunesc, nebunesc! Trebuia acuma să ne ținem de brațe ca să nu ne rupă mulțimea din cauza simpatiei pentru noi, ca să ne îmbrătișeze! Am plecat pe Calea Victoriei într-un entuziasm de nedescris, nu pot să vă spun, nebunesc era!... Nu era numai la mine, toți eram…unii dintre noi eram convinși că punem mâna pe București și poate că am fi pus dacă vroiam așa ceva. Am ajuns în Piața Palatului. Acolo încercaseră [să pătrundă] cu vreo oră înainte grupuri dispersate, unele plecate cu țărăniștii, dar grupuri mici pe care ăștia le-au dispersat imediat… au dat foc la un camion și i-au dus la o cazarmă și i-au ținut arestați acolo… Noi am luat legătura cu tinerii țărăniști, chiar cu Mișu Tarția care era șeful lor, ei au fost de părere să nu facă ca noi, a fost aici o chestiune de păreri diferite: noi am zis că e bine să facem o coloană foarte puternică care să treacă peste aceste baraje - eram sigur că au să fie aceste baraje! -, ei au fost de părere că mai bine să plece pe grupuri disparate și să se adune în Piața Palatului, ceea ce n-au reușit pentru că i-au dizolvat imediat! Pe noi nu ne-a dizolvat! De ce?! Lumea a venit cu noi și atunci ce să mai faci, te lupți cu zeci de mii de oameni?!

Când am ajuns în piață, cred că eram 60.000! Era piața aia plină până la Athenée Palace, încoace, nu vă mai spun! Nu-ți mai venea să lovești în oamenii ăștia că îți era frică! Noi eram foarte satisfăcuți că reușisem asta, pentru că eram informați că la Athenée Palace era delegatul domnului Truman, era un ziarist, Mark Ethridge. Atunci ziceam: "Uite, dom'le, o să spună ăsta, o să transmită, o să facă…" Atunci m-am urcat pe gardul Palatului și am început să vorbesc, pe urmă, m-au luat pe brațe vreo patru studenți și m-au dus la statuia lui Carol I care era în mijlocul pieței, am vorbit și acolo vreo câteva minute. Ce-am spus, nu știu! Probabil, chestiuni de entuziasm... Era un delir, era un delir!

În momentul acela, studenții de la Medicină au vrut să dea foc gardului Ministerului de Interne. Ministerul de Interne se repara, era în restaurare. Avea un gard și venise un zvon că sunt oameni arestați înăuntru. Nu erau înăuntru, pe cei pe care îi arestaseră îi băgaseră, la o cazarmă pe lângă București. Manifestația reușise!…

[C1070 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Mariana Conovici, 8.02.2000]

DAN AMEDEO LĂZĂRESCU, membru al Tineretului Național Liberal; redactor la Liberalul

Tineretul liberal - erau câteva mii de oameni! - a plecat din curtea [sediului] Partidului Național Liberal din C.A.Rosetti 37, pe la orele 8:00, dar nu s-a dus direct spre Palatul Regal: a ocolit mai multe străzi strigând: "Maniu, Brătianu, Regele și Patria!" și a strâns trecători. Pe la ora 10 în Piața Palatului a sosit tineretul liberal cu pancarde, câteva mii de oameni, poate chiar mai mult. Din direcție inversă, de pe Calea Victoriei a venit și tineretul țărănesc care fusese și el anunțat, de la sediul Partidului Țărănesc, de pe strada Clemenceau...

Lumea se strânsese, erau zeci de mii de oameni în Piața Palatului. Veniseră și șase camioane încărcate cu comuniștii care erau îmbrăcați în salopetă, ca să credem că sunt muncitori. Și care încercau să dea ocol, dar se loveau de mulțime. Și-atuncea niște ofițeri veniți de pe front sau deblocați, nu știu ce erau, s-au năpustit asupra camioanelor, le-au răsturnat și le-au dat foc, i-au luat la bătaie pe ocupanți, care au fugit. Și când am ajuns în Piața Palatului, tocmai ardeau cele șase camioane. Eram în fața statuii lui Carol I, când a început să se tragă de la Ministerul de Interne, dar se trăgea cu gloanțe oarbe. Așa că... atunci nu s-a produs nimic. Se striga "Regele!..."

