8 noiembrie 1945, ziua Arhanghelilor Mihail şi Gavriil, ziua regelui Mihai... Ultima mare manifestare publică în capitala ţării a adunat toată suflarea Bucureştilor: liceeni, studenţi, profesori, ingineri, armată din toate gradele, membri ai partidelor politice, clerici, ziarişti şi... popor, toţi aceia ale căror gânduri şi vreri se împotriveau pe faţă ocupantului sovietic şi năimiţilor săi din aşa zisul guvern democrat... A fost ultima oară când pentru câteva ceasuri ne-am simţit iarăşi liberi, puternici, în stare să răsturnăm tot ceea ce era potrivnic ţării (...). Iar dacă 1 Decembrie 1918 va rămâne de-a pururi simbolul unităţii naţionale româneşti, 8 noiembrie 1945 se înscrie ca ziua răscumpărării umilinţelor nemeritate ale României!
(Radu Ciuceanu, din volumul lui Petre Ţurlea 8 noiembrie 1945, I.N.S.T., 2000)

PREGATIRE

DINU ZAMFIRESCU, elev la Liceul "Spiru Haret"; imediat după manifestaţie s-a înscris în Partidul Naţional Liberal

Primul guvern criptocomunist Petru Groza a fost instaurat la 6 martie 1945, la doar o lună de la semnarea acordurilor de la Yalta. Şi preşedintele S.U.A., Truman, spre deosebire de Roosevelt care era foarte concesiv faţă de Stalin, a trimis un emisar, pe Mark Ethridge, să vadă care este situaţia reală în România şi în Bulgaria. Şefii partidelor politice de la noi, Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, au fost anunţaţi de reprezentanţii politici ai misiunilor americană şi engleză şi că va veni acest domn să vadă care este situaţia. Atuncea s-au gândit... cum, pe acea vreme, regele Mihai era un simbol al opunerii la desnaţionalizare, la comunizare, s-a spus: "Domnule, facem o manifestaţie în onoarea regelui de ziua lui, pe 8 noiembrie, de Sfântul Mihai, şi la această manifestaţie sigur o să observe şi domnul Ethridge care sunt sentimentele adevărate ale poporului român." Cele două partide au organizat această manifestaţie prin oamenii lor.

[C 966 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Mariana Conovici, 22.04.1999]

RADU CÂMPEANU, liberal, şeful Comitetului Tineretului Universitar

Cam în luna august 1945, regele intrase în aşa-zisa grevă regală. Greva regală era refuzul regelui de a mai contrasemna legile votate şi propuse de guvernul Groza, crezând el că îl vor ajuta americanii - lucrurile astea nu le mai spun, că toţi credeau atunci… Deci, în această grevă regală, regele era de o parte cu partidele care îl susţineau, cu partidele istorice în primul rând. Era o atmosferă de aşteptare; toţi credeam, în frunte cu fruntaşii ţării, că până la urmă forţele occidentale o să intervină. Şi nouă, în Comitetul Tineretului Universitar, la începutul lunii septembrie ne-a venit ideea că să facem o demonstraţie de solidaritate cu regele pentru această chestiune, pentru ca această demonstraţie să dovedească - în faţa puterilor occidentale, bineînţeles - că poporul român este de acord cu această grevă regală, că el se opune guvernului Groza. Şi care să fie pretextul? Cineva a zis: "Hai să fie 8 noiembrie, că e şi ziua regelui!", adică să ne solidarizăm cu regele împotriva lui Groza. Era o demonstraţie mare împotriva lui Groza şi împotriva guvernului comunist. Ideea asta a ţâşnit dintr-o dată şi am fost toţi de acord, au zis toţi: "Bun, perfect, este regele generaţiei noastre, facem asta de ziua lui!"

Conducerea partidului a fost de acord după aia, după ce am spus noi ce vrem să facem, s-au uitat cam lung la noi chiar unii dintre membrii Tineretului Liberal prezidat de Fărcăşanu. Au spus: "Dom'le, vă luaţi răspunderea...?!" "Da, da! - eram şi eu acolo cu Laura Săulescu care acum e în Canada - ne luăm răspunderea!" Cred că era şi Mihai Popescu atunci… nu mai ştiu precis, dar cred că era... Tineretul era - poate e şi tineretul de astăzi! - dar tineretul ăla era curajos, îşi lua nişte răspunderi şi nişte riscuri foarte mari. "Faceţi cum vreţi!..", conducerea a fost de acord.

Am început să facem o organizare. Ca să nu ne prindă Siguranţa am fost grupuri de câte cinci studenţi… - au fost de la început şi câţiva elevi din clasele mai mari şi ulterior au început să vină şi tineri muncitori - grupuri de câte cinci, care aveau un şef. Grupul nu ştia nimic de celelate grupuri; şeful însă, avea contact cu noi. Eram eu, era unul, Gică Dobrescu - săracul de el, a murit în închisoare, a murit în bătaie îngrozitoare! - el era secretarul nostru executiv, el îi strîngea, stătea de vorbă cu ei… El avea un spirit de cercetaş, foarte entuziast, el îi aduna pe toţi.

Ne-am gîndit să-i punem să lucreze, să se sudeze… Ştiţi ce făceam? Îi puneam aşa: în ziua de cutare, noaptea, pe strada cutare, pe strada cutare… să vedem scris pe pereţi: "Jos guvernul Groza!" - era riscant atunci! Noi, pe la 4.00 dimineaţa, trei dintre noi, mergeau pe străzile alea să vadă dacă au făcut şi făceau, făceau! Asta m-a făcut ca în casa acestui Mihai Popescu, într-o seară, să-i adunăm pe unii dintre ei, pe la 11.00 seara. Acolo să nu credeţi că m-am prezentat cu costum şi cravată ci cu vindiac, mai conspirativ! Ei bine, trebuie să vedem şi partea de tinereţe din lucrul ăsta!.. Am ţinut discursuri şi am spus: "Sunt riscuri, cui îi este frică, să plece acuma, să plece acuma, cui îi e frică!" Evident, când ziceam "riscuri", nu ziceam riscuri de moarte, nu înţelegeam riscuri de închisoare pe viaţă, poate de o lună, două, trei, o bătaie, dar nu mai mult. Să nu credeţi că a plecat vreunul dintre ei!

