România - Social
RSS România - Social

Programul `Litoralul pentru toți` propune tarife reduse la cazare până la 29 septembrie

Programul `Litoralul pentru toți` propune tarife reduse la cazare până la 29 septembrie

Programul 'Litoralul pentru toți' propune tarife reduse pe litoral de astăzi și până la 29 septembrie. Potrivit corespondentului Radio România Actualități Mona Constantinescu, 30 de unități de cazare din stațiunile de pe litoral sunt înscrise în acest program și oferă tarife maximale pentru șase nopți de la 205 lei pentru o persoană într-un hotel de o stea, fără mic dejun, pâna la 265 lei pentru o persoană la hotelurile de trei stele fără mic dejun.

Tot la un hotel de trei stele, tariful maximal pentru șase nopți pentru o persoană, cu micul dejun inclus, ajunge până la 425 de lei, în timp ce la hotelurile de cinci stele tariful este de 605 lei pentru o persoană timp de șase nopți.

Ca și anul trecut, turiștii beneficiază și de opțiunea suplimentară 'all inclusive', pentru care tarifele ajung până la 765 de lei pentru o persoană, cinci nopți, la un hotel de trei stele.



Radio România Actualități - 2.09.2013 14:14