În sfîrșit, a fost un entuziasm nemaipomenit, poate erau sute de mii de oameni! Țin minte că am străbătut toate străzile capitalei până pe la orele 5 după amiază strigând: "Maniu, Brătianu, Regele și Patria!" A fost un entuziasm nemaipomenit!

[C 370 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Mariana Conovici, 19.03.1996]

COSTEL CEACU, student la Universitatea București Facultatea de Litere; membru al Tineretului Național Țărănist

8 noiembrie 1945. Dimineață ne-am strâns la cimitirul Bellu, la mormântul lui Eminescu, nu am fost prea mulți. Noi, de la Litere, am fost un grup, erau niște fete, de exemplu Lidia Șteflea care era nepoata generalului Șteflea, au mai fost două de la Istorie…

La Bellu a fost o comemorare a lui Eminescu, apoi ne-am întors la partid. [De la partid] noi am plecat grupați, noi, grupul de conducere, am venit direct. Dinspre Romarta, cum ar fi pe Bulevardul Elisabeta, pe acolo venea Dreptul, venea Medicina, dar nu erau amestecați, foarte bine organizați și disciplinați! Au venit toți studenții Facultății de Medicină, toți, băieți și fete, că erau țărăniști, că nu erau, nu știu, dar era toată facultatea. Dreptul la fel. Academia [Comercială] era foarte numeroasă. Facultatea de Litere cu fetele noastre pe care trebuia să le ocrotim - băieții stăteau pe margine - pentru că era pericol, că erau gărzile patriotice și mascați destui.

În fața Palatului erau oameni în vârstă, familii, erau și tineri și elevi. Dacă treceai prin fața Liceului "Lazăr", de exemplu, cum au trecut cei de la Drept, s-au încadrat și elevii, în special ăștia mari din clasele a VII-a și a VIII-a - știu precis că au fost și elevi. Iar în Piața Palatului să știți că au fost și oamenii de pe trotuar. Dacă treceai pe lângă o biserică, de exemplu, cei din biserică care veniseră să aprindă o lumânare pentru ai lor, de Sfântul Mihai și Gavril, se încadrau - vă spun ce am văzut! - se încadrau...

[C1083 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Silvia Iliescu, 21.02.2000]

SERGIU BRÂNDUȘ, student la Facultatea de Medicină

...Singurul lucru care ne-a adunat era ideea monarhică, atât și nimic mai mult. Nu acceptam extremismul nici legionar, nici comunist, iar partidele istorice în acele vremuri mi se păreau lipsite de consistență. Și sigur că în momentul în care în Facultatea de Medicină s-a auzit ca se va organiza un miting în Piața Palatului pe data de 8 noiembrie 1945, eu personal împreună cu prieteni de-ai mei și colegi am început o mobilizare pentru o participarea cât mai masivă a colegilor și prietenilor noștri. Este evident că organele de Siguranță de atunci au sesizat această acțiune a noastră și cu aproximativ cinci-șase zile înainte de 8 noimebrie 1945, într-o noapte, m-au arestat de acasă și m-au transpus în beciurile Poliției Capitalei unde am stat o perioadă de timp destul de îndelungată, de așa manieră încât manifestările de la 8 noiembrie le-am auzit mai bine zis din beciurile Poliției Capitalei. Am auzit acel vuiet al manifestanților și în același timp focurile de armă care au fost trase în Piața Palatului.

[C 940 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Silvia Iliescu, 25.03.1999]

CRISTINEL DUMITRESCU, elev la Liceul "Mihai Viteazul"

8 noiembrie a fost o zi de neuitat! Eram elev în clasa a II-a de liceu și mă duceam la școală, la Liceul "Mihai Viteazul". În capul străzii erau elevii din clasa a VII-a și a VIII-a - pe vremea aia, astea erau clasele cele mai mari, cum ar fi azi a XI-a și a XII-a - care ne-au spus scurt: "Băieți, toți românii - la Palat!" Și noi, care ne simțeam foarte români, ne-am dus la Palat. Aveam toți la rever cocarde cu efigia Majestății Sale, scoase după bancnotele de 5 lei.

Ce să vă spun?!.. era o mare de oameni. De la Cercul Militar, nu mai puteai să răzbești din cauza mulțimii. Se scanda pentru rege, se manifesta pentru rege...