Organizarea asta a început foarte repede, din septembrie chiar, imediat! Ştiţi cât erau de mulţi?! Chiar ne era teamă de cât de mulţi erau şi se strîngeau… Şi ultima manifestare pe care am făcut-o ca să vedem dacă lucrurile merg bine, am făcut-o la cinematograful "Trianon", acuma mi se pare că îi zice "Bucureşti", pe bulevard… un cinematograf care are două balcoane. Ce am zis noi acolo?! Era un film american, de aviaţie, cu doi artişti foarte cunoscuţi şi simpatizaţi. Era foarte multă lume, ne-am strecurat acolo câţiva, acolo sus, vreo şapte-opt. Făcuserăm nişte fluturaşi: "Jos guvernul Groza!" "Libertate!" "Regele şi Patria!" - astea erau cele două lozinci pe care le-am strigat tot timpul. Şi făcusem fluturaşii ăştia; nu mai spun, ca să facem fluturaşii ăştia, am mers, diverşi, ca să cumpărăm din librării - ca să nu ne prindă, ne era frică să nu ne prindă - erau cutii pentru jocuri de copii cu litere, ştiţi, cu litere metalice cu care se jucau copiii, alţii cumpărau hîrtie, cumpărau nu ştiu ce… şi am făcut, să zicem, vreo câteva sute de fluturaşi de ăştia. Vreo opt [inşi], nu erau mai mulţi, s-au dus sus la balcon. Alţi 20-30-40, erau la casa de bilete, în sală, ca spectatori. La un moment dat, ăştia de sus aruncă fluturaşii, în plin film! Cei de jos - asta era misiunea lor - să înceapă: "Uite, dom'le, fluturaşi!". Scandal în sală, s-a aprins lumina, s-a oprit filmul… exact ce doream noi s-a întâmplat! Oamenii ăia, câţi erau acolo, au avut timp să vadă fluturaşii, iar cei de sus, au avut timp să plece! Adică, am făcut lucruri de-astea care să ne încurajeze pe noi înşine şi să verificăm într-un fel dacă prietenii… toţi ăştia, merg la asemenea acţiuni. Ei, am văzut că merg!

[C 1070, Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Mariana Conovici, 8.02.2000]

DAN AMEDEO LĂZĂRESCU, membru al Tineretului Naţional Liberal; redactor la Liberalul

La 21 august 1945, Majestatea Sa regele, foarte probabil sub influenţa anumitor agenţi anglo-americani, l-a chemat pe Groza şi i-a cerut să demisioneze. Groza a refuzat, regele l-a chemat pe Susaikov, delegatul mareşalului Tolbukin. Susaikov a refuzat şi-atuncea regele s-a dus la Sinaia şi-a declarat că nu mai primeşte nici un ministru şi nu mai semnează nici o [hârtie], aşa-numita grevă regală. Greva regală l-a încurcat teribil pe Stalin, pentru că el nu ştia exact care sunt dedesubturile acestei greve, bănuia că este o acţiune anglo-americană. Greva regală a încurcat foarte mult lucrurile. Regele era la Sinaia... Armata a început să fie epurată de generalul Vasiliu Răşcanu, care era căsătorit cu o rudă a Anei Pauker, moşiile erau împărţite, sediile partidelor au [fost devastate], erau numiţi peste tot prefecţi comunişti. Şi-atunci conducerea Partidului Naţional Liberal a hotărît ca la 8 noiembrie 1945 să facă o manifestaţie grandioasă în faţa Palatului, în cinstea zilei de naştere a Majestăţii Sale regelui... Pretextul era ziua de naştere a Majestăţii Sale regelui şi faptul că mareşalul Palatului anunţase că un registru este deschis la Palatul Regal - deşi Majestatea Sa era la Sinaia - în care poate să vină să semneze cine vrea.

[C 370 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Mariana Conovici, 19.03.1996]

ŞERBAN RĂDULESCU - ZONER, elev la Liceul "Dimitrie Cantemir"

Cu o zi-două înainte, toţi elevii, nu numai noi de la Liceul "Cantemir", ci tuturor elevilor li s-a pus în vedere că sunt obligaţi să vină la şcoală. Dar nu aşa să vină dirigintele sau directorul pur şi simplu şi să spună: "Măi băieţi, mâine veniţi la şcoală, că sunteţi obligaţi..." Nu, eram puşi să ne scoatem carnetul de elev, carnetul de elev avea într-o parte corespondenţă cu părinţii şi [dirigintele] ne dicta: "Subsemnatul - scrieţi numele tatălui…- răspund că fiul meu sau fiica mea va veni în ziua de 8 noiembrie la şcoală şi nu va participa la nici un fel de demonstraţie politică." Şi părinţii semnau şi după aceea trebuia în ziua următoare să vii cu semnătura părinţiilor, a tatălui sau a mamei. Nu era o noutate acestă măsură luată direct la ordinele Ministerului Educaţiei Naţionale, nu era prima dată. Deci de fiecare dată când erau programate manifestări politice, eram puşi să scriem la dictarea dirigintelui textul şi să aducem semnătura părinţilor. De astă dată, în ziua premergătoare sau cu două zile înainte am fost puşi să semnăm şi, aduşi la şcoală deşi ziua de 8 noiembrie era sărbătoare legală (...) pentru că anumite sărbători religioase erau erau zile nelucrătoare, printre care şi ziua Sfinţilor Mihail şi Gavriil.

Această demonstraţie a fost organizată din timp şi bine. Evident că noi, deşi am adus semnătura părinţilor, nu ne-am dus la şcoală şi pot să vă spun că în ziua respectivă nu s-au ţinut cursuri la clasele superioare, cel puţin la Liceul "Dimitrie Cantemir". La unele şcoli s-au încuiat porţile, de exemplu la fetele de la Şcoala Centrală, care au sărit gardul...

[C 964 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Octavian Silivestru, 29.04.1999]

DESFĂŞURARE

RADU CÂMPEANU, liberal, şeful Comitetului Tineretului Universitar

Am făcut convocarea - cred că era 8.30-9.00 - la sediul Partidului Naţional Liberal, de pe C.A. Rosetti, era fosta casă a Sabinei Cantacuzino. Casa are o intrare, o intrare de casă bătrînească şi un balcon în stânga… acolo, în balconul ăla era fereastra de la biroul lui Bebe Brătianu, care era secretariatul general. Dinu Brătianu nu prea venea, venea rar la partid… Era apoi un hol mare, iar jos, la demisol erau două camere pentru Tineretul Liberal, camere pentru conferinţe, pentru altele. În spatele casei era o terasă care dădea într-o grădină destul de mare pe vremea aia - nu ştiu dacă a mai rămas ceva din ea! - cu un gard, un fel de zid, cu pomi, cu verdeaţă, nu foarte îngrijită… Acolo am făcut noi convocarea. Între timp, ăştia se sesizaseră, tot Bucureştiul aflase că avea să se întâmple ceva. Au pus în faţa sediului - în piaţeta aia de care vă spuneam - două-trei rânduri de agenţi de poliţie şi cu jandarmi în termen, reţineţi asta, că a avut importanţa ei, chestiunea asta…

Nu ne prea lăsau să intrăm, au fost tineri care au sărit din gard în gard, prin spate, şi ne-am trezit cu aproape 1500-2000 de studenţi în curtea aia! Bineînţeles, pe terasă, cu un microfon, am mai ţinut eu un discurs acolo, de îmbărbătare, nu ştiu ce am mai spus eu acolo, vă spun cinstit, lucruri de-astea de entuziasm!

