România - Social
RSS România - Social

Avertizări de coduri roșu și portocaliu de inundații și cod galben de ploi abundente

Avertizări de coduri roșu și portocaliu de inundații și cod galben de ploi abundente

În România este cod roșu de inundații pe râurile Putna și Râmnicu Sărat, la confluența cu râul Siret. Potrivit hidrologilor, cotele de pericol vor fi depășite în urma propagării viiturilor. Avertizarea expiră la miezul nopții. Pentru alte bazine hidrografice din 15 județe este valabil un cod portocaliu de inundații. Este în continuare cod galben de ploi abundente în mai bine de jumătate din țară, 25 de județe sunt vizate. Bilanțul de până acum al ploilor din ultimele 24 de ore arată că sute de familii sunt izolate, mii de gospodării au rămas fără curent electric și zeci de drumuri sunt afectate. În județul Buzău, aproape 3.000 de gospodării nu au electricitate, iar alte zeci sunt inundate. În Vâlcea sunt afectate 17 localități, iar aproape 200 de familii sunt izolate. Și în județul Olt precipațiile căzute au inundat gospodării din 13 localități; în Dolj, mai multe drumuri comunale au fost acoperite de ape. 6 localități și un drum național au fost afectate și în județul Argeș - au transmis corespondenții RRA.



Radio România Actualități - 15.05.2014 13:38