[C 866 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Silvia Iliescu, 25.11. 1998]

GELU GHEORGHIU, student Institutul Politehnic București - Facultatea Electrotehnică

Pentru 8 noiembrie am zis să facem o manifestație mare. Plănuian să venim mai de dimineață, să trecem pe străzi, cu coloană, în rândul întâi fete în costum național, băieți în costum național, pe margine puneam oameni, să nu lăsăm pe alții să vie să facă cine știe ce.... pancarde nu! Și erau strigăte: "Hai veniți! Veniți în Piața Palatului! Sărbătorim pe Majestatea Sa!.."

Și ne-am adunat în piață, erau niște grupuri venite de la partide politice, lucrurile au mers liniștit până prin jurul orei 11-12. Manifestam, cântam, strigam. S-au suit pe gard, au cântat, nu am avut nici un fel de necazuri.

[C 1198 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Lavinia Ivașcu, 7. 08. 2000]

DINU ZAMFIRESCU, elev la Liceul Spiru Haret; imediat după manifestație se înscrie în P.N.L.

Manifestația avut o foarte mare amploare, a început în Piața Palatului care fusese înconjurată cu trupe, cu soldați din Divizia "Tudor Vladimirescu". Am reușit să pătrundem în Piața Palatului, pentru că eram elev pe vremea aia. Noi, băieți și fete, mergeam doi câte doi, mergem la plimbare și mergeam braț la braț cu câte o fată fiecare și treceam. Ne-am concentrat în Piața Palatului unde se afla statuia regelui Carol I în fața Fundației Regale, Biblioteca Universitară, și ajunsesem, să zic așa, cam 1000 de persoane.

Au început să se scandeze anumite lozinci. Pe vremea aceea cred că am fost primul care am anunțat ideea "Regele și Patria!" că asta era pe vremea aia, [lozinca] "Regele și Patria!". Mai erau: "Anglia și America!", "Libertate și dreptate!"...

Era un cordon de polițiști în civil. Poliția deja începuse să fie organizată de comuniști, era guvern comunist atunci. În același timp la Palat se schimba garda, era o schimbare a gărzii. Era o serie de ofițeri americani, englezi care filmau, se uitau...

[C 966 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Mariana Conovici, 22.04.1999]

ȘERBAN RĂDULESCU - ZONER, elev la Liceul "Dimitrie Cantemir"

Noi am fost convocați, organizați la sediul P.N.L. din C.A.Rosetti. A fost și Dinu Brătianu, el nu s-a dus pe stradă să demonstreze, dar mi-l aduc aminte pe scări ținând un scurt discurs, încurajându-ne să mergem să demonstrăm pentru regele Mihai.

De aicea am pornit încolonați. În fața sediului era un grup de jandarmi, care nu a intervenit și când noi am ieșit în grup compact, în primul rând studenții, dar erau și membri ai P.N.L-ului mai vârstnici. Această coloană a pornit deci de pe C.A. Rosetti, noi mergeam pe partea carosabilă, iar jandarmii erau de o parte și de alta pe trotuar, și erau puși să intimideze pe demonstranți. Însă nu au fost agresivi pe moment.

Noi am făcut un tur ca să adunăm lume, deci am mers pe bulevard și în loc să mergem direct în Piața Palatului am luat-o la stânga, spre Universitate, până la statuia lui Brătianu din Piața Universității și ne-am reîntors, am mers să zicem de-a lungul Universității prin piață până în Calea Victoriei și din Calea Victoriei apoi în sus spre Piața Palatului. Pot să vă spun - și de data asta îmi aduc foarte bine aminte! - că toată lumea care era pe stradă - asta se întâmpla în jur de 8-9 dimineața - toată lumea ne aplauda și mi-aduc aminte de o scenă foarte amuzantă: când am ajuns în dreptul Palatului Telefoanelor la toate ferestrele au apărut telefonistele, pe vremea aia aveau un halat vernil așa și râdeau, ne făceau semne, ne încurajau. Asta s-a petrecut până la intersecția dintre Calea Vistoriei și strada Ion Câmpineanu, deci în dreptul hotelului Continental.