Bebe Brătianu care a venit acolo, mă cheamă pe la ora 9 şi-mi spune: "Uite, la telefon e Teoharie Georgescu … - Teoharie Georgescu era ministrul de Interne comunist, feroce de altfel - şi spune că să nu faceţi manifestaţia, că el vă dă ce sală vreţi, s-o faceţi înăuntru, să n-o mai faceţi afară..." Eu zic: "Nu, domnule, nici vorbă! Noi facem afară!" Zice: "Du-te totuşi şi vorbeşte acolo cu comitetul…" Nici vorbă, toată lumea... "Mergem afară!" Eram 1500 acolo, vă imaginaţi! 1500 de studenţi reprezintă o forţă, o forţă de şoc extraordinară, pe care nu mai trebuie s-o îndemni, mai degrabă trebuie s-o reţii, nu s-o îndemni! Mă întorc la Bebe Brătianu şi îi spun: "Dom'le, nici vorbă, noi ieşim afară!" La care Bebe: "Bine!", spune aşa şi cu mîinile în sus…

Şi ieşim, ieşim pe ieşirea principală, pe trepte, o mică grădină în faţă şi pe urmă ceva trepte… În piaţă am început să ne formăm, vreo 20 de inşi am început să ieşim ţinîndu-ne de braţ. Luasem însă şi nişte steguleţe, mici, din hîrtie, fixate pe nişte măciuci de lemn de brad, de vreo 40 de cm ca, în caz de… să ne apărăm de agresori.

Şi, am mai avut o chestiune - care mi-a fost mie scoasă pe ochi de multe ori la anchete - unii dintre noi, dintre grupurile astea, aveau în buzunar sare, pungi cu sare şi nişte sule de-alea mici, ceva mai lungi, de cizmărie. De ce, pentru că în toate manifestaţiile pe care le făcusem noi în Bucureşti, oamenii ăştia veneau cu camioanele, intrau în noi, în manifestanţi. Şi atunci, noi ne-am gîndit să luăm sare să aruncăm în ochii şoferilor şi, eventual, să spargem cauciucurile, asta era în mintea noastră. Aceşti băieţi trebuia să stea pe marginea coloanei, ca tot ce vine în felul ăsta să poată să oprească, asta era în mintea noastră…

Când am ieşit, au început somaţiile: "N-aveţi voie, n-aveţi voie să faceţi…" Acum era imposibil să mai dai înapoi! Nu numai că nu vroia nimeni, dar era imposibil! Vă imaginaţi 20 de oameni tineri şi în spatele lor, rânduri interminabile de oameni tineri care se ţineau aşa… şi cu câte un steguleţ de-ăla şi am început cu: "Regele şi Patria" şi cu "Libertate"...

Presiunea ne-a împins şi ne-a împins către cei care aveau pistoale în mînă şi care n-au îndrăznit.... reprezentanţii puterii n-au îndrăznit să reacţioneze! Şi acolo s-a petrecut un lucru extraordinar! - de-aia vă spuneam despre jandarmii ăştia tineri - când noi am împins, cordonul s-a spart şi un sublocotenent a strigat la ei : "Daţi-vă la o parte, nu trageţi în ei, că ei sunt fraţii noştri!" Toţi soldaţii au început să vină cu noi! Ei ne ţineau paza, pe marginea coloanei, pe trotuar, să nu vină nimeni, îi vedeai cu puştile, pe marginea coloanei, venind cu noi…toţi!

Am plecat pe Maria Rosetti, spre cofetăria Scala, zicând că mergem spre Piaţa Palatului, acolo fiind locul marilor manifestări. Când am ajuns la Scala - sigur, era agitaţie pe stradă - n-am luat-o direct spre Piaţa Palatului - şi asta a fost ideea cea bună - ne-am întors şi am luat-o pe Bulevardul Brătianu, azi Bulevardul Bălcescu. Am văzut atunci lucruri pe care n-am să le uit toată viaţa mea: oameni care îngenuncheau şi pupau steagul ăla mic, oameni de toate vârstele! Am văzut blocurile întregi golindu-se, camioane oprindu-se, tramvaiele oprindu-se, autobuze oprindu-se, oameni venind pe toate străzile, în aşa fel încât capul coloanei ajunsese să fie la Universitate şi coada coloanei era la Biserica Italiană! În jurul acestei coloane iniţiale, ajunsese să fie o masă de oameni...

Când am trecut de Universitate, să dăm colţul cu Calea Victoriei, ei, acolo a fost momentul, dacă vreţi, cel mai riscant: acolo am găsit trei şiruri de poliţişti cu pistoale! Ne-au oprit, cu somaţii, şi ne-au spus: "Nu mai aveţi voie mai departe!" În momentul acela, a fost singura dată când, nu numai eu, ci toţi cei care erau în rândul din faţă, au avut sentimentul că ar putea să tragă, păreau foarte decişi. Evident că nu ne-am oprit, această coloană mergea ca un tăvălug! Funcţionarele ieşeau să ne pupe, să ne îmbrăţişeze… Ajunsesem în Piaţa Palatului plini rujuri de buze de femei! Era un entuziasm nebunebunesc, nebunesc! Trebuia acuma să ne ţinem de braţe ca să nu ne rupă mulţimea din cauza simpatiei pentru noi, ca să ne îmbrătişeze! Am plecat pe Calea Victoriei într-un entuziasm de nedescris, nu pot să vă spun, nebunesc era!... Nu era numai la mine, toţi eram…unii dintre noi eram convinşi că punem mâna pe Bucureşti şi poate că am fi pus dacă vroiam aşa ceva. Am ajuns în Piaţa Palatului. Acolo încercaseră [să pătrundă] cu vreo oră înainte grupuri dispersate, unele plecate cu ţărăniştii, dar grupuri mici pe care ăştia le-au dispersat imediat… au dat foc la un camion şi i-au dus la o cazarmă şi i-au ţinut arestaţi acolo… Noi am luat legătura cu tinerii ţărănişti, chiar cu Mişu Tarţia care era şeful lor, ei au fost de părere să nu facă ca noi, a fost aici o chestiune de păreri diferite: noi am zis că e bine să facem o coloană foarte puternică care să treacă peste aceste baraje - eram sigur că au să fie aceste baraje! -, ei au fost de părere că mai bine să plece pe grupuri disparate şi să se adune în Piaţa Palatului, ceea ce n-au reuşit pentru că i-au dizolvat imediat! Pe noi nu ne-a dizolvat! De ce?! Lumea a venit cu noi şi atunci ce să mai faci, te lupţi cu zeci de mii de oameni?!

