România - Social
RSS România - Social

Angajații Poștei Române au pichetat sediile mai multor prefecturi din țară

Angajații Poștei Române au pichetat sediile mai multor prefecturi din țară

Angajații Poștei Române au pichetat, astăzi, sediile mai multor prefecturi din țară, iar în București, pe cel al Companiei Naționale, cerând demiterea directorului general al instituției, dar și creșteri salariale egale cu rata inflației.

Președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali, Matei Brătianu, susține că actuala conducere a companiei este vinovată pentru situația în care s-a ajuns și solicită pentru angajați condiții mai bune de muncă și plata orelor suplimentare:

Matei Brătianu: Reparații și dotări în centrele de tranzit, pentru că acolo oamenii lucrează ca în Evul Mediu, este ca un lagăr pentru salariații Companiei Naționale Poșta Română, acordarea genților factorilor poștali și agenților poștali, și a uniformelor de lucru pentru poștași, oficiante și diriginți, pentru că, astăzi, Poșta Română, în ce privește uniformele, clădirile și înzestrarea cu echipamente IT, este cea mai mizerabilă și mai murdară poștă națională din Uniunea Europeană.

Purtătorul de cuvânt al Poștei Române, Dan Dumitrescu, spune, însă, că piața corespondenței clasice este în continuă scădere și că a fost necesară reducerea numărului de angajați ai companiei.

Dan Dumitrescu: Am fost puși în față unei situații absolut evidente de a restabili echilibrul și de a aplica o reducere de personal, în decursul anului trecut, pentru că nu ne putem permite să susținem un număr mai mare de angajați decât cel care este necesar. Alături de aceasta, o serie de măsuri de reorganizare a portofoliului de produse și de participare activă pe piață, în condițiile în care de la 1 ianuarie 2013 piața este complet liberalizată și Poșta Română concurează de la egal la egal cu operatorii privați, au dus la îmbunătățirea rezultatelor companiei.

Încercarea de a privatiza Compania Poșta Română s-a soldat cu un eșec, anul trecut, când nici un investitor nu a dorit să achiziționeze pachetul majoritar de acțiuni. Potrivit datelor Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la sfârșitul lunii martie, instituția înregistra datorii la bugetul de stat de peste 200 de milioane de lei.



Radio România Actualități - 7.05.2014 17:23