Ceva, un pic mai sus, cam pe unde este Romarta acuma, am dat de doi sau trei bărbați, nu pot să-mi dau seama de vârstă pentru că erau plini de sânge, fețele le erau pline de sânge. Noi ne-am continuat drumul spre piață, dar deja în zona asta era lume, înghesuială, pentru că făcând acest traseu foarte mulți nu numai că ne aplaudau, dar ni s-au alăturat. Deci noi am pornit într-un grup, mă rog, mare, dar nu impozant și făcând tot turul ăsta am ajuns o coloană foarte lungă de oameni entuziaști. Probabil că organizatorii se așteptau la acțiuni dure din partea autoritățiilor pentru că am fost puși să ne ținem de braț, strânși indiferent de ce rând erai, de braț, de-o parte și de alta, deci ca să nu încerce să vină și să rupă coloana.

Când m-am apropiat am văzut două focuri: erau cele două camioane. Noi am venit mai târziu decât tinerii liberali și tinerii țărăniști (...), cei care au fost membri ai Partidului Național Țărănist, au venit mai repede, oricum sediul lor era pe Clemenceau, la doi pași, era lângă Athenée Palace, se pare că cei care se găseau deja acolo au apucat să răstoarne aceste camioane. Aceste camioane cu activiști au ieșit din sediul Confederației Generale a Muncii care era în clădirea în care își are sediul astăzi Lado într-o aripă și Partidul Social Democrat în cealaltă aripă. "Muncitorii" au încercat să se răspândească între demonstranți, erau cu răngi și loveau în dreapta și în stânga. Și atunci lumea le-a răsturant, nu știu, a fost pus focul.

În orice caz, momentul în care eu am ajuns în piață a fost cel de care vă spuneam, adică al flăcărilor pe care le-am văzut încă din depărtare. Era enorm de multă lume, de pe la Palatul Telefoanelor și până la Athenée Palace și mai departe era la fel de mare … Nu s-au ținut discursuri, eu cel puțin nu am auzit, nici nu se putea la o asemenea omenire. Se striga "Trăiască regele!", mai erau militari, demonstranții au ridicat așa pe brațe pe ofițeri și români și americani, probabil erau ziariști sau militari, nu știu, dar scenele au fost văzute de mine...

[C 964 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Octavian Silivestru, 29.04.1999]

REPRIMARE

EVA HIRSCH, activistă a Partidului Comunist

La manifestația din 8 noiembrie 1945 eram în fața Palatului... Am fost trimiși să contracarăm manifestația pentru ziua regelui. Au manifestat studenții țărăniști și liberalii și noi am fost ca să le stricăm manifestația!...

[389 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Mariana Conovici, 16.07.1996]

RADU CÂMPEANU, liberal, șeful Comitetului Tineretului Universitar

Era ora 2.00-2.30. Ne trimite vorbă Bebe Brătianu: "Dom'le, retrageți-vă pentru că ăștia au primit ordin ca Divizia "Tudor Vladimirescu" sau Divizia "Horia, Cloșca și Crișan" să tragă! Veniți, că nu mai e rost să stați!" Și într-adevăr, au început să tragă! Ca să vă spun sigur, nu știu… au tras și din clădirea de pe colț, s-a tras și din Ministerul de Interne. Ceea ce știu eu, au fost omorâți opt dintr-o dată! Sigur, toată lumea s-a lăsat la pământ, trăgeau, trăgeau mereu… unii au fugit. Grosul a plecat spre Clubul Liberal. Acolo în piață erau strânși toți, venise Dinu Brătianu îngrijorat să vadă despre ce-i vorba. Participase și el. Venise o dată cu mașina să vadă despre ce-i vorba, a văzut, mi-a spus: "Nu, nu, gata, gata…" și a ieșit în balconul ăla de acolo, ne-a spus și el două cuvinte: "Vă felicit, băieți…", mi-a cerut mie să le spun să plece acasă. Vă spun cinstit că mi-am călcat pe inimă atunci! De fapt, nu mai aveam ce face… Le-am vorbit și eu și le-am spus: "V-ați făcut datoria, acum mergeți acasă, am făcut ce trebuia, s-a văzut… bine am făcut… vă felicit pe toți!.."