Când am ajuns în piaţă, cred că eram 60.000! Era piaţa aia plină până la Athenée Palace, încoace, nu vă mai spun! Nu-ţi mai venea să loveşti în oamenii ăştia că îţi era frică! Noi eram foarte satisfăcuţi că reuşisem asta, pentru că eram informaţi că la Athenée Palace era delegatul domnului Truman, era un ziarist, Mark Ethridge. Atunci ziceam: "Uite, dom'le, o să spună ăsta, o să transmită, o să facă…" Atunci m-am urcat pe gardul Palatului şi am început să vorbesc, pe urmă, m-au luat pe braţe vreo patru studenţi şi m-au dus la statuia lui Carol I care era în mijlocul pieţei, am vorbit şi acolo vreo câteva minute. Ce-am spus, nu ştiu! Probabil, chestiuni de entuziasm... Era un delir, era un delir!

În momentul acela, studenţii de la Medicină au vrut să dea foc gardului Ministerului de Interne. Ministerul de Interne se repara, era în restaurare. Avea un gard şi venise un zvon că sunt oameni arestaţi înăuntru. Nu erau înăuntru, pe cei pe care îi arestaseră îi băgaseră, la o cazarmă pe lângă Bucureşti. Manifestaţia reuşise!…

[C1070 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Mariana Conovici, 8.02.2000]

DAN AMEDEO LĂZĂRESCU, membru al Tineretului Naţional Liberal; redactor la Liberalul

Tineretul liberal - erau câteva mii de oameni! - a plecat din curtea [sediului] Partidului Naţional Liberal din C.A.Rosetti 37, pe la orele 8:00, dar nu s-a dus direct spre Palatul Regal: a ocolit mai multe străzi strigând: "Maniu, Brătianu, Regele şi Patria!" şi a strâns trecători. Pe la ora 10 în Piaţa Palatului a sosit tineretul liberal cu pancarde, câteva mii de oameni, poate chiar mai mult. Din direcţie inversă, de pe Calea Victoriei a venit şi tineretul ţărănesc care fusese şi el anunţat, de la sediul Partidului Ţărănesc, de pe strada Clemenceau...

Lumea se strânsese, erau zeci de mii de oameni în Piaţa Palatului. Veniseră şi şase camioane încărcate cu comuniştii care erau îmbrăcaţi în salopetă, ca să credem că sunt muncitori. Şi care încercau să dea ocol, dar se loveau de mulţime. Şi-atuncea nişte ofiţeri veniţi de pe front sau deblocaţi, nu ştiu ce erau, s-au năpustit asupra camioanelor, le-au răsturnat şi le-au dat foc, i-au luat la bătaie pe ocupanţi, care au fugit. Şi când am ajuns în Piaţa Palatului, tocmai ardeau cele şase camioane. Eram în faţa statuii lui Carol I, când a început să se tragă de la Ministerul de Interne, dar se trăgea cu gloanţe oarbe. Aşa că... atunci nu s-a produs nimic. Se striga "Regele!..."

În sfîrşit, a fost un entuziasm nemaipomenit, poate erau sute de mii de oameni! Ţin minte că am străbătut toate străzile capitalei până pe la orele 5 după amiază strigând: "Maniu, Brătianu, Regele şi Patria!" A fost un entuziasm nemaipomenit!

[C 370 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Mariana Conovici, 19.03.1996]

COSTEL CEACU, student la Universitatea Bucureşti Facultatea de Litere; membru al Tineretului Naţional Ţărănist

8 noiembrie 1945. Dimineaţă ne-am strâns la cimitirul Bellu, la mormântul lui Eminescu, nu am fost prea mulţi. Noi, de la Litere, am fost un grup, erau nişte fete, de exemplu Lidia Şteflea care era nepoata generalului Şteflea, au mai fost două de la Istorie…

La Bellu a fost o comemorare a lui Eminescu, apoi ne-am întors la partid. [De la partid] noi am plecat grupaţi, noi, grupul de conducere, am venit direct. Dinspre Romarta, cum ar fi pe Bulevardul Elisabeta, pe acolo venea Dreptul, venea Medicina, dar nu erau amestecaţi, foarte bine organizaţi şi disciplinaţi! Au venit toţi studenţii Facultăţii de Medicină, toţi, băieţi şi fete, că erau ţărănişti, că nu erau, nu ştiu, dar era toată facultatea. Dreptul la fel. Academia [Comercială] era foarte numeroasă. Facultatea de Litere cu fetele noastre pe care trebuia să le ocrotim - băieţii stăteau pe margine - pentru că era pericol, că erau gărzile patriotice şi mascaţi destui.

În faţa Palatului erau oameni în vârstă, familii, erau şi tineri şi elevi. Dacă treceai prin faţa Liceului "Lazăr", de exemplu, cum au trecut cei de la Drept, s-au încadrat şi elevii, în special ăştia mari din clasele a VII-a şi a VIII-a - ştiu precis că au fost şi elevi. Iar în Piaţa Palatului să ştiţi că au fost şi oamenii de pe trotuar. Dacă treceai pe lângă o biserică, de exemplu, cei din biserică care veniseră să aprindă o lumânare pentru ai lor, de Sfântul Mihai şi Gavril, se încadrau - vă spun ce am văzut! - se încadrau...

[C1083 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Silvia Iliescu, 21.02.2000]

SERGIU BRÂNDUŞ, student la Facultatea de Medicină

...Singurul lucru care ne-a adunat era ideea monarhică, atât şi nimic mai mult. Nu acceptam extremismul nici legionar, nici comunist, iar partidele istorice în acele vremuri mi se păreau lipsite de consistenţă. Şi sigur că în momentul în care în Facultatea de Medicină s-a auzit ca se va organiza un miting în Piaţa Palatului pe data de 8 noiembrie 1945, eu personal împreună cu prieteni de-ai mei şi colegi am început o mobilizare pentru o participarea cât mai masivă a colegilor şi prietenilor noştri. Este evident că organele de Siguranţă de atunci au sesizat această acţiune a noastră şi cu aproximativ cinci-şase zile înainte de 8 noimebrie 1945, într-o noapte, m-au arestat de acasă şi m-au transpus în beciurile Poliţiei Capitalei unde am stat o perioadă de timp destul de îndelungată, de aşa manieră încât manifestările de la 8 noiembrie le-am auzit mai bine zis din beciurile Poliţiei Capitalei. Am auzit acel vuiet al manifestanţilor şi în acelaşi timp focurile de armă care au fost trase în Piaţa Palatului.

