România - Social
RSS România - Social

Directorul RADET București, Ion Voicu, și alți doi colegi ai acestuia vor fi cercetați în arest preventiv

Tribunalul București a decis că directorul general al RADET București, Ion Voicu, și alți doi colegi ai acestuia vor fi cercetați în arest preventiv pentru acuzațiile de corupție pe care le-au formulat procurorii. Decizia Tribunalului poate fi contestată la Curtea de Apel București. Cei trei au fost reținuți, ieri, de procurorii anticorupție pentru luare de mită în formă continuată. DNA acuză directorii RADET din capitală că au pretins mită de la reprezentantul unei firme 600.000 lei, reprezentând 10% din suma pe care Regia o datora societății în baza unui contract, pentru a începe efectuarea plăților aferente materialelor livrate. Procurorii susțin că, ulterior, procentul pretins a fost micșorat la 4%, iar în baza acestei înțelegeri, din februarie pînă în martie, directorii economic și de mentenanță, Dan Mavrodin și Daniel Ovidiu Gărsuș, au primit în trei tranșe aproximativ 150.000 de lei.



Radio România Actualități - 26.06.2013 17:11