Manifestația nu s-a terminat însă, au făcut-o bucureștenii! Au început să circule pe străzi, au intrat în sediile... Frontul Democrației… au intrat și la sediul Scânteii care era pe vremea aia unde era Curentul, pe Domnița Anastasia, jos, au început să arunce din birouri pe fereastră… ăia erau bucureștenii, dezlănțuiți…

Seara, eram invitat - că era Sfântul Mihail și Gavril - eram invitat la o prietenă a noastră care făcea o mică recepție la ea acasă. Ca să vedeți cât de inconștient eram, m-am dus acolo crezând că lucrurile sunt normale, eram pe la 6.30-7.00, eram acolo… Văd că vine la mine Ion Surăscu - era un ziarist care pe vremea aia avea vreo 50 de ani, a murit săracul, în închisoare și el, bun ziarist, liberal - și-mi spune așa: "Ești nebun?!..." - parcă-l văd și acuma: era mai mic ca mine…"Da' de ce să fiu nebun?!" "Păi tu știi ce se spune la radio?" "Nu!" "Prindeți unde găsiți pe: Radu Câmpeanu, I.V. Săndulescu..." și mai era un nume… La această discuție a asistat un ofițer de aviație, tânăr de tot, care-mi spune așa: "Domnu' Câmpeanu, eu am mașina afară! Te scot eu din București, acum, dacă vrei!" La care Surăscu spune: "Dacă mai poate să iasă!" "Uite, încercăm acuma!" Și am plecat într-adevăr din București și m-a sos la Breaza, unde o mătușă de a mea avea o vilă și acolo am stat până în ianuarie…

[C1070 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Mariana Conovici, 8.02.2000]

GAVRIL CIPĂIANU, economist, membru P.N.L.

Eram la Uzinele "Grivița" și oamenii de acolo, muncitorii din Tineretul Liberal, mi-au spus: "Domnu'... aveți grijă, că ia uite ce se preconizează, uitați ce vor să facă..." și-atuncea am comunicat celor în drept și ne-am organizat. În felul ăsta am cunoscut manevrele care urmau să se facă în Piața Palatului. Pe la 9.30-10.30 eram în Piața Palatului și-acolo s-au făcut manifestări și ovații . În timpul ăsta au sosit câteva mașini, camioane cu muncitori, cu bețe, cu lopeți, cu tîrnăcoape și care manifestau zgomotos, cu slogane contra regelui. S-au întâmplat multe accidente, au fost răsturnate camioane, au fost bătăi, unii am luat și ciomege pe spate... s-au tras și focuri de armă. Muncitorii aveau câteva pistoale, dar izolate... Eu am scăpat, pentru că m-am ascuns după statuia regelui Carol I. Și pe urmă, bineînțeles, alungați de polițiști și de organele puterii, am plecat spre casă.

[C 914 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Silvia Iliescu, 21.12.1998]

CRISTINEL DUMITRESCU, elev la Liceul "Mihai Viteazul"

La un moment dat, comuniștii au trimis două camioane cu provocatori, pasămite "muncitori", cu răngi de fier, care au intrat în piață, în mulțime. Reacția mulțimii a fost promptă: camioanele au fost răsturnate și li s-a dat foc! Dinspre Confederația Generală a Muncii și dinspre Ministerul de Interne s-a tras și-au fost răniți. Tinerii țărăniști și liberali ar fi vrut chiar să ia cu asalt Ministerul de Interne și-au fost împiedicați de conducătorii lor de partid.

Și spre seară, când a început să se întunece, Piața a fost înconjurată, au început arestările. Eu m-am refugiat pe Calea Victoriei și-am intrat la Continental și-am stat acolo până către ora 9.30 seara. Când se liniștiseră lucrurile, am reușit să mă duc acasă. La școală, noi aceștia mici, n-am avut atunci repercusiuni, dar dintre elevii de clasa a VII-a și a VIII-a, au fost unii exmatriculați și unii nu au mai putut ca să-și facă liceul!

[C 866 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Silvia Iliescu, 25.11. 1998]

ION FUICĂ, student la Facultatea de Litere, Universitatea București

Tinerimea română striga: "Regele și Patria!", asta era deviza scoasă, mi se pare, chiar de liberali. Și bineînțeles că a prins.