[C 940 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Silvia Iliescu, 25.03.1999]

CRISTINEL DUMITRESCU, elev la Liceul "Mihai Viteazul"

8 noiembrie a fost o zi de neuitat! Eram elev în clasa a II-a de liceu şi mă duceam la şcoală, la Liceul "Mihai Viteazul". În capul străzii erau elevii din clasa a VII-a şi a VIII-a - pe vremea aia, astea erau clasele cele mai mari, cum ar fi azi a XI-a şi a XII-a - care ne-au spus scurt: "Băieţi, toţi românii - la Palat!" Şi noi, care ne simţeam foarte români, ne-am dus la Palat. Aveam toţi la rever cocarde cu efigia Majestăţii Sale, scoase după bancnotele de 5 lei.

Ce să vă spun?!.. era o mare de oameni. De la Cercul Militar, nu mai puteai să răzbeşti din cauza mulţimii. Se scanda pentru rege, se manifesta pentru rege...

[C 866 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Silvia Iliescu, 25.11. 1998]

GELU GHEORGHIU, student Institutul Politehnic Bucureşti - Facultatea Electrotehnică

Pentru 8 noiembrie am zis să facem o manifestaţie mare. Plănuian să venim mai de dimineaţă, să trecem pe străzi, cu coloană, în rândul întâi fete în costum naţional, băieţi în costum naţional, pe margine puneam oameni, să nu lăsăm pe alţii să vie să facă cine ştie ce.... pancarde nu! Şi erau strigăte: "Hai veniţi! Veniţi în Piaţa Palatului! Sărbătorim pe Majestatea Sa!.."

Şi ne-am adunat în piaţă, erau nişte grupuri venite de la partide politice, lucrurile au mers liniştit până prin jurul orei 11-12. Manifestam, cântam, strigam. S-au suit pe gard, au cântat, nu am avut nici un fel de necazuri.

[C 1198 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Lavinia Ivaşcu, 7. 08. 2000]

DINU ZAMFIRESCU, elev la Liceul Spiru Haret; imediat după manifestaţie se înscrie în P.N.L.

Manifestaţia avut o foarte mare amploare, a început în Piaţa Palatului care fusese înconjurată cu trupe, cu soldaţi din Divizia "Tudor Vladimirescu". Am reuşit să pătrundem în Piaţa Palatului, pentru că eram elev pe vremea aia. Noi, băieţi şi fete, mergeam doi câte doi, mergem la plimbare şi mergeam braţ la braţ cu câte o fată fiecare şi treceam. Ne-am concentrat în Piaţa Palatului unde se afla statuia regelui Carol I în faţa Fundaţiei Regale, Biblioteca Universitară, şi ajunsesem, să zic aşa, cam 1000 de persoane.

Au început să se scandeze anumite lozinci. Pe vremea aceea cred că am fost primul care am anunţat ideea "Regele şi Patria!" că asta era pe vremea aia, [lozinca] "Regele şi Patria!". Mai erau: "Anglia şi America!", "Libertate şi dreptate!"...

Era un cordon de poliţişti în civil. Poliţia deja începuse să fie organizată de comunişti, era guvern comunist atunci. În acelaşi timp la Palat se schimba garda, era o schimbare a gărzii. Era o serie de ofiţeri americani, englezi care filmau, se uitau...

[C 966 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Mariana Conovici, 22.04.1999]

ŞERBAN RĂDULESCU - ZONER, elev la Liceul "Dimitrie Cantemir"

Noi am fost convocaţi, organizaţi la sediul P.N.L. din C.A.Rosetti. A fost şi Dinu Brătianu, el nu s-a dus pe stradă să demonstreze, dar mi-l aduc aminte pe scări ţinând un scurt discurs, încurajându-ne să mergem să demonstrăm pentru regele Mihai.

De aicea am pornit încolonaţi. În faţa sediului era un grup de jandarmi, care nu a intervenit şi când noi am ieşit în grup compact, în primul rând studenţii, dar erau şi membri ai P.N.L-ului mai vârstnici. Această coloană a pornit deci de pe C.A. Rosetti, noi mergeam pe partea carosabilă, iar jandarmii erau de o parte şi de alta pe trotuar, şi erau puşi să intimideze pe demonstranţi. Însă nu au fost agresivi pe moment.

Noi am făcut un tur ca să adunăm lume, deci am mers pe bulevard şi în loc să mergem direct în Piaţa Palatului am luat-o la stânga, spre Universitate, până la statuia lui Brătianu din Piaţa Universităţii şi ne-am reîntors, am mers să zicem de-a lungul Universităţii prin piaţă până în Calea Victoriei şi din Calea Victoriei apoi în sus spre Piaţa Palatului. Pot să vă spun - şi de data asta îmi aduc foarte bine aminte! - că toată lumea care era pe stradă - asta se întâmpla în jur de 8-9 dimineaţa - toată lumea ne aplauda şi mi-aduc aminte de o scenă foarte amuzantă: când am ajuns în dreptul Palatului Telefoanelor la toate ferestrele au apărut telefonistele, pe vremea aia aveau un halat vernil aşa şi râdeau, ne făceau semne, ne încurajau. Asta s-a petrecut până la intersecţia dintre Calea Vistoriei şi strada Ion Câmpineanu, deci în dreptul hotelului Continental.

Ceva, un pic mai sus, cam pe unde este Romarta acuma, am dat de doi sau trei bărbaţi, nu pot să-mi dau seama de vârstă pentru că erau plini de sânge, feţele le erau pline de sânge. Noi ne-am continuat drumul spre piaţă, dar deja în zona asta era lume, înghesuială, pentru că făcând acest traseu foarte mulţi nu numai că ne aplaudau, dar ni s-au alăturat. Deci noi am pornit într-un grup, mă rog, mare, dar nu impozant şi făcând tot turul ăsta am ajuns o coloană foarte lungă de oameni entuziaşti. Probabil că organizatorii se aşteptau la acţiuni dure din partea autorităţiilor pentru că am fost puşi să ne ţinem de braţ, strânşi indiferent de ce rând erai, de braţ, de-o parte şi de alta, deci ca să nu încerce să vină şi să rupă coloana.

Când m-am apropiat am văzut două focuri: erau cele două camioane. Noi am venit mai târziu decât tinerii liberali şi tinerii ţărănişti (...), cei care au fost membri ai Partidului Naţional Ţărănist, au venit mai repede, oricum sediul lor era pe Clemenceau, la doi paşi, era lângă Athenée Palace, se pare că cei care se găseau deja acolo au apucat să răstoarne aceste camioane. Aceste camioane cu activişti au ieşit din sediul Confederaţiei Generale a Muncii care era în clădirea în care îşi are sediul astăzi Lado într-o aripă şi Partidul Social Democrat în cealaltă aripă. "Muncitorii" au încercat să se răspândească între demonstranţi, erau cu răngi şi loveau în dreapta şi în stânga. Şi atunci lumea le-a răsturant, nu ştiu, a fost pus focul.

