DOCUMENTAR: Ziua Transmisioniştilor Militari

În fiecare an, pe data de 14 iulie, este marcată în România, Ziua Transmisioniştilor Militari.

La 14 iulie 1873, prin Înaltul Decret nr. 1303, în cadrul batalionului de geniu al primei companii de minări se înfiinţează "Secţiunea de telegrafişti militari", fiind alcătuită din 1 şef de secţie, 15 manipulatori, şefi de ateliere - sergenţi sau caporali şi 30 lucrători telegrafişti.

La 28 mai 1874, prin Înaltul Decret nr.1132, s-au înfiinţat patru secţii de telegrafie militară, având nucleul de personal constituit din militarii care erau încadraţi la secţia înfiinţată în 1873. În perioada 1877-1878, aceste secţii au participat la Războiul de Independenţă asigurând comunicaţiile privind conducerea trupelor. Războiul de Independenţă a constituit un examen deosebit de dificil pentru subunităţile de transmisiuni şi a condus la cristalizarea unor principii referitoare la modul de organizare a transmisiunilor militare, destinate asigurării legăturilor Comandamentului suprem, corpurilor de armată şi diviziilor. În anul 1877, pe 19 octombrie, prin Decretul nr. 1957, cele 4 secţii de telegrafie din companiile de geniu au fost reorganizate în Compania 6 Telegrafie, prima companie de telegrafie din Armata României. La 5 decembrie 1877, Compania 6 Telegrafie a trecut în subordinea directă a Marelui Cartier General Român, participând în continuare la luptele de la Vidin până la încheierea armistiţiului cerut de guvernul turc. La 1 octombrie 1878, Compania s-a desfiinţat, iar secţiile şi materialele au fost repartizate celor 4 companii de "săpători-minări telegrafişti" din batalionul de geniu.

În perioada de până la primul război mondial s-a trecut de la mica specialitate militară de transmisiuni - telegrafişti, la conturarea transmisiunilor ca specialitate distinctă, în cadrul căreia, se creează şi subunităţi de telefonişti, de telegrafie fără fir (T.F.F.), de curieri, etc, apar primele regulamente şi primele manuale de specialitate.

În perioada războiului, trupele de transmisiuni erau formate din 5 companii de telegrafie si un batalion de specialităţi (la dispoziţia Ministerului de Război) cu o înzestrare destul de slabă faţă de necesităţile impuse de conflict, mijlocul cel mai frecvent folosit la toate eşaloanele fiind telefonul, larg răspândit în înzestrarea unităţilor şi marilor unităţi din Armata României, mai ales fiindcă permiteau convorbiri directe între comandanţi şi trupe.

La 30 octombrie 1919, batalionul de specialităţi a fost transformat în regiment de specialităţi, denumit ulterior Regimentul 1 Transmisiuni, care reprezenta la acea dată primul regiment de transmisiuni din Armata României.

Între cele două războaie, în paralel cu dezvoltarea trupelor de transmisiuni, s-a trecut şi la înzestrarea acestora cu tehnică specifică, provenită în special din import.

În anul 1932, prin reorganizarea armei, se mai înfiinţează încă două regimente de transmisiuni şi un batalion de transmisiuni de munte, iar la 1 aprilie 1932, în baza Înaltului Decret nr. 497, este înfiinţată Brigada de transmisiuni, comandată de col. Cătoiu Ştefan.

La 1 iulie 1942, prin Decretul nr. 3818, apoi prin Ordinul Marelui Stat Major nr. 45107 din 1 februarie 1949, Brigada de Transmisiuni se transformă în Comandamentul Transmisiunilor Armatei, iar prin Ordinul Marelui Stat Major nr. 317168/1951, în Comandamentul Trupelor de Transmisiuni, ceea ce consfinţeşte separarea definitivă de arma geniu, ca armă independentă, de sine stătătoare, cu un comandament separat, cu structuri şi efective proprii, cu atribuţii şi responsabilităţi distincte la nivelul întregii armate. După Revoluţia din anul 1989, la 9 iunie 1993, prin hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, s-a aprobat „Concepţia de organizare şi realizare a Sistemului de Transmisiuni al Armatei României – S.T.A.R.”. Este pentru prima dată în istorie când problematica armei transmisiuni este analizată la cel mai înalt nivel politico-militar de decizie şi se adoptă o concepţie unitară pe termen lung, care a determinat schimbări radicale şi implicaţii majore la nivelul structurii de forţe a armatei, fapt ce marchează începutul unei noi ere în telecomunicaţiile noastre militare, prin trecerea treptată la înlocuirea echipamentelor şi sistemelor analogice cu cele digitale/numerice.

În anii 1997-2008, în mai multe faze, s-a dezvoltat Reţeaua de Transmisiuni Permanentă, pentru acoperirea cu comunicaţii digitale de voce, date şi videoconferinţă a celei mai mari părţi din teritoriul naţional şi asigurarea resurselor pentru majoritatea comandamentelor, statelor majore, marilor unităţi şi unităţilor din compunerea actuală de pace a Armatei.

Centrul de instruire pentru comunicaţii şi informatică „Decebal” este continuatorul tradiţiilor primei instituţii de învăţământ şi pregătire a transmisioniştilor militari. În cei 70 de ani de existenţă, această instituţie militară a cunoscut o serie de transformări şi reorganizări în concordanţă cu evoluţiile mediului politico-militar. În anul 2008, prin transformarea şi reorganizarea fostului Centru de Pregătire pentru Comunicaţii şi Informatică, s-a înfiinţat Centrul de Instruire pentru Comunicaţii şi Informatică, având în subordine Batalionul Instrucţie Comunicaţii şi Informatică „Fraţii Buzeşti”, dislocat în garnizoana Craiova. Misiunea principală a centrului este formarea, specializarea şi dezvoltarea profesională în arma comunicaţii şi informatică a personalului din Armata României, dar şi din celelalte structuri ale Sistemului de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională sau din armatele partenere ori aliate. Începând cu anul de învăţământ 2011-2012, a fost organizată şi a devenit funcţională şi forma de instruire prin învăţământ deschis la distanţă.

La finalul anului 2008, Reţeaua de Transmisiuni Permanentă reprezenta o reţea distribuită, incorporând din punct de vedere operaţional şi tehnic centre de comunicaţii de diferite dezvoltări, de la cele nodale principale până la modulele desfăşurabile în teatrele de operaţii şi extensiile externe pentru comunicaţiile cu NATO şi UE.

Pe 1 august 2010 s-a înfiinţat modulul de Comunicaţii şi Informatică Dislocabil (DCM „E” NATO) care a devenit operativ la sfârşitul anului 2011, iar în ianuarie 2012 a fost introdusă în teatrul de operaţii din Afganistan prima structură de comunicaţii şi informatică constituită pe teritoriul naţional, cu efective româneşti şi subordonată operaţional NATO (Batalionului 2 Transmisiuni NATO/NCSA). Această structură de comunicaţii şi informatică a armatei a asigurat managementul şi mentenanţa sistemului de comunicaţii şi informatică al Punctului de Comandă al Forţei Internaţionale pentru Asistenţă de Securitate în Afganistan (I.S.A.F.) dislocat la Kabul.

Să mai menţionăm şi faptul că arma comunicaţii şi informatică a avut, în ultimii ani, o evoluţie integrată în strategia de consolidare a arhitecturii organismului militar naţional.

Răzvan Moceanu

Share