Eram spre Fundația Carol I, [pentru că ] eu niciodată nu stau în față. Am avut prilejul să văd cum vin mașinile, am început să spun în dreapta, în stânga: "Fraților, nu putem să stăm aici, nu putem...." Unii au plecat deja, au plecat spre străzile laterale să vadă ce se petrece. Cei care erau mai în față nu au mai apucat, ăștia din mașină au început să urle cu lozincile respective și cu bare de fier au dat! Cred că au fost vreo o sută ridicați și duși la Prefectură, eu am aflat asta mai pe urmă pentru că m-am "evaporat", cum se spune, am fost mai iute de picior.

[C1142 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Lavinia Ivașcu, 06.10.1999]

GELU GHEORGHIU, student la Institutul Politehnic București - Facultatea Electrotehnică

În jurul orei 12 au început să apară camioane, pe unde erau Fundațiile Regale, astăzi Biblioteca Universitară. În față acestei Bibliotecii Universitare se afla statuia lui Carol I. Între "Cina" și statuia lui Carol I au apărut camioane și o serie de indivizi, [strigau] "Huo!", nu știu ce...

Și a început bătaia: ăla dă-i, ăla dă-i! Bineînțeles că nu au putut să facă față puhoiului ăsta de lume care era, au fugit, și după aia au venit în fugă cu mașinile. Când au trecut cu mașinile în fugă, au izbit, lumea s-a înfierbântat și au început să țipe: "Jos comuniștii!", "Criminalii!". La Ministerul de Interne nu era încă făcută fațada, era înconjurat de un gard mare, înalt, așa de vreo doi metri și a început lumea să huiduie, să arunce în gardul ăla... "Criminalilor!" Ministru de Interne era Teohari Georgescu și lumea știa și făcea caz de chestia asta.

În vremea asta au venit alte mașini. De data asta când le-au văzut venind, nu știu exact ce s-a întâmplat, ce le-a pus în față, dar știu un lucru, că a trebuit să oprească și în momentul ăla s-au repezit toți și au răsturnat mașina. Răsturnând mașina... ăia din mașină au căzut jos, au tăbărât pe ei! În sfârșit, totul ar fi decurs bine, liniștit, dacă nu veneau aceste camioane, care au vrut să împrăștie... au crezut că lumea o să se sperie, o să se împrăștie. Și în momentul când s-a răsturnat, au tăbărât pe ăia acolo, și a început conflictul cu ăia. Mașina care venise din spate, a doua, paremi-se că pe aia nu au mai răsturnat-o! Eu așa îmi aduc aminte... Dar ăia nu au putut să treacă, au oprit și au sărit din ea. Și fuga, au alergat după ei...

La un moment dat, eram cu un grup de ai noștri, de la Politehnică, văd pe un marinar, împreună cu vreo doi inși, târau dintr-un bloc pe unul. Îl bătuse, era mai mult mort: "Dați-vă la o parte, uite, ăsta e unul din criminalii care a fost pe mașină, care a izbit! Uite, criminalul ăsta, să-l dăm exemplu, să-l spânzurăm! Să-l spânzurăm de statuia lui Carol!" "Băi oameni buni, nu se poate!" ,,Dar tu cine ești, bă?" ,,Noi suntem studenți." ,,Aaa, studenții noștri!..." Domnule, îl pusese, cum avea un piedestal înalt, așa, de marmură, nu-mi mai aduc aminte, îl proptise. ,,Vezi, domnule, că îl omori.!" ,,Să fie de exemplu, să-l spânzurăm!" Domnule, ne-am luptat cu ei, nu știu cât. În fine, până la urmă l-au luat unii de ai noștri și l-au dus pe o stradă încolo și l-au lăsat acolo. Nu știu ce mai ieșea dacă mai era și ăla spânzurat!

La un moment dat, din Interne, prrrr!, foc!.. Lumea a fugit, s-a trântit pe jos și pe urmă au început să se apropie pe jos, târâș, nu i-a speriat cât să fugă. Iar au tras, nu pot să spun dacă au mai omorât sau nu. Veneau cu mașini pe latură, cu câte un grup de vreo doi-trei, nu știu dacă erau și polițiști... și luau câte un grup pe care repede îl băgau în mașini. Și acolo s-au încins bătăile, însă luau mereu, luau mereu. Pe la vreo șase, se întunecase bine, am părăsit Piața...