În orice caz, momentul în care eu am ajuns în piaţă a fost cel de care vă spuneam, adică al flăcărilor pe care le-am văzut încă din depărtare. Era enorm de multă lume, de pe la Palatul Telefoanelor şi până la Athenée Palace şi mai departe era la fel de mare … Nu s-au ţinut discursuri, eu cel puţin nu am auzit, nici nu se putea la o asemenea omenire. Se striga "Trăiască regele!", mai erau militari, demonstranţii au ridicat aşa pe braţe pe ofiţeri şi români şi americani, probabil erau ziarişti sau militari, nu ştiu, dar scenele au fost văzute de mine...

[C 964 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Octavian Silivestru, 29.04.1999]

REPRIMARE

EVA HIRSCH, activistă a Partidului Comunist

La manifestaţia din 8 noiembrie 1945 eram în faţa Palatului... Am fost trimişi să contracarăm manifestaţia pentru ziua regelui. Au manifestat studenţii ţărănişti şi liberalii şi noi am fost ca să le stricăm manifestaţia!...

[389 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Mariana Conovici, 16.07.1996]

RADU CÂMPEANU, liberal, şeful Comitetului Tineretului Universitar

Era ora 2.00-2.30. Ne trimite vorbă Bebe Brătianu: "Dom'le, retrageţi-vă pentru că ăştia au primit ordin ca Divizia "Tudor Vladimirescu" sau Divizia "Horia, Cloşca şi Crişan" să tragă! Veniţi, că nu mai e rost să staţi!" Şi într-adevăr, au început să tragă! Ca să vă spun sigur, nu ştiu… au tras şi din clădirea de pe colţ, s-a tras şi din Ministerul de Interne. Ceea ce ştiu eu, au fost omorâţi opt dintr-o dată! Sigur, toată lumea s-a lăsat la pământ, trăgeau, trăgeau mereu… unii au fugit. Grosul a plecat spre Clubul Liberal. Acolo în piaţă erau strânşi toţi, venise Dinu Brătianu îngrijorat să vadă despre ce-i vorba. Participase şi el. Venise o dată cu maşina să vadă despre ce-i vorba, a văzut, mi-a spus: "Nu, nu, gata, gata…" şi a ieşit în balconul ăla de acolo, ne-a spus şi el două cuvinte: "Vă felicit, băieţi…", mi-a cerut mie să le spun să plece acasă. Vă spun cinstit că mi-am călcat pe inimă atunci! De fapt, nu mai aveam ce face… Le-am vorbit şi eu şi le-am spus: "V-aţi făcut datoria, acum mergeţi acasă, am făcut ce trebuia, s-a văzut… bine am făcut… vă felicit pe toţi!.."

Manifestaţia nu s-a terminat însă, au făcut-o bucureştenii! Au început să circule pe străzi, au intrat în sediile... Frontul Democraţiei… au intrat şi la sediul Scânteii care era pe vremea aia unde era Curentul, pe Domniţa Anastasia, jos, au început să arunce din birouri pe fereastră… ăia erau bucureştenii, dezlănţuiţi…

Seara, eram invitat - că era Sfântul Mihail şi Gavril - eram invitat la o prietenă a noastră care făcea o mică recepţie la ea acasă. Ca să vedeţi cât de inconştient eram, m-am dus acolo crezând că lucrurile sunt normale, eram pe la 6.30-7.00, eram acolo… Văd că vine la mine Ion Surăscu - era un ziarist care pe vremea aia avea vreo 50 de ani, a murit săracul, în închisoare şi el, bun ziarist, liberal - şi-mi spune aşa: "Eşti nebun?!..." - parcă-l văd şi acuma: era mai mic ca mine…"Da' de ce să fiu nebun?!" "Păi tu ştii ce se spune la radio?" "Nu!" "Prindeţi unde găsiţi pe: Radu Câmpeanu, I.V. Săndulescu..." şi mai era un nume… La această discuţie a asistat un ofiţer de aviaţie, tânăr de tot, care-mi spune aşa: "Domnu' Câmpeanu, eu am maşina afară! Te scot eu din Bucureşti, acum, dacă vrei!" La care Surăscu spune: "Dacă mai poate să iasă!" "Uite, încercăm acuma!" Şi am plecat într-adevăr din Bucureşti şi m-a sos la Breaza, unde o mătuşă de a mea avea o vilă şi acolo am stat până în ianuarie…

[C1070 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Mariana Conovici, 8.02.2000]

GAVRIL CIPĂIANU, economist, membru P.N.L.

Eram la Uzinele "Griviţa" şi oamenii de acolo, muncitorii din Tineretul Liberal, mi-au spus: "Domnu'... aveţi grijă, că ia uite ce se preconizează, uitaţi ce vor să facă..." şi-atuncea am comunicat celor în drept şi ne-am organizat. În felul ăsta am cunoscut manevrele care urmau să se facă în Piaţa Palatului. Pe la 9.30-10.30 eram în Piaţa Palatului şi-acolo s-au făcut manifestări şi ovaţii . În timpul ăsta au sosit câteva maşini, camioane cu muncitori, cu beţe, cu lopeţi, cu tîrnăcoape şi care manifestau zgomotos, cu slogane contra regelui. S-au întâmplat multe accidente, au fost răsturnate camioane, au fost bătăi, unii am luat şi ciomege pe spate... s-au tras şi focuri de armă. Muncitorii aveau câteva pistoale, dar izolate... Eu am scăpat, pentru că m-am ascuns după statuia regelui Carol I. Şi pe urmă, bineînţeles, alungaţi de poliţişti şi de organele puterii, am plecat spre casă.

[C 914 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Silvia Iliescu, 21.12.1998]

CRISTINEL DUMITRESCU, elev la Liceul "Mihai Viteazul"

La un moment dat, comuniştii au trimis două camioane cu provocatori, pasămite "muncitori", cu răngi de fier, care au intrat în piaţă, în mulţime. Reacţia mulţimii a fost promptă: camioanele au fost răsturnate şi li s-a dat foc! Dinspre Confederaţia Generală a Muncii şi dinspre Ministerul de Interne s-a tras şi-au fost răniţi. Tinerii ţărănişti şi liberali ar fi vrut chiar să ia cu asalt Ministerul de Interne şi-au fost împiedicaţi de conducătorii lor de partid.

Şi spre seară, când a început să se întunece, Piaţa a fost înconjurată, au început arestările. Eu m-am refugiat pe Calea Victoriei şi-am intrat la Continental şi-am stat acolo până către ora 9.30 seara. Când se liniştiseră lucrurile, am reuşit să mă duc acasă. La şcoală, noi aceştia mici, n-am avut atunci repercusiuni, dar dintre elevii de clasa a VII-a şi a VIII-a, au fost unii exmatriculaţi şi unii nu au mai putut ca să-şi facă liceul!

