România - Social
RSS România - Social

Directorul APIA a fost reținut în această dimineață de procurorii DNA

Directorul APIA a fost reținut în această dimineață de procurorii DNA

Directorul APIA - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură -, Dorel Benu, a fost reținut în această dimineață de procurorii DNA. Decizia vine în urma perchezițiilor făcute în această dimineață de procurorii anticorupție la sediul central al APIA și la filiala agenției din Suceava.

Potrivit unor surse judiciare citate de redactorul RRA Mădălina Verman, acțiunea vizează presupuse fapte de corupție cuprinse în aproximativ 240 de dosare, referitoare la nereguli în decontări pentru exploatații agricole și zootehnice. Sunt vizate 20 de persoane, între care un agent de poliție, un fost primar și un medic veterinar.

De asemenea, se fac percheziții la Direcția Sanitar-Veterinară. Toți suspecții vor fi duși la DNA Suceava pentru audieri.



Radio România Actualități - 4.06.2014 9:50