[C 1198 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Lavinia Ivașcu, 07. 08. 2000]

GHEORGHE MARINA, membru al Partidului Național Țărănist

La 8 noiembrie 1945, de ziua regelui, am fost acolo… Când au venit ceferiștii cu mașini și când au intrat acolo, peste ei, cu ciocane și cu foc, noi am dat foc la mașini. Noi, țărăniștii am dat foc! Și eu am dat foc la o mașină: scoteam bujiile și aruncam benzină pe ea, aveam benzină la noi. Ne-or adus benzină șoferii și or apărut numai sticle cu benzină... Și am aruncat pe ele și le-am dat foc!

[C 668 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Octavian Silivestru, 8.02.1998]

NICOLAE MAGHERESCU, economist; membru al Partidului Național Liberal

În data de 8 noiembrie tinerii liberali și tinerii țărăniști s-au gândit să facă o manifestație de simpatie pentru regele Mihai I. Și au plecat, unii de la sediul liberal, ceilalți de la sediul Partidului Național Țărănesc și s-au întâlnit în Piața Palatului. Ceilalți, care făceau parte din Partidul Comunist, când au văzut că vin tinerii liberali și țărăniști, au venit să facă o contra-mișcare și au venit și ei acolo în Piața Palatului. În Piața Palatului cred că erau peste 100.000 oameni. Au avut loc și niște altercații, atunci au fost două faimoase lozinci: "Regele și Patria!" - care erau spuse de către cei care făceau parte din Partidul Național Liberal și din PNȚ - și după aceea: "Regele-poporul!", care erau ceilalți, pentru că nu-și permiteau ca să nu spună nimic de rege, pentru că regele era în funcțiune. A fost o manifestație extraordinară! Rușii, cu tancurile, erau în Cișmigiu.

Acesta a fost actul de la 8 noiembrie 1945 când au fost foarte multe altercații în stradă și când toată lumea striga: "Vrem democrație! Vrem dreptate!" "Nu-i vrem pe ruși! Nu-i vrem pe ruși!"

[R 513 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Marina Conovici, 10.09.1996]

RADU GLOGOJEANU, ofițer de cavalerie

Ziua de 8 noiembrie 1945 m-a prins în București, eram sublocotenent de cavalerie. Am vazut manifestațiile și m-am dus ca sa le vad mai bine de pe scarile statuii Regelui Carol I care se gasea în fața Palatului Regal. Am observat ca întreaga Piața Regala era înconjurata de soldați din Divizia "Tudor Vladimirescu". Am vazut cum au venit coloanele: prima coloana care a intrat în piața a fost coloana condusa de Radu Câmpeanu. Care s-a așezat cu spatele pe grilajul Palatului Regal, cu fața catre demonstranți. De pe alta strada intra coloana condusa de catre Șerban Ghica, actualmente vicepreședintele PNȚ. Deci aceste doua coloane au fost cele care au manifestat din plin contra acțiunilor comuniste. A fost o învalmașeala... Între timp au început și tragerile din Ministerul de Interne. A fost o învalmașeala mare, cu muncitorii care au venit în camioane, demonstranții au rasturnat camioanele; o parte au fost incendiate, iar eu am încercat sa ies din acest cordon format din soldații Diviziei "Tudor Vladimirescu" și am parasit "teatrul de razboi", sa-i spunem așa, între ghilimele. Toata Piața fusese blocata de soldați ai Diviziei Tudor Vladimirescu. Erau în uniforma româneasca, însa pe brațul stâng aveau o emblema roșu-galben și albastru, cu "TV" - Divizia "Tudor Vladimirescu", emblemă pe care am recunoscut-o imediat!