[C 866 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Silvia Iliescu, 25.11. 1998]

ION FUICĂ, student la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti

Tinerimea română striga: "Regele şi Patria!", asta era deviza scoasă, mi se pare, chiar de liberali. Şi bineînţeles că a prins.

Eram spre Fundaţia Carol I, [pentru că ] eu niciodată nu stau în faţă. Am avut prilejul să văd cum vin maşinile, am început să spun în dreapta, în stânga: "Fraţilor, nu putem să stăm aici, nu putem...." Unii au plecat deja, au plecat spre străzile laterale să vadă ce se petrece. Cei care erau mai în faţă nu au mai apucat, ăştia din maşină au început să urle cu lozincile respective şi cu bare de fier au dat! Cred că au fost vreo o sută ridicaţi şi duşi la Prefectură, eu am aflat asta mai pe urmă pentru că m-am "evaporat", cum se spune, am fost mai iute de picior.

[C1142 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Lavinia Ivaşcu, 06.10.1999]

GELU GHEORGHIU, student la Institutul Politehnic Bucureşti - Facultatea Electrotehnică

În jurul orei 12 au început să apară camioane, pe unde erau Fundaţiile Regale, astăzi Biblioteca Universitară. În faţă acestei Bibliotecii Universitare se afla statuia lui Carol I. Între "Cina" şi statuia lui Carol I au apărut camioane şi o serie de indivizi, [strigau] "Huo!", nu ştiu ce...

Şi a început bătaia: ăla dă-i, ăla dă-i! Bineînţeles că nu au putut să facă faţă puhoiului ăsta de lume care era, au fugit, şi după aia au venit în fugă cu maşinile. Când au trecut cu maşinile în fugă, au izbit, lumea s-a înfierbântat şi au început să ţipe: "Jos comuniştii!", "Criminalii!". La Ministerul de Interne nu era încă făcută faţada, era înconjurat de un gard mare, înalt, aşa de vreo doi metri şi a început lumea să huiduie, să arunce în gardul ăla... "Criminalilor!" Ministru de Interne era Teohari Georgescu şi lumea ştia şi făcea caz de chestia asta.

În vremea asta au venit alte maşini. De data asta când le-au văzut venind, nu ştiu exact ce s-a întâmplat, ce le-a pus în faţă, dar ştiu un lucru, că a trebuit să oprească şi în momentul ăla s-au repezit toţi şi au răsturnat maşina. Răsturnând maşina... ăia din maşină au căzut jos, au tăbărât pe ei! În sfârşit, totul ar fi decurs bine, liniştit, dacă nu veneau aceste camioane, care au vrut să împrăştie... au crezut că lumea o să se sperie, o să se împrăştie. Şi în momentul când s-a răsturnat, au tăbărât pe ăia acolo, şi a început conflictul cu ăia. Maşina care venise din spate, a doua, paremi-se că pe aia nu au mai răsturnat-o! Eu aşa îmi aduc aminte... Dar ăia nu au putut să treacă, au oprit şi au sărit din ea. Şi fuga, au alergat după ei...

La un moment dat, eram cu un grup de ai noştri, de la Politehnică, văd pe un marinar, împreună cu vreo doi inşi, târau dintr-un bloc pe unul. Îl bătuse, era mai mult mort: "Daţi-vă la o parte, uite, ăsta e unul din criminalii care a fost pe maşină, care a izbit! Uite, criminalul ăsta, să-l dăm exemplu, să-l spânzurăm! Să-l spânzurăm de statuia lui Carol!" "Băi oameni buni, nu se poate!" ,,Dar tu cine eşti, bă?" ,,Noi suntem studenţi." ,,Aaa, studenţii noştri!..." Domnule, îl pusese, cum avea un piedestal înalt, aşa, de marmură, nu-mi mai aduc aminte, îl proptise. ,,Vezi, domnule, că îl omori.!" ,,Să fie de exemplu, să-l spânzurăm!" Domnule, ne-am luptat cu ei, nu ştiu cât. În fine, până la urmă l-au luat unii de ai noştri şi l-au dus pe o stradă încolo şi l-au lăsat acolo. Nu ştiu ce mai ieşea dacă mai era şi ăla spânzurat!

La un moment dat, din Interne, prrrr!, foc!.. Lumea a fugit, s-a trântit pe jos şi pe urmă au început să se apropie pe jos, târâş, nu i-a speriat cât să fugă. Iar au tras, nu pot să spun dacă au mai omorât sau nu. Veneau cu maşini pe latură, cu câte un grup de vreo doi-trei, nu ştiu dacă erau şi poliţişti... şi luau câte un grup pe care repede îl băgau în maşini. Şi acolo s-au încins bătăile, însă luau mereu, luau mereu. Pe la vreo şase, se întunecase bine, am părăsit Piaţa...

[C 1198 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Lavinia Ivaşcu, 07. 08. 2000]

GHEORGHE MARINA, membru al Partidului Naţional Ţărănist

La 8 noiembrie 1945, de ziua regelui, am fost acolo… Când au venit ceferiştii cu maşini şi când au intrat acolo, peste ei, cu ciocane şi cu foc, noi am dat foc la maşini. Noi, ţărăniştii am dat foc! Şi eu am dat foc la o maşină: scoteam bujiile şi aruncam benzină pe ea, aveam benzină la noi. Ne-or adus benzină şoferii şi or apărut numai sticle cu benzină... Şi am aruncat pe ele şi le-am dat foc!

[C 668 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Octavian Silivestru, 8.02.1998]

NICOLAE MAGHERESCU, economist; membru al Partidului Naţional Liberal

În data de 8 noiembrie tinerii liberali şi tinerii ţărănişti s-au gândit să facă o manifestaţie de simpatie pentru regele Mihai I. Şi au plecat, unii de la sediul liberal, ceilalţi de la sediul Partidului Naţional Ţărănesc şi s-au întâlnit în Piaţa Palatului. Ceilalţi, care făceau parte din Partidul Comunist, când au văzut că vin tinerii liberali şi ţărănişti, au venit să facă o contra-mişcare şi au venit şi ei acolo în Piaţa Palatului. În Piaţa Palatului cred că erau peste 100.000 oameni. Au avut loc şi nişte altercaţii, atunci au fost două faimoase lozinci: "Regele şi Patria!" - care erau spuse de către cei care făceau parte din Partidul Naţional Liberal şi din PNŢ - şi după aceea: "Regele-poporul!", care erau ceilalţi, pentru că nu-şi permiteau ca să nu spună nimic de rege, pentru că regele era în funcţiune. A fost o manifestaţie extraordinară! Ruşii, cu tancurile, erau în Cişmigiu.

