România - Social
RSS România - Social

Acționarul majoritar Gold Corporation amenință cu un proces în care va solicita statului român 4 miliarde de dolari despăgubiri

Acționarul majoritar Gold Corporation amenință cu un proces în care va solicita statului român 4 miliarde de dolari despăgubiri pentru blocarea exploatării aurului de la Roșia Montană.

Președintele companiei Gabriel Resources, Jonathan Henry, ne-a confirmat informația apărută într-un ziar din Toronto, potrivit căreia va invoca încălcarea mai multor tratate internaționale privind investițiile, dacă Parlamentul respinge proiectul de lege.

Guvernul s-a arătat deja gata de proces, premierul se aștepta la cereri de despăgubire, dar pentru jumătate din sumă, care ar acoperi investițiile RMGC, estimate la două miliarde de dolari.

Victor Ponta Evident că nu se pune problema să acceptăm o asemenea sumă. Ei vor cere în instanță și noi ne vom apăra.

***

La Roșia Montană, 22 mineri s-au blocat în subteran, solicitând Parlamentului aprobarea proiectului de lege privind mineritul în zonă. Protestul lor este susținut, la suprafață, de 300 angajați ai Companiei Gold Corporation și localnici, care s-au strâns în centrul istoric al localității Roșia Montană. Reprezentanții sindicatului spun că sunt hotărâți să continue protestele, până când le vor fi ascultate doleanțele, și au obținut toate autorizațiile necesare pentru a ieși în stradă în următoarele 30 de zile. Reamintim că Proiectul de la Roșia Montană a intrat ieri în procedură de urgență, în dezbaterea comisiilor Parlamentului.

***

La solicitarea premierului Victor Ponta, ministrul Dan Șova prezintă în ședința de guvern de astăzi toate documentele legate de Roșia Montană din ultimii 14 ani. Șeful Executivului a precizat că vor fi făcute publice toate documentele legate de proiect încă din 1999, când a fost acordată licența de exploatare pentru Minvest.



Radio România Actualități - 11.09.2013 18:14