[C176 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Octavian Silivestru, 23.11.1994]

DINU ZAMFIRESCU, elev la Liceul "Spiru Haret"; imediat după manifestație s-a înscris în Partidul Național Liberal

La un moment dat, în timpul acestei manifestații a început să apară o coloană de camioane cu muncitori în ele, foarte agitați, care să înconjoare statuia și să caute să ne preseze în jurul soclului statuii, adică chiar aproape să dea peste noi, care strigau și ei nu [ca noi] "Regele și Patria!", ci "Regele poporului", și pe urmă când spuneau "Regele" făceau gestul de jugulare a persoanei respective și oamenii au început să se enerveze, tinerii în special. Și, până la urmă, au răsturnat două camioane, au dat foc la aceste două camioane. Între timp însă au început să vină coloane foarte dense dinspre Palatul Telefoanelor, pe Calea Victoriei, coloane de la Partidul Național Liberal, foarte bine organizați. Erau camioane cu muncitori sau așa-ziși muncitori. Tramvaiele se goleau, oamenii se băgau în coloane, era un entuziasm extraordinar! Știu că de la Telefoane, au coborât toți salariații, și au intrat în coloane. !

În momentul când au început să apară coloanele, au început și o serie de arestări. Eram în primul rând și la un moment dat m-au extras doi indivizi, și m-au pus deoparte. Au mai arestat câțiva... !

M-a dus la Prefectura de Poliție, m-au băgat în beci, acolo am mai găsit câteva zeci de persoane, unii arestați cu o seară înainte, preventiv, din tineretul țărănist dar și neînscriși în vreun partid. Și am stat acolo arestat. Noi ajunsesem cam la 150-200 de oameni în beciul poliției. Erau condiții groaznice! !

Și la patru dimineața, în ziua de 9 noiembrie, ne-au dus în niște autobuze dezafectate de scaune, în care ne-au înghesuit acolo cu câte doi indivizi în civil cu puști mitraliere în mână, cu consemnul "Domnule, dacă încearcă unul să fugă, sunt toți împușcați!" Și am fost duși la regimentul din spatele actualei Academii Militare unde era regimentul "Tudor Vladimirescu". Și acolo am fost băgați într-o baracă foarte mare, 300, cam 300 de persoane, mixt, în condiții îngrozitoare, adică eram ca sardelele. Și am stat acolo până ce, în fine, s-a făcut ziuă. A început un fel de triere. Am stat vreo două-trei zile acolo, s-a făcut o treiere de către ofițeri din justiția militară. Și o parte dintre noi am fost transportați la Jilava unde am stat o lună și eliberați după aceea. !

[C 966 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Mariana Conovici, 22.04.1999]

ȘERBAN RĂDULESCU - ZONER, elev la Liceul "Dimitrie Cantemir"

Din partea demonstranților nu a fost nici un fel de violență până au început să pârâie mitralierele. Și, lucru cunoscut acuma, de unde s-a tras: s-a tras din Ministerul de Interne, unde astăzi este sediul Senatului. Și lumea a început să fugă, unii s-au aplecat, unii s-au mai ascuns după clădirea Bibliotecii [Universitare]. Dar oricum, acestă demonstrație astfel a fost încheiată. Nu s-au ținut cursuri la Universitate, nici în facultăți. Clădirea Ministerului de Interne - încă șantier, nu era încă terminată în întregime și erau niște panouri așa cum sunt și acuma când există un șantier... - mulți au fost luați, prinși și duși în spate, între alții și Mihai Corne, colegul meu de bancă și de clasă, liberal - la Paris conduce azi, ziarul Lupta, fiul generalului Radu Corne care a murit la Jilava în urma bătăilor pe care le primea - el și alții au fost bătuți, în zilele următoare au venit la școală cu vânătăi...

Seara m-am dus din nou. De astă dată m-am dus cu doi prieteni, eram cu toți evident excitați de ce se întâmplă, s-a tras... De astă dată nu am mai putut merge, în dreptul Ateneului erau soldați din Divizia "Tudor Vladimirescu" cu arme automate, cu pistoale automate și cu mitraliere.

Mai departe pe Calea Victoriei nu se putea merge. Eu însumi am auzit iarăși urlete, țipete, deci au fost altercații de astă dată dure, brutale, între liberali, țărăniști sau mă rog între protestatari și activiști ai puterii. Un lucru foarte dur, oameni loviți cu capul de caldarâm, lucruri care pe mine ca și copil m-au speriat să fiu foarte sincer, așa că am plecat de acolo imediat!

[C 964 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Octavian Silivestru, 29.04.1999]
23 august 1944 | 12-13 septembrie 1944 | 6 martie 1945 | 8 noiembrie 1945 | 30 decembrie 1947 | Familia regală | Video