Acesta a fost actul de la 8 noiembrie 1945 când au fost foarte multe altercaţii în stradă şi când toată lumea striga: "Vrem democraţie! Vrem dreptate!" "Nu-i vrem pe ruşi! Nu-i vrem pe ruşi!"

[R 513 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Marina Conovici, 10.09.1996]

RADU GLOGOJEANU, ofiţer de cavalerie

Ziua de 8 noiembrie 1945 m-a prins în Bucureşti, eram sublocotenent de cavalerie. Am vazut manifestaţiile şi m-am dus ca sa le vad mai bine de pe scarile statuii Regelui Carol I care se gasea în faţa Palatului Regal. Am observat ca întreaga Piaţa Regala era înconjurata de soldaţi din Divizia "Tudor Vladimirescu". Am vazut cum au venit coloanele: prima coloana care a intrat în piaţa a fost coloana condusa de Radu Câmpeanu. Care s-a aşezat cu spatele pe grilajul Palatului Regal, cu faţa catre demonstranţi. De pe alta strada intra coloana condusa de catre Şerban Ghica, actualmente vicepreşedintele PNŢ. Deci aceste doua coloane au fost cele care au manifestat din plin contra acţiunilor comuniste. A fost o învalmaşeala... Între timp au început şi tragerile din Ministerul de Interne. A fost o învalmaşeala mare, cu muncitorii care au venit în camioane, demonstranţii au rasturnat camioanele; o parte au fost incendiate, iar eu am încercat sa ies din acest cordon format din soldaţii Diviziei "Tudor Vladimirescu" şi am parasit "teatrul de razboi", sa-i spunem aşa, între ghilimele. Toata Piaţa fusese blocata de soldaţi ai Diviziei Tudor Vladimirescu. Erau în uniforma româneasca, însa pe braţul stâng aveau o emblema roşu-galben şi albastru, cu "TV" - Divizia "Tudor Vladimirescu", emblemă pe care am recunoscut-o imediat!

[C176 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Octavian Silivestru, 23.11.1994]

DINU ZAMFIRESCU, elev la Liceul "Spiru Haret"; imediat după manifestaţie s-a înscris în Partidul Naţional Liberal

La un moment dat, în timpul acestei manifestaţii a început să apară o coloană de camioane cu muncitori în ele, foarte agitaţi, care să înconjoare statuia şi să caute să ne preseze în jurul soclului statuii, adică chiar aproape să dea peste noi, care strigau şi ei nu [ca noi] "Regele şi Patria!", ci "Regele poporului", şi pe urmă când spuneau "Regele" făceau gestul de jugulare a persoanei respective şi oamenii au început să se enerveze, tinerii în special. Şi, până la urmă, au răsturnat două camioane, au dat foc la aceste două camioane. Între timp însă au început să vină coloane foarte dense dinspre Palatul Telefoanelor, pe Calea Victoriei, coloane de la Partidul Naţional Liberal, foarte bine organizaţi. Erau camioane cu muncitori sau aşa-zişi muncitori. Tramvaiele se goleau, oamenii se băgau în coloane, era un entuziasm extraordinar! Ştiu că de la Telefoane, au coborât toţi salariaţii, şi au intrat în coloane. !

În momentul când au început să apară coloanele, au început şi o serie de arestări. Eram în primul rând şi la un moment dat m-au extras doi indivizi, şi m-au pus deoparte. Au mai arestat câţiva... !

M-a dus la Prefectura de Poliţie, m-au băgat în beci, acolo am mai găsit câteva zeci de persoane, unii arestaţi cu o seară înainte, preventiv, din tineretul ţărănist dar şi neînscrişi în vreun partid. Şi am stat acolo arestat. Noi ajunsesem cam la 150-200 de oameni în beciul poliţiei. Erau condiţii groaznice! !

Şi la patru dimineaţa, în ziua de 9 noiembrie, ne-au dus în nişte autobuze dezafectate de scaune, în care ne-au înghesuit acolo cu câte doi indivizi în civil cu puşti mitraliere în mână, cu consemnul "Domnule, dacă încearcă unul să fugă, sunt toţi împuşcaţi!" Şi am fost duşi la regimentul din spatele actualei Academii Militare unde era regimentul "Tudor Vladimirescu". Şi acolo am fost băgaţi într-o baracă foarte mare, 300, cam 300 de persoane, mixt, în condiţii îngrozitoare, adică eram ca sardelele. Şi am stat acolo până ce, în fine, s-a făcut ziuă. A început un fel de triere. Am stat vreo două-trei zile acolo, s-a făcut o treiere de către ofiţeri din justiţia militară. Şi o parte dintre noi am fost transportaţi la Jilava unde am stat o lună şi eliberaţi după aceea. !

[C 966 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Mariana Conovici, 22.04.1999]

ŞERBAN RĂDULESCU - ZONER, elev la Liceul "Dimitrie Cantemir"

Din partea demonstranţilor nu a fost nici un fel de violenţă până au început să pârâie mitralierele. Şi, lucru cunoscut acuma, de unde s-a tras: s-a tras din Ministerul de Interne, unde astăzi este sediul Senatului. Şi lumea a început să fugă, unii s-au aplecat, unii s-au mai ascuns după clădirea Bibliotecii [Universitare]. Dar oricum, acestă demonstraţie astfel a fost încheiată. Nu s-au ţinut cursuri la Universitate, nici în facultăţi. Clădirea Ministerului de Interne - încă şantier, nu era încă terminată în întregime şi erau nişte panouri aşa cum sunt şi acuma când există un şantier... - mulţi au fost luaţi, prinşi şi duşi în spate, între alţii şi Mihai Corne, colegul meu de bancă şi de clasă, liberal - la Paris conduce azi, ziarul Lupta, fiul generalului Radu Corne care a murit la Jilava în urma bătăilor pe care le primea - el şi alţii au fost bătuţi, în zilele următoare au venit la şcoală cu vânătăi...

Seara m-am dus din nou. De astă dată m-am dus cu doi prieteni, eram cu toţi evident excitaţi de ce se întâmplă, s-a tras... De astă dată nu am mai putut merge, în dreptul Ateneului erau soldaţi din Divizia "Tudor Vladimirescu" cu arme automate, cu pistoale automate şi cu mitraliere.

Mai departe pe Calea Victoriei nu se putea merge. Eu însumi am auzit iarăşi urlete, ţipete, deci au fost altercaţii de astă dată dure, brutale, între liberali, ţărănişti sau mă rog între protestatari şi activişti ai puterii. Un lucru foarte dur, oameni loviţi cu capul de caldarâm, lucruri care pe mine ca şi copil m-au speriat să fiu foarte sincer, aşa că am plecat de acolo imediat!

[C 964 Radio România, Arhiva de Istorie Orală, interviu realizat de Octavian Silivestru, 29.04.1999]